Vă mulţumesc foarte mult pentru această ocazii ca prim-ministru al momentului de începerea tranziţiei în primul rând şi bineînţeles a întregii perioade. Întâi vreau să spun şi eu că lucrarea “România în criză” a domnului Cătălin Zamfir este o lucrare excepţional de importantă după ştiinţa mea este din perspectivă sociologică prima încercare dea a cuprinde, de a înţelege şi cuprinde, de a cuprinde şi înţelege ceea ce a fost tranziţia în România şi dacă atât de mulţi români sunt nemulţumiţi înseamnă că putem măsura cât de importantă este această lucrare iar prezentarea făcută de dânsul este în sensul cel mai pur academic pentru că este o esenţializare o capacitate excepţională de a esenţializa în puţine cuvinte ceea ce s-a întâmplat. Acum, atunci când am lansat strategia pentru “schiţa” aşa a dorit s-o numească academicianul Tudorel Postolache, schiţa strategiei pentru înfiinţarea economiei de piaţă în România, aşa s-a numit, nu a tranziţiei, înfiinţarea economiei de piaţă în România. 

Când am discutat cu dumnealui am început în 6 ianuarie 1990, eram prim ministru de nici două săptămâni dar dumnealui avea şi eu îi împărtăşeam 100% această părere că în România există resursa umană cum se spune acuma deci capacitatea de a gândi şi proiecta un program de dezvoltare a României plecând de la realitatea momentului. Nu au fost 120 au fost 1000 de specialişti români care au făcut această strategie şi au fost 120 de specialişti străini dintre care de nivel foarte ridicat. Strategia a fost un document principal şi 8 volume pe diferite domenii ea a stat la baza programului de guvernare cu care m-am prezentat la sfârşitul lui iunie 1990 şi s-a întâmplat un lucru atunci cu totul ieşit din comun şi anume programul de guvernare în Parlamentul României, deşi ne aflam la două săptămâni de la evenimentele mizerabile din 13-15 iunie, ei bine acel program a fost votat în unanimitate nu au fost voturi împotrivă şi doar câteva abţineri nu s-a mai întâmplat asta niciodată şi mi-e teamă că nici nu se mai poate întâmpla aşa ceva. Prin urmare a existat o uriaşă speranţă atunci că într-adevăr am construit un proiect viabil, l-a urmat neabătut până când 24-26 septembrie 1991 a venit acea mineriadă, minerii sigur că au fost buzduganul de şoc dar în spate era o mişcare politică, pur politică în sensul de putere  politică şi programul acela a fost de fapt nu numai subminat ci pur şi simplu dărâmat, cele 100 de legi care au fost votate în doar 15 luni a urmat neabătut strategia despre care am vorbit, strategia numită, pe bună dreptate, strategia Postolache. Am început aşa cum trebuia să începem şi anume problema proprietăţii industriale şi anume transformarea societăţilor de stat în societăţi comerciale şi apropo de ce spunea domnul academician despre rolul statului legea regiilor autonome adică ce sectoare ale economiei româneşti nu aveau vocaţie de privatizare şi aicea intrau energia, apa, o serie de domenii ale cercetării şi bineînţeles anumite domenii strategice cum era industria de tehnică militară ca să vă dau câteva exemple şi irigaţiile. Prin urmare eu cred că am avut, cum spunea Eugen Dijmărescu frumos, noi urma să realizăm o tranziţie administrată, asta am dorit noi, o tranziţie administrată adică cu o gândire politică şi o viziune politică, lucrurile …dacă astăzi când vorbim în 2023 academicianul Cătălin Zamfir poate face câte o reflexie, cu amărăciune evident, este pentru că ceea ce a eşuat în această perioadă este în bună măsură politica internă şi n-am să merg pe mai multe căi şi am să vă spun direct despre ce e vorba, e vorba de slugărnicie, slugărnicie în faţa intereselor nenaţionale  româneşti, însă ceea ce merita spus aicea am făcut o analiză aprofundată, am publicat o lucrare în sensul ăsta în 2019, trebuie spus că noi am intrat în această tranziţie într-o situaţie cu mult mai grea decât alte ţări. Alte ţări sub regimul să le zicem sovietic inclusiv Uniunea Sovietică şi acest lucru s-a datorat regimului stalinist aberant al lui Ceauşescu în special din anii ’80 când economia românească a fost pur şi simplu destrămată de o politică voluntarist-aberantă, aşa cum o caracterizează …o caracteriza atât academicianul Postolache cât şi academicianul Emilian Dobrescu într-o lucrare foarte interesantă pentru căci am să vă dau doar două exemple, productivitatea muncii în România nu era doar de 9 ori mai mică decât în Germania, în Republica Federală a Germaniei, era şi de 2 ori mai mică decât Uniunea Sovietică, România începe parcursul său socialist comunist cu un decalaj faţă de ţările occidentale, faţă de Franţa, Germania Marea Britanie cam de 1 la 4,5-5 în 1938 de exemplu adică practic războiul nu putea să aducă mai multe lucruri şi în 1988 eram la de două ori mai mult 8-9 ori mai mult, mai puţin produs intern brut pe cap de locuitor. Cel mai grav lucru era că, ăsta a fost un şoc pentru mine deşi ca profesor şef de departament, şeful de maşini hidraulice şi Ingineria Mediului la Politehnică am făcut multe aşa zise cercetări, nu erau cercetări erau asistenţă tehnică în ţară în multe industrii şi eu vedeam cum lucrurile se degradează continuum în anii ’80, ca prim ministru cifra pe care mi-a dat-o o primă cercetare făcută de Institutul de Cercetări Economice şi pe care mi-a adus-o profesorul Postolache  era că aproximativ 75% dintre produsele industriei româneşti erau în pierdere sau în cel mai bun caz nu produceau venit, 75% nu făceau faţă economiei de piaţă. Am să vă dau un singur exemplu pe care eu îl ştiam era şocant, în 1987 a venit un grup de….adică principalii conducători ai Michelin compania franceză care producea cauciucuri, pneuri de automobil şi am avut ocazia să vorbesc cu dânşii chiar i-am invitat la mine acasă şi mi-au spus, noi cumpărăm pneuri din România, pentru asta am venit, zic sunt interesant, zice, nu, nu, nu ştiţi despre ce este vorba, preţul pe care îl oferă este atât de scăzut încât merită dar sunt atât de proaste dar merită să le luăm pentru că noi le topim şi facem pneuri Michelin asta producea de exemplu….se producea atunci în România deci noi am plecat de la o situaţie foarte, foarte grea de practic de destrămare economică, asta nu înseamnă că strategia pe care, cu care am plecat la drum nu era mai puţin viabilă cu atât mai mult, lucru pe care nu la spus academicianul Zamfir este că această strategie nu era agăţată cumva ….iertaţi-mă că îmi creează o stare puţin …era un program pe 7 ani deci noi urma să atingem nişte indicatori comparabili cu UE în 7 ani dar am reuşit să o practicăm numai 15 luni. În 1990 datoriile acumulate de politica aberantă despre care vorbeam în perioada de exemplu ’82-88, datoriile acumulate, pentru că Ceauşescu nu mai plătea datoriile statului, vorbesc de datoriile interne, a fost de 10 miliarde de dolari în timp ce pachetul de împrumuturi a României era de 4 miliarde, 10 miliarde au fost pierderi pe care a trebuit să le asumăm noi, în anul 1989 numai în anul acela s-au mai adăugat 4 miliarde de dolari, lucrurile o luaseră razna în jos rău de tot şi au mai fost pierderi desigur şi în 1990. Acum fiindcă este vorba totuşi…adică aş vrea să reconectez cu problema crizei sociale, trebuie să spun un lucru care pe unii …care astăzi de exemplu nu e deloc la modă dar eu nu pot să spun lucrurile aşa cum le-am scris, în 45 de ani comunismul însă a realizat un salt de civilizaţie considerabil, adică speranţa de viaţă care în 1938 ca să măsurăm înapoierea istorică a României era de 42 de ani, ’38…mortalitatea infantilă era, ţineţi-vă bine, 182 la mie în 1938, ei bine în 1989 speranţa de viaţă ajunge la 72,4 ani pentru femei 66,5 ani pentru bărbaţi, mortalitatea infantilă de la 182 scade la sub 27, populaţia şcolară în anul şcolare 1938-1939 era 1.781.000 adică 12% din populaţie în 1988-1989 la 24% s-a dublat, ăsta este un salt civilizaţional extraordinar, dvs sociologii sunteţi mult mai în măsură ca mine să măsuraţi pe de-o parte destrămarea economică de care vorbeam şi pe de altă parte rezultatele sociologice, numărul de biblioteci în 1938 era de 3100, în ’88 era 21.400 numărul de locuitori pentru la un medic în 1988 este nu cu mult mai mult decât Franţa sau Germania 470 faţă de 370, câteva lucruri deci care sunt importante ca să avem o idee corectă de unde am plecat şi unde suntem şi ce s-a făcut. Într-adevăr procesul de privatizare în România a fost sălbatic dar n-a fost numai privatizare din păcate, s-a introdus conceptul de lichidare ceea ce nu trebuia să existe vreodată ca şi concept, aici abandonul interesului naţional este mai mult decât dureros şi evident iar în ceea ce priveşte statul nu ştiu cine i-a băgat-o în cap că mi se pare greu lucrul ăsta lui Traian Băsescu el este autorul ideii un stat mic şi într-adevăr s-au produs lucruri foarte grave dar totuşi încă 2-3 exemple trăite de mine şi dacă era un lucru de care ne agăţam, eu în primul rând ca prim ministru şi cred că trebuia noi ca popor era exact acesta, cum promovăm interesul naţional în această configuraţie în care se găsea România complet radical diferită de ce fusese, nu mai exista CAER-ul ca paranteză în 12 ianuarie 1990 când am participat la reuniunea de la Sofia prin care s-a hotărât dizolvarea CAER şi acolo erau oameni foarte importanţi, era de exemplu primul-ministru al Poloniei Morawiecki ceilalţi prim-miniştri din celelalte ţări şi bineînţeles primul-ministru al Uniunii Sovietice Ryzhkov şi Ryzhkov ne-a spus …Bun e în regulă desfiinţaţi CAER-ul dar din ziua a doua nu mai cumpăraţi materiile prime din Uniunea Sovietică adică petrolul, gaze, minereu de fier, cox decât la preţul pieţei mondiale ori noi le cumpăram cu 15-20% …25% mai ieftin, eu complet neofit în politică dar totuşi cu pregătirea mea de bază şi ca un om care trăise mai mult de 3 ani în Franţa când mi-am pregătit doctoratul şi am fost şi profesor la 3 universităţi în Franţa am pus o întrebare în reuniunea aceea, zic noi ce vrem, noile guverne ce vrem să facem, vreţi să facem, vrem să construim economia de piaţă, da…păi economia de piaţă înseamnă pieţe hai domne măcar să încercăm să păstrăm pieţele fiindcă vom avea toţi de pierdut, singurul care m-a aprobat a fost Tadeusz Morawiecki, aristocratul polonez cum i se spunea fiindcă într-adevăr provenea dintr-o familie aristocratică poloneză dar destrămarea pieţelor a avut un impact extrem de grav în România pentru că lucru care nu se ştia şi era …nu se ştia, sigur că statisticienii ştiau era oarecum în contradicţie cu aura lui Ceauşescu care se apăra de ruşi aşa zis ei bine economia României depindea de Uniunea Sovietică în proporţie de 50%, asta era piaţa României, multe produse româneşti mai puteau fi vândute doar în Uniunea Sovietică ori brusc noi trebuia să ne orientăm către alte pieţe în condiţiile în care tehnologic ne aflam într-o situaţie atât de grea. Cu toate astea existau o serie de piloni de structură ai economiei româneşti de care eram conştienţi şi în care…în studiile făcute pentru strategia apar şi anume câteva sectoare economice unde aveam încă un nivel ridicat. În primul rând aş da ca exemplu IMGB-ul care astăzi nu mai există, IMGB-ul era o întreprindere de vârf la nivel mondial avea singura presă de mari dimensiuni pentru turbine, fusese adusă din Japonia nu exista în Japonia, exista în România. IMGB-ul a produs pentru centralele nucleare de la Cernavodă, adică la nivelul cel mai înalt posibil tehnologic în lume, a produs 37% enorm de mult. Apoi am invitat după în 29 noiembrie ’90 am avut la Bonn o excepţională întâlnire cu  Helmut Kohl care m-a simpatizat foarte mult, am avut o întâlnire pe 30 noiembrie cu toţi capii industriei germane, la Peterhof, în februarie 1991. A venit în România preşedintele director general al Mercedes şi mi-a spus, domnule prim ministru avem încredere în reforma dvs Mercedes nu produce nici camioane nici autobuze decât în Germania dar cancelarul nea spus şi noi am făcut socotelile şi e în regulă, vom produce camioane Mercedes şi autobuze Mercedes în România la Braşov şi respectiv Bucureşti cele două întreprinderi nu mai există deloc. A venit vicepreşedintele executiv de Fiat, tot atunci prin aprilie 1990 şi mi-a zis, domnule aveţi uzina de tractoare ele sunt tehnologic depăşite ca putere în special nu se mai lucrează cu tractoare mici 65 de cai şi numai cu 150 de cai şi mai mult, dar aveţi piaţă, venim …am bătut palma şi cu el, uzina de tractoare nu mai există a venit Siemens pentru excelenta uzină de locomotive electrice de la Craiova, a zis vom fabrica locomotive electrice aici care să poate să ridice nivelul de viteză să aveţi locomotive pentru viteze cum erau în Germania de 200 km pe oră, uzina respectivă nu mai există asta înseamnă nu privatizare ci lichidare a fost lichidarea patrimoniului naţional, la asta nu ne-a împins nimeni a fost cum a zis academicianul Cătălin Zamfir a fost un fel de grabă demenţială aş zice nechibzuită dar e prea puţin care a lăsat nişte găuri uriaşe în economia României şi în patrimoniul economic românesc o parte, zic o parte din românii care au ales emigraţia se datorează prăbuşirii, dispariţiei acestor foarte importante sectoare economice din România şi părerea mea este că a fost un fel de nesăbuinţă dar neaoşă a unor politicieni care au abandonat interesul naţional cu fiecare an care trecea erau…eu personal din ce în ce mai supus amărăciunii gândindu-mă ce am fi putut face şi ce am ajuns dar haide să vedem să vă dau un alt exemplu chiar la începutul lui septembrie 1991 a venit la mine vicepreşedintele executiv al lui  McKinsey, la vremea respectivă era cea mai mare companie de audit din lume, şi mi-a spus „cazul României este interesant, uitaţi, noi vă facem un studiu despre restructurarea economiei industrială a economiei naţionale a României şi vă facem gratis”, zic eu, bani să vă dau n-am, şi a făcut-o, într-o lună de zile mi-a dat-o, o am şi acum, am zis că o pun la dispoziţie oricui doreşte dar acolo este o concluzie foarte interesantă în imensa majoritate a întreprinderilor româneşti şi la vremea aceea încă nu era privatiza mai nimic legea privatizării pe care am promovat-o noi a apărut la sfârşitul lui august 1991, spunea acest studiu că marea majoritate de fapt aproape tot dar marea majoritate a întreprinderilor industriale româneşti au în funcţionarea lor cel puţin o activitate viabilă păi dacă marea majoritate aveau cel puţin o activitate viabilă unde mai sunt activităţile alea viabile acum, exista deci o conexiune viabilă cu occidentul aşa cum am practicat-o dar ea s-a transformat în acea, iertaţi-mi cuvântul slugărnicie care este prezentă şi astăzi din plin. Marea şansă a României este că în împrejurări accidentale ne-am reconectat cu occidentul în 1999, spun accidentală pentru că a fost legat şi numai de acest lucru de momentul în care România se aliniază, se ataşează, se leagă prin intervenţia NATO în Iugoslavia, atuncea s-a luat o decizie politică crucială pentru România greu de luat dar aş vrea să vă amintesc că acea intervenţie NATO a fost o intervenţie a occidentului, mie îmi spunea Pierre Monroe primul ministru al Franţei, mi-a spus Petre uită-te la mine uita aşa suntem şi noi am făcut ce trebuia. În momentul când am luat decizia respectivă ne-am asumat am avut o întâlnire la vârf cu preşedintele Constantinescu şi liderii partidelor ţin minte şi acuma că Ion Diaconescu a spus “Eu nu pot asigura votul  alor mei în Parlament foarte mulţi nu sunt de acord cu intervenţia împotriva Iugoslaviei adică Serbia”  şi eu am avut un sentiment foarte puternic că nu stau lucrurile aşa de rău şi am spus  “Bine conduc eu şedinţa”, eram preşedintele senatului şi atunci Ion Diaconescu a spus “Eu vă stau alături” că era preşedintele Camerei Deputaţilor fiindcă preşedintele Constantinescu a spus “Noi putem lua această decizie” care nu implica foste militare româneşti care să participe ci doar să fim alături în special, lucrul cel mai important era ca aeroportul Timişoara să devină aeroport NATO, a avut loc şedinţa respectivă şi erau câţiva oameni de bună calitate lângă Iliescu, Iliescu spunea  “Nu, încălcăm legalitatea internaţională” în fine dar era Puiu Paşcu şi era Secăreş şi i-au spus “Domnul preşedinte nu, e bine totuşi ia gândiţi-vă că suntem în lumea aceasta…” până la urmă Iliescu a dat ordin şi PSD-ul s-a abţinut, ca urmare hotărârea noastră de a ne asocia la intervenţia NATO a fost aprobată în parlament cu o mare majoritate de voturi aşa a apărut şi în momentul ăla occidentalii ne-au spus “Sunteţi cu noi” şi în decembrie 1999 ne-au invitat să începem negocierile de aderare la UE şi în ianuarie 1990 le-am început eu ca ministru de externe pentru asta mi-am asumat eu rolul de ministru de externe. Integrarea în UE a însemnat totuşi enorm de mult pentru că am să vă dau…în perioada de 20 de ani 1999-2018 produsul intern brut per capita  creşte în Germania 130%, Franţa 125%, Spania 106% România 630% acesta este un rezultat colosal totuşi în aceşti 20 de ani iar în ce priveşte PIB la puterea de cumpărare el creşte de 7 ori şi acuma văd că se mai laudă cei care conduc guvernarea României cu PIB/capita la puterea de cumpărare numai că eu cred că e o laudă de sine fără rost pentru că nivelul de sărăcie este în continuare ridicat şi mai ales de ani de zile refuză să mai valorifice ce există în baza economică a României începând cu Ponta am vorbit cu toţi aceşti prim miniştri la care m-am dus aparent cu căciula în mână dar sigur pledând pentru această chestie, nici unul nu a încercat să facă ceva în sensul ăsta şi am să vă spun despre ce e vorba, România nu mai are foarte multe lucruri dar ce are poate să fie valorificată adică oportunităţile astea încă există şi sunt în special două lucruri şi anume energetică, regimul comunist a construit o bază energetică de foarte bună calitate şi agricultura asta însemnând irigaţii nici acum nu e terminat canalul de irigaţii care ar iriga 450.000 de hectare Siret-Bărăgan, 450.000 de hectare cu cel puţin dublarea producţiei agricole nici acum nu e….nici acum nu se lucrează la el iar baza energetică nici acum…în loc să continuăm cu grupul 3, grupul 4 la centrala nucleară asta e baza, toată lumea înţelege că fără nuclear nu există tranziţie către verde verdele în sine adică regenerabile nu pot susţine asta e chiar meseria mea nu pot susţine ele însele această trecere la verde absolut noi aveam această şansă formidabilă dar ea încă există în loc de acta ne-am băgat să promovăm licenţa pentru centrale nucleare de mici dimensiuni păi astea sunt deocamdată proiecte nu există nici măcar pilot iar problemele de securitate care la centralele mari sunt de mult rezolvate încă nu sunt rezolvate cheltuim miliarde în loc să folosim ce avem sau să fi dezvoltat în continuare hidro că şi asta aveam câteva…puţin, puţin s-a mai dezvoltat de bine de rău a fost gestionată cât de cât mai bine treaba asta. Deşi astăzi şi cu asta închei aş putea să vă vorbesc ore în şir şi astăzi: dacă aș fi slugoi și nu aș iubii România nu m-aș ocupa centra de interesul naţional. Mulţumesc.