Întrebarea pare ciudată. Suntem convinși că democrația este o cucerie certă a revoluției române. Dar și Europa se mândrește cu sistemul său democratic. În întreaga Europă avem aceleași instituții ale democrației: partide politice, alegeri libere, cam din 4 în 4 ani, parlament care alege guvernul, în unele țări, doar puține, și președinte ales prin vot direct. La alegeri se prezintă partidele politice cu programe de guvernare. Comunitatea evaluează oferta de programe și alege. Și în viitor, să zicem în 2025, sistemului democratic va fi la fel, dar, desigur, cu unele îmbunătățiri.

Începem însă să fim îngrijorați de unele aspecte alte sistemului politic actual. Problema critică este a reprezentării politice a voinței comunității: o democrație din 4 în 4 ani. Dar între voturile dintre cei 4 ani ? După vot, populația nu mai are niciun cuvânt ? E drept, mass-media și, informal, oamenii, pot să-și spună opinia lor: libertatea cuvântului este garantată. Dar deciziile sunt luate de sistemul politic ales cu 4 ani în urmă.

Este și problema confuziei mandatului acordat parlamentarilor / președintelui. Ce mandat se acordă prin vot ? Și dacă nu se îndeplinește mandatul, ce se întâmplă ? De multe ori, cei care câștigă alegerile consideră că au obținut un mandat în alb: să facă ce cred.

Democrația înseamnă în primul rând alegeri între programele politice oferite de partide. Să testăm această definiție: care sunt programele oferite de partidele care încep să intre în competiția preelectorală ? Ca cetățean, alături probabil de foarte mulți alți cetățeni, sunt confuz. Nu reușesc să identific programele partidelor. PNL pare să aibăun program: anticomunism (care comunism, cine mai vrea comunismul și eventual dacă e cineva care îl vrea trebuie să precizeze ce înțelege prin acesta); să desființeze PSD (asta și Hitler și alți dictatori au desființat un partid sau toate partidele; asta înseamnă democrație ?); o politică pro-UE (dar PSD nu vrea ? problema nu este dacă cineva vrea sau nu UE, ci ce trebuie negociat cu UE pentru interesele naționale).  În subtext se presupune că va face altceva decât PSD: o guvernare mai bună, față de guvernarea PSD considerată a fi fost proastă. Adică?  PSD: declarațiile publice actuale nu mă lămuresc deloc; ceva de genul ”să fie bine, să fim raționali”…. Bănuim că între cele două partide importante există o deosebire, nu clar asumată de partide: PNL e de ”dreapta” și PSD de ”centru-stânga”. Bănuiesc că dreapta înseamnă accentul pe afaceri și o atenție minimă problemelor sociale, iar centru-stânga dă atenție și stării sociale a populației. Dar nu găsesc nicio declarație clară în acest sens. Când intrăm în problemele concrete, diferențele par să fie mai clare. PSD vrea să crească pensiile și așa foarte scăzute: 40% în septembrie 2020. PNL nu îndrăznește să declare că nu o va face; dar nici că o susțin cu toată inima: „va depinde de starea economiei”, dar în septembrie va aplica legea. Adică, înțeleg că vor crește pensiile cu 40% ? Indirect se manipulează. Azi aud că întreprinderile mici și mijlocii (adică, patronatul din această zonă economică și care probabil nu sunt înscriși în sistemul de pensii) cer ca aplicarea măririi pensiilor să fie făcută doar pentru pensiile mici. Sunt șocat: care este treaba patronatul mic și mijlociu în această problemă ?  Așteptăm și punctul de vedere al „patronatului mare”.

Dincolo de diferențele destul de confuze dintre programe, competiția politică tinde să fie mai mult una dintre echipele politice.

Un glumeț ar putea defini astfel democrația electorală ca o variantă a democrației biblice. Adam primește libertatea de a-și alege soția:  dar în fața lui este doar Eva. Democrația actuală face un pas înainte: sunt vreo 5-6 Eve. Alegerea între câteva partide e o condiție a democrației, dar e mult prea puțin.

Sociologia pare să producă o adevărată revoluție în sistemul democratic

Democrația ”clasică” ia în considerare opinia cetățenilor doar așa cum se exprimă ei prin votul electoral din 4 în 4 ani. Sociologia a creat un instrument care oferă oamenilor simpli să aibă un cuvânt de spus și între alegeri: să evalueze instituțiile publice, să spună ce le place și ce nu, dacă sunt de acord sau nu cu….

Mai precis, sociologia a introdus un sistem de sondare a opiniei publice: o metodologie de înregistrare a opiniei publice și o metodologie elegantă de completare a votului greoi și costisitor al consultării întregii colectivități, cu eșantioane reprezentative. Înregistrarea opiniei a milioane de persoane în sistemul electoral este completată cu eșantioane reprezentative cu puțin peste 1 000 de „respondenți”. Dacă eșantionul este bine făcut, el reproduce întreaga populație la dimensiuni uimitor de mici, care fac sondajele economic ușor realizabile.  

Revoluția sondării opiniei publice are mai puțin de 100 de ani. Primele s-au făcut prin anii 30 în SUA, dar frecvent utilizate după 1950.

Și în România sociologii au introdus sondaje în anii 1960-70, care însă nu s-au făcut pe eșantioane strict reprezentative. După 1989, în țara noastră sondarea opiniei publice a devenit curentă.

Sondajele de opinie au însă și un efect neașteptat. Ele accentuează criza sistemului actual al democrației, solicitând populația să estimeze sistematic însăși sistemul politic. Iată ce ne spune al doilea sondaj european pe tema Calității Vieții realizat în 2007 în țările europene. Datele oferă o imagine șocantă.

Câtă încredere au oamenii în parlament și partidele politice. Încrederea s-a măsurat pe o scală de la 1 la 10, în care 1 este neîncrederea totală și 10 încrederea totală. Sub 5,5 este panta negativă, neîncredere în instituțiile politice fundamentale, în diferite grade; peste 5,5, încredere.

* Între 2 și 3, neîncredere maximă: 2 țări,  Bulgaria și Latvia.

* Între 3 și 4, neîncredere accentuată: 9 țări, între care și România cu un indicator de încredere/neîncredere de 3,9.

* Între 4 și 5,5, neîncredere moderată: 13 țări.

* între 5,5 și 7, încredere moderată: 7 țări.

Datele europene indică o criză profundă a sistemului politic: populația din 24 de țări europene exprimă neîncredere, în diferite grade, în sistemul lor politic și doar 7 țări exprimă încredere, dar și aceasta moderată. E ca și cum sistemul politic, ales democratic, plutește deasupra populației, pierzând contactul cu ce vrea colectivitatea. De aici neîncrederea populației.  

Populația, prin intermediul sondajelor sociologice, dă un puternic feed-back negativ: partidele, parlamentul, președintele… Suntem alarmați de această situație de criză ? Căutăm soluții ? Suntem încă într-o fază predominant negativă, o nemulțumire cronică, acceptarea cu tristețe a nemulțumirii. Am intrat chiar într-o fază de saturație cu estimări negative, care nu sunt urmate de nimic, de nicio încercare de schimbare/ corecție.

Acceptarea cu tristețe a stării de nemulțumire poate fi înlocuită doar cu explorarea căilor de schimbare a sistemului actual politic care să-l facă semnificativ mai democratic. Ar trebui să ne punem ca obiectiv curajos ca, în 2025, încrederea în instituțiile publice să intre pe panta pozitivă.