”De ce să mă duc să muncesc pe salariul minim? 200 de lei dau pe abonamentul la autobuz, alte 200 de lei dau pe mâncare și ce mai cheltui cât timp sunt plecat….restul banilor nu-mi ajung nici pentru traiul zilnic. Nu mai pun în calcul faptul că plec dimineața și mă întorc seara târziu….Nu e mai bine mă duc pe aici să muncesc cu ziua? Eu zic că ies mai bine așa!”

(M, 25 de ani)

Rațional privind lucrurile, cred că M., ce poate fi considerat un caz tipic pentru mulți dintre tinerii din mediul rural, are perfectă dreptate în ceea ce afirmă! Nu sunt multe elemente care să convingă un tânăr să accepte un loc de muncă în afara localității sale de domiciliu, în condițiile în care este plătit cu salariul minim pe economiei. La fine de lună, trâgând linie, e foarte posibil să constate că jumătate din remunerație se duce pe transport și alte cheltuieli conexe, iar suma rămasă din salariu nu-i permite să traiască mai bine decât o fac vecinii și prietenii lui care lucrează pe cont propriu, formal sau informal.

Se vorbește din ce în ce mai intens în mass-media românească de situații aparent paradoxale, în care diverși angajatori organizează caravane de ocupare în localități rurale și care nu reușesc să găsească doritori pentru locurile de muncă vacante ce le au disponibile. De cele mai multe ori, aceste acțiuni sunt preluate tendențios de presă și sunt prezentate sub forma unor relatări bombastice în care sunt afișate cazuri de persoane ce preferă să traiască din ajutoare sociale, în detrimentul acceptării statului de slariat. Nu contest acest aspect, este cât se poate de real, însă această situație trebuie privită ca o consecință a unor relații mult mai complexe.

Problemele privind ocuparea populației rurale tinere au în spate, în principal, un cumul de factori structurali, ce țin de contextul economic general și specificul local al ofertei de locuri de muncă. Acestor factori se suprapun condiționări ce vin dinspre nivelul de pregătire școlară și experiența profesională acumulată de către persoanele în cauză. Astfel, problema precarității ocupării la sate apare ca o consecință directă a subdezvoltării sociale și economice a zonelor rurale.

Categoriile de tineri cei mai afectați de inactivitate se constituei pe caracreristici de similaritate, între care cele mai importante se referă la contextul familial și comunitar (subdezvoltare economică a localității de reședință, precaritate a veniturilor, ocupare deficitară a părinților, familii dezorganizate) și nivelul de pregătire profesională deficitar în raport cu solicitările de pe piața muncii. Prin prisma puternicei influenței exercitate de către factorii exteriori, explicarea insuccesului prin recursul la opțiuniile individuale ocupă doar o poziție marginală. Opțiunile realizate de către fiecare persoană în parte, în ceea ce privește etapele procesului educațional și de viață profesională, trebuie privite ca purtând cu sine o puternică determinare din partea complexului de factori exteriori individului.

Tineri de la sate au la dispoziție trei strategii de ocupare. Prima dintre acestea vizează: angajarea în activități slab calificate și slab remunerate. E drept în forme legale, dar de regula la nivelul salariului minim. A doua: presupune lucrul pe cont propriu sau (și) sezonier în agricultură sau construcții. Aceasta nu oferă persoanelor în cauză nici predictibilitatea zilei de mâine și nici acces la sistemul asigurărilor sociale și de sănătate. A treia strategie (de viață) este migrația pentru muncă, susținută în bună parte de existența unor rețele formale și informale. Soluția în cauză este privită de foarte multe dintre persoanele tinere drept soluția salvatoare, proiecția ideală pentru viitor.

Mulți dintre tinerii trec succesiv prin două sau prin toate cele trei etape descrise mai sus, cea ce face să apară un fenomen de instabilitate profesională și dependență față de oportunități punctuale. De cele mai multe ori, persoanele care reușesc să depășească starea de subocupare, fie prin migrație, fie prin ocupare extralocală, sunt cele care au urmărit cu mai mare interes acest aspect, cele care au reușit, printr-o modalitate sau altă, să se opună cumului de factori structurali cu impact negativ. De cealaltă parte, tinerii ce se scufundă în statute ocupaționale precare ajung, odată cu trecerea timpului, să nu mai fie motivați în a încerca să depășească aceste situații, și să deraieze profesional și personal către marginalitate și sărăcie cronică.

Situația generală descrisă sumar mai sus nu cred că se poate modifica substanțial decât prin creșterea competitivității statului de muncitor salariat în raport cu statutele informale, iar acest lucru nu se poate produce atât timp cât nivelul salariului minim nu permite asigurarea unui nivel de trai cât de cât onorabil și atât timp cât cea mai mare parte a anjatorilor nu vor renunța la politica salariilor mici.