Romania Sociala logo
Menu

E cazul să învățăm din istorie: în fine, o democrație așa cum ne trebuie

autor:   13 November 2017  

Cătălin Zamfir

Unul dinte cei mai mari sociologi ai secolului XX, Mattei Dogan, a publicat, înainte de a pleca din România și a se stabili în Franța, o analiză uluitoare a democrației românești dintre cele două războaie.

  • Modelul standard al democrației 1919-1938 este:
    • O democrație reală se bazează pe vot universal: alegeri generale, partidul care a întrunit majoritatea voturilor formează guvernul.
    • Dar Regele ? El nu avea decât un rol procedural: numea un reprezentant al majorității parlamentare să formeze guvernul și, evident, parlamentul îl vota.
    • Deci, cine decide ? Evident, electoratul și reprezentatul său, parlamentul.
  • Cum arăta în fapt democrația românească între cele două războaie ?
    • Prima rundă: 1919: alegeri generale; Regele se consultă cu partidele și numește pe reprezentantul partidului care a câștigat alegerile; firește, Parlamentul votează guvernul.
    • Asta s-a întâmplat însă doar în prima rundă. Apoi lucrurile s-au răsturnat.
    • Regele a numit un guvern al majorității parlamentare, dar, după o perioadă, nu-i mai place guvernul și se declanșează un ciclu care nu are nici-o legătură cu modelul standard al democrației: următoarele 9 runde, din 1919 până în 1938.
      • Regele demite guvernul: avea acest drept.
      • Numește un alt Prim ministru care, evident, nu întrunește majoritatea parlamentară.
      • Regele desființează parlamentul și convoacă noi alegeri. El avea acest drept.
      • Noul guvern, numit de Rege, organizează alegerile.
      • SURĂRIZĂ: Noul Partid la guvernare, numit de Rege, care reprezenta înainte minoritatea, în noile alegeri obține majoritatea în Parlament.
      • NU E POSIBIL!
        • Ba da. S-a întâmplat în runda a doua și, apoi, în toate rundele următoare până în 1938, fără excepție.
      • Regele, iar nu-i mai place guvernul și-l demite, numește un nou guvern, demite parlamentul care nu susține noul guvern; guvernul organizează alte alegeri, de data asta le câștigă, și apare un nou guvern cu o majoritate nouă.
      • Cine nu crede, poate citi studiul lui Mattei Dogan[1].
      • DECI: cine alege guvernul ? Electoratul ? Parlamentul ?
      • Nu, Regele.
    • Ce fel de democrație era aceasta ? Mattei Dogan o califică astfel: democrație mimată.
    • Dar erau alte vremuri. Democrația din România, așa mimată cum o fi fost ea, era singura care a rezista în acea perioadă, față de celelalte 20 de țări din jur care, chiar dacă au avut o democrație, aceasta nu a rezistat decât câțiva ani.
  • 1989: Revoluție. În fine, avem o democrație reală.
    • Cine guvernează România ? Evident, electoratul și parlamentul care a fost ales de populație.
    • Președintele nu este Rege. Prin Constituție, el nu alege guvernul.
    • Istoria și de astă dată tot încearcă să joace feste. ”Pe masă”/ ”pe sub masă” președinții au mai încercat să tragă sfori. Președintele a scăpat cu candoare o propoziție șocantă: ”vreau guvernul meu”. Adică cum ? Ce spune Constituția ? În fine, Parlamentul și electoratul decid. Dar 2009 ? Încep să ne încerce unele îndoieli și cu privire la alte alegeri. În fine, dar alegeri.
    • SURPRIZĂ: Ce Rege, ce Președinte ? DNA ! În democrația ”mimată” dintre cele două războaie dacă ar fi încercat să intervină DNA-ul de atunci, ar fi fost un scandal mondial.

E posibil ca guvernul să devină o jucărie a DNA-ului. El va putea înlocui parlamentul și guvernul ? Nu pe tot, sunt suficiente persoanele cheie. Cred că Regele era un naiv incompetent. Se complica inutil. Mai simplu, îi declară ”penali” pe toți pe care îi  voia. Și dacă se dovedesc că sunt nevinovați ? Ei, ceva tot găsim, doar să căutăm. Și apoi, să presupunem că peste ani se dovedesc nevinovați, vedeți, v-am tras pe sfoară. Ce alegeri, ce parla

[1] Dogan, Mattei, Dansul electoral în România interbelică. Revista de Cercetări Sociale, 1995, (4), 3-23. Acolo se găsesc date foarte precise. Se găsește în Biblioteca Virtuală de Sociologie, Studii, 1995



Facebook

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 5. Problemele bugetelor locale

Succesul pe termen lung al actualei politici financiare presupune continuitate, răbdare şi consecvenţă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor reziduale. O asemenea problemă o constituie gradul extrem de redus al autonomiei financiare de care beneficiază autorităţile publice locale. Spre exemplu, veniturile autorităţilor publice locale au totalizat anul trecut 77,854 miliarde lei ...

România deleuziană: fragmentul XXVII, despre Brașov (I)

Eseurile despre Brașov sunt dedicate celor care îndrăgesc acest oraș. În spiritul lui Heidegger, a iubi sau a îndrăgi înseamnă a purta de grijă unui lucru sau unei persoane. Ca atare, cele scrise se cuvine a fi citite ca un apel la grijă. O formă de îndrăgire este să-ți pese ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...

O zi specială

1 Decembrie 1918 pune pentru mine problema identităţii într-o altă perspectivă.  În fiecare zi îmi pun întrebarea ce sunt eu? Simplu: sunt Cătălin, sunt soţ, părinte, bunic; sunt prieten; sunt sociolog; sunt cetăţean al României, adică sunt român. Azi însă am un sentiment cu totul deosebit: e mult mai mult decât ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 3. Datoria publică şi privată

Aşa cum am arătat anterior, reducerea fiscalităţii, respectiv majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public  implică o creştere a cererii solvabile şi a ofertei agregate, respectiv a produsului intern brut. Dacă acest balon de oxigen sau „magnetou”, aşa cum spunea Keynes, nu generează o creştere a deficitelor fiscale, sustenabilitatea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 1. Cea mai stimulativă politică fiscală din UE

După cum este cunoscut, locuitorii ţării noastre şi investitorii străini au beneficiat în ultimii cinci ani de o diminuare semnificativă a fiscalităţii. Pe de altă parte, această relaxare fiscală a fost contrabalansată de o politică bugetară extrem de restrictivă în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor guvernamentale. În acest context, ponderea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 2. Inflaţia şi investiţiile

Politica financiară practicată de guvernele susţinute de coaliţia PSD-ALDE este extrem de criticată şi contestată de anumiţi  lideri de opinie din ţară şi din străinătate. În ce mă priveşte, nu intenţionez să devin „avocatul diavolului” şi să polemizez cu adversarii ideologici sau neideologici ai coaliţiei PSD-ALDE. Nu acesta este rolul ...

O urare pentru noul ministru al cercetării

A fost un timp când era vehiculată formularea România – societate a cunoașterii. S-a dovedit însă că această formulare nu exprimă nici realitatea românească și nici programele politice. Semnificativ, ea a fost abandonată de mulți ani. Guvernările române constant au ignorat cercetarea românească[1]. Alocările bugetare pentru cercetare au variat în jur ...