Romania Sociala logo
Menu

Iar alegem un președinte?

autor:   27 December 2023  

Sfârșitul lui decembrie. Cea mai specială perioadă a anului. Este nașterea Domnului. Dar și o tradiție mult mai veche: se termină un an și începe un an nou. O mare sărbătoare. Colinde. Cântece. ”Tăierea porcului”. Familia se reunește pentru a se sărbători pe ea însăși. Și prietenii. Oamenii se felicită unii pe alții.

Și eu o serbez. Pe lângă prieteni și sarmale, o perioadă de liniște. Ferm: nu mai fac în aceste zile ce ”trebuie”, ci doar ce îmi place. O explozie a timpului liber. Constat însă că am un deficit de competență de a-l umple.

E greu să mă mai schimb. Mă așez la birou, dar, ferm, nu voi face decât ce vreau, lucruri important pentru mine.. Uau ! Ei drăcie, sunt obsedat de problema președintelui. Anul viitor vor fi alegeri. Ce mă pune pe gânduri este: iar alegem un președinte ? Din experiența mea, nu mă pot elibera de o obsesie ignorând-o, ci gândind-o până la capăt.

Cu câteva luni înainte am pus pe hârtie gândurile pe această temă: problema nu este ce președinte vom alege, ci de ce alegem un președinte[1]. În minte îmi vin și alte lucruri importante care cred că ar trebui luate în considerare pentru a mă elibera de problema mea.

Chiar avem nevoie de un președinte ?

1989. Cum a apărut tema Președintelui

De fapt în România tema președintelui nu era chiar nouă. Ceaușescu a introdus-o prin anii 70. El a vrut să fie președinte. A simțit nevoia să adauge și sceptrul președintelui.

În 1989, revoluție. Multe schimbări. Multe instituții au fost abandonate. Noi instituții  sunt introduse. Acum mi se pare ciudat că instituția președintelui a fost considerată ca necesară de la sine înțeles. S-a crezut că Președintele este unul dintre componentele cheie ale noului sistem democratic.

Au trecut 34 ani și instituția Președintelui pare să producă unele îndoieli. E firesc să ne repunem întrebarea: care este poziția Președintelui în sistemul democrației moderne ? Deci, să vedem cum sunt celelalte țări ale lumii actuale. Am deschi ”biblia” actuală, Google. Expertul de aici face o clasificare a tuturor țărilor. În fine, criteriile sunt cam confuze. Dar o putem folosi.

Democrația

Când avem neclarități, e normal să ne întoarcem la fundamente. Deci, vă rog, nu fiți șocați că repun o întrebare așa de ”banală”: ce e de fapt democrația ?

Democrația este un sistem politic în care puterea întregii colectivități este valoarea fundamentală.

Democrația ”modernă” a marcat trecerea de la sistemul feudal, autoritar la sistemul modern, capitalist. Diferența fundamentală provine din sursa puterii. Democrația are o singură sursă de putere, alegerile generale.

În feudalism, sursa puterii politice este externă comunității: un grup social ”deasupra” comunității, care de fapt o ”exploatează”. În România  boierimea, proprietară a celei mai mari părți a  pământului, dar și a țăranilor. Având proprietatea, boierimea are și puterea politică. Dar feudalismul este o mulțime de ”feude”, proprietari de pământuri și de țărani, fiecare cu interesele lor. De aici și riscul de conflicte indefinite. Era nevoie de o instanță care să tempereze conflictele distructive dintre feudali: REGALITATEA. Sistemul regalității este un sistem politic specific feudalismului. Asigură o ordine socială, pe baza puterii nu a comunității, ci a marilor feudali. Regele/ împăratul nu este un ”funcționar” public, ci cel mai mare feudal. Este boierul nostru. Când am adus în secolul XIX un rege din Germania, primul lucru făcut de boierimea română a fost să-l facă boier român, evident un mare boier, și i-a dat pământ.

Putem deci conclude: democrația, care exprimă puterea comunității, este incompatibilă cu regalitatea care conferă puterea ultimă în stat unei persoane, regele/ împăratul. Și acesta exprimă nu interesele comunități, ci a marii proprietăți feudale. 

Ei, cum poți spune așa ceva ? Marea Britanie, exemplul clasic al democrației moderne, este o țară regalistă. Regina Angliei, acum regele Angliei, este simbolul societății engleze. Imaginea marii Angliei nu este dată atât de parlament și de guvern, adesea ținta criticilor, ci de Regina Angliei

Dar faptul reprezentării nu înseamnă sursa puterii politice. De secole întregi, ”regina Angliei” nu a avut nicio funcție legislativă și cu atât mai puțin o funcție executivă. Ea este un simbol al țării, mai mult al ”imperiului” britanic, exprimând o lungă tradiție istorică. Nu are putere politică în niciun fel. Semnează numirea guvernului, dar nu-l alege. Parlamentul alege guvernul și regele semnează decizia parlamentului. Punct.

Marea Britanie nu este singura țară modernă cu rege. În Europa sunt destul de multe țâri importante cu rege, dar și în cazul lor doar ”în prelungirea tradițiilor istorice”. În toate țările ”dezvoltate”, regii au doar funcții simbolice. Constituțiile nu le oferă funcții legislative și executive. Regii actuali nu sunt aleși nici de comunitate, nici de vreun grup politic, ci sunt produsul simbolic al istoriei comunității. Constituțional, ele nu sunt regalități în sensul feudal.

Deci, marea majoritatea țărilor ”dezvoltate” sunt simple democrații, câteva având ”deasupra” simboluri regale. Dacă nu există rege, există și un președinte, dar ales de parlament, cu funcții strict limitate. 

În ultimele secole, toate țările lumii au suferit un proces de democratizare. Evident, sunt și aici grade și combinații.

Democrația actuală cunoaște trei forme distincte.

  • Democrații parlamentare:           23 țări, dintre care cele mai multe, 19, în Europa.
  •  Democrații prezidențiale:           45 țări.
  • Dermocrații semiprezidențială: 36 țări, din care în Europa: 4: Franța, Bosnia-Herțegovina, Rusia și România (”și-a arătat interesul”, notază Google)

Să le analizăm.

Democrație parlamentară

Parlamentul este forma de exprimare a ”voinței poporului”, manifestată prin sistemul alegerilor generale. Există doar o formă de alegeri generale: electoratul alege direct Parlamentul. Nu există alte alegeri generale. Parlamentul alege guvernul.

După cum se vede, marea majoritate a țărilor ”dezvoltate” nu au președinte. Unele au regi, dar regii au o poziție simbolică, în fapt sistemul funcționează pe baza modelului democrat: alegeri generale, parlament, guvern ales de parlament.

E greu ca populația să aleagă reprezentanții lor individuali, adică parlamentarii. A apărut sistemul pluri-partidist.  Partidele și-au asumat rolul de a exprima diferite direcții posibile de acțiune. Alegerile se fac nu direct, ci prin intermediul partidelor politice. Simplu.

Democrație prezidențială

Cele mai multe țări, 45, sunt prezidențiale. Surpriză. Toate țările cu sisteme politice prezidențiale sunt ”țări în curs de dezvoltare”, fosta lume a treia, niciuna în Europa. Singura țară dezvoltată cu sistem prezidențial este USA.

Multe țări din această categorie au parlament cu funcții predominant legislative, ales prin vot general, dar și președinte, ales și el prin vot general, cu funcții extinse. Deci în sistemele prezidențiale, de regulă, există două rânduri de alegeri generale: alegerea parlamentarilor și alegerea președintelui.  Votul general îi asigură președintelui o autoritate distinctă de cea a parlamentului. El are  funcții executive, conduce guvernul, și adesea alege într-o formă sau lata, chiar și parlamentul.

Democrație semi-prezidențială

În tipologia Google sunt incluse 36 țări semi-prezidențiale, din care în Europa sunt doar 4: Franța, Bosnia-Herțegovina, Rusia și România. (”și-a arătat interesul” – nota Google).

Prim-ministrul și președintele, ambii sunt participanți activi în administrația statului. Acest sistem diferă de republica parlamentară prin faptul că și președintele este ales prin vot general. Guvernul este desemnat de Președinte, dar votat de Parlament și acesta îl poate demite printr-o moțiune de cenzură.

În Franța și în Rusia, președinții sunt foarte activi în sistemul politic. Ciudat este însă includerea României. E drept, că președintele român, ca și ceilalți din această categorie, este ales prin vot general. Dar Google are îndoieli dacă cazul României chiar face pate din această clasă: citind constituția României, președintele nu are un rol executiv; dar dacă te uiți la ce fac președinții, Google are dreptate. 

Ce este de fapt președintele României ?

Constituția României, în Articolul 80, precizează doar două roluri ale președintelui.

(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

Frumos spus. Desigur. Poate cineva să spună că nu e bine ? O singură nedumerire: celelalte țări ”dezvoltate”, în afară de România și Rusia, și care nu au președinte, cine la ”garantează” aceste nevoi esențiale ? Nu sunt jurist, dar nu prea văd cum o persoană poate să garanteze asemenea lucruri esențiale pe care de fapt le fac constituția, sistemul juridic, întreaga comunitate.


(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. In acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Prima propoziție din articolul al doilea adaugă și funcția de a ”veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.” În societățile ”dezvoltate” sunt multe mecanisme de a realiza o asemenea ”veghe”: parlamentul, guvernul, partidele politice, justiția, comunitatea….

Ultima propoziție este cheia: ”In acest scop, Președintele exercită funcția de mediere intre puterile statului, precum și intre stat si societate.”

Contribuția originală a constituției române este că se introduce o persoană  cu o putere distinctă la nivelul întregului sistem politic, plasată deasupra întregului sistem public: mediază intre puterile statului, precum și între stat și societate.  

Dar cum trebuie să fie această persoană, Președintele ?

Pentru a veghea aplicarea constituției și a media între puterile statului, președintele nu trebuie să aibă o orientare politică. Deși nu se precizează explicit în constituție, se presupune însă că este obligatoriu ca, o dată ales, președintele nu mai poate să facă parte dintr-un partid politic. El trebuie să fie politic neutru.

Președintele este ales prin vot general, de întreaga populație. Pe ce bază îl alege ? El nu vine cu un program politic. Pe ce bază este ales ?  În realitate, se știe. el reprezintă o orientare politică și este susținut în alegeri de o grupare politică. Cine naiba a făcut un asemenea text de constituție ?

Sistemul democratic se bazează pe principiul controlului reciproc, un control interinstituțional. Președintele controlează, supraveghează, asigură…, dar el este controlat de cineva ? Într-un fel, președintele este singura persoană complet liberă, care poate să facă ce vrea și nu există un mecanism de a i se reduce libertatea de acțiune. Experiența ultimului președinte este foarte clară. Dacă vrea să viziteze Africa sau America latină sau… Foarte bine. Nu trebuie să ceară acordul de la cineva și nici chiar să informeze de rezultatele discuțiilor. Nimeni nu știe ce contracte vrea să facă. Vrea să închirieze cel mai scump avion, desigur poate, și nu trebuie să dea socoteală cuiva. Ține discursuri oriunde și spune orice, fără a o face pe baza unui fel de acord instituțional.

Au respectat președinții Constituția României ?

E cazul, după 34 de ani de experiență cu cei 4 președinți a României, să ne întrebăm cine a avut ideea de a introduce în constituție un asemenea sistem ciudat ? Probabil că am putea găsi documentele privitoare la discuțiile care au stat la baza formulării constituției. Dar nu e dificil să presupunem cine a avut ideea sau cel puțin cine a fost foarte interesat de o asemenea soluție.

Ion Iliescu, în confuzia politică a lui 1990, se bucura de o susținere publică care se ridica spre 80%. Votul a exprimat o asemenea susținere publică. Era cel mai puternic om politic și fără concurenți. Nimeni important în jur. Asta era situația în 90.

Dar a apărut o problem personală pentru Iliescu. S-a introdus un sistem parlamentar cu regulile lui. Mai multe partide, alegeri, luptă politică, guverne alese de parlamente, dar și criticate și demise de acesta. Poziția cea mai importantă în țară, cea de prim-ministru, era extrem de vulnerabilă în haosul politic al vremii: azi putea fi, iar mâine să fie dat jos. Clar că Iliescu, cel mai important om politic al vremii,  nu putea să fie tentat să fie prim ministru în acel haos. Sau să fie președinte de Cameră sau Senat ? Mai nimic. Ce poziție să aibă marele Iliescu ?  Clar, voia o poziție politică mult mai sigură: poziția de președinte al României, ales prin vot general. Un asemenea sistem de alegere îi crea președintelui o mare liberate și invulnerabilitate. Aproape imposibil să schimbi un președinte, chiar dacă lumea nu-l mai vrea.

Problema cea mai gravă a acestui sistem este însă alta. Alegerea președintelui prin vot general oferă acestuia o mare autoritate. Dar ce să faci cu această mare autoritate ? Noul președinte trebui doar să medieze, nu să aibă propriul lui program. El nu are prin constituție funcții legislative și nici executive. ”Poate să arbitreze, dar nu să bage goluri și să câștige meciuri.” Un asemenea efort electoral este disproporționat de mare în raport cu poziția furnizată de Constituție. Această problemă a fost experimentată de toți președinții. Și toți au fost tentați să-și amplifice funcțiile, să-și extindă dreptul de inițiativă legislativă și mai ales funcția executivă. ”Să ia mingea și să tragă la poartă.”

Realizez că visul copilului exprimă excelent ideea pe care încerc să o exprim aici. De aceea reproduc aici visul copilului.

Copilul: Tată, copiii tot discută despre alegerile președintelui. Nu pre înțeleg ce face Președintele. Cineva a zic că este mediator. Adică cum ? Vrei să-mi explici și mie.

Tata: Ei, fiule, e cam greu să-ți explic O să înțelegi când vei fi mai mare. Dar, în fine, ca să înțelegi tu, iată, lupta politică e ca un joc, ca în sport, ca în fotbal. Președintele, mediator, e un arbitru. Sunt partidele care luptă pentru putere, ca în fotbal, în fine. Dar lupta lor trebuie să aibă niște reguli și președintele, ca arbitru, asigură ca toți să respecte aceste reguli.

Copilul: Da, parcă înțeleg. Și copilul, liniștit, merge la culcare. Dar neînțelegerea din subconștient își face loc sub forma unui vis.

Visul copilului: Arbitru intră în aplauzele publicului pe terenul de fotbal, cu minge în mână. Face un semn și vin echipele. Arbitrul face o declarație: vom avea un meci foarte important. Două echipe. Echipa din dreapta mea, Viitorul, e echipa care mie îmi palce. Foarte bună ! Îi urez să câștige. În stânga echipa asta de neisprăviți, Speranța. Ei. Să fiți cuminți. O să fiu cu ochi pe voi.

Fluieră începerea meciului și dă mingea echipei Viitorul: aveți mingea, să câștigați. Meci, luptă. Situație confuză. Arbitru fluieră: hanț careu pentru echipa Viitorul. Dar domnule arbitru, eu am atins mingea cu piciorul nu cu mâna. Cartonai roșu. Gol.

Joc. Arbitru fluieră: avertizează un jucător din echipa Speranța: carton galben. Să fii la locul tău. De ce nu lași în pace pe adversare, Domnule arbitru, dar nu i-am făcut nimic, i-am luat doar mingea regulamentar. Lasă-l domnule în pace să-și facă jocul. Ce ai cu el ?

Se apropie finalul. Arbitrul ia mingea și tage el în poartă: Gol. Domnule arbitru, evident nu e gol. Dumneavoastră nu sunteți jucător, nu puteți să dați goluri. Da ce, eu nu am și eu dreptul să dau un gol ? Eu sunt arbitru și eu decid.

Se încheie meciul: Viitorul câștigă cu 5 la 0.

Copilul se trezește năuc. Nu mai înțelege nimic.

 De la început Iliescu a fost arbitru, dar și jucător. Constituția îi limita activitatea la simplă ”mediere”. Având puterea supremă în stat, și-a lărgit propria funcție dincolo de Constituție. Model de președinte creat de Iliescu a fost preluată, aș zice eu cu mare plăcere, și de președinții care au urmat.

Președintele Emil Constantinescu. Noua guvernare a fost paraliză de haosul ei intern și nu a simțit nevoie de un președinte. Haosul generalizat l-a împuns pe noul președinte la disperare. Un președinte cu cea mai scăzută autoritate.

În această criză evidentă, Ion Iliescu revine ca președinte. Surpriză însă. Prim- ministrul, un mare om politic, nici nu s-a gândit să fie omul lui Iliescu. A creat propriul lui sistemul de putere. Iliescu a tot încercat să fie președinte puternic. Dar nu mai putea. S-a mulțumit să fie oarecum acceptat, desigur cu onoarea unui președinte, dar nu cu puterea pe care și-o dorea.

Un exemplu care pare minor, dar foarte semnificativ pentru schimbarea de putere. Cred că prin 2003, un mare eveniment: s-au dat multe decorații importante. Prin lege, Președintele, simbolul autorității și puterii, este singurul care poate da decorații. Lucrând în cadrul guvernului, consilier de stat, primesc și eu o decorați importantă împreună cu mulți colegi din guvernare. Dar decorațiile nu ni le-a dat Președintele, cum presupunea legea, ci primul ministru. În altă pate, la președinție, și președintele a dat unele decorații. E greu să fii președinte cu un prim ministru puternic.

Următorul Președinte: Traian Băsescu. Un șmecher, căruia i-a plăcut poziția de mare jucător. A tras toate sforile. Și-a instaurat mereu guvernele lui, pe care le controla. Imaginea omului politic corupt. Pe punctul de a fi fost demis prin referendum. Și ne pregăteam să mergem la referendum. ”Cineva de sus”: Ei, nu e bine !  Și nu s-a organizat  referendumul. Și al treilea președinte și-a terminat mandatul după 1o ani, când mulți cred că ar trebui băgat la închisoare. Unii au zis: ar merita, dar nu se face să bagi la închisoare un președinte.

Ultimul președinte, Klaus Johannis, tot pentru 10 ani. Alt tip de președinte, dar aceleași priorități ca precedentul său: să numească guvernele lui, să excludă de la guvernare partidul care nu-i convenea: PSDul! Public a înjurat PSDul, cel mai puternic partid, și l-a împins în opoziție. Și el era un mare jucător, dar leneș. De ce să-și piardă timpul și energia la Cotroceni. Se plictisește repede și pleacă în lungi perioade de odihnă. Dar Constituția ? Experimentăm o stare de demoralizare în fața președintelui. Imensa majoritate nu-l agreează, dar nu mai există vreo tentativă de inițiere a procedurii de demitere. Așteptăm cu resemnare să-și termine mandatul. Întreaga perioadă a tranziției românești, cu acești președinți puternici, a avut cea mai slabă performanță. Chiar nu vrem să înțelegem nimic din istorie ?

Anul viitor vom alge un alt președinte. Ce garanție avem că noul președinte va fi altfel decât cei anteriori ? Problema cea mai importantă nu este ce persoană alegem, ci poziția de președinte care va deforma cu siguranță orice nou președinte. Și problema fundamentală este: dăm unui președinte o imensă autoritate prin votul general, dar odată ales acesta realizează că nu are puterea pe care o spera:  doar a ”media” este mai nimic. Și va fi tentat cu siguranță și el să-și extindă autoritatea, perturbând funcționarea întregului sistem. Rezultatul: un președinte cu o autoritate mai mare decât parlamentul, iar guvernul nu mai exprimă voința parlamentului, ci a președintelui.

Să presupunem că suntem convinși, după întreaga experiență istorică, că trebuie să schimbăm poziția de președinte. Dar acum e posibil ? Pentru asta trebuie să facem schimbări importante în Constituție. Greu de presupus că ar fi posibil în următoarele luni. Deci, vom trăi cu un nou președinte în următorii 10 ani (?), care s-ar putea să fie la fel ca predecesorii lui.

Ce candidați predictibili vor fi ? Desigur, din partidul cel mai puternic, PSD. Mulți se așteaptă să fie actualul președinte al partidului. Personal, cred că nu ar fi rău. Pare să aibă bune intenții. Are energie. Dar chiar asta va fi problema. Un președinte energic al celui mai puternic partid va avea ava în față aceeași întrebare: imensă autoritare, multe așteptări, dar constituția nu îi oferă un rol activ, ci doar de a ”media pe ceilalți”. Nici lui nu-i va plăcea textul constituției și va vrea cu siguranță să fie jucător. Cu un președinte foarte activ, prim-ministrul va avea multe probleme. Poate un alt președinte din PSD, dar cu poziție mai slabă decât prim-ministrul actual. Dezamăgire publică: un președinte slab.

Poate un lider din zona dreptei. Catastrofă. O guvernare PSD puternică și un președinte de dreapta care nu va avea susținerea politică necesară din sfera lui politică. Președintele va fi supus continuu presiunilor de dreapta care nu se consideră reprezentată suficient de președinte.

Poate singura soluție de tranziție rezonabilă: o personalitate cu o autoritate mai mult cultural-științifică, fără angajare politică. Cu prestigiu, dar fără putere politică. El ar asigura însă un echilibru politic și social, oferind, în fine, posibilitatea unei funcționări normale a democrației.

Eu cred că, dacă nu putem acum să renunțăm la poziția de președinte, această ultimă variantă ar fi singura bună, dar doar ca soluție de tranziție spre renunțare la eroarea de a avea un semi-președinte.


[1] Cine vrea să vadă cum am văzut lucrurile atunci, o poate găsi Problema nu este ce președinte am vrea, ci de fapt, România are nevoie de o reconsiderare a poziției de președinte, România Socială, 25 septembrie 2023



Facebook

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...