Vreau să mai „scap” de sociologie și să citesc „altceva”. Este 1 Mai. Încerc literatură. Nu prea mă captivează ce mi-a căzut în mână. Întâmplător găsesc în biblioteca mea Eugen Ionescu Război cu toată lumea: articole publicate în perioada 1930-1937. Curios. Citisem teatrul lui Eugen Ionescu. Nu am înțeles însă epistemologia care stătea la baza literaturii lui. Ce gândea „teoretic” Eugen Ionescu când scria teatru ?

Epistemologia lui Eugen Ionescu

Aici vă ofer o imagine sintetică a epistemologiei lui Eugen Ionescu: Relația dintre literatură/ poezie și realitate. Citez din articolele lui.

„Contra literaturii”, 12 octombrie 1931

„Concep literatura ca pe o simplă ocupație socială și pe literatori (n.m. amuzant termenul utilizat de Eugen Ionescu pentru a desemna pe autorul de literatură) ca o simplă breaslă, cum sunt: cizmăria, legătoria de cărți, avocatura, politica, tâmplăria etc., etc. Nici o altă breaslă nu este fudulă ca breasla poeților… Cizmarul nu pretinde că face act metafizic, cârpind un papuc. Dar literatorul, cârpind rima, a pretins-o întotdeauna. … Poetul nu învață de la viață, dar de la maeștri, de la literatură. El nu scrie ca să exprime realitatea, dar o simplă realitate convențională, profesională: realitatea literară. El scrie pentru fiindcă au scriși înaintașii. Poezia (propriu-zis: literatura) nu poate fi pusă în fața vieții și judecată prin ea; poezia trebuie pusă în fața culturii, în fața tehnicei literare și în raport cu tehnica literară judecată. Poetul nu spune adevărul (în sensul unei autentice intuiri a realității)…Ea (n.m. poezia) a trădat realitatea. Mai mult: poate fi acuzată de pervertirea realității…  văzută prin această optică mecanică, literară.” 

„Cei care nu pot să cunoască sau să trăiască decât falsa realitate a cărților sunt triști, săraci, sterili. Neîmpliniți.” 

Banalitatea artistică (17 ianuarie 1932) 

„Cizmăria se învață cu un maestru. La fel literatura. Nu de la viață învață artistul, dar de la tehnica artei. Viața nu îi este decât un pretext.”

„Trăiește viața omul care nu cunoaște literatura. Omul care trăiește ignoră aceste goale și artificiale noțiuni. El trăiește fără prejudecăți, fără rușini sau pudori literare; autentic și plin.” 

Dar epistemologia lui Eugen Ionescu are un defect. El este un ”rău”. Eugen Ionescu se referă la mulțimea paradigmelor care „zboară” în jurul nostru. O paradigmă sau alta ne ține prizonieri: sunt ochelarii cu care vedem realitatea. Dar, în masa de „cârpeli de papuci”, pe lângă tehnici, regăsim difuz și propria experiență pe care poetul o exprimă. Sunt și mari creatori de noi paradigme care nu reiau paradigmele existente, ci produc și noi  forme care izvorăsc dintr-un contact uimitor cu experiența realității. Îmi vine imediat în minte Eminescu. Și Eugen Ionescu este un asemenea mare creator. 

Dincolo de această rezervă, în gândul lui Eugen Ionescu regăsesc și propria mea experiență de sociolog. Și în sociologie lucrurile stau cam așa. Deseori nu regăsesc realitatea din mulțimea de papuci sociologici. 

Închid cartea și adorm. 

Un vis despre sociologie

Un sociolog stă pe scaun. Dincolo, societatea, o pajiște de un verde uimitor. Sociologul privește spre realitate, dar nu putea să o vadă pentru că era despărțit de ea de un chestionar uriaș cu multe cifre și statistici complicate.  

M-am cutremurat și m-am trezit înspăimântat. Dar am adormit din nou și iarăși continuă coșmarul. Între sociolog și realitate nu mai era chestionarul, ci fluturau o mulțime de cărți. Acestea ascundeau și ele realitatea. Sociologul din mine, frustrat, intervine: este și vreo carte a mea ? Am încercat să găsesc, dar nu e niciuna. Mi se răspunde: acestea sunt numai cărți străine. Poți găsi o carte a ta în bibliografie, dar ea nu zboară în mintea celui din scaun.  

M-am trezit din coșmar. Încetul cu încetul privirea mi s-a clarificat. Pe fereastră văd o grădină superbă. Iar șocat: ce se întâmplă ? A, e sărbătoare, și nu sunt sociolog. 

Eugen Ionescu se referea și la sociologie ?