Stimate domnule dr. Dennis-Theodor PÂRJU, felicitări pentru cartea lansată de Dvs. „Forme actuale de manifestare a devianței școlare”, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 2023, 370 p.

Vă rog să vă prezentați pe scurt.

Îți mulțumesc foarte mult pentru invitația pe care mi-ai făcut-o în vederea realizării acestui interviu. Reprezintă o oportunitate și o onoare pentru mine, atât ca practician în asistența socială, cât și ca cercetător în științele sociale. Așadar, mă numesc Pârju Dennis-Theodor și la sfârșitul lunii iunie 2024 am împlinit vârsta de 30 de ani. Ca un scurt rezumat al parcursului meu educațional precizez faptul că în perioada 2009-2013 am absolvit Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani, profilul Științe sociale. Ulterior, după finalizarea liceului, în perioada 2013-2016, am urmat cursurile Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice Iași, specializarea Asistență socială din cadrul Universității „A. I. Cuza” Iași. Ulterior, ca urmare a absolvirii ciclului de licență, am urmat cursurile masteratului din aceeași facultate intitulat „Securitate comunitară și controlul violenței”. Acest program de masterat se încadra în aria interdisciplinarității științifice, arondat domeniului științific Sociologie, fiind în consonanță cu ansamblul de cunoștințe și competențe dobândit în perioada studiilor de licență în asistență socială.

După finalizarea masteratului, tot în același an, am hotărât să-mi continui formarea academică. Simțeam și experimentam la nivel intrapersonal nevoia acută de cunoaștere și de continuare a ideilor, viziunilor și cercetărilor din cadrul ciclurilor de licență și masterat și, prin urmare, m-am înscris la studiile de doctorat, tot în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice la Universitatea „A.I. Cuza” Iași (UAIC). Lăsând la o parte formarea academică pentru moment, în ceea ce privește parcursul profesional țin să menționez că după absolvirea ciclului de licență, la începutul anului 2017, în urma promovării tuturor etapelor concursului de angajare, am pășit în câmpul muncii, mai exact în spațiul profesional, încadrându-mă ca asistent social debutant în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC Iași) – Centrul Zonal Horlești. După cum bine știm, sau pentru cei care nu sunt la curent cu acest tip de informație D.G.A.S.P.C reprezintă cel mai mare furnizor de servicii sociale de la nivel județean. În cadrul acestei instituții am activat, atât în sectorul protecției sociale a copilului și a familiei, cât și în ramura protecției sociale a persoanelor adulte cu dizabilități. Cu alte cuvinte, am activat în unele dintre zonele esențiale din paleta de servicii sociale pe care le furnizează DGASPC-ul grupurilor și categoriilor sociale aflate în nevoie din mediile rurale. La nivelul acestei organizații am lucrat până aproape de jumătatea anului curent. Tot anul acesta 2024, în luna mai, mi-am început activitatea ca asistent social comunitar în administrația publică locală rurală din județul Iași. Ca să îți faci o idee generală, la nivel comunitar obiectul asistenței sociale este foarte heterogen fiind alcătuit din asistența și protecția socială a copiilor, familiilor, adulților aflați în dificultate, grupurilor etnice minoritare, persoanelor cu dizabilități, adolescenților și tinerilor aflați în situație risc sau mamelor minore. Ca asistent social în spațiul rural românesc ai șansa să practici asistența socială la toate nivelurile de intervenție (micro-mezzo-macro) așa cum sunt ele categorisite desigur în literatura științifică de specialitate. Activitățile specifice de asistență socială concretizate la debutul în profesie pe raza unităților sociale rurale mi-au adus multiple satisfacții și bucurii personale și profesionale. Așadar, reorientarea către asistența socială comunitară mi-a furnizat impulsul pentru a continua, dezvolta și îndeplini scopurile și obiectivele stabilite la începutul ,,călătoriei” ocupaționale. Consider că spațiul rural românesc (cu bune și cu rele) merită mai multă atenție din partea tuturor asistenților sociali, psihologilor, cadrelor didactice și nu numai. Studierea, cercetarea și limitarea problematicilor sociale, ameliorarea și corijarea comportamentelor indezirabile sau disfuncționale, explorarea practicilor socio-culturale sătești, satisfacerea nevoilor psiho-sociale, promovarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale categoriilor vulnerabile conferă sens, motivație și vigoare activităților pe care le desfășor ca practician în asistență socială.

Înțeleg că ați început să activați în câmpul profesional sau pe piața muncii, dar asistența socială fiind o profesie liberală, a trebuit să mai parcurgeți niște etape, în sensul că, din câte am înțeles, a trebuit să vă înscrieți într-un colegiu profesional și anume Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), ca să puteți să profesați.

Exact. În urma promovării sau a absolvirii examenului de licență în asistență socială am fost informați de către reprezentanții Sucursalei Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România cu privire la această posibilitate și oportunitate de înscriere în corpul profesional al asistenților sociali din România.

Și din ce an ești membru CNASR?

Sunt membru al CNASR din anul 2016. Încă de atunci sunt în evidențele acestei structuri profesionale sau organizaționale care reprezintă interesele tuturor asistenților sociali, atât la nivel național, cât și la nivel teritorial. 

Pentru că unul dintre criteriile la angajare este să fiți și membru în CNASR, în locurile de muncă pe care le-ați avut până acum?

Din câte îmi amintesc (dacă mă înșel să-mi fie cu iertare) menționez faptul că în anii precedenți nu exista o asemenea cerință obligatorie, să fii membru al CNASR. După anii 2017-2018, am observat în anunțurile de angajare și recrutare a multor instituții publice și organizații non-profit această cerință, care constituia o obligativitate, atât pentru acceptarea dosarului de angajare, cât și pentru accederea în sfera profesională socio-asistențială. Personal, în situația în care mi se solicita la momentul depunerii dosarului de angajare condiția de a fi membru al CNASR îndeplineam cu brio această cerință. În opinia mea, consider că integrarea în acest corp profesional național al asistenților sociali constituie un factor imperativ în consolidarea, reglementarea și evoluția profesiei de asistent social.

Ce v-a motivat să faceți cercetare/performanță în domeniul sociologiei? Cum de ați decis să urmați studiile doctorale și să publicați în domeniu?

Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Factorul motivațional este un subiect foarte dezbătut în spectrul științelor socio-umane, după cum bine știți. Pentru mine motivația de a-mi continua studiile și de a face cercetare în științele sociale, mai exact în sociologie, a pornit de la nevoia constantă și intensă de cunoaștere și de decodificare a realității sociale care este constituită dintr-un ansamblu volatil sau dinamic de structuri, grupuri, relații și instituții sociale. Pe de altă parte, pot spune că motivația mea a fost stimulată în mare parte de idealul, și de ce nu aspirația sau utopia limitării sau chiar diminuării și combaterii unor probleme sociale pe care le-am abordat, atât teoretic la nivel academic, cât și practic în sfera activității profesionale. Aici vorbim de fenomene maladive pe care le întâlnim frecvent în spațiul social precum agresivitatea, violența domestică, devianța școlară, consumul de alcool, abuz de substanțe ș.a.m.d.. Mergând mai departe, simbioza acestor factori, pe care îi putem clasifica în factori intrinseci și factori extrinseci, mi-au sporit motivația de a continua cercetarea științifică a socialului și m-au ghidat înspre înscrierea la ciclul universitar de doctorat. În continuare, în ceea ce privește decizia de a urma studiile de doctorat, aceasta nu a fost una spontană. Ci a fost una rațională, îndelung analizată, încă din perioada masteratului. La momentul respectiv, simțeam că drumul cunoașterii științifice nu se poate încheia după aproximativ 5 ani de studiu și trebuie continuat mai departe la nivel de doctorat. Studiile doctorale le-am urmat sub distinsa coordonare a domnului prof. univ. dr. Dumitru Stan, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale pentru coordonare, îndrumare, răbdare, amabilitate și profesionalismul academic de care a dat dovadă în relația pe care am avut-o cu dumnealui încă din primii ani de licență.

Pe parcursul studiilor de doctorat, am participat în mod consecvent cu subiecte și teme specifice domeniului științelor sociale (sociologie/asistență socială) la diverse manifestări științifice naționale și internaționale. Spre satisfacția personală mi-au fost aprobate spre publicare o serie de studii, articole și recenzii științifice care au fost incluse în cadrul unor volume și reviste academice de specialitate din România. Demersul doctoral s-a concretizat la sfârșitul anului 2022, mai exact în luna septembrie, prin obținerea titlului științific de doctor în domeniul Sociologie. Felicitări! Aș mai avea un aspect important de menționat în această direcție. În ultimul trimestru al anului 2023, ca urmare a unui proces amplu de evaluare științifică editorială, teza de doctorat intitulată „Forme actuale de manifestare a devianței școlare”, a fost acceptată spre a fi publicată la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, colecția Observatorul Social, colecție coordonată de domnul prof. univ. dr. Dinu Gheorghiu. 

Acesta este și motivul pentru care noi discutăm acum. Dvs. aveți o apariție editorială și, pe lângă articolele publicate în reviste de specialitate, în 2023, aveți publicată o carte care se numește „Forme actuale de manifestare a devianței școlare”, apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și care e un volum destul de consistent, cu peste 300 de pagini, mai exact 370 pagini. Vă rog să ne spuneți cum a luat naștere ideea unei asemenea cărți?

După cum precizam și anterior, cartea „Formei actuale de manifestare a devianței școlare”, publicată la Editura Universității „A. I. Cuza” din Iași, reprezintă teza de doctorat cu același titlu la care am lucrat în perioada anilor 2018-2022. Raportându-mă la motivul sau argumentul de la care a luat naștere această lucrare, menționez că are legătură în mare parte cu motivația cercetării științifice, despre care am discutat la prima întrebare. În linii mari, am simțit nevoia să investighez fenomenul devianței școlare, pornind de la următoarele considerente:  

• în primul rând, aveam consolidată o bază teoretică și empirică despre acest subiect, edificată din perioada studiilor de licență și masterat; 
• al doilea-lea considerent se află în corelație cu activitățile profesionale din sfera protecției sociale. În practica asistenței sociale am întâlnit și am instrumentat multiple cazuri cu elevi care manifestau comportamente deviante adică indezirabile în spațiul școlar, comunitar și familial. Aceste conduite, după cum am sesizat la momentul respectiv puteam să le încadrez în diverse tipologii, intensități și frecvențe (în teza de doctorat și implicit cartea publicată am realizat o schemă piramidală care vizează teoretizarea și conceptualizarea acestor observații și aspecte); 
• reflectând în mod constant la acest fenomen care poate fi considerat o maladie socială situată la intersecția dintre mediul social, familial și educațional, am hotărât că este imperios necesar de realizat o cercetare sociologică în această direcție. Mai exact, în termeni generali, mi-am dorit să realizez o cercetare sociologică care să surprindă în actualitate reverberațiile sociale, educaționale și psihologice generate de devianța școlară. În altă ordine de idei, prin prisma anchetei sociologice la care au participat principalii actorii sociali și școlari care se confruntă cu această problematică, mi-am propus să identific principalele forme de manifestare a devianței școlare, care provoacă o multitudine de cauze și efecte care pot fi reperate la nivel școlar, familial, comunitar și societal. Cine sunt acești actori școlari? Aici vorbim despre elevi, părinți, cadre didactice și specialiști care prin prisma profesiei intră în contact cu elevii (asistent social, consilier școlar, inspector școlar, polițist). 

În concluzie, prin intermediul acestei investigații sociologice, pe lângă cele enumerate mai anterior, mi-am propus să elaborez un model profilactic constituit în principal din soluții și strategii preventive sau intervenționiste cu scopul ameliorării, limitării și diminuării manifestărilor deviante din rândul elevilor.  Într-o manieră succintă, de la aceste motive și considerente a luat naștere ideea cărții. 

Ce aduce nou acest volum?

Aceasta este o întrebare pe care o primește adesea orice cercetător sau absolvent de doctorat din majoritatea domeniilor și sferelor științifice. În linii mari, elementele de noutate și originalitate ale acestei lucrări au fost conturate, în principal de dimensiunea teoretico-empirică în care am sintetizat un număr semnificativ de studii și cercetări din literatura de specialitate, care a avut ca scop schițarea și radiografierea unei imagini cât mai actuale și autentice a fenomenului devianței școlare la nivel național și internațional. Alte elemente de noutate a acestui volum (după cum precizam și anterior), constau în: a) elaborarea unei scheme piramidale care vizează evaluarea intensității și frecvenței comportamentelor deviante din școală; b) identificarea unor modalități corespunzătoare de prevenție și intervenție asociate acestor forme; c) identificarea cauzelor și efectelor psiho-socio-educaționale generate de recrudescența devianței școlare; d) ameliorarea, limitarea și diminuarea devianței școlare prin propunerea unor soluții și recomandări practice reieșite din cercetarea empirică; e) desfășurarea cercetării sociologice în condiții pandemice care a relevat sesizarea unor note particulare ale devianței școlare în acele împrejurări anomice (în sens durkheimian).

Dacă ar fi să explicați pe scurt, care sunt principalele rezultate sau idei desprinse din acest volum?

Mai pe scurt, în urma efectuării cercetării sociologie, am descoperit următoarele: 

1. Prima descoperire ar fi că devianța școlară se manifestă în mediul educațional în forme variate, începând de la cele ușoare, mergând până la formele moderate și terminându-se cu formele de devianță patologice sau maladive, grave. Se poate observa faptul că respondenții care au participat la cercetare conștientizează importanța pe care o revendică tema devianței școlare cu formele ei actuale de manifestare. Chiar dacă pentru unii actori sociali, devianța școlară reprezintă un concept abstract, natural și firesc specific vârstei și perioadei de dezvoltare bio-psiho-socială a școlarilor, majoritatea respondenților care au participat la ancheta sociologică au demonstrat interes pentru această temă și s-au dovedit sensibilizați și afectați de efectele sale nocive;
2. în raport cu părinții, elevii sunt principalii actori care observă și se confruntă în mod direct cu formele devianței școlare. Percepția acestora în raport cu fenomenologia și impactul devianței educaționale, poate fi considerată mai fidelă realității, mai autentică;
3. în ceea ce privește cauzalitatea devianței școlare, am identificat faptul că aceasta este determinată de o serie de factori de risc, cum ar fi: violența domestică/în familie, anturajul nepotrivit, abuzurile familiale, slaba comunicare și relaționare dintre familie și școală etc. De asemenea, indisciplina școlară așa cum mai este denumită devianța școlară în literatura de specialitate mai poate fi pusă pe seama migrației părinților în străinătate, șomajului, existenței în cadrul familiei a unei situații economice sau materiale nu foarte potrivite, permisivității navigării excesive a elevilor pe diverse site-uri de socializare, neglijenței copiilor și lipsa afectivității parentale. Gravitatea unora dintre formele devianței școlare pe care le-a urmărit acest studiu, se ridică la cote perceptuale foarte ridicate întrucât între ele se pot observa noile atitudini și comportamente specifice erei digitale – cyberbulying-ul; 
4. în ceea ce privește principalele rezultate și idei care au reieșit din acest volum, există avertizări asupra dezechilibrelor psihologice: fobii, anxietate, episoade depresive pe care le pot experimenta elevii. Alarmant este că unii dintre elevii care se confruntă cu devianța școlară ajung chiar la ideație suicidară. Deopotrivă, putem observa și în relatările mass-media cazuri peste cazuri și chiar uneori este remarcată lipsa de operativitate a actorilor instituționali care ar trebui să intervină cu prioritate pentru prevenirea acestor comportamente intolerabile. 

Care este universul cercetării?

În loturile și eșantioanele de cercetare studiate am ținut să includ actori școlari din mai multe instituții de învățământ liceal arondate județului Iași, (elevi din clasele de liceu, părinți, cadre didactice, consilieri școlari, un inspector școlar) și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor specializate în prevenție și intervenție în cazurile de devianță școlară (asistenți sociali și polițist). Precizez faptul că universul cercetării a fost delimitat pornind  de la specificitățile sau particularitățile actuale ale fenomenului devianței școlare în județul Iași, pe baza studiilor prealabile și documentării inițiale.

Ca metodă de cercetare, ce metode de cercetare din științele sociale ați folosit? 

Având în vedere impactul socio-educațional (implicații, cauze și efecte), resorturile şi relațiile sociale pe care le angrenează, am considerat oportun să cercetez devianța școlară prin utilizarea unei metodologii sociologice complexe, calitative și cantitative, având incluse şi elemente specifice abordărilor psihologice, dar și celor din spectrul pedagogic. 

Care au fost greutățile, dificultățile sau obstacolele pe care le-ați întâmpinat în realizarea acestei cercetări și publicarea acestui volum (dacă e cazul)? Și cum le-ați depășit?

Orice cercetător este conștient de faptul că nu există investigație socială care să nu vină la ,,pachet” cu o serie de limite și dificultăți. Chiar dacă în etapa de organizare a cercetării m-am concentrat pe identificarea celei mai adecvate metodologii de investigare și analiză a formelor actuale ale devianței școlare, pe parcurs am întâmpinat și au apărut o serie de impedimente care au devenit astfel limite ale cercetării. 

1. prima și cea mai importantă limită, a fost generată de contextul pandemic provocat de apariția virusului SARS-CoV-2. După cum aminteam și anterior, pandemia s-a suprapus din punct de vedere al calendarului cu desfășurarea cercetării empirice. Așa cum s-a putut observa, pentru o lungă perioadă de timp pe teritoriul României au fost închise toate unitățile școlare ca măsură de siguranță școlară și publică. Însă, după cum s-a stabilit, elevii și-au continuat activitățile educaționale în format on-line. Asemenea aspecte au condus la imposibilitatea administrării chestionarelor prin procedura face-to-face (față-n față) pe care am și vrut să o utilizez de la bun început. Astfel, am fost determinat să identific altă soluție: adaptarea și aplicarea chestionarului în format electronic. La această soluție au apelat și alți cercetători care și-au desfășurat cercetările sociologice în acea perioadă dificilă pentru investigarea realității sociale. De asemenea, din cauza restricțiilor, inclusiv chestionarul adresat reprezentanților legali sau părinților a fost aplicat în același mod. Deci, am întâmpinat această dificultate, dar am reușit să o depășesc utilizând tehnologiile virtuale disponibile. Tot la acest punct trebuie să amintesc de constrângerile impuse de perioadele stării de urgență și a celei de alertă care au limitat accesul la o serie de registre și documente școlare necesare în procesul de documentare. Drept consecință, am recurs la utilizarea predilectă a surselor disponibile în format on-line. În mod similar, restricțiile de contact direct au făcut ca aplicarea și derularea interviurilor cu specialiștii să fie luate prin intermediul telefonului și a rețelelor de socializare, ceea ce în anumite cazuri, au ridicat probleme legate de protejarea identității intervievatului. Ce am avut la îndemână în acea perioadă pentru realizarea cercetării, a fost telefonul mobil și unele aplicații web sau rețele de socializare care m-au sprijinit enorm de mult în culegerea informațiilor, a datelor;
2. a doua limită se referă la subiectul abordat pentru cercetare. După cum știm tematica generală a devianței în general și a devianței școlare în particular, s-a dovedit a fi sensibilă pentru unii respondenți care au manifestat unele reacții de autoprotecție. Acest lucru nu m-a luat prin surprindere. Mă așteptam să întâlnesc astfel de atitudini și comportamente, având în vedere particularitățile fenomenului studiat. Cu toate astea, am reușit să mă adaptez și acestor obstacole. Din această perspectivă a autenticității, unele răspunsuri, ar trebui evaluate cu o anumită precauție. Această remarcă fiind valabilă mai ales în cazul specialiștilor din mediul educațional. Aici știm foarte bine că nu foarte multe cadre didactice și reprezentați ai unităților educaționale acceptă să prezinte realitatea cum este de fapt, din diverse motive. Acum cred că nu este momentul să le precizez. Poate va rămâne ca subiect pentru o altă discuție.
3. a treia limită este dată de faptul că o parte importantă dintre părinții și aparținătorii elevilor nu au dat curs invitației participării la cercetare. La fel, în unele situații au dat dovadă de indiferență, lăsând să se înțeleagă faptul că devianța școlară nu îi privește în mod direct, ci mai mult ține implicit de răspunderea și organizarea școlii. De la această mentalitate pornesc din nefericire foarte mulți părinți. Poate reprezenta asta o cauză a apariției și perpetuării unor forme de devianță școlară? Eu cred că răspunsul este afirmativ!
4. ultima limită ține de capacitatea participării și completării digitale a chestionarului. Mai exact, am observat faptul că unii dintre subiecți nu au avut cunoștințele sau dotarea tehnică necesare completării chestionarului. Din fericire, am reușit să mă adaptez și acestei situații și chiar am înregistrat foarte multe răspunsuri. Ca să concluzionez, consider că, având în vedere totalitatea acestor limite și dificultăți pe care orice cercetător le poate întâmpina (într-o formă sau alta) în cursul investigațiilor sale, am reușit să mă adaptez contextului psiho-socio-educațional, exigențelor metodologice, și am reușit să derulez cercetarea sociologică, în opinia mea, într-un mod profesional și etic. 

Felicitări, deși ați avut atâtea obstacole, ați reușit totuși să le depășiți. 

Vă mulțumesc!

Ce impact pot avea informațiile prezentate în acest volum? Ce propuneți ca urmare a realizării acestei cercetări?

La finalul cărții și în urma cercetării, cititorul poate regăsi un subcapitol de recomandări care vine în sprijinul identificării celor mai potrivite metode de prevenție și intervenție în cazurile de devianță școlară. Consider că această cercetare sociologică poate genera efecte pozitive, după cum spuneam, atât la nivel școlar, familial și comunitar. Un aspect primordial în această direcție este ca actorii educaționali, familiali și comunitari să analizeze și să pună în practică propunerile și sugestiile unor astfel de cercetări (sociologice, psihologice, pedagogice) cu un grad ridicat de utilitate în plan social.

Pentru nivelul școlar, am propus mai multe soluții, mai exact: 

1. angajarea unui număr mai mare de psihologi, consilieri școlari și asistenți sociali care să se ocupe de consilierea elevilor și a cadrelor didactice. 
2. inițierea de programe psihopedagogice destinate consilierii vocaționale și planificării carierei. 
3. ședințe de consiliere psihopedagogică, atât individual, cât și de grup.
4. organizarea de ședințe de consiliere psihologică care sunt foarte importante pentru creșterea rezistenței la frustrare, managementul stresului și dezvoltarea empatiei în rândul elevilor. 
5. modificarea și adaptarea programei școlare în funcție de nevoile și capacitățile cognitive ale elevilor. Cadrele didactice și directorii de școală trebuie să identifice alternative pedagogice și să le pună în aplicare pentru a stimula curiozitatea și pentru a atrage elevii în procesul de învățare. 
6. supravegherea și monitorizarea minuțioasă a tuturor spațiilor școlii – înregistrarea tuturor persoanelor care părăsesc și intră în unitatea școlară prevenind posibile acte de agresivitate și/sau violență. Montarea unor echipamente profesionale de supraveghere în unitățile și spațiile școlare.
7. dezvoltarea de programe motivaționale. 
8. sancționarea elevilor care manifestă comportamente agresive/violente.
9. organizarea de ședințe periodice cu părinții, în care să se discute într-o atmosferă netensionată, problemele și situațiile cu care se confruntă la clasă diriginții și cadrele didactice.

Am mai specificat o serie de propuneri și la nivel socio-familial pe care le voi prezenta tot într-o manieră succintă. Astfel că am propus:

1. menținerea unei colaborări mai strânse în interiorul triadei școală-familie- comunitate, astfel încât să se prevină viitoarele acte deviante ale elevilor. 
2. implicarea activă a mass-media prin informarea cu privire la accesarea unor programe de prevenire a devianței școlare.
3. organizarea de către instituțiile școlare a unor vizite în penitenciare și/sau centre educative și/sau de detenție pentru minori și tineri. În acest fel, elevii vor conștientiza și se vor informa despre consecințele (juridice) ale comportamentelor deviante. 
4. efectuarea de anchete și evaluări sociale la domiciliul elevilor care provin din familii defavorizate. 
5. acordarea de sprijin material și financiar familiilor pentru depășirea situațiilor de criză și dificultate.
6. observarea condițiilor de creștere și îngrijire precum și identificarea eventualelor acte de neglijare sau abuz din mediul familial. Foarte multe conduite deviante pe care la manifestă elevii sunt determinate de o serie de abuzuri și comportamente ilegitime, neglijente ale părinților. 
7. organizarea la nivel școlar și comunitar a unor campanii de conștientizare a pericolului consumului de alcool, droguri și a consecințelor psiho-socio-medicale asociate.
8. colaborarea cu reprezentanții bisericii în activități de consiliere și formare spirituală a elevilor. 

Consider că integrarea acestor soluții în practica educațională, familială și comunitară pot conduce la ameliorarea, limitarea și diminuarea fenomenului de devianță școlară. 

Dacă ar fi să le recomandați tinerilor să înceapă o carieră în cercetare sau să facă performanță în domeniul în care se pregătesc, de ce le-ați sugera să urmeze un doctorat sau să atingă un nivel cât mai înalt de educație?

Răspunsul la această întrebare poate fi unul destul de complex având în vedere cumulul de variabile care pot sta la baza acestor opțiuni. În opinia mea, totul pornește de la resursele, deprinderile, motivațiile, aspirațiile și interesele pe care le au acești tineri. În situația în care sunt pasionați cu adevărat de o ramură de știință, de un domeniu de cercetare/profesional, le recomand acestor tineri să meargă mai departe cu studiul, cu lectura, cu investigațiile teoretice și aplicative. Un alt sfat pe care îl ofer tinerilor este să nu renunțe la misiunea și obiectivele stabilite chiar dacă pe parcurs vor întâmpina inerent o serie de greutăți și obstacole de tot felul. Societatea actuală are nevoie acută de tineri cercetători ambițioși și perseverenți care să aducă un plus de valoare unor domenii științifice precum științele sociale, medicina, ingineria etc. Prin urmare, tinerilor care se îndreaptă către aceste idealuri le recomand să își continue studiile, pregătirea, dezvoltarea personală și profesională până la cel mai înalt nivel posibil. Un lucru este cert și trebuie să îl conștientizeze din fază incipientă: doar prin intermediul educației îți poți dezvolta personalitatea și potențialul în adevăratul sens al cuvântului. 

Domnule, Dennis Pârju, vă mulțumesc încă o dată pentru interviul acordat. Dvs. sunteți asistent social și înțeleg că acum urmează să intrați și în mediul academic, vă doresc succes și reușite și o viață lungă în domeniul acesta, dacă asta vă doriți! 

Mulțumesc foarte mult! Cu onestitate și recunoștință, consider că este o mare oportunitate și satisfacție să poți avea ocazia să împărtășești informațiile și experiențele acumulate în decursul activității academice/profesionale cu alte persoane aflate în stadiul de formare instructiv-educativă, mai ales într-o instituție educațională/culturală prestigioasă și consacrată precum Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

Vă mulțumim foarte mult pentru timpul acordat!

Mai multe detalii despre volum sunt disponibile la adresa:

Interviu realizat de lect. univ. dr. Sergiu-Lucian RAIU și consilier sociolog în cadrul Centrului de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Acest interviu a fost publicat cu sprijinul Proiectului 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH-USV). Proiectul a fost aprobat în cadrul apelului de proiecte cu titlul: Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM, Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat și CDI (PNRR), Investiția I10 și va fi derulat până cel târziu la 30.06.2026. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.