Romania Sociala logo
Menu

Gusti: O persoană „înclinată spre compromis pentru un profit meschin” și un „utopic naiv”? Sau o personalitate „reformatoare” de talie unică în istorie?

autor:   27 January 2020  

Cătălin Zamfir

Pe 13 februarie se împlinesc 140 de ani de la nașterea profesorului Dimitrie Gusti.

Am în față cartea lui Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în România interbelică. Enorm de multe informații, doar cum poate realiza un istoric serios. O carte foarte bună care trebuie să fie citită nu numai de istorici, ci și de sociologi. O mare parte a cărții este dedicată lui Gusti și Școlii sociologice de la București. O analiză proaspătă a sociologiei românești între cele două războaie. Cartea demonstrează că sociologia are de câștigat din colaborarea cu istoricii.

Ca istoric, Bogdan Bucur prezintă varietatea faptelor și a punctelor de vedere exprimate în istorie. Nu se angajează în discutarea acestora, dar își exprimă, în momente critice ale analizei și punctul său de vedere. Bogdan Bucur, istoric, se probează că este și sociolog. Citind cartea, cutez să spun că în mare măsură cartea este o sociologie de calitate, fondată pe o mulțime de fapte culese cu obiectivitate de un istoric. Bine ai venit Bogdan Bucur în sociologie!

Voi face aici doar câteva comentarii asupra a două probleme referitoare la rolul lui Gusti în istoria României prezentate pe larg în carte, mai precis asupra a două acuzații aduse lui Gusti: una referitoare la atitudinea lui față de putere, oportunism mergând până la lichelism; a doua utopismul lui Gusti carenu are nicio legătură cu știința.

Atitudinea lui Gusti față de Putere

Bucur formulează sintetic o critică dură la adresa puterii dintre cele două războaie: o proastă guvernare, dependența completă de voința regală, dezinteresul oamenilor politici pentru condițiile de viață ale muncitorimii și țărănimii, lipsa autonomiei locale printr-un centralism excesiv, numiri pe crierii politice în administrația comunală, slăbiciunile teribile ale statului incompetent în soluționarea problemelor sociale (p 28).

Care a fost atitudinea lui Gusti față de această Putere, care, indiscutabil, era așa cum este caracterizată de Bucur?Nu găsim în lucrările lui Gusti și ale gustiștilor asemenea critici. Unele critici pot fi găsite, dar nu atât de tranșante. Mai mult, Gusti, în această realitate fără speranțe, a promovat un program cu accent nu pe critică, ci pe reforma a societății românești prin asimilarea științelor sociale; a creat instituții publice pentru a promova reforma socială: Institutul Social român, Institutul Național de Statistică (președinte), Fundația Culturală Regală Principele Carol, Consiliul Național de Cercetări științifice în cadrul Academiei(președinte), Serviciul social, Muzeul satului (președinte). Muzeul satului este o instituție extraordinară, prima de acest tip din lume la constituirea ei, probabil și în prezent cea mai impresionantă. Cum a realizat toate acestea?  Le-a realizat cu sprijinul direct al lui Carol al II-lea, o personalitate politică violent contestată.

În cartea lui Bogdan Bucur găsim expuse critici ale relațiilor lui Gusti cu Puterea. Antonio Momoc: „Din postura de director general al Fundației Culturale Regale Principele Carol (1933-1938) și ca președinte cu rang de ministru de stat al Serviciului Social  (1938-1939), fondatorul sociologiei românești va angaja organizațiile gustiene în serviciul monarhiei sociale a regelui Carol al II-lea și va sprijini „propaganda cultuală național-regală” dezvoltată de regimul acestuia” (p.55).[1]

Citată în carte este și reacția extrem de critică a lui Constantin Rădulescu-Motru la adresa lui Gusti prin capacitatea: „profesorului Gusti de a-și adecva  perfect momentul politic convingerile sale ideologice cele mai profunde” (p.84). Lucian Boia folosește o formulare mult mai dură, „oportunismul lui Dimitrie Gusti” (p.84); referindu-se atât la perioada dintre cele două războaie cât și la cea postbelică: „oricând gata să vândă pentru un blid de linte (…) alături de  personalități ca Constantin Parhon, Traian Săvulescu, Iorgu Iordan, Simion Stoilov” (p.85). Deci și aceste personalități sunt lichele de același fel. Găsesc, șocat, următorul rezumat al punctului de vedere exprimat de Lucian Boia: „Gusti a încercat tot timpul, indiferent de regimul politic, să se mențină la suprafață”. Se poate spune că „marea și utopica sa ambiție” a fost aceea „ca prin sociologie să capete acces la putere” (p.73).

Se menționează și apropierea lui Gusti de Uniunea Sovietică după 1945. Din notele lui Gusti: aflat la Moscova, ca invitat în calitate de președinte al Academiei Române, probabil în 1945-46, ocazie în care acesta  a fost impresionat de faptul că la un banchet, alături de Stalin a fost invitat prezidiul Academiei sovietice. „A fost nu numai un gest curtenitor, ci unul plin de înaltă semnificație, aducându-se astfel un suprem omagiu Științei și reprezentanților ei academicieni, omagiu care apoi în timpul banchetului a luat cele mai impresionante forme prin discursurile ce au avut loc.” (p. 84).

Bucur menționează, pe aceeași linie, și estimarea unor specialiști actuali față de atitudinea politică a gustiștilor. „După cum se va putea  observa și din documentarea făcută de Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Lucian Boia și Cristian Vasile, pe marginea opțiunilor politico-ideologice ale monografiștilor gustieni, profilul caracterial al intelectualului român rămâne dominat de o capacitate formidabilă de convertire și reconvertire politică. Adaptabilitatea elitelor față de toate regimurile nedemocratice pe care le-a traversat România, în perioada interbelică și postbelică, a fost, cu adevărat, remarcabilă.” Deci un grav oportunism caracterial.

Aceste estimări negative sunt bazate doar pe un argument de tipul: altfel nu putem explica. Mentalitate a lui Boia este tipică: oricine face ceva pentru societatea în care trăiește este sigur că în spate sunt interese meschine.

Pe lângă gravitatea morală a acuzației este implicată o teorie a motivației a cărei validitate este ciudată: întreaga activitate a comunității intelectuale, mai ales a celei gustiene, este dominată de un compromis structural generat de meschine interese particulare. Pentru gustiști, și în primul rând pentru Gusti, declararea unei responsabilități sociale maschează de fapt interese personale. Referindu-se la intelectuali, Boia accentuează: „Într-un fel sau altul, cariera lui (a intelectualului, nota mea) e dependentă  de Putere. Nu puțini intelectuali  au de altfel fascinația Puterii; se simt ei înșiși mai puternici, adăpostiți la umbra ei.” (p.63)  Nici un cuvânt despre intelectualii care ar putea fi motivați de acțiunea pentru interesul științei și, mai larg, al comunității.

Mă bucur că Bogdan Bucur are o altă evaluare a relației sociologie/ politică în acea perioadă: „a rezultat un schimb reciproc avantajos, din care în primul rând sociologia a avut enorm de câștigat (putându-se structura și finanța ca disciplină științifică). Fondatorul Școlii Sociologice de la București  a avut abilitatea excepțională de a atrage resursele financiare ale statului pentru proiectul său de cercetare socială și de reformare culturală a societății românești, care s-a suprapus, în perioada interbelică, peste interesul public al statului de a consolida România Mare” (p.55-56). Pentru realizarea acestui deziderat Gusti a fost omul „compromisului rezonabil”: „monografiștii s-au folosit de rege și de aparatul de stat al României Mari pentru a face reformă socială și pentru a înființa prima școală românească de sociologe (…) un asemenea compromis a meritat”. (p.56)

Eu aș avea o rezervă chiar și pentru utilizarea, fără o precizare necesară, a formulării „compromisului Școlii gustiene cu Regalitatea”. Nu era vorba de un compromis de fond. În programul de reformă, după câte știu, instituția regală nu avea niciun rol. Era poate un compromis instrumental cu Puterea care i-a oferit resursele financiare necesare și acceptul politic.

Atitudinea în funcție de poziția în „proces” a fost utopic programul lui Gusti?

Când evaluezi atitudinea unei persoane sau a unui grup social este absolut necesar să precizezi poziția în procesul respectiv – este vorba aici de o atitudine luată într-un proces în desfășurare, mai ales la începutul lui, sau după încheierea procesului. Viziunea la începutul unui proces, speranțele, proiectul de acțiune este inevitabil diferită la încheierea acestuia, atunci când constați rezultatele.

Să luăm situația programului Gusti în anii 30. În acea perioadă, în procesul social în derulare, Gusti și gustiștii au promovat o schimbare profundă de orientare a societății, inclusiv a mentalității politicului: obiectivul lor nu a fost de a critica corupția și abuzurile lui Carol al II-lea, ci de a promova un program de reformă a societății românești, folosind inevitabil instrumentele politice existente. Pe atunci, clasa politică ignora satul și țărănimea, optând pentru perpetuarea unui sistem feudal târziu fondat pe exploatarea nemiloasă a țărănimii. Gustiștii constată că satul și țărănimea erau complet ignorate de politicieni, o terra incognita. Ei au pus satul și țărănimea în centru atenției publice și politice. Era vitală sprijinirea țăranilor de a ieși din ignorarea socială, prin educație, dar și prin promovarea valorii satului și asumarea responsabilității de sine a țărănimii cu sprijinul intelectualității. Guvernarea opta pentru o centralizare administrativă excesivă;  obiectivul programului gustian a fost creșterea autonomiei administrației locale. Gusti și gustiștii au pus în atenția colectivă starea socială a României ca o problemă centrală, care trebuia cunoscută cu mijloacele științei și sprijinită politic pentru ieșirea din subdezvoltare. Obiectivul prioritar de a promova cunoașterea de sine a poporului român și pătrunderea științei în întregul sistem social au fost o contribuție de excepție. Programul sociologiei românești, prin viziunea și amploarea sa, a fost pe atunci unic în lume. Crearea/ dezvoltarea  multor instituții sociale noi, importante pentru o dezvoltare a societății românești. Dar programul gustian avea nevoie de resurse financiare și de posturi de muncă pentru specialiștii sociologi. Dar, cercetarea socială era finanțată pe atunci doar minor în micul corp profesoral universitar care risca să se izoleze în universități și în teorii abstracte. Gusti a convins pe Carol al II-lea să finanțeze cercetarea socială și instituțiile importante pentru schimbarea societății românești. Pe cine altcineva să convingi pentru a obține suportul economic și social necesar? 

Au fost și speranțe care s-au dovedit nerealiste, nu prin natura lor, ci prin așteptarea de a fi realizate în câțiva ani: neîncrederi și deziluzii (p.564). Speranța tehnică a lui Gusti a fost de a realiza peste 15 000 de monografii ale satelor în 4 ani (p. 565). 

A venit războiul și a explodat criza societății românești. Istoria a șters eforturile și speranțele gustiștilor. Unele programe gustiene au murit. A fost Gusti un utopist? Nimic important din programul gustian nu este utopie. Tot ce a promovat era vital pentru România și posibil de realizat. Gusti a contribuit la modernizarea sistemului de statistică socială, a creat muzeul satului, a contribuit la schimbarea culturală a gândirii românești, iar în acest fel țărănimea a devenit social vizibilă. Gusti a creat un program unic ca amploare în lume, școală sociologică de la București, promovând din interiorul procesului istoric o viziune de schimbare necesară, utilizând realist oportunitățile disponibile. Într-o perioadă uimitor de scurtă, anii 30, Gusti a inventat idei și instituții noi. Dar alte componente ale istoriei nu au susținut programul gustian. Una este să promovezi reforme în interiorul realității existente și altceva, după ce un ciclu istoric s-a terminat, să critici cu mirare trecutul. Dupăîncheierea perioadei anilor 30, sau de pe marginea acesteia, poți fi tentat să faci judecăți radicale, dar naive, asupra procesului real.

Sfârșitul Războiului. România se afla la începutul unei noi lumi produsă de istorie. În această lume nouă, viitorul trebuia privit și, în limitele date de istorie, să identifici și să fructifici oportunitățile existente. Și sociologul Gusti se simțea responsabil, promovând programul unei lumi noi, nu din nou polarizată, ci bazată pe colaborarea tuturor națiunilor. Împreună cu un grup de universitari americani a propus la New York înființarea, după modelul Institutului Social Român, a  Institutului Social al Națiunilor. Noul institut avea misiunea de a promova cercetări științifice complexe în fiecare țară și ca, pe baza acestora, să se realizeze o politică științifică internațională, fondată pe cooperarea dintre state. În proiectul gustian era și o colaborare între cele două lumi: capitalismul occidental și socialismul estic.  Obiectivul ultim era asigurarea păcii mondiale. O altă utopie a lui Gusti exclamată de Rădulescu-Motru (p.570-571). Nerecunoscătoare, ignorându-l complet pe Gusti, istoria actuală a lumiipare a fi confirmat visul sociologului român. După 75 de ani de pace mondială, într-un proces mult mai complex decât Gusti prevăzuse, obiectivul gustian s-a realizat.

A fost Gusti un utopist? Este tentant să taxezi unele proiecte gustiene ca simple utopii pentru că nu au reușit în forma în care Gusti le-a formulat. Una este că ele nu puteau fi realizate prin natura lor, altceva că au eșuat sau că au fost amânate datorită unor factori externi cum este războiul. Gusti a construit durabil enorm. Dar pentru aceasta trebuia să fie un visător. Visătorul nu este un utopic. El a identificat, imaginativ și curajos, unele oportunități reale ale lumii la începutul procesului istoric. Ca să inovezi, trebuie să încerci, asumând multe eșecuri, altfel, nu poți realiza ceva.

Gusti a fost un promotor strălucit al sociologiei românești și al reformei societății românești, nu un meschin centrat pe interesul personal, așa cum murdar s-a sugerat, ci un patriot motivat de interese superioare. Nu a fost el de vină că istoria a gândit altfel!


[1] Referirile de aici sunt luate doar din cartea lui Bogdan Bucur.



Facebook

Apariții editoriale: Irina Nastasă-Matei, Zoltán Rostás (coord.) (2020) Rediscovering Eastern-European Universities

Ne face plăcere să anunțăm apariția în toamna anului 2020 a volumelor Dimitrie Gusti, Bibliografia receptării, coordonat de Zoltán Rostás, Editura Universității din București, 2020 (493 pagin) și Rediscovering Eastern-European Universities. Perpectives from the interwar period, co-coordonat de Irina Nastasă-Matei și Zoltan Rostas, Editura ProUniversitaria, 2020 (278 pagini). Volumul Rediscovering Eastern-European Universities. ...

Starea socială a României: tranziție și post-tranziție

Am fost solicitat să particip la Volumul IX al Istoriei României al Academiei Române cu două capitole: Starea socială a României în perioada socialistă și Starea socială a României în tranziție și post-tranziție. Despre perioada de după 1989 s-a scris mult, dar analize globale sunt foarte rare. E o perioadă foarte ...

Apariție editorială: Septimiu Chelcea – OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare

Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini). Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă ...

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească, Asociația Română de Sociologie, Expert Projects, Iași. Revista a fost înfiinţată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desfiinţată în 1946 de regimul comunist ...

Sociologia românească și sociologia occidentală

România s-a gândit mereu pe sine ca o parte a societății occidentale. România, o societate occidentală, dar în curs de dezvoltare, de lichidare a decalajul față de modelul occidental. Această viziune se regăsește, însă doar parțial, și în relația sociologiei românești cu sociologia occidentală. Cu un decalaj doar de câteva decenii, ...

O boală veche : filoxenia

În urmă cu peste un secol și jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești din Acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de megalomanie egolatră) cu nimic diferite de cele de astăzi, făcând un succint examen al etiologiei lipsei de ...

Interviu cu Iuliana Precupețu, coordonatoarea proiectului AMASE finanțat de Norway Grants și UEFISCDI

Iuliana Precupețu, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, este coordonatoarea proiectului  AMASE A multidimensional approach to social exclusion in later life – health consequences for ageing populations finanțat de Norway Grants și UEFISCDI pentru perioada 1.09.2020–31.08.2023. Buna ziua si felicitări pentru câștigarea proiectului! Cum ...

Opțiuni politice în fața alegerilor din decembrie

Urmează, posibil, alegerile. Cum se prezintă partidele, ce propun ele electoratului ? La ce ne așteptăm noi, alegătorii ? România e de mult timp în criză. Sistemul nostru politic se confruntă acum, înainte de alegeri, cu o criză medicală care pare a sintetiza fondul profund al crizei României din ultima perioadă. ...