Romania Sociala logo
Menu

De ce se simte vinovat apărătorul lui Ceaușescu?

autor:   9 December 2019  

Acum câteva zile am văzut la televizor o emisiune interesantă. Două ore s-a discutat o problemă de etică. Mi-am amintit cu nostalgie de primii mei doi ani după terminarea facultății: eram preparator la Universitatea București la etică. Am schimbat domeniul cu sociologia, dar interesul pentru etică mi-a rămas. Am fost surprins. De foarte mult timp nu am mai văzut emisiuni centrate pe teme de etică.  

Invitat a fost apărătorul celor doi soți Ceaușescu la celebrul proces care i-a condamnat la moarte pe data de 25 decembrie 1989.

Discuția s-a purtat nu despre ce au făcut cei doi soți Ceaușescu și nici dacă condamnarea a fost sau nu corectă, ci despre problemele morale ale avocatului lor. După 30 de ani, acesta se confruntă cu un adevărat proces de conștiință. Și-a asumat vinovăția morală pentru atitudinea pe care a avut-o atunci.

Avocatul a declarat că nu avea nicio îndoială asupra vinovăției grave a celor doi, dar evident nu era misiunea lui de a argumenta vinovăția, ci a procurorului. Apărătorul trebuia să susțină pe acuzați, desigur în limitele legii, să ajute judecătorii să înțeleagă faptele și să ia în considerare și punctele de vedere ale celor acuzați. Dar atunci de ce apărătorul a avut mustrări de conștiință?

M-am lămurit revăzând un fragment din proces: apărătorul a declarat apăsat de la început  că cei doi soți Ceaușescu, fără îndoială, au săvârșit grave crime. Și asta a fost totul. Nu a spus nimic care ar fi putut contribui la o mai bună clarificare a procesului. Evident, nu și-a făcut atunci datoria de avocat. A încălcat etica profesională.

Problema procesului nu a fost certitudinea vinovăției celor doi, ci condamnarea lor grăbită la moarte și, mult mai grav, modul cum s-a desfășurat procesul care a fost și după părerea mea o rușine națională. Vinovat din acest proces nu a fost doar avocatul, ci toți participanții la proces. Avocatul este vinovat că a devenit acuzator, că nu a făcut niciun gest, nu neapărat în favoarea acuzaților, ci de a contribui la desfășurarea corectă a procesului.

Dar aici apare un lucru curios. După 30 de ani, avocatul soților Ceaușescu are mustrări de conștiință. E de apreciat. Ce m-a pus pe gânduri este însă modul în care avocatul a încercat să facă față la asumarea vinovăției sale. El a invocat două instanțe: conștiința sa și Dumnezeu. Cu propria conștiință pare că se descurcă. O cam trage pe sfoară. Scuze, evident, presiunea contextului, starea de spirit generală; el a vrut să spună ceva în sprijinul acuzaților, dar a fost întrerupt și nu a mai putut să continue. Ei, ca avocat, avea tot dreptul să-și ducă până la cap discursul său. Și, apoi, nu era de acceptat ca el să se asocieze cu procurorul acuzând vehement pe acuzați. În această situație, apărătorul avea datoria să expliciteze pentru judecători care sunt argumentele acuzaților pentru care ei se consideră nevinovați. De fapt, avocatul nici nu i-a consultat pe învinuiți și să vadă care este punctul lor de vedere.

Profesional, avocatul este grav vinovat. Cu propria lui conștiință nu pare avea însă probleme. Are multe scuze. Problema cu Dumnezeu era mai complicată. Pe el nu poți să-l tragi pe sfoară. Nu poți invoca scuze. Dar a găsit o soluție și cu Dumnezeu. Acesta este atoateiertător. Deci și în privința Judecății de Apoi e liniștit. Dumnezeu e Bun. Atunci care este problema avocatului? A recunoscut vina, o condiție a clemenței divine, și poate fi liniștit. Mi s-a părut chiar că, în final, e fericit.

În fine, un alt aspect al problemei morale. Pentru mine este și problema timpului: când îți asumi vinovăția. Una este să o faci imediat, după faptă și să suporți sancțiunea. Și alta este ca, după 30 de ani, înainte de înfățișarea pentru judecata divină, să mărturisești. Timp de 30 de ani te-ai comportat ca și cum ai fost corect și te-ai bucurat de recompensa socială a imoralității tale nerecunoscută. Și, după ce ieși la pensie, când nu mai poți suporta sancțiunile, mărturisești. E de apreciat că îți examinezi actele din punct de vedere moral. Dar clar e ceva important cu timpul, poate mai puțin din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ci mai mult al oamenilor.



Facebook

Pandemia COVID-19 şi vaccinarea: reprezentări sociale

Semnalăm apariţia unui nou raport social elaborat de un grup de sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române. Raportul prezintă rezultatele unui sondaj de opinie la nivel naţional privind felul în care populaţia României vede pandemia COVID-19 (percepţii, evaluări, atitudini), consecinţele acesteia asupra vieţii ...

Viruși ideologici și revoluția diversitară

Ortodoxia diversității Multiculturalismul  a venit pe lume în campusurile universitare americane prin anii 1960. În anii 1970, Canada adopta un model de gestiune numit multiculturalism, o politică instituită de Primul ministru Pierre-Eliot Trudeau. Modelul presupunea recunoașterea diversității din Canada, unde trăiesc peste 100 de comunități etnice și culturale diferite. S-a promovat ...

Fericire și calitatea vieții: o istorie sintetică I

Calitatea vieții este o temă nouă, promovată de filozofie, de sociologie și preluată în programele politice. Evenimentul s-a întâmplat în anii 60-70. Dar starea umană sintetică a calității vieții, fericirea, a fost prezentă în gândirea colectivă din cele mai vechi timpuri. Grecia antică: strategia plenitudinii umane Mitul a fost prima formă de cristalizare ...

Apariția volumului 19, nr. 1/2021 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 19, nr. 1/2021 al revistei Sociologie Românească, editată de Asociația Română de Sociologie și Expert Projects, Iași. Revista a fost înființată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desființată în ...

«Practici și produse academice» Cum sunt ele evaluate?

Am fost invitată să evoc pe scurt experiența mea canadiană pe această temă. Intervin așadar în calitate de profesor (Departamentul de comunicare socială și publică/UQAM. De cercetător în diferite grupuri de cercetare. De evaluator de texte academice (masterat, doctorat), articole la diferite reviste, sau membru al unor colegii de redacție. ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (VI)

Învățământul sociologic din perioada comunistă avea hibele lui, dar pratica de cercetare sociologică a studenților era un lucru foarte bun. Era trecută în programa analitică, din anul I până în anul al III-lea. Imediat după sesiunea de examene, în iulie, plecam cu grupuri de studenţi în diferite zone din ţară ...

Faptele sociale nu vorbesc singure. Noi le facem să vorbească într-un fel sau altul.

Sociologii fac eforturi imense să obțină date despre realitate. Le au. Dar ce spun ele ? Dincolo de cifre, imaginea este confuză. Depinde ce le întrebăm noi și cu ce cadru al minții noastre mergem la ele. ICCV a dezvoltat un program, eu cred unic în lume, de estimare a calității ...

O nenorocire nu vine niciodată singură

Fără îndoială, actuala pandemie reprezintă o teribilă nenorocire care a picat ca din senin. Iar asemenea nenorociri sunt amplificate, în multe cazuri, de graveerori cognitive sau decizionale, mai ales ale decidenților politici. De aceea, aforismul conform căruia o nenorocire nu vine niciodată singură nu ar trebui considerat o superstiție. Studiul ...