Mă interesează foarte mult starea societății în care trăiesc. Știri și analize a cazurilor sociale. Deschid televizorul. Știri importante sunt difuzate de posturile noastre: nu 5 minute, nu 10 minute, nu o oră sau două, ci chiar zile întregi.Participanții la aceste programe sunt nu numai buni profesioniști, dar intelectuali de calitate. Mărturisesc însă că sunt tot mai mult obosit de toate aceste știri bine făcute.

Mă năpădesc imaginile din trecut. În anii 80 deschideam radio, dar și televizorul, deși el funcționa doar câteva ore. Ce vedeam ? S-a deschis o nouă întreprindere, o nouă linie de fabricație. Iată, se produce o nouă mașină sau tractor. Se deschide o hidrocentrală. Nu mi-a trecut prin cap că mass-media minte. Sunt convins că acele întreprinderi s-au deschis în realitate. Dar alta era  problema. În mintea mea mă obseda bancul cu chinezul. La o asemenea deschidere, experții români se codeau de a face ei ”tovarășului” prezentarea. Chinezul, care nu prea înțelege cum merg lucrurile în România, cu seninătate își asumă el sarcina: iată mașina nouă aceea, ”merge și așa”, și linia aceasta tehnologică, ”da, merge și așa”. E bine că se dezvoltă industria, problema era că ”merge și așa”. Noutățile de acest fel, cu care mass-media era plină, ar fi trebuit să mă facă mândru, dar începuse să mă enerveze. Era bine că se făceau acele întreprinderi: ele păreau a fi și ale mele, o parte a realității mele. Puteai găsi un loc de muncă, puteai găsi pe piață produsele acelor întreprinderi, din păcate de multe ori doar acelea. Nu era doar că totul ”merge și așa”, ci mai grav. Era obsesia lui Ceaușescu de a face ca industria să crească ”oricum”, dincolo de orice nevoie. Întreprinderile sunt bune. Ele însă exclud alte lucruri de care noi aveam urgent nevoie, dar pentru ele nu aveam bani. Trebuia să investim în viitorul în care de abia atunci vom fi fericiți. Cu toții eram enervați de promisiunea că vom fi fericiți doar în viitor.

Acrit de televizor, îl închideam. Nu mai vream să aud iarăși de tăieri de panglici și de vizite la importante întreprinderi. Mă săturasem de industria aia, față de care, în sine, aveam toată simpatia. 

2021. Deschid televizorul. Răsuflu ușurat. Nu mai este industrie și nici marile construcții publice.  Cele ”vechi” au fost distruse și altele noi nu prea se mai fac. Puțina industrie care se face, nu sunt ”mândria noastră”, ci investiție străină. Și ele importante, dar doar pentru că oferă locuri de muncă. Nu mai sunt tăieri de panglici. Să fiu corect, am văzut câteva: un ministru a tăiat o panglică la un drum de vreo doi kilometri și care, după deschiderea oficială, s-a și închis.

Dar ce văd azi? Crime, furturi, scandaluri. De câteva zile aproape tot spațiul mediatic este plin cu crima de la Onești. Nu e ceva nou. Anul trecut a fost plin de cazul Caracal: fete frumoase ucise sau vândute. Încă nu s-a clarificat și am început să le uităm. Între cele două crime mari spațiul mediatic nu este gol: alte crime mai banale, furturi, mai sunt și alte frumoase de vândut. Și, zilnic, accidente grave de mașini.

Ce altceva? Frumoasele românce. Când eram tânăr, în perioada comunistă, presa era plină de frumoasele sudorițe care munceau 6 zile pe săptămână și chiar și duminica; și, în timpul liber, nu se plictiseau: stăteau la coadă și gospodăria….  Ce fac ele acum ? Evident, nu mai sunt sudorițe. Câteva dintre ele, frumoase după gustul actual, sunt foarte elegante, în mașini luxoase, la petreceri, desigur noaptea la 5 dimineața se culcă, nu se scoală. Mass-media are o preferință ciudată pentru aceste fete frumoase: evenimentele din viața lor umplu spațiul mediatic. Dar aceste fete nu muncesc ? Nu, desigur. Asta le-ar strica frumusețea. Intervin bărboși cu bani, de preferință străini, cu care se cuplează, se ceartă, unele sunt bătute, se despart și alți bărboși tot cu bani. Mă întreb: actuala generație de frumoase, când îmbătrânesc, ele vor avea pensie?

Deschid televizorul și văd mulțimea de crime, furturi, accidente, dar și corupție.Ca și industria ceaușistă, cea ce ne prezintă acum televizorul este credibil. Ne emoționează, dar ne îngrijorează: vai,ce se întâmplă în România! Televizorul ne pune pe gânduri.

Trebuie să intervină poliția, procuratura, judecătorii, pe scurt, justiția. La televizor, în ultimii ani justiția a devenit deja noua vedetă. 

Țin minte că, prin 2009, Traian Băsescu, pe atunci președinte, a reacționat dur față de o critică adusă unui act deinjustiție. Ceva de genul: deciziile justiției nu pot fi puse în discuție; dacă justiția a decis definitiv nu mai avem ce discuta; trebuie să credem în actul justiției. Mai putem să ne îndoi de Dumnezeu, dar nu de justiția românească. Asta era acum câțiva ani. Acum s-au acumulat atâtea cazuri de erori, incompetențe și chiar corupție a justiție, încât nimeni nu ar mai avea curajul să formuleze asemenea afirmații.

Suntem înspăimântați de noile cazuri de corupție. Chiar ieri, tot la televizor, cineva se plângea că a dat 250 000 de euro pentru a scăpa de o condamnare, dar judecătorul nu a fost mulțumit și i-a cerut încă 150 000. Era singurul judecător ?

Din când în când cineva caută să ne convingă. Să nu credeți că toți procurorii și judecătorii sunt incompetenți sau că ar lua mită. Cei mai mulți nu, doar unii. Desigur, sunt convins. Problema e însă alta. Am devenit neputincio și nu numai față de crime, dar și față de injustiția prezentată la televizorul.  Nu prea vedem că se face ceva cu această ”minoritate” de incompetenți și corupți din justiție. Sătul de neputința din fața injustiției sunt tentat să închid televizorul, dar nu o fac. Mizeria de la televizor a devenit un drog.

Îmi vine un gând pe care rapid îl suprim:  parcă aș prefera să văd la televizor o justiție care totuși  ”merge și așa”. Îmi este tare teamă că spațiul mediatic, saturat de mizeria din criminalitate și justiție, va fi ocupat de ”mizeria” din alte sfere, școală, sănătate…Sfera politicului este deja ocupată. 

Trebuie să fiu optimist. Ce pot să fac pentru a fi fericit? Deocamdată un lucru este clar: să închid televizorul.