
Conferința omagială „Nouă Decenii de Sociologie Românească” desfășurată în format hibrid vineri, 25 septembrie 2026, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București (BCUB), prin amabilitatea Conf. univ. Dr. Mireille Rădoi, Director general al BCUB, s-a constituit într-un veritabil exercițiu de memorie intelectuală, dar și într-un prilej de reflecție asupra prezentului și viitorului sociologiei românești. Moderată de Dr. Simona Stănescu, Cercetător Științific I la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, redactor-șef al revistei „Sociologie Românească” și Drd. Vladimir Pripp, Asistent de Cercetare la BCUB, această conferință a reunit cercetători, cadre universitare, jurnaliști și reprezentanți ai unor importante instituții academice și culturale, propunând o perspectivă plurală asupra unei tradiții științifice care își are rădăcinile în școala sociologică monografică întemeiată de Dimitrie Gusti.
Revista „Sociologie Românească” a fost examinată atât ca spațiu de publicare și dezbatere științifică, cât și ca document al transformărilor prin care a trecut societatea românească.
Prezentarea susținută de Dr. Simona Stănescu împreună cu Dr. Ștefan Cojocaru, Prof. univ. la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, intitulată „Revista Sociologie Românească: provocări contemporane”, a plasat publicația în raport cu problemele actuale ale cercetării sociologice și cu necesitatea păstrării unei identități științifice românești într-un spațiu academic tot mai internaționalizat. Dacă intervenția CS I Dr. Simona Stănescu s-a concentrat asupra unor obiective concrete de dezvoltare editorială, precum consolidarea comunității sociologice, obținerea indexării în baze de date internaționale și atragerea cercetătorilor, intervenția Prof. univ. Dr. Ștefan Cojocaru a evidențiat rolul revistei „Sociologie Românească” în susținerea cercetării sociologice, într-un context în care sociologia se confruntă cu o influență redusă în politicile publice și cu lipsa unor structuri instituționale puternice care să sprijine profesia și cercetarea.

Lect. univ. Dr. Ionuț Butoi de la Departamentul de Antropologie culturală și Comunicare, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, în intervenția sa dedicată „Contextului și semnificației înființării revistei Sociologie Românească pentru colectivul monografist condus de Dimitrie Gusti”, a relevat rolul strategic al revistei „Sociologie Românească” în afirmarea și legitimarea Școlii Sociologice de la București, inclusiv prin alegerea unui titlu care „monopolizează strategic” eticheta de „sociologie românească”, subliniind legătura strânsă dintre revistă, Școală și proiectul monografic gustist, ca expresie a unei construcții intelectuale și instituționale deliberate.
Într-o tonalitate diferită, dar complementară, Prof. univ. Dr. Sorin Mitulescu, prin prezentarea „Câteva amintiri din Evul Mediu”, a abordat reconstrucția sociologiei românești de la începutul anilor 1960 printr-o dimensiune evocatoare și personală, demonstrând că memoria unei discipline se construiește și prin experiențele și mărturiile celor care i-au trăit transformările. Totodată, a fost subliniată necesitatea unei lecturi obiective și detașate ideologic a perioadei comuniste, care să recupereze nuanțat contribuțiile și limitele sociologiei din acea epocă.
Conferința nu s-a limitat, însă, la celebrarea trecutului. Un merit al programului Conferinței omagiale a fost tocmai alternarea perspectivelor comemorative cu observații critice asupra prezentului cercetării.
Astfel, intervenția Prof. univ. Dr. Bucur Bogdan, de la Departamentul de Sociologie, Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, „Săraci în finanțarea cercetării, bogați în standardele ISI”, a adus în discuție una dintre tensiunile majore ale mediului academic românesc: presiunea pentru performanță și internaționalizare, în condițiile unor resurse și infrastructuri de cercetare insuficiente. În intervenția sa, a subliniat actualitatea și valoarea internațională a moștenirii Școlii Sociologice de la București, argumentând că modelul științific al lui Gusti poate fi exportat în societățile în curs de dezvoltare aflate pe continentul african, pledând, în esență, pentru valorificarea activă și contemporană a tradiției gustiste prin cercetare, publicații și colaborări internaționale, nu doar prin celebrarea ei retrospectivă, un demers căruia Prof. univ. Dr. Bucur Bogdan s-a dedicat în ultimii ani.
În aceeași direcție, intervenția Dr. Valentin Vâlcu, jurnalist și director editorial al DC Media Group, a adus în prim-plan problema vizibilității publice a sociologiei și a relației dintre expertiza științifică și mass-media. Acesta a subliniat necesitatea ca sociologii să își asume mai activ prezența în spațiul public și să își facă expertiza accesibilă unui public larg, în pofida tensiunii dintre discursul științific, bazat pe nuanță și complexitate, și cel jurnalistic, orientat spre simplitate și concizie. În acest context, revista „Sociologie Românească” este prezentată ca un reper important al dialogului academic, dar și ca un demers care trebuie completat printr-o deschidere mai puternică a sociologilor către publicul larg.
Un alt fir important al conferinței a fost relația dintre sociologie, antropologie și patrimoniul cultural. Prezentarea Dr. Georgiana Onoiu, Director al Direcției Muzeologie. Dezvoltare colecții patrimoniu cultural mobil din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, „Muzeul Satului. Note, imagini, memoria satului”, a readus în centrul atenției, prin documente de arhivă și imagini, rigoarea științifică și amploarea proiectului gustist de constituire a Muzeului Satului. Referințele la revista „Sociologie Românească” și la documentele acelei perioade au pus în lumină dimensiunea colectivă, organizarea metodică și efortul logistic impresionant al acestui demers, precum și importanța revistei ca sursă pentru recuperarea memoriei și a patrimoniului proiectului gustist.
O contribuție deosebit de interesantă a fost cea semnată de Prof. univ. Dr. Ana Cosima Rughiniș de la Școala Doctorală de Sociologie, Universitatea București, și Dr. Simona-Nicoleta Vulpe, „O comunitate care învață să se cunoască pe sine. Încredere, emoții și cunoaștere în paginile revistei” care a reflectat transformările societății și ale comunității sociologice de-a lungul ultimelor decenii. Analiza articolelor revistei „Sociologie Românească” din perioada 2010-2026 a relevat dinamica încrederii instituționale, persistența unor frici cu rădăcini istorice, rolul emoțiilor în raportarea la ceilalți, negocierea continuă a granițelor cunoașterii științifice, precum și transformările privind violența domestică și distribuția muncii de îngrijire. În același timp, revista „Sociologie Românească” devine un spațiu al memoriei și al continuității comunității sociologice, la aproape nouă decenii de la proiectul gustist continuând să construiască o comunitate care nu doar studiază încrederea, emoțiile și cunoașterea, ci le cultivă prin propria practică științifică.
Conf. univ. Dr. Rarița Mihail și Lect. univ. Dr. Elisaveta Drăghici de la Departamentul de Istorie, Filosofie, Sociologie și Relații Internaționale, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin intervenția intitulată „Prezențe din arealul Dunării de Jos în cronicile revistei Sociologie Românească”, au propus o lectură a revistei ca document al memoriei disciplinare, urmărind felul în care personalități, instituții și preocupări intelectuale se regăsesc în paginile sale. Analiza numărului din 1942 a pus în evidență, prin rubrica „Cronici”, contribuțiile și parcursurile unor figuri precum Virgil Madgearu și Petre Andrei, dar și legăturile acestora cu Școala Sociologică de la București și cu proiectul de dezvoltare a sociologiei românești. Intervenția a subliniat, totodată, faptul că revista „Sociologie Românească” este, prin conținutul său, un document de istorie a sociologiei românești care păstrează mărturii despre viața și activitatea celor care au participat la constituirea sociologiei românești alături de Dimitrie Gusti.
Dr. Adrian-Nicolae Furtună, Lector la Departamentul de Hungarologie, Studii Iudaice și Rromani, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, prin tema „Romii în paginile revistei Sociologie Românească: cercetare monografică, cadrul biologic și limitele națiunii”, a analizat critic modul în care populația romă a fost reprezentată în cercetările sociologice ale Școlii gustiste din anii 1930-1940. Pornind de la cercetările monografice și de la conceptul de „cadru biologic”, intervenția sa a evidențiat intersecția dintre demografie, antropologie, eugenie și teoriile rasiale, precum și procesul de „separare epistemică”, prin care romii, deși incluși în cercetarea comunității, erau transformați într-o categorie distinctă de observație și clasificare. Analiza sa a subliniat, de asemenea, tensiunea dintre discursul integrării și cel al asimilării, ilustrată de perspectiva asupra căsătoriilor mixte, și a pus în discuție limitele unei sociologii care se definea drept „știință a națiunii”, fără să fie clar cine făcea parte din această națiune și prin ce mecanisme era definită apartenența la aceasta.
Dezinformarea și emoțiile, două teme ale prezentului, au adus conferința în imediata actualitate. Drd. Anania Iordache la Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale, Universitatea București, a urmărit în prezentarea sa intitulată „A vedea limpede. Dezinformare în paginile revistei, perioada 1993-2026” evoluția preocupărilor revistei „Sociologie Românească” pentru dezinformare, propagandă și transformările mediului informațional, aducând în discuție relațiile dintre dezinformare, neîncredere și emoții, precum și modul în care frica și furia pot favoriza circulația rapidă a informațiilor false, în special în spațiul digital. În același timp, intervenția sa a subliniat faptul că arhiva revistei, construită de-a lungul a peste trei decenii, oferă un reper important pentru înțelegerea transformărilor spațiului informațional și a modului în care sociologia a urmărit aceste schimbări.
La rândul său, Drd. Ioana Pîrvu la Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale, Universitatea București, în prezentarea sa „Emoțiile ca fapt social. Sociologia Emoțiilor în paginile revistei, 2006-2026” a urmărit dezvoltarea perspectivei sociologice asupra emoțiilor în paginile revistei „Sociologie Românească”. Pornind de la interesul pentru relația dintre emoții și practica terapeutică, intervenția sa a evidențiat publicațiile care tratează emoțiile și munca emoțională ca instrumente de analiză sociologică. Analiza sa a indicat, de asemenea, extinderea preocupărilor către emoțiile din mediul digital, îngrijire și îmbătrânire, precum și către munca emoțională asociată profesiilor care se formează acum, deschizând noi direcții de dialog între sociologie, psihologie și practica terapeutică.
Aceste două contribuții, prin tematica lor, sugerează poate cel mai clar continuitatea dintre sociologia monografiștilor care își propuneau să înțeleagă satul românesc prin observație directă și cercetătorul contemporan care își propune să descifreze mecanismele informaționale, emoționale și culturale ale unei societăți profund schimbate.
Dincolo de caracterul său aniversar, conferința omagială „Nouă Decenii de Sociologie Românească” a fost un prilej de a rememora parcursul istoric al revistei „Sociologie Românească”, dar și de a reflecta asupra modului în care aceasta își poate păstra în viitor relevanța pentru comunitatea sociologică.
Textele publicate în paginile revistei „Sociologie Românească” pot fi consultate online, accesând platforma revistei la adresa: https://revistasociologieromaneasca.ro/sr.


















