Contaminat de frenezia mass-media focalizată pe Summit-ul de
la Sibiu, unde Guvernul a alocat toate sumele la concurenţa cererii de finanţare,
am constatat că vechile mele temeri eurosceptice nu mai au nici un suport:
România s-a europenizat complet, din moment ce, în numele pluralismului social
postdecembrist, s-au diversificat şi nostalgicii, în nostalgici după
sărbătorirea Independenţei României şi nostalgici după euforia sărbătoririi
Zilei Europe / şi a ţării noastre, acceptate, în structurile euroatlantice, pe
ziua de 9 mai, dar în ani şi secole diferite…
Pentru buna desfăşurare a activităţilor de profil, Preşedintele
ţării noastre, care se află de peste 2 ani într-o permanentă silentio stampa cu alianţa aflată la
guvernare, a inspectat „teatrul de operaţii”,
inclusiv locul de spectacol post Summit, şi a apreciat că sunt întrunite condiţiile
dorite de Domnia Sa.
Fără să mă refer la semnificaţia acestui 9 mai 2019, voi
prezenta o situaţie, în oglindă, dinainte de 1989. Când eram elevi de liceu,
îmi aduc aminte că în iminenţa vizitei unei anume Autorităţi din Conducerea de
atunci a Statului, vizită care se întâmpla mult mai departe de localitatea
noastră, persoanele care cumulau obligaţii pe linie de partid, au pregătit o
masă foarte diversificată pentru posibilitatea unei vizite inopinate, cum se
mai întâmplase de câteva ori cu alţi „tovarăşi” de la judeţ…
Încolonaţi într-un stil cazon, noi aşteptam să se consume
Evenimentul… timp în care doi tipi au coborât din maşini cu număr mic, la
intervale diferite, chipurile pentru inspecţie, şi au poposit ceva vreme la
Grupul alimentar al instituţiei şcolare, fiind salutaţi şi la venire şi la
plecare cu respectul ostentativ al celor
din preajmă, iar de către portar cu o reverenţă de antologie…
Dar, cum toate au şi un sfârşit, după încheierea acţiunii
petrecute tot departe de noi, cred că mai mult din curiozitate, profesorul
care ne supraveghea, l-a întrebat pe
portar : „Ce au vrut ”tovii”, că noi am fost aici pe post de décor…?” Îngerul
păzitor al instituţiei şcolare, oficial bântuită de ateism, a răspuns cu nonşalanţă:
„Tovul de la sindicat, a plătit, dar n-a mâncat, iar tovul de la partid, a
mâncat dar n-a plătit…” Păstrând proporţiile, cam aşa am tâlcuit eu raportul
dintre Guvern şi Opoziţie, la recentul Summit…
Pentru mine, ca român re-europenizat, ziua de 9 Mai este, categoric,
foarte importantă ca zi a sărbătoririi Independenţei României. În anonimatul
meu, fără a cădea în nostalgiile de orice tip, voi sărbători lecturând poeziile
scrise în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru independenţa României. Aceştia
au creat profilul nostru identitar în contextual geopolitic al vremii… Deja am
găsit poeziile lui Vasile Alecsandri, dar mai caut în bibliotecă şi alte
scrieri, nu doar poeziile dedicate acestui Eveniment eminamente românesc, ci şi
scrierile istorice, de analiză comparativă, precum şi diverse exegeze internaţionale.
Personal apreciez că este mai importantă Victoria repurtată de Părinţii Patriei
noastre împotriva unui Imperiu (Otoman) în urmă cu 152 de ani, decât
redesenarea viitorului Europei, căreia euroscepticii i-au găsit un nume bizar –
„Imperiul Euroatlantic”.
Din 1877, istoricii m-au convins că am ieşit de sub
stăpânirea imperială turcească. Ne aşteaptă „ocrotirea” altui Imperiu?! Oare,
chiar aşa să fie? Eu, din 1989, aşteptam întâlnirea cu „cel mai select club
politic”, aşa cum ne-a fost prezentată Europa occidentală, şi cu dispariţia
tuturor discriminărilor între ţările Continentului nostru…. Va trebui să mai aştept
emanciparea?
La ora când scriu aceste rânduri, în Piaţa Mare a Sibiului,
foarte mulţi instrumentişti, care ştiu să cânte de pe partituri, prezintă un
spectacol impresionant… Se mai află acolo… şi mulţi care se pricep să cânte şi
fără partitură. Nu se ştie, încă, în struna cui!
