Mulți oameni, inclusiv cei de dreapta, l-au criticat cu înverșunare pe Donald Trump, mergând până la dezbaterile sale inițiale care au condus iniţial la câștigarea de către Trump a nominalizării pentru Partidul Republican. Motivul pentru aceasta a fost că stilul său s-a dovedit a fi prea acerb și prea necizelat pentru multe sensibilități ale celor de dreapta, care au cercetat fie cu lupa fie cu monoclul mandatul fostului Preşedinte. Vedem apariția unui stil mai direct și mai conflictual pe aripa dreaptă a politicii și voi încerca aici să explic de ce este așa.
Politica de dreapta s-a lăsat captivă standardelor adversarilor. Pentru a câștiga bătălii politice, conservator-liberalii trebuie mai întâi să obțină câștiguri substanțiale în cadrul războaielor culturale. Pentru aceasta, orice gând stabilit despre cum se poate câștiga o dezbatere trebuie imediat încetat. Atâta timp cât presupunerea principală este că oamenii trebuie să te placă, nu se poate descrie realitatea așa cum este, deoarece realitatea așa cum este rămâne neplăcută.
Acest lucru ne aduce la imaginea atractivă de „băiat rău” a lui Trump în timp ce lupta cu sistemul. Nu se poate prevala de la dezbateri atâta timp cât dezbaterile sunt guvernate de un consens de presupuneri nespuse, corecte din punct de vedere politic, care fac ca anumite subiecte să nu fie abordate. De exemplu, unele grupuri nu pot fi criticate, întrucât sunt descrise ca victime și acest lucru ar fi catalogat ca „insensibil”. Toate acestea sunt o agendă a politicii de identitate de extremă stânga pe care chiar și cei moderați de dreapta o au într-o mare măsură internalizată. Limbajul brutal pe care îl folosește Trump face vizibil presupunerile implicite, astfel încât acestea să poată fi în cele din urmă supuse criticilor.
Ceea ce joacă și un rol este conflictul de clasă. Drepta tradițională face parte din eșaloanele superioare ale societății și are mult de pierdut atunci când bătălia este deschisă, bazată pe acces la platforme. Respectabilitatea înaltă ar trebui să fie prioritară față de realismul sângeros. Cei care suferă greul direct al digitalizării, globalizării și imigrației neîngrădite sunt clasele muncitoare și pătura inferioara a clasei de mijloc. Acest lucru provoacă o ruptură între instituțiile de dreapta și baza lor de alegători.
Un alt efect al acestei înstrăinări de clasă este că elitele de dreapta au început să se creadă de stânga, atunci când stânga susține că este în favoarea celor nevoiaşi. Acest lucru a înzestrat dreapta tradiţională cu un complex de inferioritate, moral și psihologic. Acesta este motivul pentru care mulţi politicieni de drepata sunt mai reținuți decât Trump în atacarea stângii, chiar și atunci când stânga susține în mod deschis violența, comunismul și revoluția.
Ceea ce înseamnă în domeniul politicii practice este că dreapta (mainstream) face parte din același consens moral ca și stânga. Stânga își păstrează rolul de creator de tendințe, iar dreapta este urmăritorul reticent, ceea ce denotă că dreapta de astăzi este practic stânga de acum zece sau cincisprezece ani. Ambele aripi ale politicii se află pe aceeași cale ferata şi călătoresc împreună spre aceeași destinație – cu menţiunea că trenul din stânga se mișcă cu o viteză mai mare. Singura modalitate prin care conservator-liberalii se pot elibera de această dinamică este de a-și construi în mod activ propriul consens moral, care necesită un ecosistem intelectual și care se susține din punct de vedere financiar.
Este frustrant și demoralizant să vezi cum oamenii de drepata au pierdut fiecare bătălie majoră în ultimele decenii, privind dezvoltarea pe termen lung a culturii occidentale. Stânga este mereu lipsită de scuze în punctele sale de vedere, împingându-și în mod activ ideologia în orice subiect și orice dezbatere, şi cum se poate observa în mod clar cum lucrează în Parlamentul European. Dreapta adoptă în mod constant o abordare „asemănătoare” și „neutră” a acelorași subiecte, dar asta înseamnă că acestea nu pot confunda instituțiile cu propria lor ideologie. Acest lucru lasă mai mereu un vid direcțional pentru stânga, iar stânga este foarte eficientă în umplerea vidului și în capturarea ideologică a instituțiilor.
Liderii de dreapta precum Thatcher și Reagan au fost confruntați cu noua stânga și marxismul cultural. Dar, în loc să se confrunte și să se opună frontal acestor ideologii prin impunerea de valori proprii, ei, în cea mai mare parte, au rămas să reducă subvențiile pentru fixurile celor de stânga. Dar ideologia de stânga a supraviețuit în cadrul aparatului de stat și al mediului academic și s-a reconstruit cu promptitudine, dat fiind că un vid ideologic mare a fost lăsat deschis de ideologia pieței libere adoptată de conservator-liberali.
Înseamnă că dreapta trebuie să conducă bătălia ideilor, care este un domeniu pe care conservatorii l-au abandonat de ani de zile. Viața în societatea modernă este alcătuită din spațiul revendicat de statul care își exercită puterile executive, un spațiu pentru activități comerciale care este administrat de întreprinderi private și apoi de spațiul civic care aparține cetățenilor uniți în unele puncte de vedere filozofice. Astăzi, toate aceste trei spații – chiar și al biserici – sunt ocupate de stânga. Conservator-liberalii care încearcă să se manifeste în aceste spații, se confruntă imediat cu anularea culturii, care astăzi este mărită de puterea Big Tech. Aceast lucru înseamnă că politicienii de dreapta vor trebui să îşi reconstruiască un spațiu complet nou pentru a-și dezvolta ideile și a-și manifesta modul de viață preferat ca exemplu practic.
Cafenelele și astfel de locuri în care cetățenii obișnuiau să se întâlnească și să facă schimb de idei au fost în mare parte înlocuite de McDonald’s (bazat pe o cifră de afaceri rapidă, vizitatorii nu ar trebui să zăbovească) și Starbucks (care nu mai dorește consumatorului „Crăciun fericit”, ci „sărbători de iarnă fericite”). Ceea ce rămâne întreprinderilor mijlocii și mici, este victima măsurilor Covid19 induse şi impuse de guvern.
Rezultatul îi împinge pe indivizi de la cetățeni activi în sfera civică la consumatori pasivi în sfera privată. Acolo sunt expuși îndoctrinării „trezite” de stânga care face acum parte din cultura divertismentului și a serviciilor de streaming. Tehnologiile și condițiile (socio-) economice ale societății în sine nu sunt neutre din punct de vedere ideologic, contrar a ceea ce dreptei îi place adesea să-și imagineze prin credința sa în „politica de piață liberă”. Acest lucru se referă chiar la aplicații de întâlnire precum Tinder, care apar la început ca produse de consum neutre din punct de vedere ideologic, dar în cele din urmă restructurează modul în care se formează relațiile și în funcție de ce așteptări sociale au oamenii, recirculând în cele din urmă valorile care alcătuiesc țesătura morală a societății.
Nu numai că spectrul de dreapta a suferit un regres ideologic, dar, din păcate, a devenit un manager al administrației de stat, mutat doar de interese economice. În acest fel, dreapta a devenit instalatorul stângii. Stânga cheltuiește banii contribuabililor și creează probleme culturale, apoi dreapta este aleasă și începe să repare lucrurile. Conservator-liberalii acceptă acest rol în cadrul sistemului, dar nu reușesc în mod proactiv să stabilească nicio valoare. Așa cum am spus anterior prin comparația trenurilor, dreapta rămâne receptivă și reactivă la agenda stabilită de stânga.
Acum a sosit momentul ca dreapta să abandoneze această dinamică toxică și, în consecință, să se înțeleagă că societatea așteaptă să se întâmple anumite lucruri. Dacă nu, conservator-liberalii vor pierde orice influență au, având în vedere că ideologia „trezită” este deja împinsă în fiecare dimensiune a vieții.
Indiferent de calea pe care o aleg politicienii de dreapta, aceasta trebuie să fie non-apologetică și trebuie să se bazeze pe propriul ecosistem socio-economic. Dreapta trebuie să stabilească o agendă bazată pe propriile valori.
Sid Lukkassen
Text tradus de Razvan Hoinaru
Sid Lukkassen este fisozof olandez, doctor in filosofie, autor a peste zece cărţi. Scrierile sale analizează subiecte din zona dezinformării și al mediei digitale din Olanda şi Belgia, ca noi provocări ale democraţiei asaltate de marxismul cultural, precum şi teme despre umanism, islam, aşa cum sunt percepute în vestul Europei.
