Când se invocă drepturile fundamentale ale omului sunt emoționat. Desigur. Sunt drepturile mele. În ultimul timp însă încep să am unele reserve față de utilizarea excesivă a acestui principiu.  

Asist la o discuție interminabilă: vaccinul poate fi obligatoriu ? Drepturile fundamentale ale omului. Libertatea umană. Da, desigur. Dar și am dreptul să-l infectez pe celălalt ?  Parcă sunt înclinat… Dar ce mă deranjeză de fapt e că problema poate fi alta, discută mai puțin. Vine cineva care, fără a avea argumente solide, declară că e obligatoriu. E evident că vaccinul actual are problemele oricărei inovații la început. Este absurd că poliția a decis dacă pun sau nu mască, dacă mă vaccinez sau nu. Aștept opinia specialiștilor. Dar doctorul care face imprudența să vină la televizor în uniform militară vorbește despre probleme medicale. Colonelul care vorbește într-un stil milităresc-biocratic pe o problem medical îmi stârnește îndoieli. E ciudat. Poliția și armata organizează o problemă de medicină socială. 

Mă simt rău. Sunt dus în sala de operații. Doctorul suflecă mânecile și cere bisturiu. Asistenta îi oferă mănușile și îl invite să se spele pe mâine. Doctorul îi râde în nas. Dreptrile omlui. Sunt o ființă liberă. Voi opera cum vreau. Speriat fug de pe masa de operații. Sunt lac de transpirație. A ! A fost un vis. Dar visul mă clarifică. Când vorbești în numele profesiei, nu mai poți invoca libetatea absolute pe baza drepturilor universale ale omului. Chirurgul trebuie să opereze cu mănuși medicale. 

În fine, chestia cu vaccinul, sigur, va trece. Sunt multe probleme care se rezolvă de la sine. Dar ce mă deranjează …. Drepturile fundamentale ale omului, desigur. Foarte clar. Nu am nimic cu opțiunile unora, chiar dacă mi se par ciudate. Dar mă supără discuția cu copiii. Ce înțeleg de la televizor. Se cere ca de mic copil acesta este pus în fața libertății de a decide dacă e băiat sau fată. Asta într-o societate construită pe identitatea biologică a sexului natural. În copilărie se formează conștiința de sine. Inclusiv de a fi fată sau băiat. Desigur, ce este o fată și un băiat se schimbă. Istoria o face, dar printr-un process complex și de durată. Dar nu poate decide cineva în numele celorlalți. Totuși, imensa majoritate actuală vede lucrurile într-un anumit fel. O foarte, foarte mica minoritate poate gândi altfel. Dar minoritatea în numele ”drepturilor abstracte ale omului” nu poate forța pe ceilalți. Democrația, cu toate problemle ei, are un principiu fundamental: decizia o ia majoritatea. Părinții educă copiii în numele majorității. Statul în numele comunității decide. Este absolut normal. Istoria, incluisv cea actuală, a făcut multe greșeli grave încălcând principiul majorității. 

Încep să fiu îngrijorat. Nu am probleme cu Istoria. Ea schimbă lucrurile. Poate în viitor copiii vor fi făcuți în laborator. Poate că diferențele de sex vor deveni mai puțin importante și, treptat, identitatea de sex va fi mai laxă. Multe lucruri se pot întâmpăla. 

Dar ce înseamă de fapt drepturile fundamentale ale omului ? Omul, prin ”natura” sa, e un sistem deschis. Poate să evolueze, prin opțiunile lui, într-o direcție sau alta. Ei, nu chiar așa. Nu e chiar complet liber să meargă în orice direcție. El se naște cu un corp, cu un sex. Fiind liber, poate să-l schimbe. Poate să se opereze, sau să facă un cuplu cu cineva de același sex. Dar omul nu e doar un corp biologic. El este o ființă socială. Trăiește într-o comunitate care îi oferă și drepturi, dar și restricții. De la natura sa biologică, omul nu vine cu o morală. Morala este un mod de viață împreună cu ceilalți, într-o societate. Morala îl face o ființă socială. Și societatea se schimbă, dar acum și aici, eu trăiesc în corpul meu biologic și social.  Oamenii trebuie să facă copii. În prezent e vital pentru supraviețuirea societății. Fiecare e liber să facă sau nu copii. Dar numai o minoritate poate fi liberă să nu facă copii, dar nu o majoritate. Ești liber să profiți de libertatea minorității, dar nu poți să impui o regulă pentru majoritate. Deciziile majorității se iau în numele interesului comunității, iar nu în dreptul universal abstract al omului.  

Toată teoria naturii umane începe să fie mai degrabă o ideologie perversă, promovând o ideologie mondialistă care îl rupe de contextul său social. Mă deranjează intervenția unor instituții ”din afară” care încalcă regulile democrației: noi decidem. 

Unii, de regulă ”din afară”, vorbesc în numele mondialismului. Comunismul a fost o politică mondialistă. Tranziția a fost dominată de instituții mondiale. Mondialismul, în contextul actual, este fundamental antidemocratic. Democrația actuală se fundează pe libertatea comunităților de a decide. O democrație a comunităților, nu a ”lumii”. Poate în viitor lucrurile se vor schimba. 

Democrația actuala este autoguvernarea comunității. La nivel mondial există doar o tendință de democratizare, dar ea nu poate distorsiona democrațiile naționale. Democrația mondială este a țărilor, nu a indivizilor. Organismele UE sunt suspectate de un fel de nedemocrație birocratică: se anulează democrațiile națiunilor oferind puterea unor organisme care nu ne exprimă.   

Un caz interesant. Cineva a decis să se sinucidă. Drepturile lui ca OM liber. Dar societatea nu-l lasă. E un abuz ? M-am gândit mult. Cum interpretăm o asemenea interdicție ? Toate comunitățile au fost sticte din acest punt de vedere. Sinuciderea este interzisă. Societatea este interesată ca membrii ei să se confrunte cu dificultățile, nu să fugă din viață.  

Nu suntem doar oameni în general. Suntem membrii unei comunități. Pentru mondialism nu există comunitate. Dar pentru Om, comunitatea este corpul său. 

În spatele mondialismului dispare comuntiatea reală și o înlocuiește cu o comunitate mondială fictivă: a unui om abstract care nu există. Mondialismul este, în contextual istoric actual, profund antidemocratic. În fapt mondialismul actual este puterea celor puțini, iar noi ceilalți suntem lipsiți de multe drepturi pe care comunitatea ni le asigură.