Romania Sociala logo
Menu

Cum ne imaginăm că va fi viitorul?

autor:   11 January 2019  

Cătălin Zamfir

Este o întrebare pe care fiecare dintre noi ne-o punem. Cel mai simplu este să invoc propria mea experienţă.

În anii ’60 eram tânăr. Viitorul mi se părea confuz. Pe de o parte, politic ni se oferea un model de viitor: o societate socialistă, care va evolua spre comunism. Problema era a credibilităţii. Imensa majoritate a românilor îl percepeau ca un model impus de istorie, mai precis de Uniunea Sovietică. Cu forţa politică şi de către celebra „Securitate”. Acest viitor nu depindea de noi, ci de un context internaţional. Oricum, nu era atractiv.

Anii 1960: modernizarea şi un viitor atractiv

Dincolo de sistemul socialist, viitorul oferea şi o altă imagine: modernizarea. Era un program de creştere economică, planuri anuale şi cincinale: mai multe tractoare, mai multe locuinţe, mai mulţi pantofi; mai multe şcoli, universităţi, spitale, mai mulţi studenţi, mai multe cărţi publicate, mai multe spectacole. Modernizarea era concretizată de o nouă direcţie a dezvoltării, în care se angaja şi Estul şi Vestul: revoluţia tehnico-ştiinţifică.

Din acest punct de vedere, viitorul începea să devină atractiv. Intelectualii au început să-şi asume responsabilitatea de a contribui la limpezirea viitorului pe această direcţie. Începuse să se coaguleze şi o viziune-speranţă a viitorului sistemului socialist: reforma modelului sovietic, un socialism cu faţă umană promovată în Cehoslovacia.

Teoria convergenţei era o variantă atractivă: o lume viitoare în care fiecare sistem preia ce este bun de la celălalt, eliminând ceea ce era prost. Relaţiile dintre cele două lumi, comunismul şi capitalismul, s-au destins rapid, bazate pe principiul coexistenţei paşnice, care promitea o bază politică a convergenţelor viitoare. Viitorul începuse să ia o formă colorată.

Prognoza a devenit un domeniu ştiinţific foarte atractiv. În România anilor ’60 s-a înfiinţat un Centru de prognoză, cu foarte buni specialişti. S-a publicat o carte de metodologie a prognozei, prin asimilarea modelului american. Carte foarte bună şi influentă pe atunci. S-au făcut prognoze ale viitorului ţării, nu pe componenta organizării socialiste a societăţii, ci pe componenta modernizării. Programul construirii socialismului a trecut pe o poziţie secundară în atenţia colectivă în perspectiva revoluţiei tehnico-ştiinţifică. La începutul anilor ’70 s-a lansat în Occident seria volumelor ale Clubului de la Roma. Analize ale şanselor şi ale riscurilor evoluţiei viitoare a lumii. Viitorul a devenit de mare interes, deschis opţiunilor.

Un viitor cenuşiu

Dar chiar în anii ’60 au apărut şi semne îngrijorătoare. La conducere politică a Uniunii Sovietice a venit o echipă care a renunţat la programul unei reforme rapide a  sistemului: înlocuirea lui Hruşciov cu Brejnev (octombrie 1964). Invazia sovietică în Cehoslovacia în 1968 a sugrumat programul comunismului cu faţă umană. Comunismul a pierdut viziunea viitorului său. În România, preocupările pentru prognoză a fost împinsă la marginea preocupărilor.

Occidentul a profitat de criza sistemului comunist şi a adoptat o linie politică tot mai dură. Coexistenţa paşnică a fost înlocuită cu un nou război rece. Dar şi imaginea capitalismului s-a simplificat prin popularea viitorului cu o economie capitalistă neoliberală de succes şi marginalizarea orientării prosociale: creşterea economică va soluţiona ea însăşi problemele sociale. Societatea viitoare va fi aşa cum o va face economia, îndeosebi marile corporaţii multinaţionale.

Viitorul lumii şi-a pierdut culoarea, devenind cenuşiu. Preocuparea pentru prognoză, bazată pe principiul unui viitor deschis la alternative posibile, a fost marginalizată.

Revoluţia Română din Decembrie 1989 – ca de altfel toate revoluţiile anticomuniste din acel an din Europa centrală şi de est – a redeschis interesul pentru viitor. Viitorul de construit, plasat în centrul atenţiei oricărei revoluţii, a devenit însă şi el cam cenuşiu, redus la preluarea modelului capitalist. Prognoza a fost înlocuită de un program normativ, adoptarea reformelor oferite de Occident: privatizarea, introducerea regulilor economiei de piaţă, un sistem politic pluripartidist… Semnificativ, de abia după vreo 27 ani de la Revoluţie, Academia Română a lansa o prognoză normativă pentru următorii 20 de ani, 2018-2038, cu obiective de dezvoltare social-economică prin lichidarea decalajului României faţă de standardele europene.

Cum va arăta viitorul României?

Mă aşteptam ca această întrebare să fie de un mare interes public. Ne confruntăm cu multe şi grave probleme.

Viitorul imediat este însă îngrijorător, ca să o spun blând: conflictul politic interminabil generat de preşedinte, tentativa „statului paralel” de a da o lovitură de stat. Nu am nicio îndoială în această privinţă. Începem să fim destul de dezamăgiţi de cum funcţionează Uniunea Europeană, despre care ne-am făcut iluzii naive.

Dar „după”? Cum imaginăm acum viitorul? Media pare a fi preocupată de conflictele prezentului. Dar în ce priveşte viitorul? Sunt şocat. Noii specialişti ai viitorului, prezentaţi publicului de către televiziuni, par a fi astrologii. Ce spun astrele? Anul viitor va fi al câinelui sau al pisicii sau al…? Dacă ascultăm pe astrologi vom şti cu exactitate cum va fi mâine, la anul, pese 5 sau 10 ani. Dar unde sunt specialiştii în prognoză cu entuziasmul lor din anii ’60?



Facebook

File din „Jurnalul de cercetare” (Boldești, 1967)

Printre fişele mele de lectură am găsit câteva pagini de însemnări aşternute pe hârtie în urmă cu mai mult de o jumătate de secol: „Drumuri şi oameni. Boldeşti, 23.05.1967”. La Boldești, Institutul de Psihologie al Academiei RSR, prin secția de Psihologie socială, condusă de Traian Herseni, a realizat prima cercetare psihosociologică de teren, pe baza ...

România deleuziană: fragmentul XXVIII, despre păsări și animale (II)

Semnificația problemei: ,,Problema animalităţii” nu este, firește una oarecare. Dacă o consider decisivă, cum se spune, şi încă de multă vreme, în ea însăşi şi pentru valoarea ei strategică este pentru că, dificilă şi enigmatică în sine, ea reprezintă totodată şi limita pe care se întemeiază şi pornind de la ...

Istoria socială a României

Dragi cititori, avem plăcerea să vă semnalăm suplimentarea tirajului iniţial al cărţii Istoria socială a României, lucrare elaborată de profesorul Cătălin Zamfir şi un grup de cercetători ai Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV). Cartea a apărut la finele anului 2018 sub îngrijirea editurii Academiei Române şi face parte dintr-o colecţie mai largă ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 5. Problemele bugetelor locale

Succesul pe termen lung al actualei politici financiare presupune continuitate, răbdare şi consecvenţă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor reziduale. O asemenea problemă o constituie gradul extrem de redus al autonomiei financiare de care beneficiază autorităţile publice locale. Spre exemplu, veniturile autorităţilor publice locale au totalizat anul trecut 77,854 miliarde lei ...

De ce este ignorată sociologia în România?

Iată o întrebare la care am încercat să găsesc răspuns şi înainte şi după schimbarea de paradigmă ideologică din Decembrie 1989. Sociologia sub regimul comunist: ascultată din politeţe, dar ignorată În timpul guvernării comuniste, când aveam obligaţia de a integra în „câmpul muncii” absolvenţii care refuzau repartiţia primită după absolvirea şcolii profesionale, a liceului de specialitate şi chiar ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...

Franţa, un avertisment pentru viitoarele crize ale Europei?

Ne preocupă tot mai mult viitorul. Încă îl populăm aproape exclusiv cu speranţe. Un salt l-am făcut. Disciplinăm speranţele cu date şi cunoştinţe despre cum putem evolua în sensul dorit. Suntem însă mereu surprinşi că realitatea care năvăleşte în prezent nu se prea potriveşte cu predicţiile noastre. Constatăm că avem o capacitate scăzută de a ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 3. Datoria publică şi privată

Aşa cum am arătat anterior, reducerea fiscalităţii, respectiv majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public  implică o creştere a cererii solvabile şi a ofertei agregate, respectiv a produsului intern brut. Dacă acest balon de oxigen sau „magnetou”, aşa cum spunea Keynes, nu generează o creştere a deficitelor fiscale, sustenabilitatea ...