Romania Sociala logo
Menu

Ce suntem dragi prieteni, activiști sau persoane independente; suntem noi înșine?

autor:   12 October 2020  

În ultimul timp am început să mă întreb: chiar trăiesc într-un mediu democratic ?

Cutez să spun că întreaga mea viață s-a desfășurat într-un mediu cotidian democratic. Cum, în societatea comunistă, pot spune că am trăit într-un mediu democrat ?

În lumea mea și a celor din jurul meu, lumea cotidiană, m-am simțit eu însumi și am vorbit liber cu ceilalți. Desigur, cu rețineri. În acea lume domina o morală de bază. Minciuna a fost mereu descurajată. Cel care era prins cu minciuni, era taxat drept mincinos, și evitat. Lumea cotidiană nu era comunistă, ci clar necomunistă sau chiar anticomunistă, mai ales în forma anticeaușismului. Era o raritate ca cineva, în discuțiile noastre cotidiene, să-l aprecieze pe Ceaușescu. O asemenea persoană ar fi fost taxat drept securist ! În mediul cotidian, nimeni nu voia să se exprime ca un „comunist” și nici nu voia să convingă pe ceilalți de doctrina comunistă. Prin anii 50 mai puteai găsi și „activiști” care vorbeau „comunist” și voiau să convingă de viziunea comunistă, dar din anii 60 „activiștii” erau în ședințe, în contextul public, dar cotidian ar fi creat nedumerire: unde te trezești ? nu suntem în ședință.

Alta era lumea publică: ce se spunea în ședințe, ce se publica în ziare, ce se spunea la televizor. Societatea comunistă era scindată. În lumea publică funcționa discursul comunist. Acolo trebuia să vorbești ”ce trebuie și cum trebuie”. Am fost cu toți învățați să folosim, în sistemul public, acea paradigmă. Dar paradigma comunistă nu funcționa în comunicarea cotidiană. În mediul cotidian funcționa o altă cultură a comunicării: paradigma comunistă era înlocuită de puzderia de bancuri nu numai cu bulă, cert un critic al comunismului; și familia Ceaușescu erapusă în poziții ridicole.

Era o teamă de „securitate”: securistul te putea „turna” și puteau fi „urmări”. Dar frica din anii 50 aproape dispăruse.

În 1989 am crezut că ne-am eliberat de dualitatea public/ cotidian. În spațiul public a dispărut consensul specific comunismului. Domină diversitatea de puncte de vedere. Dar tot mai mult apar „comunicatori” ai partidelor. Ei nu sunt „ei înșiși”, ci vorbesc ca ”la partid”, evident ca la partidul lor. E clar că ei gândesc normal, dar când sunt puși în poziția de reprezentanți ai partidelor sunt înstrăinați și vorbesc altfel. Când cineva la TV reprezintă partidul X, era foarte predictibil: știi de la început ce va spune. Reapar „activiștii”: ei explică orice opțiune politică, distorsionând fără jenă realitatea. Susțin cu pasiune azi una, mâine alta. Chiar spun minciuni, în care evident nici ei nu cred.

Se acreditează ideea că în politică, spre deosebire de lumea reală, cotidiană, e permis orice: să minți, să promiți ce nu vrei de fapt să faci. Mai mult, să insulți fără nicio probă pe „adversar”. Aici morala este suspendată. Am în minte un caz șocant. După 30 de ani, adversarul politic este etichetat drept ”comunist”. În contextul actual termenul de comunist și-a pierdut complet semnificația.  Dar a devenit o înjurătură politică, fără sens ca orice înjurătură.

În spațiul politic este permisă dedublarea: una este să fii tu însuți, responsabil de ce spui și ce faci și alta este să fii om politic și să vorbești ca un megafon al partidului.

În comunism, a vorbi în numele partidului însemna a reproduce discursul secretarului general al partidului. Eu cred că asta înseamnă dictatură: oamenii vorbesc așa cum decide conducerea unui partid; sau cum cred ei că ar favoriza partidul, ceea ce e tot aia. Democrația e complet altceva: și în public, membrii unui partid sunt ei înșiși, nu simple megafoane ale partidului. Dacă știu că vorbitorul e un fel de megafon, vorbește degeaba. Dacă sunt ei înșiși atunci sunt pentru mine credibili și îi iau în serios. Altfel, să discut cu un megafon ? Să înjur și eu, să-i opun alte minciuni ?

Politica e ultima sferă în care morala e suspendată. Este extrem de periculos pentru democrați însăși să acreditezi o asemenea ideea că în politică poți să minți și să insulți. Una e să ai o părere diferită de a altuia, dar altceva este să faci afirmații în contradicție cu faptele. Politica nu este scutită de nomele morale elementare.

Cel care intră în politică trebuie să fie conștient că va fi în fața unei opțiuni morale. Și că această opțiune trebuie exprimată public. 

Paradigma „în politică morala nu are ce căuta” se fundează pe viziunea politicului ca spațiu al luptei pentru putere. Dar de ce vor partidele să obțină puterea ? În această viziune minciuna este un instrument. Dar chiar și așa lupta actuală are și ea regulile ei, disputele politice nu sunt scutite de morală.  

Paradigma ”politica trebuie să fie exemplară moral” se fundează pe o cu totul altă viziune: politica este un instrument de a promova interesul comunității. Este un spațiu al competiției, dar nu al luptei. În această viziune, minciuna nu are ce căuta.



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...