Romania Sociala logo
Menu

Exerciții de gândire sociologică: oscilația mondial/național

autor:   15 April 2021  

Mulți se întrebă: cum s-ar putea realiza o lume mondializată ? Acum, lumea este compusă din ”țări”. Dar economia pare să devină tot mai mondializată. Cum va putea lumea să fie în aceste condiții ? 

Problema este că economia, în realitate, nu e atât de mondializată cum s-a tot spus. Toate activitățile economice depind de statele lor care le oferă suportul. Pe de altă parte, economiile sunt integrate în logica sistemelor naționale și contribuie la bunăstarea acestora. Și ”supranaționalele” sunt de fapt mai mult naționale.

Pentru prima oară în istoria recentă, România are un spațiu mult mai liber de decizie. Lumea a devenit ea însăși confuză și nu mai are pârghiile de orientare globală. Asistăm la o explozie evidentă a intereselor naționale. Lumea de acum nu prea mai are ce să ofere României. De fapt nu a oferit nici până acum decât promisiuni și iluzii. Acum îi e jenă să mai facă promisiuni, nici măcar cu jumătate de gură. Este deci normal să ne întrebăm în ce direcție va merge România în următorii 20-30 de ani ? Va fi o lume dirijată de o logică supranațională tot mai puternică sau o ”lume a țărilor” ?   

Până acum viitorul promis a fost România o parte a Europei (a UE), o Europă în care marile inegalități vor fi rapid eliminate. O Românie care va fi aliniată la standardele europene, având beneficiile unei prosperități egal distribuite. Deci o Europă tot mai coezivă în care granițele se vor șterge treptat. Mecanismele politice de conducere europene vor prelua tot mai multă responsabilitate. La un moment dat, se lansase, cam grăbit, programul unei regionalizări economic funcționale, care înlocuiește diferențele naționale. COVID a avut ca un efect, cel puțin pe termen mediu, o lume a țărilor care vor căuta propriile posibilități de a depăși dificultățile actuale. Lumea a devenit tot mai mult o lume a țărilor, mai mult decât un deceniu înainte.

O asemenea viziune are însă multe probleme. E vorba despre întreaga lume, în ansamblul său, mai prosperă și mai egal distribuită sau este vorba doar de lumea occidentală ? Dar celelalte părți ale lumii, din ce în ce mai mari ? La această întrebare nu se răspunde și, de fapt, întrebarea este mai degrabă ocolită. Presupunem tacit că lumea va fi mai egală și sărăcia va fi treptat eliminată. Dar în ultimul secol lumea a devenit mai inegală și mai săracă. Și peste 20-30 de ani ne temem că situația va deveni explozivă. 

S-a crezut că lumea occidentală va fi responsabilă de asigurarea ordinii mondiale. O lume în care SUA, aliată cu Europa, va avea rolul de „conducere”. Această speranță s-a evaporat. Lumea nu va mai fi coordonată de un centru puternic: SUA/Europa. China a venit din urmă cu o forță pe care nu o mai putem ignora. Un actor care are o altă logică și nu prea știm cum va fi lumea în proiectul chinezesc. Rusia devine o putere economică și, ceea ce este foarte important, militară, șocant antagonizată de SUA. Se prefigurează noi centre de putere în Asia, dar și în Africa. America de sud era o putere. SUA a căutat să o controleze. Dar acum, cu siguranță, va avea un cuvânt greu de spus în lume. 

Se va repune inevitabil în discuție relația dintre economie și stat. Capitalismul fără stat, centrat pe interese particulare, ar crea o societate tot mai polarizată. În România întreaga perioadă a tranziției s-a centrat pe economie, complementar cu un stat mic/ protecție socială redusă. Dar statul promovează și interesele colectivității, echilibrează relația social/ economie.

Privite din această perspectivă, economia bazată pe proprietate privată nu se poate mondializa, așa cum se crede. Ea este complementară cu statul. O economie privată mondializată ar putea fi doar în condițiile în care statele nu își vor mai asuma responsabilitatea bunăstării populațiilor, ci o formă politică mondială își va asuma un asemenea rol. O economie mondializată va putea exista doar complementar cu „un stat” mondial. 

Istoria Europei oferă un caz interesant pe care ar trebui să îl readucem în atenție. În anii 50-60, Occidentul european părea a fi intrat într-o nouă fază. După război, statul își asumase o responsabilitate socială accentuată: interesul comunității. 

În țările nordice și, dacă țin minte, și în Olanda, se explorau soluții la problema polarizării sociale generată de economie. Contextul era diferit de cel actual. Nivelul neocupării forței de muncă era foarte scăzut. Șomajul de 3% era considerat un nivel de îngrijorare. Economiile se bazau pe resursele de muncă interne și foarte puțin pe forța de muncă străină. Dar oamenii nu mai voiau locuri de muncă neinteresante, cu un statut social negativ. În acest context s-a cristalizat preocuparea, susținută de sociologie, de a crește calitatea locurilor de muncă. Banda de asamblare, care oferea locuri de muncă repetitive și plicticoase, ar putea fi înlocuită cu o altă organizare a producției care să ofere munci interesante, cu un grad ridicat de complexitate. Halate frumoase și recompense compensatorii pentru zona curățeniei („îngerii curățeniei”) pentru a ridica  statutul social al acestor profesiilor. Obiectivul: creștere calității tuturor locurilor de muncă ca instrument al unei comunități coezive. În anii 90 am vizitat o universitate din Suedia. Un profesor, mândru de ce a făcut, mi-a explicat: vezi, doamna aceea venea să facă curățenie înainte de a veni eu; ea lucra în „subsolurile” muncii. Nimeni nu o vedea. Acum, face curățenie chiar în timp ce eu lucrez. S-a constituit o relație umană de colaborare. 

Nu era un experiment întâmplător. Era în discuție o nouă filozofie a tipului de comunitate: comunitatea trebuia să fie, pe cât posibil, autosuficientă în ce privește forța de muncă necesară. Dar pentru aceasta era nevoie de a oferi munci de calitate, cu prestigiu social. Nu era nevoie de a se aduce dinafară muncitori. Neoliberalismul a accentuat eficiența pro -profit a muncii. Soluția eficienței pro-profit era de altă natură: importul forței de muncă ieftină, chiar dacă crește neocuparea internă. Nu există un calcul global al costului muncii: costul muncii, plătit de întreprinderea privată, nu cuprinde și costurile nemuncii achitat de societate. Acest mod de cost al muncii face ca sistemul privat să fie indiferent de costul „indirect” al neocupării, suportat de comunitate. Problema e mult mai largă. Doar un exemplu: costul imens al criminalității, produs în mare măsură de neocupare, nu este luat în considerare în costul muncii. Prosperitatea Europei occidentale se bazează pe subdezvoltarea unor țări europene care furnizează forță de muncă ieftină: România, Polonia, Bulgaria, Serbia, Croația.   

De două săptămâni s-a declanșat în România o mișcare socială împotriva unei guvernări birocratice care alunecă spre dictatură: statul impune reglementări fără nicio justificare publică, introduse „pe sub masă”. Este exemplul exploziei crizei ”înmormântării”. Realizăm că s-a introdus o procedură de înmormântare împotriva respectului persoanelor de care ne despărțim: corpuri goale, băgate în saci de plastic, aruncate direct în groapă. De abia acum înțelegem că nu exista nicio motivație medicală, ci doar disprețul pentru persona umană. 

Mii de oameni zilnic în stradă. Pancarte și multe drapele. Ceva nu pare să fie în regulă. Meditez puțin. Realizez că asistăm la o schimbare simbolică șocantă. În primii ani ai integrării europene, în România oamenii au simțit nevoia de a asocia drapelul României cu drapelul UE. De două săptămâni manifestații populare, mii de oameni: numai drapelul României; eu nu am văzut vreun drapel al UE. 



Facebook

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...