Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald.
Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt a cărui etimologie semnifică nimeni; contracția din latină ne hemo. Dar Nemo este și căpitanul Nemo a lui Jules Vernes; geniul solitar pe un submarin, plecat să descopere lumea. Este și un pește clown. Semnificația lui Nemo din acest cântec este sexuală: nici femeie, nici bărbat. A devenit sexul/genul o preocupare fundamentală a societății? Da, a devenit o presiune, o preocupare emblematică la televizor, în filme, în școli, în educație. Și presiunea nu vine de la popor, de la mase, de la opinia publică ; presiunea vine de sus în jos, de la ideologie la cultură.
Puțină geografie. Elveția a câștigat concursul cu o prestație muzicală în engleză. Elveția are trei limbi oficiale: franceza, italiana și germana. Și atunci de ce o prestație în engleză? A devenit Elveția atât de neutră, încât să adopte limba globalismului? Este Europa anglo-saxonă? Totuși, Marea Britanie a ieșit din Europa : Brexit!
Demonstrație ideologică? Cântecul Codul expune un mesaj personal, individual, intim despre identitatea ne-binară. Despre identitatea nici femeie, nici bărbat. Am avut deja la Eurovision femeia cu barbă, trans-sexualul. Avem acum și non-binarul. Dar încă nu ne-am obișnuit cu non-binarul. Cine este Nemo ? Nimeni? Orice? Oricine? Nici una, nici alta? Și una și alta? Avem nevoie de ceva mai multă pedagogie!
Concurs, meritocrație sau provocare? Rețelele sociale, care au explodat în a critica și a taxa acest eveniment ca o provocare, spun că nu a câștigat cel mai bun la categoria voce, prestație și text. Că totul a semănat cu o provocare. Provocare tehnică. Provocare vestimentară: un bărbat îmbrăcat în fustiță scurtă, îmbrăcat in roz și cu gentuță. Provocare muzicală: amestec de rap, pop și muzică canto. Provocare ideologică: Imn al unei noi categorii sexuale : Non-binarii. Dar este sau ar trebui să fie Nemo, non-binarul , un model de referință pentru tineri?
Punere în scenă ? Concursul Euroviziune din 2024 a fost mai apropiat de carnaval, de circ, de cabaret, decât de un concurs muzical. Un concurs de excentritate, de vulgaritate (prestații în ținute sumare, nuditate). Un concurs de deghizare, de ridicol, de bufonerie. Unele comentarii pe rețelele sociale evocau chiar imaginea azilului de nebuni. A devenit punerea în scenă un soi de carnaval în care totul este permis? Desigur, punerea în scenă, teatralitatea, dramatizarea fac parte din reconstrucția simbolică a realității. Și dacă ne gândim la demonstrația antropologului George Balandier despre putrea care se pune în scenă, atunci ne vom aminti că puterea nu se face, nu se menține decât prin reconstruirea simbolică a realității, prin transpoziție, prin producerea de imagini. Prin manipulare de simboluri și organizarea lor într-un cadru ceremonial. Și ce altceva a fost Euroviziunea 2024 decât producere de imagini simbolice, ca o veritabilă fabrică ideologică, prin deconstrucție și reconstrucție culturală?
Ce funcție au ritualurile și ceremonialul ? Concursul Euroviziune este un ritual anual, cu aspect ceremonial. Și care sunt funcțiile ritualurilor? Loc de creare de comuniune prin aderare la anumite valori. Funcția lor socială este de a crea un loc și o legătură socială, mediată de o stare de fuziune și comuniune. Un ritual este loc de transgresie controlată și dirijată. Mai exact spus, o fabrică de consimțământ.
Personajul Nemo, un clovn? O figură care crează dezordine pentru a răspunde nevoii de liberare de tensiuni? Nu. Discursul lui Nemo este un discurs angajat, un discurs a unei noi minorități revendicative. Ce a declarat artistul Nemo? Avem nevoie de mai multă compasiune. Avem nevoie de mai multă empatie. Avem nevoie să aflăm, să știm mai multe unii despre alții, decât să vorbim unii despre alții. Un discurs care propune alte coduri decât cele ale majorității. Dar ce facem cu acele coduri care reprezintă majoritatea? A devenit normalitatea o revoluție culturală de sus în jos, o revoluție ce impune deconstrucția codurilor, precum fac mișcările woke și cancel culture ?
Nemo, un individ nesigur, un Narcis vulnerabil ? Am asocia pe Nemo cu expresia consacrată în sociologia individului de către Alain Ehrenberg, individul nesigur. Individul este presat să devină nesigur ; i se spune și i se repetă că identitățile sunt fluide. I se spune în teorie, în film, în muzică. Am asocia de asemenea pe Nemo cu expresia de individ narcisic, dar narcis vulnerabil a lui Christopher Lasch, sindrom plasat undeva la mijloc între sociologia individualismului și psihanaliză. Oglinda în care Narcis vulnerabil se privește, îi întoarce o imagine degradată de el-însuși. El se vede ca un eu slab, dependent, vulnerabil, care are o grija obsesivă pentru propria persoană. Și cum se explică aceste sindromuri ? Declinul religiei, declinul Statului, declinul binelui comun, declinul familiei, declinul figurii autoritare a tatălui ca figură normativă în familie au dus treptat la triumful individualismului. Și individualsimul nu mai pune problema a ce este permis și ce este interzis. El pune problema tensiunii la care fiecare individ este supus între ceea ce i se pare posibil și imposibil pentru el. Individ este obligat să aleagă, pentru a dovedi că este autonom. Fluiditatea libertații de alegere sexuală, nu este prezentată ca o dovadă de autonomie ?
Sexul, obiect traumatic ? Într-o lume haotică, care pare că și-a pierdut busola, o serie de asociații de feminism, de profesori și cercetători în antropologie, filozofie, psihologie și psihiatrie, au lansat alerte pe tema trans-identității și a trans-sexualității. Alertele evocă o ideologie care deschide drumul spre un larg evantai de «posibilități sexuale». Conform acestei ideologii, chiar și adolescenții trebuiesc considerați pacienți cu dreptul de aș alege genul, indiferent de sexul lor biologic. Conceptul de sex biologic ar fi feudalist, anacronic în sfera moravurilor. Pentru ideologia transafirmativă nu contează sexul la naștere, nici argumentele biologice, nici starea emoțională legată de vârstă și nici faptul că fluiditatea identitară pune în pericol capacitatea de a fonda o familie. Altfel spus, efectele ideologiei transafirmativă sunt biologice, psihologice, sociale.
În loc de concluzie vom aminti câteva fragmente dintr-o scrisoare a celebrei pictorițe mexicane Frida Kahlo, către un prieten. Era în 1938. Artista se referea la vizita sa în Europa și în particular la ceea ce ea numea artiști parizieni avangardiști. Și spunea : Aceste putori de artiști vorbesc fără oprire de discontinuitatea culturii, de artă, de revoluție culturală, considerându-se dumnezei ai lumii, visând la lucruri unele mai absurde ca altele (…) Este ceva atât de fals și ireal la ei, că asta mă înebunește. Cam așa arată majoritatea comentariilor de pe rețelele sociale, relative la Nemo și la ceremonia Euroviziune 2024. Ele evocă nu o cultură de avangardă ci o cultură a urâtului, o farsă, o grosolănie, o lume pe dos, o degringoladă morală, o lume fără limite estetice, etice și sexuale. O lume absurdă.
