Bogdan Chiriac a făcut ieri o remarcă care m-a șocat: majoritatea ONGurilor sunt de dreapta. Gândindu-mă mai bine, și experiența mea susține această estimare.[1] De ce totuși mă șochează. Mă așteptam ca ONGurile să fie asociate cu neguvernamental, cu comunitatea informală, cu ”societatea civilă”; deci cu inițiativele comunității. Ele se nasc din nevoile și aspirațiile noastre ale tuturora, ale oamenilor după stradă și de acasă. Și, oamenii sunt mai degrabă de stânga. Asociațiile și organizațiile ”nonguvernamentale” de stânga sunt, curios, mult mai puține în România. De abia în ultimii ani au apărut organizații non-guvernamentale influente, neangajate politic, și care vorbesc în numele comunității.
Invadarea spațiului ne-guvernamental de organizații de dreapta a făcut pe mulți să nu se simtă reprezentați de ”societatea civilă”. Sub această etichetă sunt susținute partidele și guvernările de dreapta. Ciudat sunt susținute cu pasiune și guvernele cele mai nepopulare.
Încerc să identific programul dreptei ”societății civile”. Singurele care îmi vin în minte sunt două teme: un mondialism gol cu o clară tentă antinațională și o critică continuă a stângii politice, acuzată constant de ”comunism”.
În ultima lună, ONGurile de dreapta au preluat de la președinte și lupta împotriva ”penalilor”. Este o inovație politică: utilizarea neconstituțională a etichetării de ”penal” a unei persoane, care de fapt se bucură de presupoziția de nevinovăție, doar pe simpla suspiciune că ar fi încălcat vreo lege. Realizăm că potențial toți românii sunt ”penali”. Chiar și președintele țării este ”penal” sau nu ?
În ultimul timp am devenit conștienți de faptul că sistemul juridic românesc este predominant represiv. Arestarea preventivă dintr-o excepție a devenit o practică curentă. Sunt ținuți în închisoare persoane doar pe baza suspiciunii că ar fi… Gestul degradant de a plimba în văzul public persoane, în ciuda presupoziției de nevinovăție, cu cătușe, deși evident nu sunt violenți. Justiția noastră actuală pare să fie dominată de un alt principiu: ”decât să scape un vinovat, mai bine să pedepsim nouă nevinovați”. Condamnări care încep să pară adesea nedrepte, excesive, în timp ce marii hoți scapă ușor. Sunt tot mai multe procese evident motivate politic sau de animozități personale. Mesajul pare să fie: populația să fie cuminte, să-i fie teamă. Apare o nouă formă a dictaturii: dictatura birocrației și acum dictatura procuraturii.
Sunt șocat de violența ”societății civile” împotriva unui act normal, animat în întreaga lume de intenții nobile umane și sociale: grațierea. Care e mesajul ? Pericolul cel mare pentru România nu este proasta guvernare sau corupția tolerată, sau…, ci grațierea unor persoane care zac în închisori mizere.
”Societatea civilă” mi se pare străină și din alt motiv. În România, ca de altfel și în celelalte țări foste socialiste, mare majoritate a ONGurilor au pornit nu de la nevoia internă de asociere, ci ”din afară”. Soros a venit în primele zile ale lui 1990 și a întemeiat o fundație care a finanțat masiv mișcarea ONGistă.
Tot mai mult am sentimentul că multe ONGuri soroșiste nu promovează intereselor populației, ci sunt un fel de gardieni ca nu cumva sistemul politic ales de populație să aibă o orientare de stânga.
Întreaga tranziție a României s-a caracterizat printr-un parteneriat ”societatea civilă” și statul. Statul a început să se teamă de ONGuri și a preluat finanțarea lor. Acest parteneriat este profund antidemocratic. Eu merg la vot și aleg organisme publice. Dar statul pe care l-am ales se declară incapabil și deleagă funcții importante ale sale unor organizații pe care nu noi le-am ales și situate dincolo de orice control public.
Și organismele politice internaționale au o suspectă preferință pentru ”societatea civilă” românească. Ne presează să le acordăm poziții de influență și să le finanțăm.
Până nu demult, ONGurile au făcut lobby pe lângă instituțiile politice, naționale și internaționale. Au fost active în mass-media. Exercitarea presiunii politice asupra statului a făcut ca acesta să adopte o viziune ONGistă. Constatăm cu surpriză că asistăm la o schimbare de strategie: explozia preferinței pentru difuzare de mesaje pe internet. Naiv, ne așteptăm ca internetul să fie un spațiu al comunicării libere, înalt personalizată. Oamenii își comunică reciproc părerile lor. Punem preț pe comunicarea directă pentru că ne dă șansa să ieșim din singurătate și să aflăm ce cred ceilalți. Sunt surprins însă că majoritatea mesajelor pe internet sunt suspect regimentate la o viziune politică de dreapta, dar nu cu argumente, ci cu invective violente și subculturale. Riscul este că internetul poate deveni un spațiu anonim de comunicare și deci ușor de murdărit. A apărut suspiciunea că în spatele mesajelor nu stau persoane care își exprimă modul în care ei simt și gândesc, ci simpli ”postaci”, plătiți să difuzeze nu ce cred ei, ci mesaje ale altora.
Rețeaua de informatori ai societății comuniste este înlocuită de rețeaua de formatori de opinie plătiți. Au apărut postacii, o nouă profesie. Ei nu culeg informații, ci difuzează mesaje de schimbare a opiniilor. O asemenea constatare mă derutează. Discut cu o persoană pe care o cunosc de mult și apreciez punctele sale de vedere, chiar dacă sunt diferite de ale mele. Acum pot să mă întreb: tot un postac sau persoana pe care o stimez ? Să nu mai încrede în ceilalți ? Riscul unei noi scindări: noi, naivii, încercând să înțelegem cu capul nostru lumea în care trăim și postacii care par să fie plătiți. De cine ? E cazul să luăm problema în serios.
Ne înconjoară multe fapte ciudate. Dacă sunt adevărate, care este explicația apariției unui sistem atât de îngrijorător?
O posibilă explicație sociologică. Cum poate fi explicată explozia mișcării ONGistă și susținerea ei de către stat ?
Să explorăm o altă perspectivă: manipularea ”societății civile” ca o componentă a strategiei tranziției practicată în România. Tranziția a fost realizată prin implementarea unei reforme insuficient gândite, cu costuri sociale enorme: reducerea la jumătate a locurilor de muncă, scăderea veniturilor, o explozie a sărăciei. Cum poți asigura evitarea revoltelor sociale ? Prin promovarea unei ideologii a acceptării sărăcirii ca inevitabilă. Nu pot să uit expresia preferată a lui Băsescu: ce vreți ? Grasul (săracul ) care stă în spatele slabului (bogatul). Hă, hă, hă. Să le oferi ținte false. Deci succesul tranziției este asigurat doar: mulți săraci care nu se revoltă. Și culmea, să îi convingi, așa cum s-a întâmplat ieri, să iasă în stradă să protesteze împotriva clemenței și comunismului.
Se caută mesaje care ar avea ca efect stârnirea unei reacții emoționale. Sunteți comuniști, îi susțineți pe leneșii , pe ”asistați”, îi susțineți pe ”penali” (cine sunt aceștia, evident, decidem noi). Să fie băgați tot mai mulți la închisoare și ținuți cât mai mult acolo. Dar tema constantă este acuzarea partidelor de stânga de a fi comuniste. După 27 ani, începe să-mi fie tot mai neclar ce înseamnă comunism. Da, ceva urât, cu siguranță ceva penal.
[1] Aici nu e vorba de organizațiile nonprofit animate de o vocația nobilă de a se angaja în rezolvarea mulțimii de situații dramatice din zonele sociale cele mai defavorizate. Ci la ONGurile militante în sfera politicului.
