Romania Sociala logo
Menu

Cum ne imaginăm că va fi viitorul?

autor:   11 January 2019  

Cătălin Zamfir

Este o întrebare pe care fiecare dintre noi ne-o punem. Cel mai simplu este să invoc propria mea experienţă.

În anii ’60 eram tânăr. Viitorul mi se părea confuz. Pe de o parte, politic ni se oferea un model de viitor: o societate socialistă, care va evolua spre comunism. Problema era a credibilităţii. Imensa majoritate a românilor îl percepeau ca un model impus de istorie, mai precis de Uniunea Sovietică. Cu forţa politică şi de către celebra „Securitate”. Acest viitor nu depindea de noi, ci de un context internaţional. Oricum, nu era atractiv.

Anii 1960: modernizarea şi un viitor atractiv

Dincolo de sistemul socialist, viitorul oferea şi o altă imagine: modernizarea. Era un program de creştere economică, planuri anuale şi cincinale: mai multe tractoare, mai multe locuinţe, mai mulţi pantofi; mai multe şcoli, universităţi, spitale, mai mulţi studenţi, mai multe cărţi publicate, mai multe spectacole. Modernizarea era concretizată de o nouă direcţie a dezvoltării, în care se angaja şi Estul şi Vestul: revoluţia tehnico-ştiinţifică.

Din acest punct de vedere, viitorul începea să devină atractiv. Intelectualii au început să-şi asume responsabilitatea de a contribui la limpezirea viitorului pe această direcţie. Începuse să se coaguleze şi o viziune-speranţă a viitorului sistemului socialist: reforma modelului sovietic, un socialism cu faţă umană promovată în Cehoslovacia.

Teoria convergenţei era o variantă atractivă: o lume viitoare în care fiecare sistem preia ce este bun de la celălalt, eliminând ceea ce era prost. Relaţiile dintre cele două lumi, comunismul şi capitalismul, s-au destins rapid, bazate pe principiul coexistenţei paşnice, care promitea o bază politică a convergenţelor viitoare. Viitorul începuse să ia o formă colorată.

Prognoza a devenit un domeniu ştiinţific foarte atractiv. În România anilor ’60 s-a înfiinţat un Centru de prognoză, cu foarte buni specialişti. S-a publicat o carte de metodologie a prognozei, prin asimilarea modelului american. Carte foarte bună şi influentă pe atunci. S-au făcut prognoze ale viitorului ţării, nu pe componenta organizării socialiste a societăţii, ci pe componenta modernizării. Programul construirii socialismului a trecut pe o poziţie secundară în atenţia colectivă în perspectiva revoluţiei tehnico-ştiinţifică. La începutul anilor ’70 s-a lansat în Occident seria volumelor ale Clubului de la Roma. Analize ale şanselor şi ale riscurilor evoluţiei viitoare a lumii. Viitorul a devenit de mare interes, deschis opţiunilor.

Un viitor cenuşiu

Dar chiar în anii ’60 au apărut şi semne îngrijorătoare. La conducere politică a Uniunii Sovietice a venit o echipă care a renunţat la programul unei reforme rapide a  sistemului: înlocuirea lui Hruşciov cu Brejnev (octombrie 1964). Invazia sovietică în Cehoslovacia în 1968 a sugrumat programul comunismului cu faţă umană. Comunismul a pierdut viziunea viitorului său. În România, preocupările pentru prognoză a fost împinsă la marginea preocupărilor.

Occidentul a profitat de criza sistemului comunist şi a adoptat o linie politică tot mai dură. Coexistenţa paşnică a fost înlocuită cu un nou război rece. Dar şi imaginea capitalismului s-a simplificat prin popularea viitorului cu o economie capitalistă neoliberală de succes şi marginalizarea orientării prosociale: creşterea economică va soluţiona ea însăşi problemele sociale. Societatea viitoare va fi aşa cum o va face economia, îndeosebi marile corporaţii multinaţionale.

Viitorul lumii şi-a pierdut culoarea, devenind cenuşiu. Preocuparea pentru prognoză, bazată pe principiul unui viitor deschis la alternative posibile, a fost marginalizată.

Revoluţia Română din Decembrie 1989 – ca de altfel toate revoluţiile anticomuniste din acel an din Europa centrală şi de est – a redeschis interesul pentru viitor. Viitorul de construit, plasat în centrul atenţiei oricărei revoluţii, a devenit însă şi el cam cenuşiu, redus la preluarea modelului capitalist. Prognoza a fost înlocuită de un program normativ, adoptarea reformelor oferite de Occident: privatizarea, introducerea regulilor economiei de piaţă, un sistem politic pluripartidist… Semnificativ, de abia după vreo 27 ani de la Revoluţie, Academia Română a lansa o prognoză normativă pentru următorii 20 de ani, 2018-2038, cu obiective de dezvoltare social-economică prin lichidarea decalajului României faţă de standardele europene.

Cum va arăta viitorul României?

Mă aşteptam ca această întrebare să fie de un mare interes public. Ne confruntăm cu multe şi grave probleme.

Viitorul imediat este însă îngrijorător, ca să o spun blând: conflictul politic interminabil generat de preşedinte, tentativa „statului paralel” de a da o lovitură de stat. Nu am nicio îndoială în această privinţă. Începem să fim destul de dezamăgiţi de cum funcţionează Uniunea Europeană, despre care ne-am făcut iluzii naive.

Dar „după”? Cum imaginăm acum viitorul? Media pare a fi preocupată de conflictele prezentului. Dar în ce priveşte viitorul? Sunt şocat. Noii specialişti ai viitorului, prezentaţi publicului de către televiziuni, par a fi astrologii. Ce spun astrele? Anul viitor va fi al câinelui sau al pisicii sau al…? Dacă ascultăm pe astrologi vom şti cu exactitate cum va fi mâine, la anul, pese 5 sau 10 ani. Dar unde sunt specialiştii în prognoză cu entuziasmul lor din anii ’60?



Facebook

Imaginarul național Realism magic

La Montreal auzi încă povești despre celebra Nadia Comăneci. Cum Nadia a luat nota 10 la Olimpicile de la Montreal, în 1976. Cum Nadia și-a executat perfect programul, dovedindu-se o gimnastă perfectă. Cum la numai 14 ani, 1,50 metru înălțime și 39 de kg  Nadia a fost perfect stăpîna pe ea. Pînă și tabloul de ...

România deleuziană. Fragmentul XXXVI despre milă (II)

Motto „ Milă voiesc iar nu jertfă” ( Matei, 9/13) Mila față în față cu Legea: Să ne ducem la textul evanghelic pentru a înțelege problema în cauză. „Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, Au zis Lui: Învăţătorule, ...

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV): la 30 de ani. Un institut unic în lume?

Împlinirea unei vârste este un moment emoționant. Oamenii și instituțiile construite de ei sunt sisteme vii. Se marchează momentul „nașterii” și o trecere în revistă a ce au făcut în viața lor ființele vii. Nașterea lor este un moment important, dar doar ca o virtualitate. Viața cuiva este umplută cu ce a făcut, faptele ...

Răcnetocrația – ca ipostază a iohanizării

După finalizarea celor cinci ani de Certocrație neobăsistă, dezvoltată creator „pas cu pas” sub auspiciile „lucrului bine făcut”, fostul și actualul (eternul?!) nostru Prezident, neștiind încotroceni s-o apuce, a dat buzna în noul cincinal al tranziției, de la socialismul multilateral dezvoltat la capitalismul multilateral dezolant, în uralele entuziaste ale celor ...

Eminescu, oglinda unei stagnări sociale istorice?

Miercuri 15 ianuarie 2020 se  împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu. O curgere temporală semnificativă, în a cărei vâltoare genialitatea eminesciană nu și-a erodat influența, ba dimpotrivă și-a amplificat profunzimea, și-a redesenat corespondența în viitorul atâtor generații, devenind șocant de actuală astăzi, mai ales în exprimarea sa ideologică, pornind de la ...

Reorganizarea Ministerului Muncii: punct de vedere al ICCV & ARS

La începutul lunii decembrie 2019, ICCV si ARS au înaintat Ministerului Muncii un punct de vedere asupra proiectului de HG privind reorganizarea Ministerului. Publicăm, pe aceasta cale, conținutul documentului respectiv, la care ICCV si ARS nu au primit niciun răspuns. Punctul de vedere al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) ...

De ce se spune despre canadieni că ar fi fericiți?

Întrebarea și tematica sunt legitime, în măsura în care Canada se plasează constant pe primele locuri din lume la indicele de fericire și la indicele de calitate a vieții. Cum trăiesc de aproape 40 de ani în Canada, mă întreb cum aș putea povesti „fericirea din Canada”? Desigur nu voi putea evita unghiul privilegiat ...

O întrebare: ce fel de cârmaci, ce fel de comandant?

Circulă în ultimul timp o filozofie sintetizată în dictonul: statul de drept. Formularea este normală, dar riscă să fie banală şi, extinsă, chiar periculoasă. Cu toţii vrem justiţie, desigur. Nu orice justiţie, ci bună, corectă. Statul are misiunea de a crea legi şi de a acţiona pentru impunerea lor. Nu există un stat care ...