Romania Sociala logo
Menu

Imaginarul național Realism magic

autor:   24 January 2020  

Gina Stoiciu



La Montreal auzi încă povești despre celebra Nadia Comăneci. Cum Nadia a luat nota 10 la Olimpicile de la Montreal, în 1976. Cum Nadia și-a executat perfect programul, dovedindu-se o gimnastă perfectă. Cum la numai 14 ani, 1,50 metru înălțime și 39 de kg  Nadia a fost perfect stăpîna pe ea. Pînă și tabloul de afișaj al notelor a fost luat prin surpriză, nefind reglat să afișeze o nota de 4 cifre, nota perfectă, 10.00. Cu triumful Nadiei s-a născut legenda gimnastelor din România.

Cînd români din Montreal vin la București, sunt întrebați dacă este adevărat că iarna este atât de grea acolo, pe cîte se spune. De ce iarna din Quebec este covocată ca marca identitară a locului? 

Cele două exemple de realism magic, amestec de adevăr și legendă, ne conduc la cîteva întrebări despre imaginarul național: Cum este construit imaginarul iernii în Quebec? Care este cheia de lectură a imaginarului național în Quebec? Și, la modul mai general, cum abordăm construcția imaginarului național al unei țări?  

1. Imaginarul iernii în Quebec

1.1 O realitate geografică și istorică

Iarna ca geografie. Se spune că ar fi două anotimpuri în Quebec, iarna si luna iulie. De fapt, iarna ține cam 4 luni. Se spune că în fiecare an cad patru metri de zăpadă. Buletinul meteo este o adevărată instituție națională. În 1998 am trăit la tempête de verglas (furtună de polei). Două săptămâni de pauză națională, pentru că natura a închis butonul de electricitate. Ca într-un efect domino, stâlpii de înaltă tensiune au fost puși la pământ, sub greutatea țurțurilor de ghiață  Spectacolul copacilor imbrobodiți în dantelă de gheață era feeric, dar ne-am încălzit la lumina lumînărilor și la motorul pornit în mașină. Lumînările și benzina au fost atunci cele mai căutate bunuri. În astfel de situații nu poți să nu te gîndești la fragilitatea societăților moderne care, fără electricitate, încetează pur și simplu să funcționeze.Nu e de mirare că Nordicii (din Quebec, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda) sunt în mod natural ecologiști și nu se tem atât de un război, cît de capriciile naturii.

Iarna ca istorie. Primii coloniști francezi, care s-au așezat pe valea fluviului Saint-Laurent în secolul 16, au învățat de la localnicii amerindieni să se adăpostească de frig. Numele de Quebec semnifică în limba algonquin un pasaj îngust, locul unde fluviul Saint-Laurent se îngustează. Comerțul cu blănuri va deveni principala atracție a ținutului. Despre amerindieni, vînători și pescari redutabili, se spune că au sosit în America de Nord cu 12.000 de ani înainte, dinspre Siberia prin strîmtoarea Behring.

Se povestește despre coloniștii francezi că mureau decimați de frig. În documentele epocii, Sœur Morin descrie angoasă trăită în anii 1640 și spune că frigul nu poate fi înțeles decît de cei care suferă de frig. Părintele Charlevoix scria în 1721 că nu a trăit o singură iarnă în această țară, fără să vadă cum se amputau brațe și picioare, la cei atinși de frig. Dealtfel frigul a atenuat și ambițiile coloniale ale Franței. Înainte să se inventeze spărgătoarele de gheață, fluviul Saint-Laurent era închis șase luni pe an navigației spre Oceanul Atlantic. Nouvelle France va fi abandonată de Franța în 1763, în favoarea Marii Britanii, printr-o rocadă de teritorii. Franța va alege insulele Antile care îi vor furniza trestie de zahăr și va ceda englezilor Nouvelle France, considerând acest ținut prea îndepărtat și greu de acces. O întreagă psihodramă s-a născut în jurul acestui eveniment. Cu o mamă care își abandonează progenitura (Franța) și un tată autoritar (Anglia), Noua Franța, devenită după anii 1960 Quebec, va manifesta o distanță reținută față de Franța (mamă demisonară) și față de Anglia (tată castrator). Mândria națională va fi construită în jurul sentimentlui de rezistență identitară, de persistență a unei insule francofone într-o mare anglofonă.

O serie de anchete realizate în 2018 în școlile din Quebec demonstrează că elevii din școlile secundare povestesc simbolic istoria Quebecului. Desigur, trama narativă se construiește în funcție de evenimente reale,dar acestea sunt percepute și povestite ca veritabile noduri simbolice ale istoriei comune. Sunt reținute șase mari secvențe din istoria Quebecului, prin semnificația lor identitară :

Jacques Cartier, colonizarea (1535); Canadienii francezi, popor fondator al Canadei, învață lecția supraviețuirii la frig și conviețuiesc cu amerindienii, primele națiuni în aceste ținuturi îndepărtate; 

Cuceritorul englez (1763) care își impune instituțiile în teritoriul Le Bas Canada, inducînd începutul unui naționalism de supraviețuire ale canadienilor francezi;

Revolta patrioților (1837-1838) irlandezi și a Canadienilor francezi împotriva Coroanei;

Confederația de provincii și teritorii (1867), cînd Le Bas Canada devine o provincie a Dominionului Canada, supus monarhiei engleze;

Revoluția liniștită și afirmarea națională a provinciei Quebec (1960); Hydro Quebecul devine o veritabilă instituție națională (și naționalizată), care furnizează energia electrică în Canada și vinde electricitate la vecinii din Sud, Statele Unite;

Bătălia constituțională pentru independența și suveranitatea Quebecului. Pentru canadienii francezi, Canada este imaginată ca o asociație între Quebec și ROC (Rest of Canada).

Iarna face așadar parte din drama narativă istoriei nației. Exigențele reale și imaginare ale iernii datează din îndepărtate epoci, cînd nevoia de a avea un acoperiș, de a se hrăni și deplasa, angajau energiile vitale. Progresiv, pentru a se adapta la rigorile iernii, au fost mobilizate arhitectura, sursele de energie, hainele, transportul și izolarea termică a rezidențelor. Campusurile universitare sunt accesibile prin rețeaua subterană de metrou, care are peste 30 km de tunel și leagă complexe comerciale, bănci, hotele.

Iarna este așadar o realitate geografică și istorica în Quebec.  

1.2 Iarna în Quebec ca legendă

Dacă frigul și iarna în Quebec sunt realități impuse de nordicitatea locului , de  geografie și de mercur, ele sunt și o stare de spirit alimentată de literatură, cinematograf și televiziune. Se produc filme și seriale în care iarna ține loc de decor. Buletinul meteo este un subiect cotidian de dialog: vremea e stabilă, vremea se schimbă, vremea s-a schimbat, vremea o să se schimbe. Chiar și imigranții își numără anii de imigrație în numărul de ierni trăite în Quebec. Un scriitor localnic, Jacques Godbout, ne spunea odată că,  pentru refugiații din Est, trebuie să fie o adevărată dilemă să aleagă între o dictatură și o iarnă forțată, care ar fi și ea un fel de dictatură climaterică.

Poetul național Vigneault sublimează iarna: Țara mea este iarna! Alți poeți evocă expresia snow-birds, în referință la cei care iarna pleacă în Florida, la cald: Mîine vine iarna, eu voi pleca în sud. Cîntărețul Robert Charlebois, care trăiește mai mult în Franța, își exprimă nostalgia iernii : Voi reveni la Montreal, pentru că îmi e dor să simt iarna!

Pierre Falardeau, cunoscut militant independentist, spunea într-un interviu: Pentru mine, cultura din Quebec este un peisaj care îți merge la suflet. Un contact direct , fizic  și  profund senzual cu acest pămînt din America. Un lac, un munte, o vale înzăpezită, amintiri care vin din copilărie. Cultura din Quebec este un vers a lui Gaston Miron, o imagine a lui Pierre Perrault, culoarea zăpezii dintr-un tablou de Clarence Gagnon. Este mirosul din copilărie al bucătariei. Este hockey la televizor sîmbătă seara.

Există o întreagă producție culturală în jurul hockey-ului, care estesportul national. S-au produs seriale la televizor despre hockey. Copiii îl joacă iarna pe stradă, adulții pe lacurile înghețate, iar sportivii pe stadioane amenajate.Tot Quebecul se uită la campionatelor de hockey, iar vedetele acestui sport sunt aproape eroi naționali, pentru că ei practică un sport dur, de rezistența fizică. Legenda spune că cei care joacă hockey sunt croiți după personalitatea culturală a primilor Canadieni francezi, care au trebuit să se adapteze la o viață dură, pentru a supraviețui.

Maurice Richard, celebru jucător de hockey, este un veritabil mit național în Quebec. În 2000, cu ocazia funeraliilor, ziarele au scris că ilustrul dispărut avea un suflet de leu. Că Maurice a fost un erou național care a exaltat valorile  poporului  canadian francez, pe terenul de  hockey, fără nici un singur discurs. Că Maurice era un gigant  modest, un glorios fără vanitatea gloriei, un caracter sincer, amabil, simplu și demn. Un erou national prin dăruirea sa  sportivă. Maurice Magnificul, Maurice Cometa, Maurice Pantera, Maurice Leul, Maurice Vulcanul pe gheață, Maurice Campionul a devenit un arhetip național. Victoriile lui sunt percepute ca adevărate victorii naționale.

Mitificarea unui personaj face parte din realismul magic. Un erou național încarnează o societate, o inspiră, o stimulează. Un erou național este un model, un far pentru ceilalați. Este oglinda în care ceilalți se privesc și se recunosc. Camus spunea, atît de frumos, că un erou ar vrea parcă să «repare» epoca. Și cum «a reparat epoca» Maurice Richard? Maurice i-a bătut la hockey pe canadienii englezi și a câștigat pe gheață ceea ce canadienii francezi visau să cîștige pe plan politic, încă din anii 1763, cînd Cuceritorul englez s-a impus în Estul canadian. Maurice venea dintr-o familie de opt copii și, la rândul lui, a avut șapte copii. El întrupa valorile de solidaritate colectivă. Trebuie aminitit că imaginarul colectiv în Quebec a fost marcat pînă în anii 1960 de un naționalism de supraviețuire, a cărei ecuații e ar putea fi rezumată cu ajutorul tripticului: sat/familie mare (exigența bisericii catolice pentru supraviețuirea neamului)/supunere la ordinea ecleziastică. Deviza Stăpîni la noi acasă, va anunța modernizarea Quebecului prin ceea ce avea să se numească în anii 1960, Revolution tranquille.

Astăzi, Quebecul își asumă statutul de națiune, ca desăvîrșirea politică a unui lung proces istoric. Acest popor de Canadieni francezi, au un teritoriu, o limbă, un trecut, o cultură particulară, în care frigul și iarna își au locul lor. Quebecul este o națiune cu o economie națională, cu instituții politice naționale, cu o metropolă, o rețea urbană, precum și simboluri ca imnul și steagul. Îi lipsește doar cetățenia și pașaportul, care sunt canadiene. Bătălia simbolică pentru o cetățenie a Quebecului  face parte din viziunea imaginară a unei națiuni care se vrea suverană și este angajată în această bătălie simbolică.    

3. Construcția imaginarului național  

Națiunea reală și națiunea imaginară 

Am văzut cum realismul magic amestecă elementele de adevăr cu elemente de mitologie și legendă. Vom spune că, dacă națiunea există ca realitate (structurată politic, economic, cultural și teritorial),  națiunea este și o producție imaginară, o construcție simbolică, produsă, mereu reconstruită și transmisă prin producții literare, prin filme, prin articole în presă și prin manuale. Memoria individuală și memoria colectivă sunt indisociabile. Memoria individuală încorporează aporturi narative colective precum mituri, legende și figuri de eroi ai națiunii.

Abordarea simbolică implică cercul imaginarului, despre care vorbea Jacques Derrida. În cercul imaginarului suntem în logica posibilului, a improvizației, a gîndirii, a iluziilor, a temerilor și speranțelor mesianice. Edgar Morin evocă calea imaginară atunci cînd tratează tematica starurilor de cinema. Imaginarul presupune reprezentări de fapte, peripeții reale și personaje reale, amplificate prin mitificare. Mircea Eliade, care analizează în profunzime cele două moduri de spiritualitate, logos și mythos,  spune că orice cultură evoluează între profan și sacru, între logos și mythos, între finit și infinit, între etern și efemer, între viață și moarte. Omul integral nu poate fi decît logos și mythos.

Găsim în literatura savantă o serie de categorii de analiză simbolică, care sunt pertinente pentru a aborda construcția imaginarului național. Iată cîteva din aceste concepte: națiunea este comuniune, stare de spirit, sentiment de securitate (legat de frontiere), narațiune, conștiință colectivă, imaginar național. Termenul de comunitatea imaginată a fost concepualizat de Benedict Anderson, iar Paul Ricoeur propune conceptul de identitatea narativă.  

Acest mic arsenal de categorii de analiză ne permite o abordare simbolică a memoriei colective, dar și  înțelegerea procesului de sacralizare sau fanatizarea a unor reprezentări despre națiune.

(1) O viziune imaginară a memoriei colective

Exemplul Hollywood-ului, care a tricotat o viziune imaginară a construcției unității națiunii americane, este cel mai evident.  Ne gîndim la mulțimea de filme despre cucerirea Vestului, în care un Indian bun era un indian mort. La filmele despre războiul de secesiune  între Nord și Sud, conflagrație cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, care a pus capăt sclaviei negrilor și a constituit prilej de reconstrucție rasială, socială și politică a națiunii americane. Ne gîndim la mulțimea filmelor despre spionii ruși infiltrați în SUA. Imaginarul american (ciudată captură simbolică să se vorbească de țara America, ca și cum continentul ar aparține doar celor din SUA), induce sentimentul de națiune cu misiune profetică. Personaje ca Superman, Spiderman sau Terminator, țin loc de eroi planetari. Singularitatea acestei țări face ca tematica securității țării să producă constant, pe plan politic și simbolic, dușmani. A fost cazul cu Imperiul răului pe vremea comunismului, apoi cu Axa răului, în războiul din Golf.  Și  știm cum filmele schimbă percepția realității.

Interesul recent al Hollywood-ului pentru povești despre traficanții (Breaking Bad, Narcos), care vin și trec frontierele dintre Mexic și Texas, între Miami și Columbia, dovedește că imaginarul național  din SUA și cel latino-american, au o serie de elemente simbolice în comun. Violența, fie că este produsă de conflicte rasiale, de războiul contra narcotraficanților care se eternizează, sau de mari inegalități sociale (cazul în Brazilia), este o violență reală și simbolică.

Situate geografic în America de Nord, Quebecul și Canada, fac figură de societăți prospere și pașnice. Față de violența rasială, violența rețelelor de traficanți sau violența socială din țările vecine, în Quebec și Canada se pare că nu se întîmplă nimic; nu lovituri de stat, nu război, nu revoluție. Ceva violență legată de rețelele de Mafia, ceva violență domestică și mai frecvent, incendii și inundații.

(2)  Sacralizarea sau fanatizarea unor reprezentări despre națiune

Dacă națiunea presupune structuri reale (teritoriu, neam, limbă, cultura, religie, economie și tehnologie, instituții politice, metropolă și un sistem urban), imaginarul național poate fantasma în jurul unuia din aceste elemente, care sunt valorizate sau fantasmate în particular.   

Cîteva exemple:  

Rasa, neamul, logica purității sângelui au fost fanatizate în Germania lui Hitler.

Pe vremea comunismului, Moscova și Kremlin erau percepute ca fiind  metropola  lumii comuniste.

Dacă statul Israel sacralizează teritoriul sfînt, evreii dispersați în lume sacralizează ideea de diasporă și ideea  de popor dispersat, care și-a păstrat memoria exilului religios, în ciuda dezrădăcinării.

În Franța și SUA sunt sacralizate instituțiile republicane sub deviza simbolică este Libertate, Egalitate, Fraternitate, ceea ce nu înseamnă că libertatea-egalitatea-fraternitatea sunt realități obiective.

Despre Canada se spune că ar fi mai degrabă un teritoriu decît o țara.

Quebecul a sacralizat în trecut religia catolică; astăzi limba franceză devine element identitar esențial.

Religia a fost și este sacralizată într-o serie de state arabe. Fanatismul unor organizații teroriste islamiste a devenit subiect de anxietate generală în lumea în care trăim. Cum să te aperi de un act terorist imprevizibil, care se poate produce oriunde și oricînd?  Cum să te aperi de un candidat voluntar la sinucidere, în numele unui act cu conotație sacră? Cum să înțelegi violența sacrificială și filozofia morții din capul unui kamikaze, care se va arunca în  aer cu centura sa explozivă?  El pleacă la moarte sigură, cu gîndul că îl așteaptă paradisul și o recompensă cu fecioare iubitoare. Pentru acest gen de terorist, violența sinucigașă este un act de glorie, de celebritate mediatică, și o șansă de a deveni erou al comunității lui radicalizate.   

4. În loc de concluzie

Cum stăm cu imaginarul național în Romania ?

Abordarea sentimentului național a devenit în România un teren alunecos. Impresia generală este că indivizii trăiesc ca niște fire de nisip, risipite de vânt. Nu mai știm ce ne unește, dar ni se spune constant cîte și cum ne dezbină. Eroii epocii sunt bogații și starurile de emisiuni reality show.

Mulți analiști politici vorbesc de România ca fiind o colonie a marilor puteri. O colonie în care politica națională este scrisă în afară.  Ne hrănim cu mentalitatea fatalistă  că „la noi e ca la nimeni”. Ne este rușine de trecut. Prezentul de la televizor este alimentat cu drame, dezastre și spaime. Viitorul pare incert.

Avem o memorie de victime și de eterni prizonieri ai ciumei roșii, dar nu privim la excesele lumii neoliberale care vin cu privatizarea și societatea fragmentată, individualistă și deprimată. Un medic psihiatru român declara într-un interviu recent că în Romania de azi ar există două categorii de profile psihice, psihopații și deprimații;  primii sunt la putere, ceilalți sunt prizonierii puterii. Pe un sit numit atlas de mitocănie urbană, românul apare în ipostaze grotești de comportament social: țăranul de Mall, bădăranul de cinematograf, cocalarul de trafic, mîrlanul de Dorobanți, mitocanul de birou, pițipoanca de companie, băiatul de bani gata. Asta ne amintește dotarea extraordinară a românului pentru narațiunea care începe în tragedie și se termină în comedie sau în bășcălie.

După de-construcția sentimentului național în anii 2000, a urmat în mod firesc reconstrucția sentimentului național, odată eliberat de carcanul comunist. Ori reconstrucția imaginarului național presupune, dincolo de restructurări sociale și politice, și prezentarea de eroi far, mituri naționale valorizante și repere simbolice de referință pentru noua generație.

Care sunt aceste noduri simbolice?

Cosmopolitismul și multinaționalele nu țin loc de sentiment de apartenență și mîndrie națională. Dealtfel este interesant de observat mobilizarea intelectuală și culturală de anvengură în jurul a ceea ce se numește astăzi  populismul patrimonial, acest proces de revalorificare a patrimoniului material, financiar și cultural al unei națiuni, în fața mondializării. Terminăm cu întrebarea : Ce este populismul patrimonial și care este rolul lui în construcția devenirii naționale?



Facebook

România nu mai este oaia neagră a Europei

În mod surprinzător, România s-a dovedit a fi una din cele mai dinamice ţări din UE 27 în ceea ce priveşte creşterea economică din ultimele două decenii. De ce în mod surprinzător? Pentru că la începutul actualului mileniu România ocupa ultimul loc într-un clasament al ţărilor din UE 27 alcătuit ...

A murit Marx în colapsul Uniunii Sovietice?

Timp de aproape un secol lumea a fost dominată de un conflict între două mari grupuri de țări, Occidentul capitalist și sistemul comunist sovietic. Am crezut că de fapt a fost conflictul între sisteme social-politice incompatibile: capitalism și comunism. Mai profund, a fost conflictul între două sisteme de gândire: marxismul ...

Umbra globalizarii s-a aşternut peste clasa de mijloc

Liderii opoziției de stânga în Olanda, Jesse Klaver (GL, verzi), Lodewijk Asscher (PvdA,Partidul Laburist) și Lilian Marijnissen (SP, Partidul Socialist) au organizat un miting comun la începutul anului 2020 pentru a-și uni forțele împotriva Cabinetului (Ministrii si Secretarii de Stat). Ei văd Cabinetul (format din VVD - liberali, CDA - ...

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci ...

The Great Lockdown şi pisicile care nu prind şoareci

După cum este cunoscut, banca centrală a Japoniei a „brevetat” în 1999 o nouă politică monetară în scopul relansării creşterii economice şi a contracarării insolvenţei acute determinate de supraîndatorarea guvernului, a băncilor, a companiilor nefinanciare şi a populaţiei. Această politică, denumită ulterior Quantitative Easing (QE), implică trei instrumente acţionale: rate ...

Sfârșitul visului american

În opinia mea, recentele mișcări de protest din marile orașe americane, extrem de radicale și de violente, reflectă faptul că visul american a devenit o mare iluzie pierdută. Dar cum ar putea fi explicată acestă devastatoare implozie ideologică care a scindat dramatic, în doar câteva zile, și establishmentul american și ...

Apel la utilizarea responsabilă a datelor publice

Indicatorii Covid-19 nu reprezintă o simplă statistică medicală, ci au devenit unii dintre indicatorii sociali critici ai României, generând măsuri politice care ne afectează pe toți. Citesc/ aud/ văd la TV mesaje înspăimântătoare: „creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri”. Astăzi s-a înregistrat o cifră enormă: 460 noi îmbolnăviri. Mesajul: suntem într-o ...

Boala și moartea în prim plan

De la moarte la mortalitate De la psihologie la sociologie În primăvara 2020, boala și moartea au revenit cu brutalitate în prim plan. S-a vorbit de dimineață pîna seara de boală și de moarte. De fapt s-a vorbit de mortalitatea covid. Irupția brutală a îmbolnăvirii și a morții a fost percepută ca ...