În timpul crizei sanitare din primăvara 2020,  în România au apărut mai multe întrebări de ordin moral. Problema cu personalul medical trimis în rândul întîi, fără armele necesare (măști, mănuși, ventilatoare). Problema cu «morți acceptabile» (bătrînii și bolnavii). Problema cu trierea celor care au avut acces la reanimare. Problema cu bolnavii cu boli cronice care nu au avut acces la spitale. Soluția virtuoasă (vă internăm) a fost pervertită în soluție vicioasă (numai dacă declarați că aveți simptome de Covid 19).  Problema cu modul de raportare (obscur) a numărului de decese. 

Dealtfel, în mai 2020, DSP, Direcția de sănătate publică din Suceavă declara că numărul mare de cazuri covid 19  raportate se explică prin  raportarea de teste și nu de persoane contaminate. S-a constatat că declararea stării de urgență sanitară nu a fost legală, cîtă vreme nu a fost precedată de un anunț epidemiologic al Ministerului de Sănătate. 

Am dori să abordăm aici cazul Viorel Cataramă. De ce ? 

Omul de afaceri Cataramă a dorit să fie filmat în timp ce a îmbrățișat persoane infectate. Au urmat interviuri la televiziune, în care a declarat că a vrut să dea un exemplu de patriot și un exemplu de curaj. Nu coronavirusul este problema, a spus el. Problema este că țara este bolnavă economic, că gestiunea crizei sanitare a falimentat economia și capitalul românesc și a limitat drepturile omului. A mai spus că frica și psihoza,  instalate de puterea politică și mediatică, ucide mai mult decît virusul. 

Cataramă a invocat  curajul eroilor de la Mărășești și a pomenit de credința sa în Dumnezeu, invocări pe care le putem considera elemente mitice de aspirant la titlul simbolic de «patriot». 

Din păcate, cu ocazia unor interviuri din luna mai 2020, invitat pe platouri de televiziune, Cataramă a fost ridiculizat, insultat și etichetat cu cuvinte degradante. Personajul a rămas centrat pe opiniile sale și pe dreptul de a și le exprima. A păstrat un limbaj corect și respectuos față de interlocutorii săi.  Etichetarea personajului Cataramă din partea unor invitați pe platou (să meargă direct la spitalul 9, face circ, este clown, este penibil)  a stîrnit o ploaie de critici pe pagina Facebook a Antenei 3. Dilema spectatorilor ar putea fi rezumată : Dezbatem opinii sau insultăm orice purtător de opinie care nu face declarații conforme cu ceea ce credem noi jurnaliștii că trebuie spus ?          

De unde și întrebarea noastră : A fost comportamentul lui Cataramă condamnabil ? Ca să avem o cheie de lectură, avem nevoie de elemente de context și de o judecată de evaluare a comportamentului său.  

1. Elemente de context

1.1. Starea de neîncredere generalizată

Decizia decidenților a fost de combatere a pandemiei cu decrete și ordonanțe militare de urgență și cu amenzi. Deciziile nu au fost luate prin consens democratic în parlament. S-a recurs mai degrabă la teamă, la teroarea sanitară și la moralizarea populației. Gestiunea crizei a fost fondată pe interdicții și moralizare : stați acasă, nu ieșiți fără declarație de răspundere personală, veți fi amendați, respectați distanțarea socială, deplasările în alte localități și alte țări sunt interzise. 

Ca referință de context evocăm și modelul suedez, estimat în luna mai 2020 de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind cel mai performant. În Suedia gestiunea pandemiei a fost bazată pe consens. Consemnul oficial a fost : «Păstrați distanța și asumați-vă responsabilitatea». Persoanele în vîrstă  au fost îndemnate să petreacă mult timp în parcurile publice. 

În România, timp de două luni, populația a devenit spectator izolat la domiciliu, infantilizat, moralizat și terorizat de spectacolul catastrofist al contaminării. Prezența pe stradă a mașinilor de poliție și militare a avut un efect disuasiv. În timp ce unii români se întorceau în țară pentru că și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei cu coronavirus, au început să plece valuri de muncitori sezonieri în Germania, Austria. Au fost surse suplimentare de neliniște pentru populația sechestrată la domiciliu, pentru că primii veneau din zone contaminate din Italia, ceilalți plecau în alte țări, din zone contaminate în România. Cum să înțeleagă populația  aceste incoerențe ?

A venit afacerea sparanghel; autobuze pline cu oameni înghesuiți au ajuns la aeroportul din Cluj, pentru a pleca în Germania, la cules de sparanghel. Nu a intervenit nici poliția, nici armata, nici guvernul. Nerespectarea ordonanțelor militare a stîrnit riposta opiniei publice. Autoritățile au tăcut, iar apoi au invocat dreptul la liberă circulație pentru a merge la muncă.  

Reacția opoziției. Misterul  afacerii sparanghel și a valurilor de muncitori sezonieri care au plecat la muncă în alte țări, în cursul lunilor aprilie și mai, a fost considerat o dovadă că guvernul și-a încălcat propriile ordonanțe. «Teroarea sanitară» nu s-a aplicat la cei plecați la muncă. Așa că am avut două categorii de cetațeni. Românii rămași în țară, obligați  să se conformeze măsurilor și sancțiunilor. Și românii plecați la muncă în alte țări, care nu erau obligați să respecte regulile impuse. Nimeni nu a explicat acest paradox.  

În timp ce guvernul a rămas blocat pe criza sanitară și sancțiuni,  opoziția a  taxat politica guvernanților ca fiind militară și polițienească (asediu, arest la domiciliu, incompetență, minciună, dictatură, economia într-un picior). Opoziția a subliniat faptul  Partidul național liberal aflat la  guvernare, nu s-a preocupat nici de promisiunea națională (sănătătea economiei), nici de promisiunea liberală (respectarea de drepturi și libertăți). În timp ce economia țării a fost stopată două luni, plecările la muncă în alte țări au fost relaxate. Ilegalitatea amenzilor, vidul legislativ și incoerențele de discurs au alimentat o formulă autoritară și centralizată de gestiune a crizei. 

Nu e de mirare că o stare de neîncredere generalizată s-a instalat în rândul opiniei publice. 

1.2. O stare de confuzie generalizată s-a adăugat

Televiziunea a fost foarte prezentă în timpul stării de urgență, dar a amplificat dimensiunile senzaționale ale crizei sanitare. Toată lumea a încercat să înțeleagă ce se întîmplă și cum trebuie să reacționeze la mulțimea de mesaje paradoxale difuzate zilnic. 

Merită să depunem în memoria colectivă cîteva din aceste mesaje : 

Coronavirus este ca o gripă sezonieră, dar de fapt un virus ucigaș. Nu trebuie să ieșiți din casă, pentru că riscați să fiți contaminați. Pentru a dezvolta imunitate, trebuie să fi fost contaminat. Trebuie să vă izolați la domiciliu pînă dispare virusul, dar virusul nu dispare fără  imunitate colectivă. Covid 19 este un virus letal, dar se moare mai ales cu co-morbiditate. Covid 19 este un virus ucigaș, dar decesele din anul acesta au fost mai puține decît cele înregistrate în cei doi ani precedenți. Puteți să mergeți la urgență, dacă sunteți bolnav. Nu sunt paturi la spitale pentru alte boli, dar dacă aveți simptome de coronavirus, veți fi tratați. Dacă sunteți contaminat o să aveți simptome, dar puteți fi contaminat și să nu aveți simptome. Purtați măști și mănuși, dar ele nu vă feresc de contaminare. Nu trebuie să ieșiți din casă, dar dacă trebuie, ieșiți. Virusul este mai virulent în spațiile închise dar nu aveți voie în parcuri.  Nu mergeți la bunici, pentru că îi puteți  contamina, dar trebuie să aveți grijă de ei. Seniorii trebuiesc izolați la domiciliu pentru a nu se contamina, dar plimbarea în aer liber este recomandată. 

Populația a fost disciplinată și a respectat regulile impuse. Din frică de contaminare. Din cauza neîncrederii generate de ghemul de contradicții din discursurile oficiale. De teama amenzilor. Frica viscerală a fost dublată de teama de a fi privit ca un cetățean imoral și infractor. Dar dacă populația a fost cuminte și străzile au fost pustii, de ce au fost administrate 300.000 amenzi, pe care dealtfel, Curtea Constituțională le-a considerat neconstituționale? De ce s-a înregistrat cel mai  număr cel mai mare și cel mai aspru de amenzi din Europa, raportate la salariul mediu? De ce populația a fost terorizată și moralizată , dar ordonanțele guvernului au fost încălcate de chiar guvern?   

2. O cheie de lectură morală

Pentru a răspunde la întrebarea : A fost comportamentul lui Cataramă condamnabil ?, propunem  distincția între morala pre-convențională, morala convențională și morala post-convențională, argumentată de psihologul Lawrance Kohlberg, în jurul dilemei Heinz. 

Iată dilema lui Heinz: 

Soţia lui Heinz are o formă rară de cancer. Este pe moarte. Medicii spun că ar exista un medicament care ar putea-o salva, descoperit de un farmacist din oraşul lui Heinz. Heinz vrea să cumpere medicamentul, dar farmacistul îi cere bani mulți, pe care nu îi are. Heinz încearcă să îl convingă pe farmacist și îl roagă să-i permită să plătească o parte din bani mai târziu. Farmacistul refuză. Heinz e disperat.  Heinz va sparge drogheria ca să fure medicamentul pentru a salva viața soţiei.

Întrebarea adresată grupului experimental era: Ar fi trebuit Heinz să facă acest lucru? 

Ce constată Kohlberg?  

Preșcolarii aveau tendința să spună:  «Nu, pentru că Heinz va fi pedepsit». Este o evaluare morală pre-convenţională, justificată de nevoia copiilor de a evita pedeapsa. 

Școlarii (primară și secundară) au dat răspunsuri mai legaliste: «Nu, pentru că este ilegal să furi şi toată lumea ştie asta». Este o evaluare morală convenţională, acceptată social. Este etica justiției. 

La adolescenți (și cei peste 15 ani) răspunsul lua uneori o formă mai sofisticată: «Este o problemă delicată, dar este de înţeles că Heinz fură medicamentul salvator, pentru că vrea să salveze viaţa soţiei. Şi acest lucru este just». În acest caz, spune  Kohlberg, suntem în planul moralei postconvenționale. 

Se pare că doar o persoană adultă din cinci va atinge în cursul vieții acest etaj de libertate de gândire. Este vorba de planul moralei umaniste, nivel superior al moralei. Morala umanismului presupune ca individul să aibă capacitatea să formuleze principii morale superioare, universale, precum demnitatea, justiţia umană, libertatea de a alege, respectul pentru om, respectul pentru viaţa omului.

3. Dilema Cataramă

Un sondaj din luna mai 2020 evalua la 70% acordul populației pentru măsurile de urgență pentru a evita contaminarea. O atitudine morală convențională, conformistă. Morala justiției convenționale a triumfat, în rândul populației. 

Este adevărat că jurnaliștii au prezentat poziția guvernului și a opoziției, ceea ce le-a întărit credibilitatea. Fiecare canal de televiziune a avut ca invitați  « specialiști incontestabili », care nu de puține ori, se contraziceau. Morala justiției a triumfat pe plan mediatic. 

Dar teatralitatea catastrofei a fost ingredientul principal care a inflăcărat zilnic discursul mediatic. Spectatorul a asistat zilnic la întrecerea de știri de senzație și la un șir nesfîrșit de dezvăluiri incendiare,  de ultimă oră. Logica comercială a ratingului a triumfat pe tot parcursul crizei sanitare. 

Mulțimea și conținutul postărilor pe pagina de facebook a Antenei 3,  a demonstrat că spectatorii au fost profund nemulțumiți de tratamentul mediatic aplicat lui Viorel Cataramă. El nu a fost lăsat să vorbească. A fost torpilat și insultat de unii invitați, a fost asaltat cu invective de tejghea de bar. Putem socoti această evaluare a unui număr impresionant de telespectatori reactivi, ca fiind de ordinul unei morale post-convenționale. Această evaluare a valorizat dreptul la opinie și a contestat comportamentul moderatorului, care nu și-a onorat rolul de a menține discuția axată pe idei și nu pe insultarea invitatului. Un invitat pe platou, insultat în direct, iată un circ mediatic; nu Cataramă a fost clown, ci spectacolul mediatic a fost de circ. A triumfat obsesia ratingului.

De ce nu am trata cazul Cataramă, personaj care și-a jucat decent rolul de contestatar,  sub un unghi emblematic și dilematic ? Ar simplist să clasăm comportamentul lui Cataramă în categoria de infracțiune. Gestul său presupune asumarea unui risc personal : riscul contaminării, riscul dosarului penal, riscul credibilității. Gestul său poate fi socotit și un exemplu de încurajare a celor contaminați, demonstrația sa fiind că boala cu pricina este totuși tratabilă și vindecabilă. Iar, în măsura în care Cataramă a vorbit de justiție, de patrie, de sănătatea economică a națiunii și a protestat contra limitării drepturilor și libertăților,  din partea unui partid care se declară liberal și național, am putea vorbi de un comportament de rebeliune. 

Cataramă a evocat și dreptul tuturor la sănătate, în condițiile în care spitalele au fost disponibile doar pentru infectații cu coronavirus. De ce nu am vorbi de o frumoasă abstracție,  care ține de logică post-convențională ? De ce nu am plasa gestul lui Cataramă în categoria lansator de alertă ? 

Sigur, Cataramă nu este un Edward Snowden. Dar, avem rebelii pe care îi merităm. 

Să ne amintim de Paul Morand, care spunea despre România,  acum mulți ani : totul începe în dramă, dar sfîrșeșete în comedie. Cazul Cataramă, așa cum a fost prezentat pe unele canale de televiziune, a început sub semnul dramei (drama națională din timpul crizei sanitare, în toate aspectele ei) și a sfîrșit în circ mediatic. 

Am putea să-i reproșăm personajului Cataramă că nu vizează un proiect colectiv, că nu este un revoluționar. Dar revoluționarul a ieșit din orizontul colectiv al țărilor democrate. Trăim revoluții în discurs. Avem revoluție numerică, revoluție ecologică, revoluție sanitară.  Rebelul de astăzi este adesea un agitat care face valuri. Dar avem nevoie de rebeli, de lansatorii de alertă care să ne alerteze asupra exceselor guvernelor în îngrădirea drepturilor, a excesele băncilor și multinaționalelor în falimentarea capitalului național.     

În loc de concluzie  am spune următoarele 

Heinz nu avea banii pentru a cumpăra remediul la boala soției și în semn de protest a furat medicamentul remediu. Semn că  mijloacele economice și sănătatea merg mînă în mînă.  

Cataramă a încercat să se contamineze în plină criză sanitară. Un  act rebel care i-a permis să protesteze contra falimentării economiei și a restricțiilor de drepturi cetățenești.  Comportamentul său provocator  depășește binarismul bine-rău, legal-ilegal, just-injust. Și depășește și binomul sănătate sau economie, alternativă evocată de unii moderatori de la televiziune, ca somație directă și emoțională : Ce alegeți sănătatea (decesul) sau economia ?  

Acest tip de binarism convențional ne pune pe gînduri… Ori, de la Descartes încoace, întrebarea : sănătate sau economie nu are sens. Economia nu este ceva abstract, cum vor unii să creadă ; nu îi putem atribui legi autonome, care ar fi înafara  provocărilor umane. 

Vom spune așadar: dacă sănătatea individuală depinde de mijloacele personale pe care le avem, sănătatea nației depinde de sănătatea economică națională. 

Nu sau una sau alta, ci și una și alta.