Romania Sociala logo
Menu

Cum ne încurcăm într-o ideologie imprecis formulată

autor:   23 July 2019  Cătălin Zamfir

Sebastian Fitzek, în eseul alăturat, pune o problemă extrem de interesantă: urgența unui proiect european centrat pe familie. Înțeleg mesajul lui Sebastian: pentru a avea viitorul pe care îl dorim trebuie să alegem un tip de familie care va genera viitorul pe care îl dorim prin copiii săi. Este nu numai interesantă filozofic, dar este vital practică. Sebastian m-a pus pe gânduri și cred că ar trebui să mergem mai departe.

Una dintre temele importante ale Occidentului este cea a drepturilor omului. Omul are dreptul de a fi el însuși, și acest drept să fie respectat de ceilalți, de societate. Omul este o ființa supremă. Bun! Dar adesea bunele intenții, fără dezvoltările necesare, ne duc la încurcături. Se zice că iadul este pavat cu bune intenții. Voi lua un caz:

Dreptul universal al omului la liberă circulație. Formulată în termeni generali, ea este dincolo de orice discuție. Este un drept fundamental. Nu îmi amintesc să fie vreodată însoțită de vreo limitare a dreptului de circulație.

Articolul 2 al DECLARAŢIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI pare să întărească acest drept universal: „Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declarație fără nici un fel de deosebire” și sunt enumerate deosebirile posibile dintre oameni, ca de pildă rasă, culoare, sex, limbă…; se introduce și o formulare ciudată: „de origine națională sau socială”. Adică, mai precis, e vorba de apartenența reală, actuală, la o națiune (cetățenie) sau doar de o origine abstractă ? Adică nu se va ține seama de „originea sau apartenența națională” ? Se introduce apoi o precizare: „nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană”. Deci nu trebuie să se țină seama de faptul că „eu țin de o anumită țară”? Desigur, doar atunci sunt complet liber și pot circula în lume așa cum doresc.

Dar nu e chiar așa. În subtext, în formulări imprecise, se introduc restricțiile.

Aceiași DECLARAȚIE recurge la o formulare destul de vagă.

Articolul 13

1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reședința în interiorul granițelor unui stat.

2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, şi de a reveni în țara sa.

„Am dreptul de a circula în mod liber”. Chiar peste tot, adică oriunde în lume? A doua parte a propoziției pare să adauge ceva nou, dar de fapt introduce pe dedesubt o restricție: „şi de a-şi alege reședința în interiorul graniţelor unui stat”. Libera circulație, doar în interiorul cărui stat? Evident, în care s-a născut sau a obținut cetățenia. Dar în afara acestuia? În principiu da, dar doar dacă obține o aprobare. Deci dreptul meu depinde de o aprobare. Deci un drept pe care pot să-l obțin sau nu.  Punctul 2 accentuează confuzia: „am dreptul de  a părăsi orice țară… și de a reveni în țara mea”. Da, am dreptul să părăsesc orice țară. Dar unde mă duc ? Am dreptul de a reveni „în țara mea”, nu în țara pe care aș dori-o.

În practică, există multe limitări ale dreptului meu de circulație. Vreau să merg într-o altă țară în afara UE. Trebuie să fac o cerere și să aștept o aprobare. Cum, o aprobare pentru a-mi exercita dreptul meu de circulație liberă ? Și dacă nu o primesc ? Eu mă aștept să primesc aprobarea. Dar sunt mulți în lumea asta care cu greu o primesc sau nu o primesc deloc. În orice cerere de viză îmi sunt impuse restricții. Să declar scopul: de ce vreau să merg în țara X? Deci scopul circulației devine o restricție posibilă a libertății mele. Dar dacă vreau să muncesc? Apare alt tip de cerere, și devine îndoielnic dacă mai primesc aprobarea. Vreau să mă așez acolo â? De regulă primesc aprobare doar pentru 3 luni, 6 sau 12. Deci pot fi liber să circul oriunde ca turist. Dacă vreau să mă stabilesc acolo este o altă procedură și lucrurile se complică.

Trăim într-o lume a oamenilor liberi sau a națiunilor? DECLARAȚIA UNIVERALĂ A DEPTURILOR OMULUI se referă la o lume abstractă nu la cea reală, actuală. Lumea noastră actuală este o lume, desigur a oamenilor, dar mai precis a țărilor în care sunt oameni definiți ca cetățeni. De câteva ori este menționat termenul de „țară”, dar într-un context destul de confuz. Atâta timp cât lumea este împărțită în națiuni/ țări, circulația este liberă, în principiu, dar cu aprobări. Adică cu limitări. Putem considera că este o încălcare a drepturilor mele ca om?

Drepturile universale al cărui om? Formularea DREPTURILE OMULUI nu face o precizare care de fapt este extrem de importantă: nu pot vorbi doar de dreptul meu de a circula unde doresc, dar să ignor dreptul celuilalt de a mă primi.  Eu pot circula liber, dar să nu contravin spațiului de libertate al celuilalt om. Ca țintă a circulației libere a mea sunt ceilalți, o persoană și o comunitate.

Să ne gândim și la libertatea mea în ipostaza de celălalt și a comunității mele. Împreună am construit comunitatea mea și prin multe generații. Dacă nu-mi plac unele aspecte ale mediului meu de viață, am dreptul să le schimb. Dar, ca mine și nu ca altcineva! Altul nu are dreptul să-mi schimbe comunitatea, deși poate ar vrea să o facă așa cum i-ar plăcea. Mă bucur să avem turiști, vizitatori, nu doar economic, dar și prin deschiderea culturală și morală. Prin vizitatori înțeleg mai bine întreaga lume. Îmi exersez morala mea de toleranță și de solidaritate umană. Nu mă deranjează că vizitatoarea mea are fața ascunsă. Este tradiția ei și trebuie să o respect. Dar dacă cineva vrea să „se așeze” în comunitatea mea, adică să nu fie simplu vizitator? Lucrurile trebuie privite altfel. Istoric, diversitatea este acceptată. Noi românii suntem foarte deschiși și toleranți. Sunt turci, tătari, evrei, maghiari, bulgari. Vin acum și „oameni de culoare”. Foarte bine! Unele restricții sunt însă impuse inevitabil. Oricine vrea să „se așeze” la noi, poate, dar are nevoie de o aprobare „a mea”. Trebuie să devină cetățean român, nu ca străin. Adică să accepte mediul românesc care este al meu. Legile mele, obligațiile oricărui cetățean român. Nu e vorba de culoarea pielii, de etnie, ci de cetățenie. Cetățenia oferă o coeziune a comunității. Accept diversitatea etnică, dar trebuie să promovez comunalitatea dată de cetățenia unică. Cetățenia este instrumentul de a prezerva coerența comunității, dezvoltată în granițele acestei țări.  A, da, și limba română. Nu pentru că e mai bună decât limba lui, dar a noastră constituie liantul mediului meu de viață. A fi cetățean român înseamnă a vorbi românește, a promova interesul României, dacă e cazul, chiar de a-și da viața pentru România care a devenit țara lui. A fi român înseamnă nu doar a fi bun vecin, ci a se integra în fluxul cultural și social istoric al țării. Să se identifice cu România și întreaga sa istorie. Este esențial să cunoască nu numai limba țării, Constituția ei, dar și istoria țării în care devine cetățean. Dacă nu are cetățenia de român, drepturile lui în România sunt limitate.

Libertatea omului, dar și a națiunii.

Exemplul unui scandal recent. Doamna Merkel a vrut să ne impună să acceptăm un mare număr de imigranți, în numele dreptului unor imigranți. Clar, o încălcare a dreptului nostru, comunitatea românească, de a decide. Interesele națiunii nu trebuie să fie puse în discuție. Poate în câteva secole, sau mai devreme, nu vor mai fi națiuni. Asta e o altă problemă. Acum națiunile există și funcționează ca mediul de viață și este interesul nostru de a-l prezerva. Libertatea mea de a fi eu însumi este condiționată de libertatea națiunii mele.

Cum ar putea arăta Germania peste un secol ?Am citit despreunele discuții din Germania: calcule despre cum se va întâmpla peste un secol. Trendul actual, dacă va continua, ne putem imagina ce se va întâmpla când arabii ar deveni majoritari în Germania? Sunt două posibilități. O Germanie compusă dintr-o populație etnic negermană majoritară, dar care acceptă cultura germană și devine „germană”, identificată cu istoria germană și va prefera muzica clasică germană… Oricum însă, Germania va fi peste un secol o altfel de Germanie. Datorită politicii normale a acceptării pluralității culturale, Germania în viitor va avea puternice componente negermane. Dar situația ar putea fi și alta: arabii, posibil majoritari, vor fi cetățeni germani, dar s-ar putea să se simtă străini în cultura germană. Vor dori să aibă limba lor (autohtonă) ca limbă oficială, religia lor (o au deja), să aibă instituții de cult (le au deja), să aibă educație în școli, să aibă țara lor. Atunci cum va fi Germania peste un secol ? Există un drept istoric, dar și un drept actual. Ce ne facem dacă minoritatea germană de atunci va pretinde un drept istoric de a trăi într-o țară germană, dar majoritatea ar vrea să trăiască nu într-o țară germană, ci într-una arabă ?              

Deci DECLARAȚIA DEPTURILOR OMULUI se referă la drepturile cărui om și în ce condiții ?    



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...