Interviu cu Adrian Niță, câștigătorul premiului Academiei Române „Mircea Florian“ în filozofie 2018, pentru cartea „Teoria substanței la Leibniz”, 241 pag., Editura Academiei Române, București

• Bună ziua și felicitări pentru premiu! Ce înseamnă acest premiu pentru cariera dvs.?

• Premiile Academiei Române sunt extrem de importante pentru comunitatea științifică din România. Venind (și) pentru a răsplăti efortul intelectual al autorilor, premiile reprezintă recunoașterea științifică a ideilor susținute și promovarea acestora în spațiul cultural. Nu vreau să trec mai departe înainte de a sublinia că lucrarea a fost propusă spre premiere de către domnul profesor Alexandru Boboc. Îi sunt recunoscător cu atât mai mult cu cât, de curând, s-a stins din viață.

• Vă rugăm să ne vorbiți despre cum a apărut ideea cărții.

• Sunt preocupat de Leibniz de două decenii, am scris o carte (Leibniz, la Editura Paideia, în 1998), multe articole și studii în reviste și lucrări colective. În plus, am participat la multe sesiuni științifice, am organizat în țară colocvii internaționale și am moderat secțiuni ale Congresului Mondial Leibniz, de la ultimele trei ediții (2006, 2011, 2016). În acest context, ideea cărții a venit ca urmare a faptului că o serie de texte publicate în reviste în limba engleză aveau nevoie să fie traduse și publicate în limba română. Cum ideea centrală este legată de teoria substanței, acest fir roșu este pus în evidență atât în legătură cu scrierile de tinerețe, cât și cele de maturitate. Leibniz a ,,devenit” Leibniz încet-încet, natural, firesc, dar abia după 1695 a dat la iveală ceea ce azi se cunoaște a fi ideea sa metafizică de bază – monada. Din această perspectivă, am avut grijă să reunesc texte care să fie relevante nu numai sistematic (metafizic), ci și istoric (care să arate evoluția gândirii leibniziene).

• Vă rugăm să ne spuneți care sunt principalele idei și teme ale cărții și mesajul pe care îl transmite către cititori.

• Dintre temele abordate enumăr: teoria timpului, argumentul ontologic, substanța individuală, monada, spontaneitate și libertate, teoria materiei etc. Înclin să cred că mesajul cel mai important al cărții este legat de sublinierea locului și rolului lui Leibniz în filosofia modernă. Pe de o parte, reabilitând sufletul, în 1678-1679 (în sensul său aristotelico-tomist, de formă substanțială), face drepate lui Aristotel și scolasticilor. Pe de alta, dă naștere teoriei monadei (după 1695), și se apropie de moderni. Locul său cel mai interesant, după mine, e că il critică pe Descartes tocmai pe linia teoriei substanței, a corpului și sufletului. Celebrul părinte al raționalismului modern a făcut din corp un simplu obiect fizic; or, Leibniz vede în corp un mecanism divin, o mașină perfectă a naturii, dar una care nu este un simplu conglomerat material. Relația aceasta privilegiată cu finalitatea, cu aspectele spirituale ale substanței, il fac pe Leibniz, in interpretarea mea , extrem de actual.

• În finalul interviului, care sunt temele de cercetare pe care v-ați propus să le abordați în viitor?

• Trebuie spus că în 2018, când a fost tipărită Teoria substanței la Leibniz, lucram deja la o nouă lucrare, Epoca spiritului – ce tratează despre relația dintre suflet, rațiune și spirit. Apărută în 2020, în plină pandemie, cartea arată nevoia noastră de empatie, înțelegere și solidaritate – fiind din acest punct de vedere o perfectă ilustrare a vremurilor pe care le trăim. Sper să avem prilejul să vorbim pe larg despre această lucrare.

• Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
• Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a scrie în România Socială.