Romania Sociala logo
Menu

Cu cortul `la noi`, pe un mal de Dunăre: raiul peștelui și raiul…la propriu – pescuitul, prin ochi de sociolog

autor:   31 October 2019  

Avatar

În vara aceasta, în concediu, (asa cum merge omul de rând an de an), am cunoscut o microcomunitate, microregiune din țara noastră, una dintre cele, îmi închipui, foarte multe .

Am fost pe malul Dunării, în apropiere de Fetești, cineva m-a invitat să-mi petrec câteva zile acolo cu cortul (altă poveste și aceasta, deoarece nu mai fusesem cu cortul de vreo treizeci de ani). Zona, superbă, aproape sălbatică, de aceea nu am să-i rostesc aici numele, fiind poate printre puținele ce au mai rămas, chiar și la noi în țară, locuri libere (de turismul obișnuit), adevărate bastioane pentru păsări și animale sălbatice, aproape fără gunoaie și cu mult pește de prins etc. Nu aș vrea să contribui și eu cumva la o viitoare cotropire turistică, de aceea nu o să-i menționez denumirea…și așa locul devine din ce în ce mai cunoscut; să nu pățească precum altele similare care s-au `dezvoltat` deja într-un mod ce le-a făcut de nerecunoscut pe vecie, cum s-a întâmplat cu Vama Veche, Năvodari, Corbu și câte și mai câte or mai fi, nu numai din zona de sud; e adevărat, oamenii au nevoie să exploateze, până la urmă, mediul în care trăiesc, din și pentru motive economice, iar asta o fac nu neapărat spus `foarte bine`, dar exploatând uneori excesiv. Poate că uneori, mai ales `programele` de dezvoltare mari, nu țin cont de `lucruri mărunte`, precum natura sălbatică a unei zone, micile viețuitoare, uneori chiar viața cotidiană a localnicilor, sau a unor comunități mărginașe. (Filip, A. et al., 2019).

Hai să-i zicem `un mal` al Dunării, pe unul dintre brațe. Deși nu ne gândim la acest lucru suficient de atent, noi profanii marilor orașe, Dunărea nu inseamnă DOAR delta. Un loc similar s-ar putea găsi fie pe un mal de fluviu, dar și pe mal de râu ceva mai mare, pentru că o zonă cu apă navigabilă și în care se poate pescui devine, în sine, o microzonă economică și nu numai, oamenii exploatând în mod specific `comorile` oferite de ea. Aici vin din apropiere pescari `înrăiți`, mă rog, pasionați, dar amatori. Aici se prinde bine pește, în liniște, atât ziua cât și noaptea, și tot în acest loc am văzut pentru prima oara în viața mea ce inseamnă să fii pescar, să trăiești pe lângă malul apei și cu ajutorul ei, aș spune, binecuvântat. Iarna e greu, dar cât este vremea bună, iți dă, practic, să mănânci.

Am avut un spectacol de neegalat atât ziua cât și noaptea, ziua cu peisajul de vis, cu apa, fauna și vegetația din zonă, turma de oi care ocazional venea să pască un pic din… nisipul fin de pe plaja fluviului, care era presărat din loc în loc cu tufe de vegetație, ciulini, `chestii verzi` cu țepi, cu ciobanii pașnici, cu câinii, cu soarele, cele câteva undițe (doar noi aveam vreo cinci-șase cu firul întins în apă) și activitatea la cort, șalupele de agrement (încă puține, din fericire, deși localnicii altfel privesc lucrurile), pescarii, ceilalți turiști ocazionali, iar noaptea, cu vapoarele de agrement, de croazieră sau de transport. (Barjele treceau mai mult ziua). Inițial, aceste vase au fost pentru noi cei de pe mal aflați pentru prima dată aici, doar umbre cu zeci de luminițe colorate și ireale, sunete de muzică în surdină ce veneau către noi de pe vas, din jos, de pe apă, restaurante luxoase, baruri, rânduri de cabine cu geamuri luminate, aproape de nivelul apei; mici hoteluri plutitoare; unele lumini nu le înțelegeam prea bine, poate transportau automobile; păreau să fie bacuri. Aveau orar fix și am înțeles ulterior că erau de transport local (probabil pe circuitul Călărași-Fetești-Brăila); un fel de…autocar zonal pe apă, `cursa` locală, făcând legătura între diferite localități de pe malul Dunării…..; unele dintre ele arătau ca vasele de croazieră luxoase, făcând parte, poate, din rutele internaționale. Stând pe mal și privindu-le evoluția misterioasă dintr-un punct fix, lipsiți de minimele condiții moderne de turism, pe care ieșirile cu cortul în natură le presupun în general, mă simțeam plutind înapoi în timp, pe un `generic` mal al Mississipiului lui Tom Sawyer și Huckelbery Finn, trăgand cu ochiul, contemplând invidioși avatarurile civilizației, din mizericordia lor haioasă de copii săraci ai fluviului, jinduind la ospețe bogate, căldură, toalete și haine uscate…

De vis au fost pentru mine să văd pentru prima oară lucirile metalice ale sutelor de pești mici, plevușca, noaptea, venind să tragă la gâzele de noapte, majoritatea țânțari…care dacă nu ar fi fost pe apă bâzâind haotic și des în roiuri `supărate`, ar fi fost pe noi peste tot, cu toate sprayurile noastre antimușcături; dar am avut noroc cu vântul care îi imprăștia. Jos pe plajă, aproape de apă, vantul îți vâjâia tare și ascuțit pe lângă urechi, făcându-te să te zgribulești în treningul cu glugă și să inhalezi puternic izul umed cu miros de ploaie și ceață al apei.

Am avut noroc de două trei zile cu vânt, un vânt de nu puteai auzi nici un alt zgomot, noaptea, fiindca era pădure în zonă, de fapt, de jur împrejurul nostru, mai puțin pe mal, o pădure superbă, de plopi argintii foarte înalți și de sălcii contorsionate și bătrâne, iar vântul facea să foșnească cu putere acest frunziș des. Cred ca sunt unice aceste păduri de-a lungul Dunării, sau mai degrabă specifice zonei de câmpie și luncă de la noi. Aproape originare, ca un fel de Letea…ca un fel de pădurile lui Gala Galaction, cu personaje fantastice: trunchiurile drepte și luminoase ale plopilor și cele contorsionate și groase ale sălciilor nefiind amestecate; noaptea sub lumina de lună sunt feerice ca din basme, ziua cu razele de soare filtrate prin frunziș dau o lumină blândă, caldă și solară locului. Noaptea se auzeau, când nu bătea vantul, urlete ca de lup, dar mai subțiri și mai modulate, exact ca în Vestul sălbatic american,  și nu era glumă, fiindca ne-au confirmat a doua zi, duminică, localnicii cu chef și difuzoare, veniți cu șalupele pe malul…ăl bun, cu soare, că erau coioți. Auzeai cum urlau….iar câinii lătrau nervoși în toate curțile de pe malul de vizavi, unde era satul cu luminile lui vesele. Vesele pentru noi, pentru că însemnau CIVILIZAȚIE, dar era doar o iluzie a siguranței, pentru că nu ai fi putut sub nici o formă vreodată să treci apa înot până vizavi, la nevoie.

Pescarii amatori veneau dimineața, da` devreme rau, pe la cinci. Pentru noi care aveam activități la cort până târziu, că nu ai apa potabilă și trebuie să tot cari apă din fluviu, să faci foc pentru masa de seară etc., era un chin, pentru că veneau cu mașini și începea oarecum vânzoleala, dar ca orice pescari, de fapt scopul fiind să păstrezi liniștea ca să nu sperii peștii, se domoleau. Era un noroc că erau pescari, cu sezlonguri, șepci sau pălărioare, găleți, momeală, mămăliga etc și nu….simplii turiști cu micii, berea și decibelii manelelor. (Bine, și noi aveam bere, că e normal…cu ce să meargă un crăpcean, sau o știuculiță, o mreană, un somotei `underground`, un cărășel etc sau ce am mai prins, că…era foarte variată captura, iar eu eram foarte novice).

Tot la ora aceea imposibilă treceau cu bărcile lor lungi și subțiri cu motor și năvoadele, pescarii `profesioniști` din zonă, care erau de fapt localnici foarte..`zonali` și oarecum cam braconieri. Dar de, asta pentru că, și aici voiam eu să ajung cu observația sociologului, în zonă nu există o gamă prea extinsă de activități economice să câștigi o pâine; apa bogată a fluviului oferă printre altele și aceste oportunități. Pe malul celalalt, fascinantă noaptea, aveam în față o pensiune cu un restaurant înconjurat de zeci de lumini despre care se spunea că era a unui cunoscut al fotbalului; acolo se organizau și nunți, iar noi am prins una din asta de a hăulit muzică până dimineață, când se lălăia perinița.

Dar au venit a doua zi `in vizită`, să amușineze cine a venit în vizită la ei pe tărâmul lor, de unde suntem, cât o să stăm, ce facem. Era și firesc, și noi am pus la rândul nostru setul nostru de întrebări. Acestor oameni le convine și nu le convine în același timp ca locul să nu fie `sistematizat`; ei și-ar dori să tragă `un folos` de pe urma acestor frumuseți pe care cumva, informal, se simt stăpâni. (Este ok și nu este ok, în același timp). Situațiile ambigue sunt niste realități care fac parte permanent din viața noastră, vrem sau nu. S-au cunoscut cumva, la limită, două…`civilizații` străine`; orășenii novici pro-mediu (noi), cu localnicii apeni neaoși, pro-exploatare (ei)…

Per total, m-a fermecat această experiență; `turiștii` care veneau aici chiar erau pasionați și impătimiți, dar și iubitori și cunoscători buni ai zonei. Erau foarte pricepuți la undiță, fiind conștienți de valoarea sălbatică a acestui loc. Am avut ce învăța în materie de momeli, echipamente, cum să prinzi pește etc., dar și ce părere au oamenii despre natura salbatică de aici. (Practic, vedeai peștele mare chiar ziua aproape de mal, așa era de bogată apa).

Au fost câteva zile de neuitat, și am învățat, din nou, lucruri noi, punând la contribuție și cunoștințele mele de sociolog de `calitatea vieții`; despre activitățile economice zonale, lupta oamenilor pentru ziua de mâine in unele locuri mai putin dezvoltate economic, mediu, pasiunea pentru natură și, cumva, realizând poate într-un fel…norocul României aflate încă la margine a Uniunii, necuprinsă încă în TOATE proiectele mari de dezvoltare; poate cu ele, această zonă nu ar mai fi existat în această formă neorganizată, sau cine știe, ar fi fost închisă accesului, iar noi nu am mai fi putut ajunge să vedem aceste adevărate minunății; nu sunt deloc o persoană antidezvoltare; mă uit însă cum pleacă lemnul din țara noastră și eu, la fel ca toți cei ce vedem, indiferent de culoarea politică, aceste fapte; cum sunt distruse zilnic suprafețe întregi de zonă sălbatică peste tot în lume, din și pentru interese economice; cum se pune accentul uneori pe globalizare în detrimentul diversității. Pădurile de aici mie mi se par aproape sfinte, într-un fel nu neapărat religios, și nu aș dori niciodată ca acei copii pe care îi va avea fiul meu să nu le mai poată cunoaște, măcar din departare, măcar cu binoclul, dar ca experiență directă și nu doar din amintiri, sau…din pozele mele vechi…

Cred că oamenii ar trebui familiarizați și mai bine cu faptul că uneori progresul cu orice preț poate strica, șalupele poluează fonic și la propriu, peștele nu va exista veșnic, dar nu la cei câțiva pescari amatori mă refer, nici chiar la cei câțiva trei, patru, cinci localnici marginali cu bărcile de pescuit; nu ei strică. Poate că omul cu pensiunea și influența lui dobândită prin puterea banului `strică` într-o oarecare măsură; banul, coprupția, ochii închiși ai legilor prost gândite sau negândite fac aceleași ravagii ca overreglementarea, birocrația și intransigența împietrită, care nu ține cont de cazurile particulare…mă rog, ce vreau sa spun? Omul nu poate și nu trebuie să fie despărțit de natură și ar trebui tratați ca egali, ca un tot integrat, deopotrivă de importanți de către marile proiecte și de cele mici; dezbină aceste doua elemente și nu va mai fi bine; este un echilibru foarte delicat pe care l-am vazut `la lucru` în acest loc; o mică greșeală sau deviere într-un sens sau altul și echilibrul precar dispare, iar asemenea locuri `iubite de naivi` nu se vor mai putea reface…nici curând și nici ușor.



Facebook

România deleuziană. Fragmentul XXXVII despre milă (III)

Motto: „Noi,  ce din mila Sfântului,             Umbră facem pământului” ( Mihai Eminescu, Rugăciune) „Le bon samaritain” (Vincent Van Gogh, 1890),Kröller-Müller Museum, Otterlo Pilda samarineanului milostiv.Această pildă apare doar în Evanghelia după Luca (10, 25-37). „Un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-l și zicând: ՚ Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci ?՚ Iar Iisus  ...

In memoriam Academician Prof. Dr. Tudorel Postolache

Cu adâncă durere, cercetătorii Institutului de Cercetare a Calității Vieții anunță stingerea din viață a Academicianului Prof. dr. Tudorel Postolache. Personalitate de excepție, a marcat timp de peste 60 de ani viața noastră intelectuală. A avut contribuții majore în modernizarea științelor economice. Inițiatorul unor documente de importanță istorică: Schiță privind ...

Mărturisirea mea de credință

Am fost zilele trecute la o ceremonie de înmormântare. Mărturisesc că totul m-a pus pe gânduri. Din adolescență, am fost ateist. Nu credeam în niciun fel în Dumnezeu, nici ontologic, o ființă supremă care există undeva ”în ceruri”, nici moral, credeam că eu, și deci și ceilalți, sunt liber și responsabil de ...

Hidrocarburile reprezintă călcâiul lui Ahile pentru Uniunea Europeană

Așa cum rezultă din studiul de caz prezentat în continuare, hidrocarburile reprezintă călcâiul lui Ahile pentru cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE 27). Din cel puțin trei motive. În primul rând, consumul de hidrocarburi din UE 27 reprezenta 11,2% din nivelul global al anului 2018, în timp ...

Acad. Prof. dr. Tudorel Postolache și relația sa cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții

Profesorul Tudorel Postolache, un eminent economist. O personalitate extrem de creatoare: în științele economie, în construcția de instituții care s-au dovedit importante și durabile, în cristalizarea viziunii dezvoltării României după Revoluția din 1989. Poate lucrul cel mai de remarcat pentru Profesorul Postolache este inițierea de proiecte amețitoare ca amploare. Curaj, viziune, capacitate de a mobiliza pe ceilalți, ...

Prestigiosul sociolog Dimitrie Gusti, omagiat la Academia Română

Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti - prestigios sociolog, membru marcant al Academiei Române și Președinte al Academiei Române (1944-1946) - în Aula Academiei Române a fost organizată joi, 13 februarie 2020, ora 10.00, Conferința omagială „Dimitrie Gusti - profesor, sociolog, statistician, muzeograf”. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Asociației Române ...

Între ireversibil și impredictibil, un prag critic în schimbarea climatică

1. Impredictibilitate și ordine În fizică, inclusiv în cea a atmosferei și în general în orice proces desfășurat în natură, evenimentele întâmplătoare (pe care fizicienii le numesc aleatorii) pot apare din însăși dinamica complexă și profundă a acesteia. Henri Poincaré ne-a lăsat o frază celebră: ”Hazardul este doar măsura ignoranței noastre”, pentru că ”fenomenele ...

De ce nu ne slăvim intemeietorii?

Am citit cronica lui Cătalin Zamfir la cartea lui Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în România interbelică,  pe care o recomandă pe bună dreptate istoricilor și sociologilor. De ce am simțit nevoia să fac o intervenție?  Găsesc salutară și constructivă intervenția luiCătalin Zamfir legată de două acuzații (reperate de autorul cărții ) aduse lui Dimitrie Gusti ...