În calitate de ”simplu cetățean”, care s-a născut și a trăit până la finalul carierei de profesor între valorile, apreciate ca valabile, de la „Marea Revoluție socialistă din  Octombrie 1917” și până la ”Marea Păcăleală capitalistă  din Decembrie 1989”, care a tras  mari speranțe că în noul capitalism românesc și generația mea va găsi  motive consistente pentru a  regreta  participarea noastră la programele ”construirii socialiste multilateral dezvoltate”, după un sfert de veac de ”tranziție” mă simt obligat să formulez câteva concluzii în registru comparativ, cu riscul de a fi etichetat ca eretic.

In primul rând doresc să mă disociez categoric de termenul de tranziție cu care întreaga generație  căreia  îi  aparțin a fost manipulată prin  texte oficiale focalizate pe diversiunea conform căreia „dificultățile socialismului de tip bolșevic” în care trăiam se datorau ”eforturilor tranziției de la capitalism la comunism, socialismul fiind doar o etapă intermediară” în evoluția  către prosperitatea colectivă a ”viitorului luminos” al comunismului care va finaliza ”mișcarea istorică ireversibilă a societății  umane”. Aceeași actori care susțineau, chiar și prin prelegerile de socialism științific aceste “profeții” (Valter Roman, Petre Roman, Silviu  Bucan, etc.) după 1989 au fost cei mai vocali propagandiști ai reversibilității istorice, de la socialism la capitalism ! În acest context, pentru mine, potențialul de manipulare al ”tranziției” nu mai poate avea nici o valoare…Termenul cu pricina este devalizat semantic și lipsit în întregime de valențe sociologice, dar nu mă  absolvă de  obligația de a mă explica :

1. Toate privațiunile personale și colective ale ”dezvoltării multilaterale” au fost focalizate pe plata datoriei externe contractate pentr industrializarea țării, pentru modernizarea agriculturii, construcția de școli, universități , spitale, biblioteci, case de cultură, hidrocentrale, etc., obiective realizate prin frustrări istorice îndurate de întregul popor român. În 1989, România era singura țară care își achitase toate  datoriile  externe, fapt plasat în derizoriu de  mercenarii  ideologici (”postrevoluționari”!?) care, după parvenirea la putere, au trecut,  haiducește, la lichidarea  ”grelei moșteniri a trecutului ” , proces care continuă și în cel mai imediat prezent… În limita accesului meu la documentele așa zisei ”tranziții” , am aflat că au fost vândute la fier vechi, ca urmare a ”indicațiilor” domnului inginer Petre Roman, 1265 de întreprinderi românești, pentru a face loc multinaționalelor care au venit ca  ”investitori strategici ”, dar în  realitate numai pentru a lichida toate unitățile productive românești, în vederea acaparării tuturor pârghiilor de comandă în economia românească. Obiectivul străinilor a fost îndeplinit : vechii ”proprietari, producători și beneficiari ” ai proceselor economice din  România au devenit un fel de argați pe moșiile noilor proprietari străini din noul capitalism românesc, cu efectele care se văd. Creșterea alarmantă a șomajului, generat de ”disponibilizările„ din toate domeniile de activitate din România, a determinat părăsirea țării de către  multe milioane de români, unii chiar  din elita profesională a țării noastre…
2. După un sfert de veac, eurofilia triumfalistă, cu trand-ul actual descendent, s-a transformat în euroscepticism, ca urmare a faptului că tot mai mulți români se simt din nou frustrați, chiar dacă România nu mai este pe coordonatele unei austerități centrate pe plata datoriei externe.

Dimpotriva, creșterea datoriei externe  în  condițiile  în  care s-au mai contractat datorii externe de către fostul președinte Traian Basescu (19,5 miliarde de euro !), fără nici o consultare cu Parlamentul țării sau cu Guvernul României, demonstrează ce fel de ”democrație„ a devenit operațională în noul capitalism de tip occidental, din țara noastră,caracterizat de creșterea alarmantă a sărăciei și a șomajului, două realități pe care, cu certitudine, nici un românaș nu și le-a dorit la ”schimbarea” de paradigmă  ideologică din 1989.

3. Dinamica spațiului social contemporan, nu poate fi anticipată prin ”profeții” politicianiste, fie ele de la Bruxelles, de la Strasbourg, ori de la Wasghnington. Cei care se află în intervalul de autoritate al lideranței, trebuie să accepte că fără un diagnostic social făcut cu profesionalitate și în afara obedienței ideologice, nu vom putea să deslușim drumul de urmat pentru viitorul imediat și de largă perspectivă; adică, doar sprijindu-ne pe cercetări de teren sub  coordonarea acestora de către sociologi calificați în acest sens, aprecierile de factură impresionistă  mediatizate, cu emfază, ca proiecte manageriale își vor înceta presupusa lor legitimitate. Megalomania inginerilor care se consideră singuri calificați pentru a accede la decizii, a dovedit rezultatele competenței lor manageriale… Simpla comutare a accentului de la vechea ”logocrație populară ” (Ceslaw Milos ), la noua logocrație  elitistă  de  tip  capitalist nu este o soluție practică la nivel comunitar ; în cel mai vizibil caz al „reformelor economiei de piață”, este vorba de conservarea asimetriilor dintre cei care au capital, și cei lipsiți  nu doar de capital, ci și fără de locuri de muncă; polarizarea sociale extremă cere inovarea comportamentelor de management social în compatibilitate cu specificul mentalului nostru colectiv. Îndemnul  stahanovist adresat „oamenilor muncii „ de a-și crea singuri locuri de muncă, dar fără capital,  este o nouă diversiune (liberală), în care nimeni nu mai crede, chiar dacă mass-media ar disemina, 24 din 24 de ore, mesaje propagandistice în acest sens.
4. Cercetările sociologice de teren, efectuate fără vizibilitatea mass-mediei de obediență occidentală, au relevant că ”tranziția” este percepută ca un fel de drog ideologic cu care s-a manipulat fără încetare în perioada ”postrevoluționară ”, dar chiar și tinerii de acum un sfert de  veac au ajuns la concluzia că doar schimbarea persoanelor aflate la conducere, nu  este obiectivul sperat de actorii  mișcărilor de stradă din 1989, și nici obiectivul revendicărilor ”străzii” de la sfârșitul anului 2015. Un alt sistem de gestionare a tuturor tipurilor de probleme sociale rămâne , încă, un deziderat. Informația conform căreia prin lichidarea capacităților productive românești, prin trecerea lor în gestionarea, și chiar proprietatea, ”investitorilor  străini”, se va ajunge la un  ”management ” mai profitabil, nu mai poate trezi  nici interes nici vreun procent de adeziune, din moment ce  milioane de foști  angajați ai fostelor ”unități de producție” au fost siliți de noii ”manageri” să-și ia lumea în cap pentru un loc de muncă, fie el și foarte prost plătit în străinătate, ca urmare a ”disponibilizării” foștilor angajați ai ”fostelor unități socialiste”, decisă de străini. Chiar dacă drogul ideologic al așa-zisei tranziții nu a fost trecut în afara legii,  așa cum s-a întâmplat cu alte droguri, el nu poate fi  perceput altfel decât ca un drog! Se cuvine  să ne prevalăm de dreptul nostru de a explora alte coordonate de evoluție. În primul rând, renunțarea la acest termen care ne-a indus așteptări false : anume, să acceptăm  promiscuitatea, prezentă, pentru civilizația occidentală  și prosperitatea capitalistă , viitoare.
5. În acest context, întrebarea : cum ne putem integra în evoluția lumii contemporane ? depășește aria retoricii, obligându-ne la sugestii pragmatice de optimizare a modalităților de  consiliere a factorilor decizionali, după cum urmează :

* Renunțarea la termenul de tranziție, ca termen care și-a dovedit potențialul de manipulare și care acondus la o devalizare a întregii economii naționale. Faptul că numai aproximativ 20% din capitalul din România aparține unor investitori români, esteun argument care ne scutește de alte comentarii; cine are capitalul, are dreptul la decizie în sistemul social de tip capitalist! Fără capital disponibil, nici o formulă guvernamentală, indiferent de culoare ideologică, nu poate să promoveze politici sociale coerente, articulate și cu șanse de a fi  aplicate, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Pe aceste coordonate, trebuie să acceptăm faptul că orice investitor străin care a venit în România, a venit pentru a face afaceri profitabile pentru firmele sale, nu profitabile pentru români; în consecință, nu se poate aștepta nimic de la investitorii străini, oricât de mari ar fi aceștia, de a proiecta sau măcar de a susține politici sociale  necesare creșterii calității vieții cetățenilor români. Producerea profiturilor și exportarea acestora constituie singurele obiective ale acestor așa-ziși investitori strategici; situația COMTIM-ului de la Timișoara este un exemplu tipic pentru acest model de comportament decizional-managerial.

* Demararea unui proces de reprivatizare a capacităților de producție sub autoritate românească constituie singurul mod de a începe un proces de relansare economică prin intermediul  căruia creșterea exporturilor de materii prime să înceteze. Ne referim, în primul rând, la faptul că prin exportul materiilor prime (cherestea, de exemplu, sau țiței), noi exportăm, implicit, și oportunități de job, nu doar potențiala valoare adaugată a unor produse finite pe care românii erau capabili să le producă până în 1989 ! Aici se află ”misterul” bietului cetățean român : creșterea exporturilor, se traduce în statistici ca o creștere economică veritabilă, dar această creștere nu se poate reflecta  în creșterea  calității vieții noastre, deoarece profiturile nu ajung la București, ci în alte depozite bancare ale ”investitorilor strategic”, lipsiți de cea mai elementară responsabilitate față de comunitatea românilor, deveniți o simplă cifră de afaceri  în calculele acestor ”investitori”.

* Pentru toate ramurile economice și de servicii care au fost ”privatizate” noi avem, încă, specialiști, chiar cu statut de experți, deoarece titlul de doctor în științe conferă statutul de experț deținătorilor de profil ; avem, prin urmare, suficientă resursă umană pentru  a acoperi  necesarul de management în toate domeniile, pentru a pune capăt așa-zisului ”deficit managerial” invocat  de  cei care au început colonizarea României post 1989.

* Reconstrucția ofertelor educative în compatibilitate cu nevoia noii structuri profesionale a României din prezent și din viitorul imediat, chiar viitorul îndepărtat, este posibilă și realizabilă fără  costurile aferente unei consilieri europene ; străine, în general. Acest obiectiv constituie un parametru al dezvoltării sustenabile gestionabil prin resurse endogene, și este perfect realizabil numai în compatibilitate cu un proiect de țară prin participarea unui grup de experți din toate domeniile de activitate din România, expertiza străină și pretențiile de omnisciență ale politicienilor au înregistrat un derapaj total de la interesele cetățeanului român!

* Creșterea ponderii factorului autohton în deciziile referitoare la obiectivele politicilor sociale din România poate contribui la conturarea profilului identitar al viitoarei Românii sociale, iar cercetarea sociologică este un vector de compunere pozitivă la redactarea unui proiect de țară, în măsură să individualizeze, cu demnitate, țara noastră în Europa națiunilor. Practica actuală, de așteptare de la structurile euroatlantice a soluțiilor pentru problemele noastre interne, s-a dovedit falimentară și tocmai de aceea se cuvine  abandonată fără nici un regret.

* Exercițiul de obediență față de facorul politic, este imperios necesar de a fi convertit în parteneriat, în sensul promovării unui cadru normativcare să prevadă obligativitatea decidenților politici de a-și redacta proiectele manageriale pe o fundamentare riguros științifică a măsurilor tactice și strategice.

Evaluând cu luciditate și realism ”transformările structurale post 1989, apreciem că ipostaza socială  a unei  Românii  capabile de  o  valorificare superioară a sinergiilor naționale este singura opțiune strategică  în  arealul  căreia cercetarea sociologică poate asigura o consiliere calificată celor care sunt, sau vor fi în viitor, actori principali în intervalul de autoritate al lideranței. Pentru mine, cel puțin, naivitatea că ”străinii ne vor aduce libertate și prosperitate”, a luat sfârșit ; prețul naivității a fost mult  prea mare!