Romania Sociala logo
Menu

Interviu cu Anca Velicu (2023), “Copiii și tehnologiile digitale în perioada COVID-19 Școala online, riscurile internetului și medierea parentală”

autor:   12 December 2023  

Anca Velicu (2023), Copiii și tehnologiile digitale în perioada COVID-19 Școala online, riscurile internetului și medierea parentală, Editura Tritonic, București

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?

Pandemia Covid-19 a reprezentat, așa cum bine știm, o perioadă de trecere a vieților noastre, publice și private, în sfera digitală. Consultațiile medicale, munca, școala aveau loc online; discuțiile și aniversările de familie se întâmplau pe zoom sau Whatsapp, cumpărăturile se făceau online. Această digitalizare forțată a prins și viețile copiilor care, încă de la vârste foarte mici, au participat la activitățile educative prin comunicarea mediată. Întâmplarea a făcut ca la începutul pandemiei, în martie 2020, să lucrez împreună cu colegi din mai multe țări la un articol. Cu toții am simțit atunci că ceva extraordinar se va întâmpla și ne-am propus să documentăm acea perioadă. Așa a luat naștere proiectul KiDiCoTi: Kids’ Digital Lives during Covid Times, coordonat de JRC-EC, care a asigurat și fondurile pentru colectarea de date statistice pentru câteva țări, printre care și România. Anul următor am mai participat într-un proiect internațional, tot sub egida Comisiei Europene, de această dată despre educație în perioada pandemică. Bineînțeles, aceste proiecte s-au finalizat cu rapoarte naționale și internaționale, dar am ținut foarte mult să strâng rezultatele acestor cercetări și sub formă de volum care să ofere publicului românesc mai larg o imagine cât mai completă despre folosirea tehnologiilor digitale de către copii în această perioadă. 

Ce aduce nou cartea dumneavoastră față de literatura existentă în domeniu?

Așa cum spuneam, o particularitate a cărții mele este dată de chiar contextul despre care vorbește și anume perioada pandemică și ce anume a însemnat ea în termeni de practici digitale ale copiilor. După știința mea, mai există o carte oarecum asemănătoare, rezultată ca parte a altui proiect de cercetare internațional. Este vorba despre cartea “Copii şi adolescenţi online: în familie, la şcoală şi în timpul liber: rezultatele proiectului DigiGen în România”,  coordonată de colega mea Monica Barbovschi și editată la Presa Universitară Clujeană (carte la care am fost referent și pe care o știu destul de bine). Rezultatele cercetărilor noastre se suprapun în mare măsură. Aș spune că ce aduce în plus cartea mea este cercetarea cantitativă care s-a referit la perioada primului lockdown și de asemenea accentul destul de puternic pe sistemul educațional din acea perioadă.

Care au fost cele mai mari provocări întâmpinate în realizarea volumului?

În condițiile în care rezultatele din cercetările despre care am spus mai sus au fost publicate în rapoarte și în articole științifice, o provocare aș spune că a fost să găsesc “tonul” potrivit să le comunic pentru un public mai larg și mai eterogen. Apoi, o altă provocare a fost dorința mea de a oferi nu doar rezultate care descriu o realitate, dar de a vorbi puțin și despre limitările cercetării. Discutarea acestor aspecte este bine încetățenită în articolele științifice, dar mai puțin comună în cărți pentru public mai larg și cred că trebuie să ne obișnuim să comunicăm întotdeauna nuanțând rezultatele în funcție de metodologiile și contextele de cercetare care validează dar și limitează acele rezultate.  

Ce rezultate de cercetare v-au surprins cel mai mult?

Două rezultate aș aduce în discuție sub acest aspect. Pe de o parte, m-a surprins îngrijorarea foarte mare pe care au resimțit-o părinții cu privire la posibilele riscuri pe care copiii le puteau întâlni online în perioada lockdown-ului. Și m-a surprins pentru că o cercetare mai veche, din 2010, arăta că, din cele 25 de țări analizate, părinții copiilor din România habar nu aveau de riscurile pe care aceștia le întâlnesc online. Spre exemplu, întrebați dacă copii lor au fost victime ale cyberbullying-ului, doar 7% dintre părinții copiilor care raportaseră o astfel de situație au răspuns afirmativ, în timp ce 79% au răspuns negativ  și 14% au declarat că nu știu. Acum situația era inversă, părinții din România fiind îngrijorați excesiv de riscurile online-ului. Nici atunci, nici acum îngrijorările părinților nu se suprapuneau cu experiența digitală a copiilor în ceea ce privește riscurile pe care aceștia le întâlnesc în lumea digitală. Iar această nesuprapunere este problematică pentru că părintele acționează de multe ori ca gardian al vieții digitale a copilului, prin procesul de mediere parentală și este de dorit ca acest proces să răspundă nevoilor copilului, nu panicilor morale cărora le cade victimă părintele.

Al doilea rezultat care m-a surprins a fost evoluția școlii în perioada pandemiei. Știm cu toții că școala românească era departe de a fi digitalizată înainte de începerea pandemiei. Cu toate acestea, în prima fază a pandemiei profesorii au făcut un efort extraordinar să țină copiii aproape. Practic în primăvara lui 2020 școala a mers mai departe prin eforturi individuale ale profesorilor (acolo unde au existat; au fost și cazuri în care acestea nu au existat). În 2020-2021 însă a intervenit oboseala profesorilor și era de așteptat ca sistemul educațional să se fi rodat și să funcționeze în variantă online. Să nu mai fie vorba despre un efort personal, individual, ci să vorbim despre un sistem funcțional. Uneori a reușit, alteori nu. Dar a fost interesant pentru mine de urmărit această schimbare de asumare a efortului.

Cui se adresează lucrarea dumneavoastră?

Cum spuneam, am scris această carte cu un public mai larg în minte. Pentru a răspunde la întrebarea dvs. voi relua ceea ce am spus în carte și a fost inclus pe coperta cărții.

Primul cerc al posibililor cititori este al celor care lucrează în cercetare și învățământul universitar și studenților din domeniul științelor socio-umaniste. Ei vor putea găsi în lucrare date empirice, discuții despre teoriile care pot fi folosite pentru înțelegerea subiectului, o trecere în revistă a literaturii de specialitate pe acest subiect și, nu în ultimul rând, o discuție despre provocările etice și metodologice pe care pandemia de Covid-19 le-a ridicat cercetării sociale în general și cercetării care implică copiii în special.

Al doilea cerc de cititori ar putea fi cel al profesorilor, învățătorilor și al tuturor celor implicați în educația copiilor. Aceștia vor găsi modele de bune practici, dar și provocări ale folosirii tehnologiilor digitale în educație. Al treilea cerc de posibili cititori este cel al celor cu putere de decizie în educație, dat fiind că această carte nu doar descrie folosirea tehnologiilor digitale în context școlar, ci oferă și recomandări de politici publice. În fine, părinții pot să citească această carte cu folos, pentru a căpăta o înțelegere mai largă asupra a ceea ce a însemnat școala online în perioada Covid-19 pentru alți părinți și copiii lor, dar și pentru profesori.

Ce mesaj ați dori să adresați cititorilor interesați de această carte?

Nu m-am gândit la un mesaj general anume, dar dacă m-ați provocat, aș spune că mi-ar plăcea să transmit ideea că deși (aproape) cu toții la această lume digitală și cei mai mulți dintre noi avem în jur copii pe care putem să îi urmărim în practicile online, nu trebuie să generalizăm pe baza acestor observații. Mi-ar plăcea să se înțeleagă că o imagine de ansamblu poate fi oferită doar de cercetare care, chiar cu limite metodologice asumate, oferă o înțelegere asupra fenomenului prin cadrul teoretic sau modelul explicativ pe care îl utilizează. Sondajele de opinie cu care media ne-au obișnuit și care oferă niște numere și procente care descriu o realitate nu oferă automat și o înțelegere asupra fenomenelor sociale.  

Care sunt principalele concluzii rezultate în urma realizării cercetării științifice?

Las această întrebare fără răspuns și îi invit pe cititorii interesați să găsească aceste concluzii în carte.

Vă mulțumim pentru timpul acordat!

Eu vă mulțumesc!

Lucrarea poate fi achizitionată de pe site-ul https://www.tritonic.ro/



Facebook

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...