Interzise în perioada guvernării comuniste din rațiuni care depășesc obiectivele  eseului nostru, și  ridicate la nivelul unui fel de mitologie a prognozelor și previziunilor după schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989, sondajele de opinie continuă, mai ales în  vremea campaniilor electorale, să fie prilej de controverse, cu prioritate în segmentele de opinie lipsite de minimă cultură sociologică. Astfel, ființe aparent bine intenționate și vorbitori de o romgleză satisfăcătoare, se pronunță doct, cu aroganță de apărători ai unor cauze cu acoperire comunitară, asupra scorurilor rezultate în urma unor  sondaje de opinie, pentru a propune corijarea cifrelor și a tempera încrederea publicului prin trimitere în derizoriu a rezultatelor, sau, după caz, pentru a amplifica tendințele fenomenului social care a făcut obiectul sondajului în chestiune… În ambele cazuri, „sondorii” sunt expuși decredibilizării cu suspiciuni de   tipul „cine i-a plătit de data asta ?”, sau, și mai categoric ”dacă scorurile electorale publicate săptămâna asta nu coincid cu cele de săptămâna trecută, este evident că e vorba de manipulare!”….

Fără să formulez, la rândul meu dubitații, fie ele doar carteziene, voi încerca, pe scurt și fără jargon de specialitate, să încerc clarificarea problemei pentru a fi înțeleasă și de fauna  „vorbeților” de televiziune, care diseminează confuzii certe, cu aerul de deținători ai adevărului irefutabil nu doar asupra subiectului cercetării în cauză, ci și asupra locului și rolului sondajului de opinie în cercetarea socială, punctând cu zglobie superioritate: „știm noi cum se fac astea”, deși opinentul este inginer, fizician etc., sau orice alt fel de ins mai mult sau mai puțin școlarizat, dar fără expertiză sociologică.

Pentru a simplifica puțin lucrurile și a crește procentul de persuasiune, voi lua ca punct de plecare statutul epistemologic al sociologiei, căreia îi aparține sondajul de opinie.

Sociologia este, pentru sistemul social, cam ceea ce este medicina pentru sistemul fiziologic al omului. Pentru a ne verifica starea sistemului nostru fiziologic, cel puțin la șase luni de zile, mergem la medic pentru analize în scopul de a controla dacă au intervenit anumite disfuncții în sistemul nostru fiziologic și pentru a urma, profilactic, un  stil de viață centrat pe evitarea unor situații existențiale nedorite.

Similar,  sondajele de opinie realizate de profesioniști (sociologii, nu jurnaliștii!) și cu o metodologie acreditată, pot releva tendințele de evoluție ale unui fenomen social aflat în desfășurare, și propun un diagnostic calificat asupra stării fenomenului, de la un moment dat, al respectivei evoluții. 

De exemplu, dacă am simțit o tahicardie oarecare, iar cei apropiați au intrat în panică asupra posibilei hipertensiuni arteriale, nu părerile acestora contează, ci diagnosticul medicului care evaluează starea noastră de sănătate și ne comunică scorurile tensiunii arteriale, recomandându-ne un regim de viață conform cu situația în speță, precizând că valorile respective se pot schimba, dacă și noi schimbăm condițiile de viață, în sensul general al cuvântului. Precizarea merită a fi reținută : valorile presiunii arteriale  sunt valabile numai pe perioada în care noi menținem condițiile noastre existențiale identice, sau sensibil similare; dacă vom schimba situațiile existențiale, se vor modifica și valorile presiunii arteriale.

Raportându-ne la această analogie, sondajele de opinie, evalueaza o anumită valoare a unor tendințe generate de evoluția spațiului social/comunitar; ele nu sunt decât valori relative ale mișcării istorice a spațiului social; cine se lamentează că în momente diferite, scorurile sondejelor diferă, relevă fie un deficit de cultură sociologică, fie o rea  intenție, fie și una și alta… Ca radiografie a unui context comunitar, la un moment dat, sondajul de opinie oferă o imagine a unei secvențe de evoluție a fenomenului studiat, și nimic mai mult! Valorile sale rămân incontestabile ca validitate pentru momentul respectiv și nu se pot extrapola pentru viitor când, inevitabil, alte contexte comunitare vor conferi profil identitar comunității locale, zonale sau naționale în speță.

Iată din ce cauză, manipulare voluntară sau involuntară, fac  persoanele care compară sondaje diferite, pentru a formula pretinse concluzii și a formula/prevedea evoluții, de multe ori glazurate partinic. Din punct de vedere logic, asemenea comportamente de comunicare, sunt paralogisme: se compară lucruri care nu sunt comparabile. Este tot așa cum ai compara mere cu pere, pe motiv că tot fructe sunt!

Frecvente sunt, în mass-media prezentarea, de către unii jurnaliști, a câtorva opinii, luate la întâmplare, ca sondeje de opinie! Aici este o altă greșeală gravă: sondajul de opinie se bazează pe un  eșantion reprezentativ; în lipsa eșantionului și a reprezentativității acestuia nu se poate vorbi de sondaj de opinie, deși jurnaliștii fără pregătire (și) sociologică prezintă publicului acest kitsch comunicațional ca sondaj! Aprecierile de factură impresionistă, luate la întâmplare, nu aparțin sondajului de opinie, indiferent de ce instituție mass-media  ar fi vorba; acestea nu pot fi altceva decât simple culegeri de date, nevalorificabile sociologic, deoarece nu se raportează la nici un eșantion.

Unii amatori de senzațional, țin să impresioneze cu numărul mare de subiecți participanți la pretinsa lor cercetare. Pentru aceștia, ar fi necesar un curs de metodologia cercetării sociologice, dar din lipsa de timp, precizăm că eșantionul, sociologic calculat, are un prag de reprezentativitate în funcție de care se calculează și dimensiunea eșantionului, în funcție de toți ceilalți parametri  aferenți. Când se depășește numărul de subiecți, nu se crește reprezentativitatea și nici credibilitatea rezultatelor, singura consecință este creșterea, inutilă, a costurilor  cercetării.

Cât privește invocarea, ostentativă, a costurilor (necesare pentru operatorii de interviu, pentru cei care concep și proiectează demersul empiric,  precum si pentru licența softului de procesare statistică a datelor, etc) făcută de un neprofesionist, scopul nu poate fi altul decât manipularea grosieră, sau partizanatul; sau amândouă! Dacă acceptăm truismul că orice activitate se cuvine a fi onorată prin achitarea costurilor aferente, atunci și activitatea de cercetare sociologică trebuie plătită. Dar, să  ne înțelegem: se plătește activitatea, în sine, nu se achită comanda ca rezultatele cercetării să fie favorabile celui care plătește! Dacă, la policlinica cu plată, de exemplu, cetățeanul plătește o radiografie, să zicem, medicul îi eliberează rezultatele reale, fără nici o legătură cu simpatiile sau antipatiile dintre medic și pacientul care a achitat costul consultației; nimic mai mult!

Sociologia pune un diagnostic calificat, nu are ca scop să influențeze în vreun fel situația. Dacă (și) vreun absolvent de sociologie cade pradă ispitei de a proceda de altă manieră atunci el poate fi un mercenar, un activist, suporter, etc, etc, sau orice altceva, dar sociolog nu!

În recenta campanie electorală pentru europarlamentare, liderul foarte vocal al unui partid politic, se lăuda în fața camerelor de luat vederi, că a plătit un sondaj efectuat asupra a 37.ooo de respondenți sugerând că are controlul cert asupra  corectitudinii și impactului rezultatelor. Acest procedeu este un exemplu despre cum nu trebuie să se facă sondaje de opinie, deoarece lipsește eșantionul și reprezentativitatea acestuia. Desigur, cei fără cultură sociologică, pot fi impresionați de rezultate, dar acestea nu au altă valoare, decât aceea de manipulare. Cât privește costurile cercetării, acestea nu au nicio legătură cu adevărata stare de lucruri.

Prin urmare: sondajele de opinie, nu sunt un instrument de manipulare, ci o formă de cunoaștere calificată a evoluției spațiului social și a curentelor de opinie care-și relevă potențialul de competiție la un moment dat. Deoarece ele configurează o radiografie a unui spațiu social aflat în mișcare,  rezultatele lor nu pot fi absolutizate nici ca scoruri, nici ca durată; au valoare hic et nunc.

O sursă de superficialitate și de confuzii o reprezintă întrebările, prin care operatorii de interviu colectează informația, în timpul cercetării empirice, de teren.

Un sociolog a învățat cum se formulează o întrebare, și va evita să formuleze întrebări care pot sugera răspunsul, știe ce sunt întrebările filtru, știe ce rol au întrebările închise, cele deschise, ce sunt interviurile structurate, cele semistructurate s.a.m.d. prin urmare va folosi un instrument de cercetare conform cu metodologia de profil.

În replică, un neprofesionist, care crede că un chestionar, sau un ghid de interviu este o simplă adunătură de întrebări, va colecta o bază de răspunsuri aleatorii care nu reprezintă informație socială pentru a fi prelucrată statistic. Acest, (în cel mai bun caz) amator, sau veleitar, diseminând prin mass-media „rezultatele” la care a ajuns, chiar dacă le va boteza sondaj de opinie, ele vor rămâne distanțate de sociologie, tot așa cum rămân diferite activitățile medicului de cele a vraciului, deși ambele se revendică de la nobilul scop al  îngrijirii sănătății.  Nu există sociologi autodidacți, deoarece metodologia cercetării , în toate domeniile, deci și în sociologie, nu se deprinde prin bunul simț. Exemplu: când jurnaliștii culeg, la întâmplare, câteva păreri ale unor cetățeni, pentru a-și argumenta ipotezele emisiunii sau ale articolului lor, nu pot pretinde că au făcut un sondaj de opinie; acestea sunt aprecieri de factură impersionistă fără valoare științifică, adică nu pot constitui o bază de date cu valoare documentară.

In concluzie, sondajul de opinie poate contribui, semnificativ, la un diagnostic social calificat, dar cu condiția să fie făcut  de sociologi!