Romania Sociala logo
Menu

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

autor:   3 November 2019  

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez.

Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil.

Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu partidele politice. Cei mai mulți dintre cei 14 candidații, 9 reprezintă partide politice: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Theodor Paleologul, Kelemen Hunor, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Viorel Cataramă, John Ion Banu. Alți 5  sunt candidați independenți: Mircea Diaconu, Alexandru Cumpănașu, Bogdan Stanoevici, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu.

Constituția prevede că președintele se plasează „deasupra” partidelor, având rolul nu de a promova un partid politic împotriva altora, ci de a media negocierea politică, de a asigura un echilibru în interesul întregii comunități. Cum însă pot candidații susținuți de partide să răspundă la această exigență?

Pentru candidații veniți din partidele mari (PSD, PNL USR-PLUS) este important să obțină în primul rând suportul membrilor partidelor lor, la care să adauge și votul altora. Poziția îi determină să profite de avantajul lor și să promoveze în primul rând, într-un fel sau altul, interesele partidelor lor. Dar au o problemă: există mereu suspiciunea că vor încălca prevederile constituției.

Candidații din partide mai mici trebuie să obțină nu atât suportul partidelor lor prea mici, ci în primul rând suportului unui segment cât mai larg dinafara partidelor lor. Invocarea intereselor micilor partide din care vin nu ar avantaja. De aceea vor avea ca element central al programelor lor mai degrabă prevederea constituției: se vor situa deasupra partidelor, cu rolul de mediere între instituții, partide, grupuri sociale; vor promova interesul național, al întregii comunități. Este cazul de exemplu al lui Paleologul, Hunor sau Bruynssels.

Candidații independenți, ca de exemplu Mircea Diaconu sau Alexandru Cumpănașu, sunt mai  liber în raport cu partidele. Nu sunt legați de interesele unui partid și de aceea vor încerca să obțină votul unui segment larg electoral, fără specificări politice. Paradoxal, ei reprezintă, prin neangajarea lor politică, filozofia constituției: de a se plasa deasupra partidelor.

Poziția lui Iohannis este mult mai dificilă decât pare. Cei care au fost deja președinți au un avantaj distinct pentru noile alegeri. Dar ce a făcut Iohannis ca președinte nu-l poate ajuta prea mult. Va trebui să utilizeze în primul rând noi argumente politice șisă atacecât mai violent principalul lui contracandidat, PSD.

Pe teren politic, Iohannis se va sprijini pe politica PNL. Dar PNL nu a prezentat nici până acum un program pozitiv de guvernare. Chiar dacă are un asemenea program, acesta probabil va fi dur liberal și ar stârni reacții populare. De aceea preferă să nu-l declare. Recurge la o politică negativă: acuză PSD ca partid, ca guvernare și, mai general, ca orientare politică. O asemenea strategie oferă un anumit confort: simplu, vom scoate din criză România, vom avea o politică în fine necomunistă.  

Dar PNL nu este suficient. În mod sigur acesta poate să-i aducă în jur de 20% voturi. Iohannis va trebui să se bazeze și pe votul altor partide care au și ele o înclinare spre dreapta. Voturile lui Barna îi sunt absolut necesare. Și acestea pot să se ridice spre 20%, deși cred că ele sunt supraestimate, datorită volatilității lor. Dacă în turul doi vom avea Iohannis/Barna, cine va câștiga nu va fi foarte sigur. Dacă Barna dispare în turul întâi (cine i-a făcut-o?), voturile sale se vor scurge la Iohannis. Dar suportul politic, oricum am lua-o, nu este suficient. El nu poate conta decât pe în jur de 40%. Acest plus necesar de voturi este critic.

Ce opțiuni strategice are la dispoziție Iohannis? Să promită o poziție echilibrată, accentuând interesul tuturor, demonstrând că asta a făcut când a fost președinte și/sau promite că o va face în viitor? Exclus. A fost ales în 2014, curios, în condițiile în care partidul său, PNL, era un partid slab. Ca președinte, nu a avut posibilitatea de a promova propria sa politică chiar dacă ar fi vrut. Și a ales, ceea ce pare că i-a plăcut, să se retragă în relaxare. S-au apropiat următoarele alegeri. Să continue aceeași strategie, „să se retragă din nou în relaxare”, nu ar avea nicio șansă. Inevitabil a ales politică de a polariza electoratul, strategia războiului împotriva unei jumătăți de populație, partidul cel mai puternic, PSD. Cu ce argumente? Un program politic liberal de dreapta nu era prea clar și nu ar fi fost foarte popular. A ales doar o mobilizare a tuturor segmentelor politice nemulțumite de PSD și să facă o mare alianță. Dar de abia la câteva voturi  a reușit să demită guvernul PSD. Nu a propus un nou program pentru România, ci doar invective de tipul:  e un partid comunist, e responsabil de dezastrul României etc. Și-a pus în program chiar să desființeze PSDul. Ne-am aminti că și în trecut cei care au obținut puterea politică au desființat partidele de opoziție. Cred că acest gest va intra în istorie. Mai mult. Iohannis s-a prezentat nu ca un președinte al tuturor, ci un președinte care împreună cu partidul său, PNL, va face guvernul său și se prezintă la actualele alegeri prezidențiale ca lider al unui bloc politic anti-PSD președinte/ partid PNL, guvern PNL. O coaliție extrem de fragilă care pare să dureze doar până la alegerea președintelui. Și apoi?

Viorica Dăncilă este și ea într-o situație dificilă. Ca președinte al PSD are avantajul de a fi susținută de un partid puternic, dar are și dezavantajul de a fi prizoniera partidului: îi va fi greu să promită că va promova interesele întregii comunități, și nu ale partidului său. PSD a rămas cel mai important partid, dar singur. Fiind la guvernare, nu a reușit să creeze o alianță cu alte partide. Dăncilă nici nu a avut timpul necesar pentru a-și consolida prestigiul de om politic.  Este și victima unei campanii violente, jenant de necivilizată.

Strategia Dăncilă pare să se centreze pe accentuarea rolului constituțional al președintelui de mediator deasupra partidelor. Dar nu e clar cum ar abandona poziția de președinte al partidului și ar adopta poziția neutră de președinte al țării. Dar în condițiile atacurilor urâte din partea lui Iohannis la adresa PSD și a persoanei sale, o asemenea strategie nu este suficientă. Adoptarea unei politici „civilizate” nu poate avea rezultate în contextul actual. Ar trebui să treacă la o luptă deschisă, inclusiv personală, împotriva lui Iohannis și a partidului liberal. Probabil însă că o asemenea opțiune nu corespunde personalității lui Dăncilă și ar prezenta și riscuri mari. Iohannis a deplasat disputa prezidențială pe un teren neconstituțional, între programe politice de guvernare. Dăncilă pentru a răspunde lui Iohannis ar trebui să se plaseze și ea pe terenul neconstituțional al disputelor dintre programele de guvernare.

Dacă Iohannis ar putea să se prezinte în turul al doilea și cu coaliția largă anti-PSD ar avea șanse să câștige alegerile. Contracandidatul ar putea fi aproape sigur Dăncilă, susținută doar de PSD. Dar partidele care în prezent par să-l susțină pe Iohannis s-ar putea să se teamă de programul războinic care trece dincolo de rolul atribuit de constituție și sistemul politic s-ar deplasa spre o republică prezidențială. Nu este chiar exclus însă să apară ceva nou care ar deplasa suportul pentru Dăncilă.

În contextul actual, Mircea Diaconu pare să fie considerat de tot mai mulți că ar fi  cel mai bun președinte. Dar situația politică nu-i este favorabilă. Imaginea lui publică este foarte bună, cu o istorie de angajare politică independentă, cu o poziție morală și responsabilă ireproșabilă, ar fi un președinte echilibrat, neangajat politic. Problema lui este să nu cadă între două grupări politice foarte puternice care împreună constituie majoritatea electoratului. Nu cred că este timp să se limpezească situația și, cu regret, nu cred că Mircea Diaconu are o șansă să ajungă în turul doi. Dacă însă ar reuși, sunt convins că are mari șanse să obțină un suport larg împotriva oricărui candidat venit dintr-o grupare politică, Iohannis sau Dăncilă.  

PSD cred că a făcut o greșeală. Dacă l-ar fi susținut de la început pe Mircea Diaconu ar fi obținut un suport public foarte mare, contracarând eficient campania anti-PSD.

Dar dacă câștigă Iohannis? Să risc o predicție. Coaliția actuală nu va putea să se mențină după victoria lui Iohannis. Iohannis nu se va „retrage” lăsând liber jocul politic. Cu siguranță va dori să promoveze politica sa și, pentru aceasta, un guvern PNL. Un cerc politic vicios. PNL, fără sprijinul președintelui, nu va reuși să stea singur la guvernare. Și un guvern politic de coaliție, chiar bazat pe PNL, nu va mai putea fi controlat de președinte. Conflictul președinte/guvern ar fi inevitabil. Predicția mea este că președintele, cu iluzia puterii obținută prin alegerile prezidențiale, va prelua și conducerea partidului, și va introduce o guvernare președinte/PNL. Va avea în continuare nevoie de un dușman politic și va continua lupta împotriva PSD. Dar ce vor face celelalte partide politice? Or președintele, dezamăgit de luptele politice pe care nu le poate controla, se va „retrage” din nou, or va încerca să extindă și mai mult puterea sa, în contradicție tot mai clară cu constituția. În aceste condiții, cu siguranță vor apare tentative de suspendare a președintelui.

De aceea nu îmi plac aceste alegeri și nu știu încă ce voi vota.



Facebook

Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România

O carte nouă care se va dovedi a fi una fundamentală pentru gândirea românească. Paradigma tradițională a unei economii de piață liberă, deși cu imperfecțiunile ei, este înlocuită cu o nouă paradigmă a economiei societății românești actuale, ”capitalism fără capital”, cu implicațiile ei pentru înțelegerea întregii societăți. Dragi sociologi, nu este o carte ...

Cum ne vede Occidentul

Este surprinzător că nu putem găsi prea multe analize globale ale României în această perioadă de tranziție. Încă de la începutul anilor 90 am încercat să avertizez asupra riscurilor unei tranziții prost construite, dar adesea m-am simțit singur. Dar cum percep specialiștii occidentali tranziția în țările noastre ? Mărturisesc, am avut ...

Neoliberalism și șocul civilizațiilor

Fukuyama și Huntington Doi autori și două cărți majore au marcat percepția generației noastre despre noua ordine mondială. Este vorba de Francis Fukuyama : The End of History and the last Man (1992) și de Samuel Huntington : The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order. 1996.  Fukuyama anunța universalizarea pieții libere ...

O evoluție sintetică a căutării ”ADEVĂRULUI” Ne-am eliberat de paradigma ”Agamiță Dandanache”?

Ieri am fost șocat, nu numai eu, de ceea ce mulți au etichetat ca ”bâlciul” de la Parlament.  În minte mi-a venit o istorie a eforturilor omenirii de a ajunge la adevăr. Prima fază. În antichitate, grecii au inventat logica, regulile gândirii corecte. Ei au crezut că logica este instrumentul de ...

Lansare de carte. Elena Olariu și o nouă înțelegere a spațiului privat în secolul al XIX-lea

Onorată comunitate academică, dragi colegi și dragi cititori,   vă anunțăm că au apărut două cărți semnate de istoricul de artă Elena Olariu, lucrări care sunt dedicate civilizației românești: ”Boieri și aristocrați români în secolul al XIX-lea” (studiu de mentalitate și moravuri în spațiu privat), respectiv ”Stil de viață aristocratic românesc ...

Migrație, integrare, dezintegrare

Cum sociologia este analiza stării nației dar și a timpului prezent, am dori să ne oprim puțin asupra problemelor legate de migrație. De ce migrația? Pentru că problema națională, ecologia și  migrația fac parte din cele trei mari evenimente care agită astăzi planeta. România se confruntă și ea cu aceste ...

În cercetarea sociologică, o fotografie valorează cât o mie de statistici

Imaginea foametei din Sudanul de Sud: vulturul pândind un copil care s-a prăbușit în drum spre Centrul de hrănire ONU (Fotografie realizată de jurnalistul sud-african Kevin Carter, publicată în The New York Times, pentru care a primit Premiul Pulizer în 1993) În urmă cu aproape 50 de ani, jurnalista și scriitoarea ...

Impactul creșterii prețului la energie electrică, gaze, apă asupra bugetului familiilor

Traiul decent poate fi descris ca situația în care o familie își poate permite o alimentație echilibrată și sănătoasă, îmbrăcăminte și încălțăminte noi din magazine de specialitate, de a dispune de o locuință care oferă adăpost și siguranță, locuința să fie mobilată și echipată cu aparate electrocasnice în stare bună ...