Multimilenara Chină, (admirată de la depărtare pentru misterele sale și pentru produsele sale exotice, după seismele istorice ale colonialismului, ale ”secolului de umilință” și ale războaielor mondiale care i-au testat potențialul de creativitate istorică, s-a trezit la viață istorică, tocmai în momentul în care trăia efectele excomunicării din grupul țărilor care ”construiau socialismul de tip sovietic, dar și a efectelor blocadei țărilor capitaliste dezvoltate), se află, în prezent, într-o ascensiune care nu mai poate fi oprită.
Majoritatea analiștilor din întreaga lume, care s-au pronunțat asupra acestui fenomen, au luat ca punct de plecare anul 1978 și personalitatea lui Deng Xiaoping, după revenirea în cadrul autorităților statului și Partidului de guvernământ, dar au oferit o narativă diferită sub aspect hermeneutic.
Astfel, apologeții capitalismului, în proverbiala lor aroganță au etichetat superficial situația: în China s-a trecut la ”construirea capitalismului de stat!”, o sintagnă cel puțin bizară, ca formulare, dar imposibilă sub raportul ontologiei sociale. Și iată de ce :
Deci, ”capitalismul de stat” este o incalificabilă contradicție în termeni, deoarece în nici un stat capitalist dezvoltat statul nu face programe de dezvoltare, și nu intervine în contractele firmelor private, cu excepția domeniilor strategice ale guvernelor în exercițiu.
- din punct de vedere istoric, după cum se știe, capitalismul a început cu glorificarea pieței ca singura instanță legitimă în generarea și asigurarea echilibrelor macro și microsociale; statul are alte status-roluri, iar intervenția statului în economie este o eroare deoarece încalcă dreptul la libera inițiativă! Pe aceste coordonate, ”statul minimal” ar avea numai rolul de a garanta drepturi și libertăți indivizilor în interiorul granițelor naționale, iar în afara acestora, statul cumulează obligația de a garanta suveranitatea în raport cu alte state care îndeplinesc condițiile de a fi subiecte de drept internațional;
- așa-zisul ”Stat minimal”, diseminat propagandistic, pe ipoteza lui Adam Smith (1905), conform căreia ”statul este un prost administrator”, deși este reluată în recuzita ”progresiștilor” de astăzi, globaliști care se pronunță pentru reducerea rolului statului în procesele de dezvoltare, a suferit o categorică infirmare prin experimentul chinezesc de proiectare și gestionare a dezvoltării intereselor naționale și internaționale ale Chinei Populare, în formula guvernamentală de astăzi.
În replică, dacă experimentul socialist de tip sovietic, pe care l-am cunoscut și noi până în 1989, se focaliza pe dreptul exclusiv al Statului de a proiecta și gestiona ritmurile și proporțiile dezvoltării nu doar sub aspectele strategice ale Statulul, ci și prin conducerea centralizată a tuturor activităților, inclusiv al stabilirii centralizate a prețurilor, și-a arătat limitele, inclusiv în perioada de start al reformelor post imperiale din China, acest tip de proiect, deci, a eșuat în practica tuturor celor care l-au urmat, chinezii au încercat corijarea derapajelor, cu specificul lor generat de mentalul lor colectiv.
Sesizând această eroare de programare a unui sistem social eminamente umanist, dar mai puțin eficient, echipa de guvernare a lui Deng Xiaoping, a renunțat la principiul terțiului exclus ( ori socialism, ori capitalism, altă alternativă nu există!) și a deschis calea unui experiment istoric original: sistemele sociale își pot reconstrui structuri funcționale prin combinarea elementelor validate istoric din cele două sisteme care și-au exprimat potențialul la scară istorică: de la capitalism formarea prețurilor în funcție de cerere și ofertă, iar de la socialism, garantarea dreptului la educație, sănătate, la un loc de muncă, șomajul fiind o încălcare a dreptului la muncă,ș.a.m.d. ”O societate pentru toți, cu participarea fiecăruia!” a promis Deng Xiaoping și aste este în curs în China Populară; deci nu profitul cu orice preț, ci profitul pentru asigurarea unui nou standard de viață și civilizație tuturor cetățenilor care împărtășesc aceleași valori în arealul geopolitic al aceluiași stat! Pe aceste coordonate polarizarea socială, ca boală endemică a capitalismului țărilor dezvoltate, în China a elimitat tradiționalele ”pungi de sărăcie” studiate de occidentali teoretic, dar fără soluții practice, a stimulat îmbogățirea doar din munca cinstită depusă fie în firmele private, fie în firmele de stat, statul dovedindu-se singurul actor credibil în relațiile inernaționale, unde nu există, deocamdată, relații absolut inocente sub raportul afacerilor.
Pe plan internațional, acest nou principiu, a făcut posibilă apariția unor multinaționale cu capital chinezesc, iar pe plan internațional multinaționalele chinezești au cucerit toate continentele nu prin forța armelor ci prin renunțatea la condițiile impuse de firmele occidentale, cu ”pușcașii marini” ai prețurilor.
Indiferent de mărimea acestora, firmele occidentale au impus condiții politice severe la acordarea de credite pentru dezvoltare. China polulară, plecând de la principul ”neamestecului în treburile interne ale statelor”, au acordat și acordă credite de dezvoltare, inclusiv pentru proiectarea și dezvoltarea de mari obiective social-economice, de multe ori sub prețul pieței! Iată din ce cauză firmele chineze sunt mai populare, în ciuda propagandei defăimătoare, în multe cazuri…
Acest model de dezvoltare se poate numi ”economie socialistă de piață”, un model original care provoacă alergie apologeților capitalismului, dar Partidul Comunist Chinez, are ca program construirea ”socialismului cu specific chinezesc”, nu a ”capitalismului de stat!?”, deși folosește multe din instrumentele structurilor capitaliste în funcțiune care și-au dovedit valabilitatea în noile structuri ale noului Stat socialist chinezesc.
Aceleași coordonate productive, din punct de vadere istoric, au fost reiterate și de Excelența Sa XI Jinping în recentele întâlniri la cel mai înalt nivel la scară internațională: indiferent de diversitatea opțiunilor valorice ale criticilor, China își va urma drumul său oferindu-și potențialul de cooperare pentru realizarea unui viitor prosper și liber al tuturor națiunilor lumii: neamestecul întreburi interne, nu se negociază!
În prezent, China, ca stat socialist care deține cea mai mare rezervă de valută din lume, rezultată din munca onestă, loială și consistentă a chinezilor, a dovedit că economia socialiată de piață merită atenția (model original de dezvoltare!), în ciuda detractorilor tarați care nu mai pot oferi decât un penibil spectacol al lozincilor căzute în desuetudine istorică!
Occidentalii, deși sunt pradă invaziei de produse chinezești, se află în situația ridicolă, de a pune performanțele experimentului chinezesc pe seama unei ”rebranduiri a capitalismului”: susținând ridicola contradicție în termeni – ”capitalismul de stat”.
Este foarte greu să ne imaginăm că mulțimea de apologeți ai modelului capitalist care durează de peste 500 de ani nu înțeleg realitatea; ei nu suferă de cecitate epistemologică, ci de talibanism ideologic! Se află în situația în care bietul oltean care pentru prima dată a văzut o girafă a exclamat uluit: ”Așa ceva nu există!”, dar situația nu s-a schimbat, girafa există și va mai exista în ciuda tuturor aprecierilor de factură impresionistă…
Sociologic, noi nu facem altceva decât să semnalăm un experiment social aflat în desfășurare sub numele de ”Program de reformă și deschindere”, reiterat și la recentul lor Congres al 19-lea, care merită a fi studiat cu instrumentele științelor sociale și cu globală comprehensiune.
Etichetarea, obișnuită, a superficialilor, face parte din recuzita manipulării și nu servește pe nimeni: China Populară are ca program pentru viitorul imediat, ”construirea socialismului cu specific chinezesc” , nu trecerea la capitalismul de tip occidental!
Mult comentata ”resetare” propusă la Davos, rămâne, în proiect cel puțin controversat…
Ștefan Buzărnescu
