Romania Sociala logo
Menu

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

autor:   3 November 2019   

Cătălin Zamfir

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez.

Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil.

Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu partidele politice. Cei mai mulți dintre cei 14 candidații, 9 reprezintă partide politice: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Theodor Paleologul, Kelemen Hunor, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Viorel Cataramă, John Ion Banu. Alți 5  sunt candidați independenți: Mircea Diaconu, Alexandru Cumpănașu, Bogdan Stanoevici, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu.

Constituția prevede că președintele se plasează „deasupra” partidelor, având rolul nu de a promova un partid politic împotriva altora, ci de a media negocierea politică, de a asigura un echilibru în interesul întregii comunități. Cum însă pot candidații susținuți de partide să răspundă la această exigență?

Pentru candidații veniți din partidele mari (PSD, PNL USR-PLUS) este important să obțină în primul rând suportul membrilor partidelor lor, la care să adauge și votul altora. Poziția îi determină să profite de avantajul lor și să promoveze în primul rând, într-un fel sau altul, interesele partidelor lor. Dar au o problemă: există mereu suspiciunea că vor încălca prevederile constituției.

Candidații din partide mai mici trebuie să obțină nu atât suportul partidelor lor prea mici, ci în primul rând suportului unui segment cât mai larg dinafara partidelor lor. Invocarea intereselor micilor partide din care vin nu ar avantaja. De aceea vor avea ca element central al programelor lor mai degrabă prevederea constituției: se vor situa deasupra partidelor, cu rolul de mediere între instituții, partide, grupuri sociale; vor promova interesul național, al întregii comunități. Este cazul de exemplu al lui Paleologul, Hunor sau Bruynssels.

Candidații independenți, ca de exemplu Mircea Diaconu sau Alexandru Cumpănașu, sunt mai  liber în raport cu partidele. Nu sunt legați de interesele unui partid și de aceea vor încerca să obțină votul unui segment larg electoral, fără specificări politice. Paradoxal, ei reprezintă, prin neangajarea lor politică, filozofia constituției: de a se plasa deasupra partidelor.

Poziția lui Iohannis este mult mai dificilă decât pare. Cei care au fost deja președinți au un avantaj distinct pentru noile alegeri. Dar ce a făcut Iohannis ca președinte nu-l poate ajuta prea mult. Va trebui să utilizeze în primul rând noi argumente politice șisă atacecât mai violent principalul lui contracandidat, PSD.

Pe teren politic, Iohannis se va sprijini pe politica PNL. Dar PNL nu a prezentat nici până acum un program pozitiv de guvernare. Chiar dacă are un asemenea program, acesta probabil va fi dur liberal și ar stârni reacții populare. De aceea preferă să nu-l declare. Recurge la o politică negativă: acuză PSD ca partid, ca guvernare și, mai general, ca orientare politică. O asemenea strategie oferă un anumit confort: simplu, vom scoate din criză România, vom avea o politică în fine necomunistă.  

Dar PNL nu este suficient. În mod sigur acesta poate să-i aducă în jur de 20% voturi. Iohannis va trebui să se bazeze și pe votul altor partide care au și ele o înclinare spre dreapta. Voturile lui Barna îi sunt absolut necesare. Și acestea pot să se ridice spre 20%, deși cred că ele sunt supraestimate, datorită volatilității lor. Dacă în turul doi vom avea Iohannis/Barna, cine va câștiga nu va fi foarte sigur. Dacă Barna dispare în turul întâi (cine i-a făcut-o?), voturile sale se vor scurge la Iohannis. Dar suportul politic, oricum am lua-o, nu este suficient. El nu poate conta decât pe în jur de 40%. Acest plus necesar de voturi este critic.

Ce opțiuni strategice are la dispoziție Iohannis? Să promită o poziție echilibrată, accentuând interesul tuturor, demonstrând că asta a făcut când a fost președinte și/sau promite că o va face în viitor? Exclus. A fost ales în 2014, curios, în condițiile în care partidul său, PNL, era un partid slab. Ca președinte, nu a avut posibilitatea de a promova propria sa politică chiar dacă ar fi vrut. Și a ales, ceea ce pare că i-a plăcut, să se retragă în relaxare. S-au apropiat următoarele alegeri. Să continue aceeași strategie, „să se retragă din nou în relaxare”, nu ar avea nicio șansă. Inevitabil a ales politică de a polariza electoratul, strategia războiului împotriva unei jumătăți de populație, partidul cel mai puternic, PSD. Cu ce argumente? Un program politic liberal de dreapta nu era prea clar și nu ar fi fost foarte popular. A ales doar o mobilizare a tuturor segmentelor politice nemulțumite de PSD și să facă o mare alianță. Dar de abia la câteva voturi  a reușit să demită guvernul PSD. Nu a propus un nou program pentru România, ci doar invective de tipul:  e un partid comunist, e responsabil de dezastrul României etc. Și-a pus în program chiar să desființeze PSDul. Ne-am aminti că și în trecut cei care au obținut puterea politică au desființat partidele de opoziție. Cred că acest gest va intra în istorie. Mai mult. Iohannis s-a prezentat nu ca un președinte al tuturor, ci un președinte care împreună cu partidul său, PNL, va face guvernul său și se prezintă la actualele alegeri prezidențiale ca lider al unui bloc politic anti-PSD președinte/ partid PNL, guvern PNL. O coaliție extrem de fragilă care pare să dureze doar până la alegerea președintelui. Și apoi?

Viorica Dăncilă este și ea într-o situație dificilă. Ca președinte al PSD are avantajul de a fi susținută de un partid puternic, dar are și dezavantajul de a fi prizoniera partidului: îi va fi greu să promită că va promova interesele întregii comunități, și nu ale partidului său. PSD a rămas cel mai important partid, dar singur. Fiind la guvernare, nu a reușit să creeze o alianță cu alte partide. Dăncilă nici nu a avut timpul necesar pentru a-și consolida prestigiul de om politic.  Este și victima unei campanii violente, jenant de necivilizată.

Strategia Dăncilă pare să se centreze pe accentuarea rolului constituțional al președintelui de mediator deasupra partidelor. Dar nu e clar cum ar abandona poziția de președinte al partidului și ar adopta poziția neutră de președinte al țării. Dar în condițiile atacurilor urâte din partea lui Iohannis la adresa PSD și a persoanei sale, o asemenea strategie nu este suficientă. Adoptarea unei politici „civilizate” nu poate avea rezultate în contextul actual. Ar trebui să treacă la o luptă deschisă, inclusiv personală, împotriva lui Iohannis și a partidului liberal. Probabil însă că o asemenea opțiune nu corespunde personalității lui Dăncilă și ar prezenta și riscuri mari. Iohannis a deplasat disputa prezidențială pe un teren neconstituțional, între programe politice de guvernare. Dăncilă pentru a răspunde lui Iohannis ar trebui să se plaseze și ea pe terenul neconstituțional al disputelor dintre programele de guvernare.

Dacă Iohannis ar putea să se prezinte în turul al doilea și cu coaliția largă anti-PSD ar avea șanse să câștige alegerile. Contracandidatul ar putea fi aproape sigur Dăncilă, susținută doar de PSD. Dar partidele care în prezent par să-l susțină pe Iohannis s-ar putea să se teamă de programul războinic care trece dincolo de rolul atribuit de constituție și sistemul politic s-ar deplasa spre o republică prezidențială. Nu este chiar exclus însă să apară ceva nou care ar deplasa suportul pentru Dăncilă.

În contextul actual, Mircea Diaconu pare să fie considerat de tot mai mulți că ar fi  cel mai bun președinte. Dar situația politică nu-i este favorabilă. Imaginea lui publică este foarte bună, cu o istorie de angajare politică independentă, cu o poziție morală și responsabilă ireproșabilă, ar fi un președinte echilibrat, neangajat politic. Problema lui este să nu cadă între două grupări politice foarte puternice care împreună constituie majoritatea electoratului. Nu cred că este timp să se limpezească situația și, cu regret, nu cred că Mircea Diaconu are o șansă să ajungă în turul doi. Dacă însă ar reuși, sunt convins că are mari șanse să obțină un suport larg împotriva oricărui candidat venit dintr-o grupare politică, Iohannis sau Dăncilă.  

PSD cred că a făcut o greșeală. Dacă l-ar fi susținut de la început pe Mircea Diaconu ar fi obținut un suport public foarte mare, contracarând eficient campania anti-PSD.

Dar dacă câștigă Iohannis? Să risc o predicție. Coaliția actuală nu va putea să se mențină după victoria lui Iohannis. Iohannis nu se va „retrage” lăsând liber jocul politic. Cu siguranță va dori să promoveze politica sa și, pentru aceasta, un guvern PNL. Un cerc politic vicios. PNL, fără sprijinul președintelui, nu va reuși să stea singur la guvernare. Și un guvern politic de coaliție, chiar bazat pe PNL, nu va mai putea fi controlat de președinte. Conflictul președinte/guvern ar fi inevitabil. Predicția mea este că președintele, cu iluzia puterii obținută prin alegerile prezidențiale, va prelua și conducerea partidului, și va introduce o guvernare președinte/PNL. Va avea în continuare nevoie de un dușman politic și va continua lupta împotriva PSD. Dar ce vor face celelalte partide politice? Or președintele, dezamăgit de luptele politice pe care nu le poate controla, se va „retrage” din nou, or va încerca să extindă și mai mult puterea sa, în contradicție tot mai clară cu constituția. În aceste condiții, cu siguranță vor apare tentative de suspendare a președintelui.

De aceea nu îmi plac aceste alegeri și nu știu încă ce voi vota.



Facebook

Un test pentru viziunea politică a celor doi candidaţi pentru preşedinţie

Peste 10 zile vor fi alegerile prezidenţiale. Alegătorii se aşteaptă ca cei doi candidaţi din turul doi să-şi clarifice viziunile politice pe care vor să le promoveze. Constituţia cere ca preşedintele să nu aibă angajare politică, dar e normal să aibă o viziune politică. Noi, alegătorii, suntem îndreptăţiţi să ştim ce viziuni politice au ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Publicistică sociologică la Târgul de Carte Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus Ediția a XXVI-a se va desfășura în Pavilionul B2 Romexpo, București, în perioada 20-24 noiembrie 2019. Organizatori sunt Radio România și Reading Program. Dl. Oltea Şerban-Pârâu se ocupă de Management Consultant din partea Radio Romania Media Cultural Centre, iar dl. Vladimir Epstein este Honorary Director. Printre evenimentele ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Conferința națională cu participare internațională „Devianță și criminalitate. Evoluție, tendinţe și perspective” „DECRET” – ediția 5/2019

În perioada 14-15 noiembrie 2019 a fost organizată de către Facultatea de Științe Economce, Juridice și Administrative, Universitatea „George Bacovia” din Bacău a cincea ediție a conferinței naționale cu participare internațională „DECRET – Devianță și criminalitate. Evoluție, tendințe și perspective”. Conferința s-a bucurat de o amplă susținere din partea instituțiilor ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...

Gina Stoiciu, Exilul : Viața în fragmente, Polirom , 2014.

De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl ințeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele . Sunt cuvintele testament ale autoarei, Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc ...

Jocul politic

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.   1. Rivalitatea ...