Romania Sociala logo
Menu

Eminescu, oglinda unei stagnări sociale istorice?

autor:   15 January 2020   

Avatar

Miercuri 15 ianuarie 2020 se  împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu. O curgere temporală semnificativă, în a cărei vâltoare genialitatea eminesciană nu și-a erodat influența, ba dimpotrivă și-a amplificat profunzimea, și-a redesenat corespondența în viitorul atâtor generații, devenind șocant de actuală astăzi, mai ales în exprimarea sa ideologică, pornind de la opera publicistică, până la cea poetică.  

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, însumează aproximativ 14.000 de file, cuprinse într-un număr de 46 de volume  ce au fost dăruite Academiei Române de către  Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902. Mii de drumuri de cerneală au fost lăsate de Eminescu națiunii române, spre a fi urmate, în așa fel încât hățișurile istoriei să nu ne mai ademenească într-un labirint al stagnării, al uitării propriei  esențe. Esența unei națiuni, ce se definește prin nucleul ei de valori, tradiții și bagaj cultural este elementul principal de ascensiune în marea configurație a statelor lumii, în contextul oricărei perioade istorice. Diluarea constantă, a acestei esențe ne va crea prejudicii serioase în toate dimensiunile ființării noastre ca popor, având alonje temporale greu de estimat. În genialitatea lui, Eminescu a surprins cu mare acuratețe acest aspect :„ … toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.’ ’(Eminescu, Opere, vol. XII, p. 418)

Trecerea timpului i-a conferit omului de cultură Mihai Eminescu, valoarea sa reală, aceea de a fi sursă de regenerare și regăsire culturală, morală și spirituală pentru o societate românească mereu contorsionată de neîmplinirile propriilor idealuri. Ideologii de împrumut înghesuite meschin în sloganuri goale de conținut istoric țin încă în același spațiu evolutiv nefericit spiritul unui neam de altfel cu potențial fabulos. Căci „despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. (…)Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (Mihai Eminescu 1882, „Timpul”). Anul 1882, aprilie, este un punct de reper al poeziei eminesciene, când Mihai Eminescu citește prima variantă a poemului Luceafărul, în casa lui Titu Maiorescu, la o întâlnire a Junimii. Au urmat alte variante și nouă ani și jumătate de șlefuire a acestui diamant al poeziei românești. Ajungând în tăvălugul zgomotos al zilelor noastre, ecourile operei eminesciene devin sonorități puternice ale valorilor universale, culturale, nu doar prin volumul de traduceri  în peste șaizeci de limbi, în aproape toate colțurile lumii, dar și prin atestări cât se poate de concrete. În 2009, Guinness Book of Records omologhează poezia Luceafărul drept cel mai lung poem de dragoste.

Pornind de la înălțimea celestă a Luceafărului, căderea geniului în realitatea socială imediată a produs traume pe care le regăsim exprimate în izbucnirile publicistice eminesciene din acea perioadă.  Și ca o suprapunere destinică, desprinsă din rama timpului,  ne aflăm astăzi, ca nație cam în aceeași paradigmă socială. Actualitatea articolului publicat la 1881 este realmente frapantă :„Camera ajunsese o prăvălie în care fiecare panglicar cu mâncărime de limbă scotea câte o panglică de un ceas și jumătate de lungă, aceasta nu pentru a lumina pe cineva sau a lămuri chestiunea, ci pentru a poza în această atitudine înaintea țării alegătoare. Verzi și uscate, vrute și nevrute, povești scrise pe apă, proorociri despre lucruri trecute, c-un cuvânt negustorie grea ca fulgul pe apă, iată zilnica ocupație a Camerei luni întregi dupăolaltă. Și acum, când e la adică, când s-ar fi căzut ca bugetul să fie de mult discutat și votat, articolele bugetului zboară și sfârâie unul după altul ca spițele de la roată sau de la vârtelniță; vicepreședintele somnoros, Camera somnoroasă, raportorul somnoros petrec ca prin vis condei după condei fără ca cineva să mai deschidă gura. Toată grija Camerei nu mai e bugetul să fie corect, bine chibzuit, neîncărcat, ci să se mântuie odată comedia; răspunderea ministerului (guvernului n.n.) să fie acoperită prin votul unei Camere neresponsabile … ș-atunci toate vor fi bune. “ (Eminescu, Opere, vol. X, p. 210.)

Evenimente istorice majore au topit în creuzetul transformării, durerii, războiului și credinței, neamul românesc și în fatidică dimineață a devenirii sale moderne,se trezește chinuit în același destin.  Ambiguitatea conjuncturală în care se dezvoltă social personalități descompuse moral, dar care se promovează ca vectori de direcție programată, pare a fi devenit o boală karmică, ce a dus la o stagnare istorică greu de asimilat. Iată cât de actuale sunt astăzi spusele lui Eminescu, de parcă cei 170 de ani nu au trecut aproape deloc peste societatea românească: „S-au zidit fără îndoială multe palate în București, s-a înmulțit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă”. Eminescu, 1882, Timpul)

Din 1850 până astăzi evoluția societății românești a rămas mult în urma unei evoluții  tehnologice, palpabile, vizibile, în fundamentul ei benefice. Din nefericire, evoluția aceasta spectaculoasă nu a putut trage după sine, încă, și pe cea profund umană, socială. Nădăjduiesc într-o  viitoare resuscitare culturală și spirituală a societății românești, înainte ca aceasta să intre într-o eră sumbră a unei forme brutale, total lipsite de empatie, numită sclavie. ,,Realitatea” inoculată poate înghiți într-o bulă utopică, ideologic falsă, o întreagă masă socială, modulând convingerile unei întregi societăți, ale unei întregi generații. Această realitate inoculată poate manipula liberul arbitru până la disoluția voinței de alegere, de autodepășire, de autocunoaștere, atât pentru entități individuale cât și de grup. O societate lipsită de exercițiul empatic se autodevorează, devenind incapabilă să-și descopere liderii, să își regăsească direcția și să își clădească structuri sociale cu fundament sănătos. O astfel de societate va promova conducători conjuncturali, împinși haotic în fruntea structurilor statale de frământările sociale, o societate îngherată de sărăcie și disperare va putea crea oportunități de impunere a unor conducători catapultați în prim-planul social, politic, ghidați de interese obscure . Acesta este un crochiu al societății moderne al anului 2020. Ba nu,mă scuzați, am greșit anul. În 1887 Eminescu scria: „Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc. Căile ce se deschid concurenţei absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, îi face să se usuce şi să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurenţa, la agricultură. Dar, nefiind toţi plugari, ce devine restul ?”  (Articolul de fond fără titlu publicat în Timpul VII, 1882) La drept vorbind, lucrurile stau chiar puțin mai dramatic astăzi, în condițiile în care nici drumurile de fier nu mai sunt nici măcar ce au fost cândva.

____________________________________________

Bibliografie

Mihai Eminescu, Opere, vol. X, p. 21 M. Eminescu, Opere, vol. X, Publicistică 1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880, Ed. Academiei, București, 1989

M. Eminescu, Opere, vol. XII, Publicistică 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Ed. Academiei, București, 1985.

M. Eminescu, Opere, vol. XIII, Publicistică 1882-1883, 1888-1889, Ed. Academiei, București, 1985.







Facebook

Apariții editoriale: Filip Alexandrescu – Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană

După cartea de autor „The Midas Touch: Theoretical Essays in Environmental Sociology”[1] (2016), Filip Alexandrescu revine cu a doua carte de autor intitulată „Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană”[2] (2020). Apărută în colecția de științe psiho-sociale a Editurii ProUniversitaria, volumul aduce o perspectivă nouă ...

O nenorocire nu vine niciodată singură

În condiţiile în care presa autohtonă şi străină popularizează în mod obsesiv şi semidoct doar efectele nocive ale actualei pandemii, liderii politici, liderii de opinie şi ziariştii din ţara noastră par să nu conştientizeze două riscuri „colaterale” care vor afecta în mod dramatic viitorul României. În primul rând, nivelul datoriei guvernamentale ...

Invitație la dezbatere

Stimați colegi, Se pregătește publicarea Vol. X al Istoriei României dedicat perioadei de după al doilea Război Mondial, coordonat de Prof. Vasile Pușcaș. Volumul este dedicat perioadei socialiste și perioadei „tranziției”. Am fost solicitat să elaborez capitolele dedicate proceselor sociale din această perioadă. Capitolele utilizează contribuțiile mai multor colegi din ICCV.   Cu acceptul domnului Vasile ...

Stânga și gândirea critică

Nu abordăm aici social democrația din țările nordice, ca stat protectionist reper. Nu abordăm nici statutul PSD, Partidului Social Democrat din Romania, asociat de opoziție cu ciuma roșie, printr-o tactică de discreditare politică radicală. Ne întrebăm care sunt noile idei de stânga? Ce forme ia gândirea critică a intelectualului din ...

Interviu cu câștigătorul premiului Academiei Române „Henry H. Stahl” în sociologie 2019

Interviu cu Adrian Majuru, căștigătorul premiului Academiei Române, „Henri H. Stahl” în sociologie, pentru cartea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944), 2018, Editura Oscar Print. SS: Bună dimineața și felicitări pentru premiu! Ce înseamnă acest premiu pentru cariera dvs.? A.M.: Înseamnă obligația de a construi pozitiv și mai ales ...

Romii: între ONG-uri și Uniunea Europeană

Ieri a explodat o problemă gravă: șeful unui important clan mafiot a fost asasinat. Îngrijorarea vine din reacția predictibilă: se anunță un adevărat război între grupurile mafiote. Mafioți din diaspora declară că se vor întoarce în România pentru a participa la războiul dintre clanuri. Cele mai multe clanuri sunt ale ...

Explozia reacțiilor complotiste în 2020

Care sunt cele mai răspândite teorii ale complotului ? O anchetă de opinie efectuată de IFOP, pentru Fundația Jean-Jaurès și Conspiracy Watch, în primăvara 2020 și editată de l'Observatoire du conspirationnisme et des théories du complot (site fondat în 2007 de Rudy Reichstadt), a revelat că 26% dintre francezi cred despre ...

Cuvinte noi Ce ne spun ele despre epocă?

Noi și vocabularul Limba este un organism viu care se reinventează în contact cu realitatea ; ea semnifică și interpretează lumea în care trăim. Este fascinant să descoperim într-un dicționar, cum fiecare cuvînt își are propria sa poveste; fiecare cuvânt are o istorie și o arheologie cu straturi suprapuse de sensuri. ...