Romania Sociala logo
Menu

Confruntări și conspiraționism

autor:   28 July 2020  

Complot, conspirație, negaționism, dușmanii din umbră, virusul ucigaș. Iată cîteva cuvinte care au animat dialogul între nația română și decidenți. Pe timpul pandemiei covid, dialogul a fost mediat de televiziune.  Dar a fost sau nu a fost pandemie ? Pandemia presupune o mortalitate de 12 %, iar procentul de mortalitate covid la nivel mondial a fost evaluat la 0,4%. În ce măsură cuvintele numesc sau instituie o realitate ? Perversitatea cetății începe prin frauda cuvintelor, spunea Platon.

Dacă autoritățile au acuzat dușmani imaginari care lansează zvonuri conspiraționiste, în rândul populației au apărut credințe complotiste la adresa autorităților. În timp ce vocea decidenților impunea mereu sancțiuni de securitate în numele gravității pandemiei, vocea omului de rând striga : Nu ne mai mințiți ! Declicul legat de duelul conspiraționist s-a produs într-o emisiune la Antena 3, în iulie 2020, când un jurnalist s-a adresat unui om politic : Mă întreb dacă autoritățile care nu respectă regulile impuse populației cred sau nu în pandemia cu coronavirus ? Într-o discuție cu un prieten medic, la întrebarea mea despre viziunea politică și viziunea clinică a stării prelungite de urgență și alertă, reacția a fost imediată : O mascaradă politică. Și o isterie mediatică !

Propunem următoarea pistă de reflecție: În situație de criză sanitară, politică și economică, duelul conspiraționist devine un indicator de context. Acest duel opac a adăugat confuzie la confuzie și neliniște la neliniște. Nu de puține ori, jurnaliștii, medicii, autoritățile și populația au avut percepții   diferite despre « adevărul pandemiei ».

Într-un context de confuzie generalizată, teoriile conspiraționiste au găsit un teren fertil. Decidenții nu au negat că populația a fost ascultătoare, dar au moralizat nația și au amenințat-o cu boala și  moartea, dacă nu respectă măsurile impuse. Populația nu a negat existența virusului, dar după 5 luni de discursuri catastrofiste, măsuri severe de izolare, decrete, ordine militare și amenzi, neîncrederea și suspiciunea față de măsurile autoritare, fără egal în alte țări europene, au devenit curente.   

Televiziunea a fost accelerator de panică și isterie, accentuând proporțiile epidemiei. Timp de 5 luni, populația a fost supusă unui flux continu de «buletine-covid». Fiecare buletin-covid a bombardat spiritul telespectatorului cu numărul de morți covid, numărul de internati covid, numărul de intubați covid, numărul de testați covid, numărul de depistați covid. Starea de tensiune într-o situație percepută ca insuportabilă, s-a generalizat. Medicii nu au prea înțeles de ce covidul a eclipsat toate celelalte boli și tratamente în spitale. Psihologii au vorbit de multiplicarea stărilor patologice, indice al unei anxietăți  generalizate. După o vreme, sub presiunea rețelelor sociale, televiziunea a lăsat loc și vocilor protestatare. S-a spus, de altfel, despre unii moderatori ai televiziunilor că își fac propria lor terapie în emisiunile în direct.   

Și iată-ne pe calea întrebărilor.

De ce autoritățile au creat și au întreținut teama de boală și de moarte ca strategie de gestiune a crizei ? De ce nu au ales un discurs calm și raționalizator în fața unei populații ascultătoare ?  De ce au practicat discursuri emotive pentru a justifica sancțiuni severe și neconstituționale ? De ce nația a fost mereu moralizată ? De ce decidenții au ales să joace rolul de agenți sanitari și nu de conducători ai unei națiuni în stare de criză sanitară, politică și economică ? De ce autoritățile au repetat până la sațietate că Partidul social democrat e de vină ; că PSD conspiră cu liderii politici din Ungaria pentru a vinde țara ? Vinovații s-au multiplicat. De vină sunt cei care zădărnicesc măsurile de securitate sanitară. De vină este Parlamentul. De vină sunt conspiraționiștii care neagă datele statistice. De vină este Curtea Constituțională care invalidează amenzi, decrete și proiecte de lege. În luna iulie, când s-a declanșat o mișcare de protest contra unei proiect de lege, taxat  neconstituțional de Camera senatorilor, autoritățile au etichetat pe manifestanți de conspiraționiști care vehiculează anacronisme, veritabil avatar al ignoranței. Dar atunci de ce decidenții s-au folosit  la rândul lor de idei conspiraționiste ? Cui folosește dezbinarea națională într-o stare generalizată de anxietate ?

Efectul boomerang

(1) În tabăra decidenților

Comunicarea de criză a fost o comunicarea patologică, care cerea populației să aleagă între sănătate sau libertate. Timp de 5 luni s-a trăit cu «buletine-covid», împănate de injoncțiuni paradoxale. Comunicarea paradoxală este o comunicare perversă, deviantă, care generează o patologie relațională. Ea folosește acte de limbaj de tip «constrângeri paradoxale», care fac apel la registrul inconștient al psihicului uman, pentru a activa dependența, teama și supunerea. Iată cîteva exemple de «contrângeri paradoxale» care au colorat declarațiile oficiale : Dacă sunteți contaminat aveți simptome, dar puteți fi asimptomatic și purtător de virus. Nu ieșiți din casă, dar ieșiți dacă trebuie. Veți fi internat dacă aveți simptome, dar veți fi internat și dacă nu aveți simptome.  Aveți grijă de părinți și bunici, dar nu îi vizitați. Masca nu protejează, dar trebuie purtată. Purtați masca, dar nu toate măștile protejează. Aveți grijă de celalt, dar țineți-l la distanță.

Comunicarea paradoxală a creat dileme insolubile : Ori vă supuneți, ori vom număra morții ! În timpul protestelor, manifestanților li s-a adresat propoziția paradoxală, care suna ca un blestem : Protestați ? Așteptăm pe protestatari la spital !

(2) În tabăra populației

Zvonuri de tot felul au proliferat pe rețelele sociale. Neîncrederea față de măsurile neconstituționale a devenit simptom de suspiciune și refuz față de o gestiune autoritară.  Măsurile impuse păreau  justificate nu atât de «virusul ucigaș», cât de bătăliile electorialiste.

De ce ? Pentru că scenariile riscurilor au fost supraestimate, iar statisticile raportate s-au contrazis. Pentru că datele au fost manipulate pentru a institui sancțiuni din ce în ce mai severe.  Pentru că medicii s-au indignat în fața unor decizii administrative de a reduce îngrijirea medicală la spitale-covid. Nimic nu este mai puțin credibil în situație de comunicare de criză ca lipsa de transparență a autorităților. Tenacitatea decidenților în a nu-și recunoaște erorile și a nu evolua prin consultarea publică, ci prin multiplicarea de decrete și amenzi, au alimentat zvonurile și gândurile complotiste. Putem vorbi de  o reacție boomerang. De un refuz de credibilitate a enunțului oficial suspectat de intenția de a domestici, de a manipula, de a dresa mulțimea prin confuzie, control și sancțiuni.

Contradicțiile și bâlbâiala administrativă au putut fi interpretate ca o strategie voluntară, intenționată. A apărut chiar și credința că invocarea permanentă a «virusului ucigaș» nu este decât  o incantație magică, folosită pentru a înspăimânta populația. Și poate pentru a testa gradul de toleranță a populației la supunere. Oare în România s-a făcut un test de  toleranță a populației la supunere ? Și astfel gândirea conspiraționistă și-a făcut loc.

Când societatea suferă, ea simte nevoia de a găsi pe cineva căruia să îi impute răul, pe care să se răzbune de propriile decepții, ne spune Durkheim.

Pânza de păianjen

Și cum funcționează discursul complotist ? Ca o îndoială, ca o întrebare bună la care răspunsul este simplificat și mistificat.

Simplificat, pentru că discursul complotist explică cauzele prin scopuri și mecanismele prin intenționalități. Iată un exemplu de raționament simplist, născut în sânul populației. Dacă pandemia a demonstrat dependența guvernelor de materiale medicale din China, atunci China a creat și difuzat virusul. Dacă s-a produs un veritabil război al măștilor, penuria de măști a fost orchestrată de autorități pentru a-și favoriza prietenii de afaceri. De altfel, aceste afirmații nu sunt complet false; ele sunt doar simplificate. Știm că societatea este complexă, pluriformă și nu poate fi rezultatul unei planificări intenționale. Evenimentele sunt rezultatul unor conflicte multiple. Dar ipoteza de complot permite reconstituirea sensului societății prin simplificare ; în loc de multiplu, vorbim de unu, în loc de complex, vorbim de simplu. Simplificarea răspunde nevoii de a contracara disconfortul cognitiv și afectiv.  

Mistificat, pentru că discursul complotist funcționează într-un demers simbolic. El este o manieră de a substitui analiza disfuncționalităților sociale prin denuțarea unor dușmani imaginari. Discursul complotist vorbește de răi și buni, de figuri oculte care conspiră în umbră, de intenționalități secrete, oculte, rău-voitoare. De la Spinoza încoace știm că delirul complotist ține mai mult de superstiție decât de cunoaștere. De o gândire magică, ar spune Mircea Eliade.   

Să amintim că o serie de constelații mitologice sunt țesute cu dibăcie în discursurile politice. Raoul Girardet demonstrează că discursurile politice se folosesc de ideea de complot și conspirație, de luptă între bine (noi)  și rău (opoziția). Metafora care se potrivește imaginarului complotist este păianjănul care își țese în taină pânza ucigașă. Imaginile asociate metaforei de conspirație malefică sunt :  mască, secret, tăcere, întuneric, subterane, captivitate, ierahie și supunere, moduri ciudate de acționa și reacționa, obscuritate, monștrii tentaculari, infecție, infestare, otravă, moarte.

Gândirea complotistă : șantier sociologic 

Când autoritățile recurg la constelații mitologice pentru a acabla populația, de ce am taxa gândirea complotistă care emană din rîndul populației ca semn de prostie, de ignoranță și de lipsă de efort de cunoaștere ? De ce nu am vorbi mai degrabă de un duel simplist și mistificat ?

Este important să repetăm: gândirea complotistă exprimă întrebări și îndoieli pertinente, chiar dacă răspunsurile sunt simpliste și mistificate.

În tabăra decidenților, eticheta de conspiraționism devine filtru, baraj contra oricărei gândiri critice. « Poporul e prost, poporul nu știe, poporul suferă de lene intelectuală și nu crede că puterea vrea binele comun ». « Poporul iubește anarhia ». Iar binele comun trece prin măsuri de securitate, constrângeri și sancțiuni. « Poporul ori este precaut, ori este prost».   

În tabăra populației, a acuza autoritățile de conspirație a funcționat ca un revelator de scepticism în fața unor disfuncții societale profunde. Ca o supapă contra gândirii unice. Ca un revelator de suspiciune generalizată. Ca o reacție la lipsa de transparență oficială. Ca un refuz al capcanei patologice produsă de comunicarea paradoxală. Ca o decepție în fața gestiunii autoritare. Dar asocierea autorităților cu imaginarul unei puteri magice, conduce la un paradox democratic. În mod paradoxal, refuzul de credibilitate a explicațiilor emanate de la putere exprimă și credința magică  după care rezolvarea tuturor problemelor revine puterii. Ceea ce implicit pare a conforta credința în puterea nemăsurată a monarhului.     

În cazul unor categorii socio-profesionale foarte informate, se refuză discursul decidenților și pentru că el este asociat cu jocuri de interese. Circulă deja zvonul că un vaccin contra « virusului ucigaș » va deveni o mare afacere a pandemiei.  Anchete multiple ne revelă concurența feroce când e vorba de brevetarea unui vaccin sau a unui medicament ce urmează a fi distribuit pe “piața liberă”. În acest caz de figură s-a regăsit și chlorochina ca tratament eficace în combaterea cornavirsului. Tratamentul folosit de doctorul Raoult din Marsilia, decredibilizat de Gotha medicală occidentală, a fost folosit cu suces într-o serie de țări din continentul african.

Sunt multiple anchetele care demonstrează că interesele acționarilor trec înaintea imperativului de sănătate publică. A fost cazul recent al scandalului legat de proliferarea substanțelor opioide, recomandate pe scară largă. În Statele Unite, trei directori ai companiei Purdue Pharma au fost învinuiți de publicitate mincinoasă, afirmând că OxyContin nu induce dependență ; compania a fost amendată cu 830 milions de dollars. În acest caz, discursul conspiraționist poate fi o supapă de contestare socială în fața  « adevărului »  decretat de autorități.

La modul mai general, se spune că neoliberalismul ar fi alternativa societală unică, menită să asigure creșterea economică fără limită, pentru toți. Ori piața liberă mondializată funcționează mai degrabă ca un parc jurasic, în care cei mari înghit pe cei mici.

Ca un fel de concluzie

Când puterea induce frica, impune supunerea, promovează măsuri pe care nu le respectă, complotismul devine sinonim de credință că dorește să se ascundă adevărul. Dacă complotismul nu are o valoare de adevăr, el are o valoare pragmatică imediată. El exprimă o  nevoie de a se elibera de inconfortul cognitiv și afectiv creat de un context de anxietate generalizată.   

Așa încât, deocamdată suntem unde am fost. Vorba lui Caragiale : Nu stăm nici bine, nici rău, adică nici așa, nici altminteri.



Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...