Doar câteva cuvinte despre carte și aş vrea să încep prin a reaminti faptul că domnul profesor a început discuţia aici arătând faptul că criza nu este suficient de clar definită și nu există un există încă un consens asupra a ceea ce înseamnă criză, deşi este un fenomen omniprezent, este un fenomen pe care îl întâlnim în viaţa de zi cu zi, îl întâlnim la nivel societal. Domnul profesor punctează în cartea sa o serie de crize cu care s-a confruntat România de-a lungul timpului şi ar putea şi ca titlul cărţii să ne inducă în eroare, România în criză. Am putea crede că România este o ţară a crizelor, este o țară crizată. România este, cred eu, o țară absolut normală, o ţară care se confruntă cu crize externe, cu crize interne, politice, economice, de toate tipurile. Nu iese cu nimic în comun dacă o comparăm cu oricare altă ţară europeană. Problema apare în momentul în care ne uităm la modul în care România încearcă să rezolve crizele, iar domnul profesor prezintă în cartea sa o serie de soluții, unele proaste, altele mai puţin proaste, altele bune dar care au fost abandonate prematur, şi cred că aici este elementul unde România face notă discordantă faţă de celelalte ţări din uniune şi probabil că titlul cărţii mai potrivit ar fi fost „România în criză a soluțiilor la crize”.
Domnul profesor face încă de la început o constatare surprinzătoare: criza, un fenomen atât de obișnuit, nu are un cadru teoretic satisfăcător și nici măcar din punct de vedere de vedere conceptual nu există o definiție larg acceptată, este „un termen comun în căutarea unui sens științific”. Lumea occidentală pare că a eșuat sau a abandonat prea repede căutarea unui sens al termenului de criză. Găsim, în schimb, o soluție interesantă în limba chineză, unde cuvântul criză se formează prin alăturarea simbolurilor a două cuvinte distincte: unul înseamnă pericol, celălalt șansă/punct de cotitură. Pentru șansă/punctul de cotitură, ICCV a început în 2006 o nouă direcție de cercetare, dezvoltarea și schimbarea socială proiectată, cu un start entuziat, cu 5 cărți și un număr de revistă dedicat și cu obiectivul de a propune o nouă paradigmă a dezvoltării sociale, printr-un proces planificat, în locul pasivității față de viitor. Ambiția acestei direcții de cercetare a depășit ceea ce, în mod obișnuit, cercetătorul își propune cu prioritate, recunoaștere academică, a dorit să ofere un instrument practic pentru instituțiile publice, în procesul lor de reflexie și autoevaluare. Cât a reușit să schimbe ICCV este greu de evaluat, dar pare că nu suficient și iată că tema revine în 2023, de această dată despre pericol. Cartea „România în criză” acordă cel mai mare spațiu principalelor crize cu care se confruntă România (economică, socială, a statului, a democrației), cu o analiză a cauzelor profunde ale acestor crize și al căror sens îl găsim într-o nouă perspectivă teoretică, cea a alternativelor sociale structurale. Paradigma schimbării sociale proiectate, construcție teoretică reluată în „România în criză”, ne propune o nouă perspectivă. Criza nu mai este sinonimă doar cu dezastrul și catastrofa inevitabile, o stare inevitabilă a sistemului, poate fi și rezultatul unor alternative alese, iar cartea face o invitație provocatoare pentru ieșirea din criză, o viziune strategică susținută de comunitate, o orientare activă spre dezvoltare.
