La începutul acestui an începusem să ne întrebăm, timid, dacă Criza COVID dă semne de a se încheia. Istoria ne spune că o criză medicală trece inevitabil de la sine. Pentru problemele medicale deja avem soluții din ce în ce mai eficace. Ne trezim însă că, dacă criza medicală pare a fi depășită, ea ne-a lăsat o profundă criză economică și socială acumulată în ultimele decenii. Întreaga lume este șocată de această nouă criză.

Dar criza României cuprinde un palier mai profund: criza viziunii. Oamenii politici încep să abordează problemele complexe ale crizei și explorează strategiile de acțiune. În discuțiile publice specialiștii își aduc contribuțiile lor.

Explorarea soluției crizei României impune în primul rând alegerea dintre două direcții strategice alternative.

Strategia ”lumea va rezolva și problemele noastre”. Pentru noi, românii, lucrurile se vor așeza de la sine. Nu e cazul să ne bate prea mult capul. Va fi bine fără noi, desigur împreună cu noi.

Acum câteva zile un coleg a propus, la televizor, o formulare foarte clară a acestei strategii: noi românii nu trebuie să ne îngrijorăm. Suntem membrii ai UE și UE va merge ea mai departe. Suntem cetățeni europeni și granițele dintre națiuni deja sunt în curs de dispariție. Nu e cazul să ne întrebăm ce trebuie să facă România și noi românii. Acesta e un mod învechit de gândire. Deja am devenit tot mai puțin români și mult mai mult cetățeni europeni. Brusselles va organiza procesul de dezvoltare europeană și deci și a noastră. Însăși ideea unui program de dezvoltare a României este învechită.

Integrarea european a avut de la început obiectivul pe care cu toții l-am sperat: o Europă socială și economică omogenă. Marile inegalități social-economice dintre țările europene vor fi depășite. Desigur, va fi competiție, motorul dezvoltării, dar o competență prietenoasă, toți participanții vor participa cu șanse egale și vor fi toți sprijiniți să ajungă aproximativ egali la final. Vor câștiga cei mai buni, dar diferențele vor fi tot mai mici.

Acest model al unei Uniuni Europene tot mai omogenă economic și social, e foarte atractiv, dar are însă probleme care încep să devină evidente.

Modelul propus conține o ideologie neoliberală[1]: lumea se bazează pe modelul unei piețe libere, cu competitori economici egali și independenți de factorul politic. O economie mondializată, economia europeană e primul pas, care se desfășoară dincolo de logica granițelor și intereselor naționale. De fapt însă, cum voi argumenta aici, viziunea neoliberală este o ideologie care ascunde situația reală a societății actuale. 

Un prim argument simplu. Lumea nu e o competiție în care câștigătorul ia medalii, iar ceilalți se vor pregăti mai bine pentru runda următoare, ci o competiție în care câștigătorul acumulează resurse și apoi vine mult mai pregătit decât pierzătorul. Profitul generează mai mult profit și putere economică mai mare. O competiție economică, chiar dacă inițial este egală, în rundele ulterioare devine tot mai inegală. În lumea noastră bogatul devine mai bogat și săracul mai sărac.

Mai grav este însă un alt aspect. Presupoziția că economia este independentă de intervenția politicului este, în contextul actual al societății, falsă. În fapt, statele intervin masiv. Din economiile lor ”naționale”, statele obțin resursele financiare necesare. Statul bogat se bazează pe o economie bogată. Statele europene prospere preiau din economia lor aproape 50% din profitul făcut: spre 50% din PIB. Este un ciclu național: economie bogată/ stat bogat/ comunitate bogată. E absurd să credem că statele nu susțin economia lor națională. Și, de asemenea, e absurd să credem că actorii economici nu solicită susținerea statului în lupta lor economică.  Tranziția românească e plină de cazuri în care marile puteri politice stau în spatele întreprinderilor lor economice. Este cazul României. Statele puternice exercită presiuni asupra guvernului român să ofere condiții speciale întreprinderilor lor. Să dau exemple ?

UE nu e un spațiu politic egal. Sunt țări puternice care domină. Nimeni nu poate contesta că Franța, ieșită în față, și Germania mai tăcut, exercită o putere specială. Ieri, la televizor se prezintă un caz care m-a pus pe gânduri. Președintele Franței susține pe față un politician român care, în România, are o imagine complet negativă. Brusselles manifestă o preferință ciudată pentru o altă persoană politică care în perioada Băsescu a dus o politică considerată de populație a fi fost dezastroasă. Și există zvonul că se pregătește ”alegerea” acestei persoane ca Președinte a României. Ei, doar zvonuri. Dar zvonurile nu sunt simple prostii, ci ele mereu exprimă temeri reale bazate pe experiență.

În ultimul timp se adună cazuri din ce în ce mai contrare a ceea ce considerăm că este normal pentru o Uniune Europeană democrată. Un ministru român a făcut recent o declarație nu mai puțin șocantă. Din guvernul precedent, un ministru  a trimis la Brussels un document foarte important pentru politica românească viitoare. Documentul nu a fost discutat în țară și nu a fost adoptat printr-o procedură internă normală. Documentul conține multe lucruri inaccptabile. Printre altele, în următoarele decenii România se angajează menținerea finanțării sistemului de pensii la un nivel foarte scăzută față de celelalte state europene. Ceva în jur de 9% din PIB.  Comisia europeană nu a fot deranjată nici de încălcarea procedurilor normale de adoptare a unui asemenea document atât de important și nici de prostiile conținute. Aha, dacă așa ați vrut, documentul nu se mai poate schimba. În fine, se pare că se acceptă un fel de negociere. Și această vestea este mai mult decât umilitoare. Nu mai înțeleg nimic. Deci statul român negociază viitorul țării cu experți de la Brusselles, presupun aleși birocratic.

Ca cetățean român și cetățean al UE am datoria să adopt o atitudine politică fundamentală: e cazul să învățăm pentru a corecta erorile pe care România le-a făcut până acum; dar trebuie totodată să ajutăm și Comisia UE să evite erorile pe care începe să le facă.

Strategia ”prin noi înșine”, formularea celebră a liberalului român I.C.Brătianu. Formula nu însemna doar ”prin efort propriu”, ci și ”prin gândire proprie”.

E periculos să așteptăm ca lumea să ne scoată din criza actuala. Noi trebuie să explorăm soluțiile noastre posibile. Se conturează în discuțiile publice ideea că avem nevoie de un program de dezvoltare socială și economică a țării noastre, evident în contextul Uniunii Europene.

Ieșirea din criza actuală pune în discuție o problemă critică: relația dintre ”viitorul îndepărtat”, așa cum noi îl putem concepe în prezent, și ”viitorul imediat/ pe termen mediu”. Putem să ne întrebăm cum va fi viitorul Europei peste 2-3 secole. Dar este periculos să vrem să schimbăm rapid prezentul introducând modelul unui viitor posibil, dar, cu siguranță, conceput mai degrabă naiv. Rezultatul ar fi inevitabil diferit decât am crezut. Istoria ne oferă cazuri de introducere forțată în prezent a unui viitor posibil, dar conceput cu mijloacele limitate ale prezentului. Este cazul comunismului.

Alternativa este adoptarea unui model de viitor ”imediat/mediu”, pe are îl putem gândi mai adecvat condițiilor și nevoilor prezente.

În prezentul nostru trebuie deci să facem multe opțiuni strategice.

Vrem o Europă care topește grăbit națiunile într-un conglomerat care riscă să fie condus de o nouă birocrație, dominat de probleme care nu au fost prevăzute și de conflicte sau o uniune a națiunilor libere, într-un proces de integrare conceput competent, responsabil și, mai ales, democratic.

Să gândim o economie românească orientată de nevoile populației române și de oportunitățile de care dispunem sau lăsăm ca economia să fie reglată de mecanismele economiei mondiale/ europene.

Să punem starea socială a țării ca un obiectiv politic strategic (educație, sănătate, securitate, integrare socială, ocupare de calitate, securitate, cultură și știință) sau să lăsăm ca starea socială a populației să fie efectul automat al pieței libere, politica rezumându-se la grupurile marginale ”cu risc ridicat”.

Sistem public amplu care își asumă importante funcții (politică economică, socială, culturală…) sau sistem public restrâns, lăsând piața liberă să rezolve prin mecanismele sale cele mai multe probleme sociale. Stat mic versus Stat ”mare”. 

Timp de 32 ani  nu am avut în vedere un program de dezvoltare social-economică a României pe termen imediat și mediu. Lipsa unei asemenea viziuni ne-a împiedicat să avem în vedere situația globală a României, a poziției noastre în lume.

Criza actuală mondială, inclusiv criza UE, ne trezește. În condiții de criză, competiția mondială se accentuează și toate țările se concentrează mai mult pe interesele lor naționale. Acesta e un adevăr pe care România, cam târziu, a început să-l înțeleagă.    

[1] Această analiză se bazează pe alte două articole din România socială: Tranziția României: strategia occidentală versus strategia neoliberală (11 mai) și Se pare că România vrea să meargă în altă direcție decât Europa (16 mai).