Romania Sociala logo
Menu

E cazul să învățăm din istorie: în fine, o democrație așa cum ne trebuie

autor:   13 November 2017  

Cătălin Zamfir

Unul dinte cei mai mari sociologi ai secolului XX, Mattei Dogan, a publicat, înainte de a pleca din România și a se stabili în Franța, o analiză uluitoare a democrației românești dintre cele două războaie.

  • Modelul standard al democrației 1919-1938 este:
    • O democrație reală se bazează pe vot universal: alegeri generale, partidul care a întrunit majoritatea voturilor formează guvernul.
    • Dar Regele ? El nu avea decât un rol procedural: numea un reprezentant al majorității parlamentare să formeze guvernul și, evident, parlamentul îl vota.
    • Deci, cine decide ? Evident, electoratul și reprezentatul său, parlamentul.
  • Cum arăta în fapt democrația românească între cele două războaie ?
    • Prima rundă: 1919: alegeri generale; Regele se consultă cu partidele și numește pe reprezentantul partidului care a câștigat alegerile; firește, Parlamentul votează guvernul.
    • Asta s-a întâmplat însă doar în prima rundă. Apoi lucrurile s-au răsturnat.
    • Regele a numit un guvern al majorității parlamentare, dar, după o perioadă, nu-i mai place guvernul și se declanșează un ciclu care nu are nici-o legătură cu modelul standard al democrației: următoarele 9 runde, din 1919 până în 1938.
      • Regele demite guvernul: avea acest drept.
      • Numește un alt Prim ministru care, evident, nu întrunește majoritatea parlamentară.
      • Regele desființează parlamentul și convoacă noi alegeri. El avea acest drept.
      • Noul guvern, numit de Rege, organizează alegerile.
      • SURĂRIZĂ: Noul Partid la guvernare, numit de Rege, care reprezenta înainte minoritatea, în noile alegeri obține majoritatea în Parlament.
      • NU E POSIBIL!
        • Ba da. S-a întâmplat în runda a doua și, apoi, în toate rundele următoare până în 1938, fără excepție.
      • Regele, iar nu-i mai place guvernul și-l demite, numește un nou guvern, demite parlamentul care nu susține noul guvern; guvernul organizează alte alegeri, de data asta le câștigă, și apare un nou guvern cu o majoritate nouă.
      • Cine nu crede, poate citi studiul lui Mattei Dogan[1].
      • DECI: cine alege guvernul ? Electoratul ? Parlamentul ?
      • Nu, Regele.
    • Ce fel de democrație era aceasta ? Mattei Dogan o califică astfel: democrație mimată.
    • Dar erau alte vremuri. Democrația din România, așa mimată cum o fi fost ea, era singura care a rezista în acea perioadă, față de celelalte 20 de țări din jur care, chiar dacă au avut o democrație, aceasta nu a rezistat decât câțiva ani.
  • 1989: Revoluție. În fine, avem o democrație reală.
    • Cine guvernează România ? Evident, electoratul și parlamentul care a fost ales de populație.
    • Președintele nu este Rege. Prin Constituție, el nu alege guvernul.
    • Istoria și de astă dată tot încearcă să joace feste. ”Pe masă”/ ”pe sub masă” președinții au mai încercat să tragă sfori. Președintele a scăpat cu candoare o propoziție șocantă: ”vreau guvernul meu”. Adică cum ? Ce spune Constituția ? În fine, Parlamentul și electoratul decid. Dar 2009 ? Încep să ne încerce unele îndoieli și cu privire la alte alegeri. În fine, dar alegeri.
    • SURPRIZĂ: Ce Rege, ce Președinte ? DNA ! În democrația ”mimată” dintre cele două războaie dacă ar fi încercat să intervină DNA-ul de atunci, ar fi fost un scandal mondial.

E posibil ca guvernul să devină o jucărie a DNA-ului. El va putea înlocui parlamentul și guvernul ? Nu pe tot, sunt suficiente persoanele cheie. Cred că Regele era un naiv incompetent. Se complica inutil. Mai simplu, îi declară ”penali” pe toți pe care îi  voia. Și dacă se dovedesc că sunt nevinovați ? Ei, ceva tot găsim, doar să căutăm. Și apoi, să presupunem că peste ani se dovedesc nevinovați, vedeți, v-am tras pe sfoară. Ce alegeri, ce parla

[1] Dogan, Mattei, Dansul electoral în România interbelică. Revista de Cercetări Sociale, 1995, (4), 3-23. Acolo se găsesc date foarte precise. Se găsește în Biblioteca Virtuală de Sociologie, Studii, 1995



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...