Nu sunt doar şocat, ci, mult mai mult, profund îngrijorat. Ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul European (PE) impune o reformă profundă a acestei instituţii.

În primul rând, din câte ştiam, în Parlamentul European se exprimă opinii politice şi, eventual, se adoptă legi pentru funcţionarea UE. Un parlamentar european, cred eu, reprezintă ţara lui şi se poate pronunţa şi pe problemele UE, dar nu şi pe problemele celorlalte ţări. Nu a fost ales de celelalte ţări şi nu le reprezintă interesele şi nici nu are competenţa necesară. Ştiu ce se petrece în ţara lor, dar nu şi în celelalte ţări.

Parlamentarii care au vorbit azi au demonstrat că habar nu au despre ce se întâmplă în România: ”am auzit că”…, ”s-a relatat că”… ”s-a zis că…” Nu s-a adus nicio probă că în România s-ar fi întâmplat ceva anume. Vorbitorii parlamentari ai majorităţii s-au comportat ca nişte papagali: au vorbit despre ceea ce nu ştiau. Nu s-a invocat nici un argument concret, ci doar vorbe, acuzaţii generale, zvonuri. Cum îşi permit membrii Parlamentului European să se pronunţe despre România fără să ştie ? Incompetenţă susţinută de impertinenţă. Eu, ca român, m-am simţit grav insultat. Şi aştept scuze publice. Altfel, de azi, mă simt liber ca, în contexte publice, să înjur ţările lor. Dar nu o s-o fac pentru că sunt român cu bun simţ.

În al doilea rând, Parlamentul European nu este o instituţie de judecată. Nu formulează acuzaţii şi nu condamnă. Mulţi parlamentari europeni, îngrijorător de mulţi,  nu s-au comportat nici ca judecători independenţi, care judecă după propria lor conştiinţă, ci ca membrii ai grupurilor politice. Nu au exprimat părerile lor, ci au repetat, predictibil şi jenant, punctul de vedere al grupurilor lor parlamentare. Spre deosebire de justiţie, unde cele două părţi sunt egale, în Parlamentul European majoritatea conjuncturală domină minoritatea. Într-un asemenea parlament, majoritatea europeană (oricare ar fi ea) poate să condamne minoritatea. Şedinţa devine un circ. Parcă Europa ne-a tot repetat că semnul unei democraţii reale este respectul pentru minoritate.

În al treilea rând, Parlamentul European s-a dovedit a fi primitiv şi din punct de vedere moral. S-au proferat acuzaţii fără temei, se insultă, chiar se înjură, se spun minciuni. Un lider politic european a declarat chiar, în alt context public, că în politică minciuna este acceptabilă. Eu tot sper că în deceniul viitor se va adopta o deontologie parlamentară. Dreptul la opinie nu înseamnă dreptul la minciună şi nici la înjurătură. Aş sugera ca România să propună un cod deontologic pentru comportamentul parlamentarilor europeni.

În al patrulea rând, apare ca justificată îngrijorarea că Parlamentul European ar putea aluneca spre un nou fascism. Un parlamentar a declarat – nu reţin exact forma, dar acesta a fost sensul: guvernul român e de proastă calitate şi exprimă o masă de ţărani inculţi. Cel care a spus aşa ceva cred că ar trebui dat afară imediat din Parlamentul European pentru că încalcă principiul fundamental al democraţiei: se tolerează în secolul al XXI-lea afirmaţia că minoritatea „avansată” este victima unei majorităţi compusă din ţărani proşti. O insultă mai gravă adusă democraţiei româneşti nu cred că s-ar putea imagina.

Nu m-aş mira dacă această experienţă tristă de azi nu va declanşa în România o discuţie dacă mai există sens de a mai rămâne în această Uniune Europeană, dominată de o mentalitate democratică rudimentară şi de grupuri de interese subterane.