Romania Sociala logo
Menu

Exerciții de gândire sociologică: oscilația mondial/național

autor:   15 April 2021  

Mulți se întrebă: cum s-ar putea realiza o lume mondializată ? Acum, lumea este compusă din ”țări”. Dar economia pare să devină tot mai mondializată. Cum va putea lumea să fie în aceste condiții ? 

Problema este că economia, în realitate, nu e atât de mondializată cum s-a tot spus. Toate activitățile economice depind de statele lor care le oferă suportul. Pe de altă parte, economiile sunt integrate în logica sistemelor naționale și contribuie la bunăstarea acestora. Și ”supranaționalele” sunt de fapt mai mult naționale.

Pentru prima oară în istoria recentă, România are un spațiu mult mai liber de decizie. Lumea a devenit ea însăși confuză și nu mai are pârghiile de orientare globală. Asistăm la o explozie evidentă a intereselor naționale. Lumea de acum nu prea mai are ce să ofere României. De fapt nu a oferit nici până acum decât promisiuni și iluzii. Acum îi e jenă să mai facă promisiuni, nici măcar cu jumătate de gură. Este deci normal să ne întrebăm în ce direcție va merge România în următorii 20-30 de ani ? Va fi o lume dirijată de o logică supranațională tot mai puternică sau o ”lume a țărilor” ?   

Până acum viitorul promis a fost România o parte a Europei (a UE), o Europă în care marile inegalități vor fi rapid eliminate. O Românie care va fi aliniată la standardele europene, având beneficiile unei prosperități egal distribuite. Deci o Europă tot mai coezivă în care granițele se vor șterge treptat. Mecanismele politice de conducere europene vor prelua tot mai multă responsabilitate. La un moment dat, se lansase, cam grăbit, programul unei regionalizări economic funcționale, care înlocuiește diferențele naționale. COVID a avut ca un efect, cel puțin pe termen mediu, o lume a țărilor care vor căuta propriile posibilități de a depăși dificultățile actuale. Lumea a devenit tot mai mult o lume a țărilor, mai mult decât un deceniu înainte.

O asemenea viziune are însă multe probleme. E vorba despre întreaga lume, în ansamblul său, mai prosperă și mai egal distribuită sau este vorba doar de lumea occidentală ? Dar celelalte părți ale lumii, din ce în ce mai mari ? La această întrebare nu se răspunde și, de fapt, întrebarea este mai degrabă ocolită. Presupunem tacit că lumea va fi mai egală și sărăcia va fi treptat eliminată. Dar în ultimul secol lumea a devenit mai inegală și mai săracă. Și peste 20-30 de ani ne temem că situația va deveni explozivă. 

S-a crezut că lumea occidentală va fi responsabilă de asigurarea ordinii mondiale. O lume în care SUA, aliată cu Europa, va avea rolul de „conducere”. Această speranță s-a evaporat. Lumea nu va mai fi coordonată de un centru puternic: SUA/Europa. China a venit din urmă cu o forță pe care nu o mai putem ignora. Un actor care are o altă logică și nu prea știm cum va fi lumea în proiectul chinezesc. Rusia devine o putere economică și, ceea ce este foarte important, militară, șocant antagonizată de SUA. Se prefigurează noi centre de putere în Asia, dar și în Africa. America de sud era o putere. SUA a căutat să o controleze. Dar acum, cu siguranță, va avea un cuvânt greu de spus în lume. 

Se va repune inevitabil în discuție relația dintre economie și stat. Capitalismul fără stat, centrat pe interese particulare, ar crea o societate tot mai polarizată. În România întreaga perioadă a tranziției s-a centrat pe economie, complementar cu un stat mic/ protecție socială redusă. Dar statul promovează și interesele colectivității, echilibrează relația social/ economie.

Privite din această perspectivă, economia bazată pe proprietate privată nu se poate mondializa, așa cum se crede. Ea este complementară cu statul. O economie privată mondializată ar putea fi doar în condițiile în care statele nu își vor mai asuma responsabilitatea bunăstării populațiilor, ci o formă politică mondială își va asuma un asemenea rol. O economie mondializată va putea exista doar complementar cu „un stat” mondial. 

Istoria Europei oferă un caz interesant pe care ar trebui să îl readucem în atenție. În anii 50-60, Occidentul european părea a fi intrat într-o nouă fază. După război, statul își asumase o responsabilitate socială accentuată: interesul comunității. 

În țările nordice și, dacă țin minte, și în Olanda, se explorau soluții la problema polarizării sociale generată de economie. Contextul era diferit de cel actual. Nivelul neocupării forței de muncă era foarte scăzut. Șomajul de 3% era considerat un nivel de îngrijorare. Economiile se bazau pe resursele de muncă interne și foarte puțin pe forța de muncă străină. Dar oamenii nu mai voiau locuri de muncă neinteresante, cu un statut social negativ. În acest context s-a cristalizat preocuparea, susținută de sociologie, de a crește calitatea locurilor de muncă. Banda de asamblare, care oferea locuri de muncă repetitive și plicticoase, ar putea fi înlocuită cu o altă organizare a producției care să ofere munci interesante, cu un grad ridicat de complexitate. Halate frumoase și recompense compensatorii pentru zona curățeniei („îngerii curățeniei”) pentru a ridica  statutul social al acestor profesiilor. Obiectivul: creștere calității tuturor locurilor de muncă ca instrument al unei comunități coezive. În anii 90 am vizitat o universitate din Suedia. Un profesor, mândru de ce a făcut, mi-a explicat: vezi, doamna aceea venea să facă curățenie înainte de a veni eu; ea lucra în „subsolurile” muncii. Nimeni nu o vedea. Acum, face curățenie chiar în timp ce eu lucrez. S-a constituit o relație umană de colaborare. 

Nu era un experiment întâmplător. Era în discuție o nouă filozofie a tipului de comunitate: comunitatea trebuia să fie, pe cât posibil, autosuficientă în ce privește forța de muncă necesară. Dar pentru aceasta era nevoie de a oferi munci de calitate, cu prestigiu social. Nu era nevoie de a se aduce dinafară muncitori. Neoliberalismul a accentuat eficiența pro -profit a muncii. Soluția eficienței pro-profit era de altă natură: importul forței de muncă ieftină, chiar dacă crește neocuparea internă. Nu există un calcul global al costului muncii: costul muncii, plătit de întreprinderea privată, nu cuprinde și costurile nemuncii achitat de societate. Acest mod de cost al muncii face ca sistemul privat să fie indiferent de costul „indirect” al neocupării, suportat de comunitate. Problema e mult mai largă. Doar un exemplu: costul imens al criminalității, produs în mare măsură de neocupare, nu este luat în considerare în costul muncii. Prosperitatea Europei occidentale se bazează pe subdezvoltarea unor țări europene care furnizează forță de muncă ieftină: România, Polonia, Bulgaria, Serbia, Croația.   

De două săptămâni s-a declanșat în România o mișcare socială împotriva unei guvernări birocratice care alunecă spre dictatură: statul impune reglementări fără nicio justificare publică, introduse „pe sub masă”. Este exemplul exploziei crizei ”înmormântării”. Realizăm că s-a introdus o procedură de înmormântare împotriva respectului persoanelor de care ne despărțim: corpuri goale, băgate în saci de plastic, aruncate direct în groapă. De abia acum înțelegem că nu exista nicio motivație medicală, ci doar disprețul pentru persona umană. 

Mii de oameni zilnic în stradă. Pancarte și multe drapele. Ceva nu pare să fie în regulă. Meditez puțin. Realizez că asistăm la o schimbare simbolică șocantă. În primii ani ai integrării europene, în România oamenii au simțit nevoia de a asocia drapelul României cu drapelul UE. De două săptămâni manifestații populare, mii de oameni: numai drapelul României; eu nu am văzut vreun drapel al UE. 



Facebook

Schimbăm realitatea socială prin lege? Borgen

Urmăresc un film danez. Foarte bun. Dar, ce este BORGEN, titlul filmului ? Mărturisesc că am încercat să-l înțeleg, dar nu prea reușesc. Filmul este despre lumea actuală văzută din perspectiva danezilor. Foarte interesant. Printre altele, filmul aduce una dintre problemele dominante ale ultimelor decenii: șanse egale pentru femei. Această problemă ...

Analiza critică a tranziției românești: Ce au făcut economiștii, ce au făcut sociologii.

Reflecții pe marginea unei cărți pe care o recomand cu căldură. 2021. Florin Georgescu  publică o analiză impresionantă a stării societății românești după 31 de ani de la Revoluția din 1989: Capitalism și capitaliști fără capital în România. Această carte a fost pregătită de cartea autorului publicată în 2018, care conținea ...

Septimiu Chelcea, Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații, București, Editura Pro Universitaria, 2021 (pag. 365)

Cuvânt înainte Publicarea unei noi ediţii a oricărei lucrări știinţifice nu înseamnă trecerea în uitare a ediţiei princeps. Era în 2008 când, în calitate de coordonator, am încredinţat tiparului prima variantă a volumului colectiv „Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații” (Chelcea, 2008). La scurt timp, în 2010, s-a publicat a doua ediţie. Am ...

UNDE ÎNCEPE ȘI UNDE SE TERMINĂ FERICIREA LA ACTORI – V –

Vineri, 1 octombrie 2021, imediat înaintea noilor măsuri coronavirus. Asociația PERFORM A.R.T. a susținut în localitatea Slatina spectacolul de teatru „Avarul” avându-i în distribuție, printre alții, pe Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Florin Kevorkian, Vasile Filipescu. Pentru foarte mulți din cei tineri aceste nume nu înseamnă prea mult. Dar ...

In memoriam, Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, mc. al Academiei Române (13 iunie 1942 – 8 octombrie 2021)

Un mare gol în conștiința de veghe... Am tresărit si m-am cutremurat. Nu cred si nu cred. Omul acesta neobosit, cu o tinerete exceptionala a gandirii si a sensibilitatii, un om asa de intelept, conștiință lucidă în permanentă stare de veghe asupra mersului economic al destinului românesc, omul acesta minunat ...

Necesitatea unei comunități academice. In căutarea unei iluzii?

Într-o lume instabilă și divizată, plină de riscuri, sfâșiată de contradicții și în permanentă schimbare este firesc să căutăm un punct de sprijin în ceilalți, o comunitate a noastră ca simbol al solidarității. De regulă, comunitatea academică a fost și este cea care asigură formarea unor generații pregătite a gestiona ...

Vrem guvern, dar n-ai cu cine!

După 16 ani de zbucium politic, Angela Merkel pleacă de la putere pe un cal de alamă, privind „a pagubă” spre est. Alături de alte sculpturi realizate din furtunuri și cauciucuri umflate, statuia 3D a doamnei de fier tronează în aerul liniștit al muzeului din Etsdorf. În sfârșit, după 16 ...

Trei paradigme ale gândirii româneşti actuale

Starea de spirit a României actuale este dominată de 3 paradigme: paradigma neoliberală, paradigma „socială” şi paradigma nemulţumirii neputincioase.  Paradigma neoliberală este dominantă politic şi ideologic în întreaga perioadă de după 89. Clasa dominantă este purtătoarea acestei paradigme şi susţinută de Occident. FMI şi Banca Mondială au avut rolul de orientare ...