Romania Sociala logo
Menu

Interviu cu Anemari-Helen Nițu, autoarea volumului „Jurnalul unei mame. Secvențe urbane cu copii, trafic, părinți, teme si altele”

autor:   4 October 2022  

Stimată doamnă Anemari-Helen Nițu, felicitări pentru volumul „Jurnalul unei mame. Secvențe urbane cu copii, trafic, părinți, teme si altele”, Editura CARTEX, 2020, p. 336.

  1. Vă rugăm să ne spuneți cum a luat naștere ideea unui asemenea volum?

Scrisul este terapeutic pentru mine. Ca și vorbitul. Dar, atunci când vorbim despre lucrurile cu care ne confruntăm, de multe ori emitem o emoție negativă. Pe când, atunci când scriem, putem să ne detașăm de neplăcere, să ne uităm la lucruri din perspective diferite, de undeva de sus, să râdem de noi și de viață. Și asta ajută să mergi mai departe, senin, fără bagaje emoționale inutile. Pe de altă parte, eu țin jurnale scrise pentru fiecare copil în parte, de când i-am adus acasă. La toate acestea se adaugă faptul că, vorbind public despre experiențele mele de mama adoptivă, de mama activă social și profesional dar cu doi școlari, de mama de copil cu CES, cumva am fost mereu abordată de alți părinți care au vrut să afle de la mine mai multe „trucuri de supraviețuire”. Și peste toate astea, a venit pandemia, care m-a copleșit și pe mine, la fel ca pe toți părinții cu școlari online, iar scrisul a fost gura mea de oxigen. Vedeți, cumva natural s-a născut acest volum. Iar el s-a născut cu ideea clară de a împărtăși cu ceilalți.

2. Ce aduce nou acest volum?

Cartea este scrisă de o femeie și mamă, nu de un specialist în parenting. Cartea nu dă sfaturi și nici nu oferă soluții. Cartea spune povești și le spune cu umor, nu cu obidă. Scopul cărții este să spună lumii întregi: nicio femeie, nicio mamă nu e singură! Nu e singura care nu mai poate, care nu știe ce să facă, care se teme, care are regrete, care greșește, care iubește… Am scris onest, fără să cosmetizez. Am scris în ritmul vorbirii mele. M-am deschis, chiar dacă asta a presupus un nivel mare de vulnerabilizare. Cartea surprinde toate ”pălăriile” pe care le poartă o femeie din România, vobește despre femeia care spală /calcă/face cumpărături și bucătărește, despre mamă, despre soție, despre femeia cochetă, despre femeia de carieră, despre femeia activistă… Cartea vorbește despre valori, despre sisteme (medical, educațional, de protecție a copilului…) și mereu apar în discuție soluțiile. Concluzia este că fiecare problemă are o soluție, trebuie doar să o identificăm. Și în carte apar soluțiile mele care nu sunt universal valabile și care, uneori, nu sunt cele mai bune. Dar asta e valoros, să poți împărtăși cu oamenii greșelile tale, să poți spune sincer că regreți și astăzi ai proceda diferit.

3. Povestiți în jurnal, într-un ton umoristic, experiențele prin care ați trecut de-a lungul timpului cu cei doi copii înfiați. Care considerați că au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat și cu care poate se pot confrunta și alți părinți, odată aduși copiii acasă?

Singura diferență în adopție, față de nașterea naturală, este că niciodată nu vei ști cu adevărat istoricul medical și emoțional al copilului tău și asta e chestiunea cea mai grea de care te izbești în special în primii ani de viață alături de copilul tău.  Dar, cu asta trebuie să faci pace pentru că altfel sapă încet și sigur pe interior până la boală. Medicii la care mergi cu copilul, în special în consiliere psihologică, trebuie să aibă experiență de lucru cu copii abandonați, cu anxietate de separare. Iar asta înseamnă să cauți, să întrebi pentru că nu există nicăieri informațiile astea. Altfel, provocările mele de mamă adoptivă au fost la fel cu cele ale oricărui părinte: sunt pregătită să fiu mamă?, mă descurc?, dacă greșesc și traumatizez copilul?, unde pun limitele?….Există instinct matern și în adopție și el apare la un moment dat după ce copilul vine acasă și asta ajută mult.

3. Care au fost strategiile de supraviețuire a unei mame/familii care a adoptat?

Să nu fii singur! Să cauți oameni, în proximitatea ta (în același oraș) care au adoptat. Să îți faci timp să investești în întâlniri regulate, de câteva ori pe an, cu astfel de familii. Să vorbești deschis și onest despre adopție atât cu copiii cât și cu familia extinsă, educatorii și prietenii de familie. Să îți îngădui să greșești și să te ierți. Să ceri ajutorul. Nimeni nu reușește singur, e nevoie de satul ăla care te ajută să crești copilul. Să accepți că, oricât de mult te străduiești, vei greși dar iubirea este mai presus de orice și asta rezolvă multe.

4. Recomandați și altor persoane/familii care adoptă să-și noteze experiențele, trăirile, sentimentele, frustrările, putințele și neputințele, realizările și momentele marcante prin care trec împreună cu copilul/copiii adoptați? Adică să țină un jurnal?

Nu recomand nimic. ☺ Fiecare familie trebuie să identifice ce e mai bine. Să scrie, dacă scrisul e o plăcere. Să înregistreze vocal, dacă e mai la îndemână. Să fotografieze. Orice ajută și nu împovărează. Cu timpul, tot ce-ai salvat te ajută să evaluezi de unde ai preluat copilul și unde l-ai adus. Și e un sentiment extraordinar! E împlinerea vieții să înregistrezi progresul.

5. Vă mulțumim pentru timpul acordat!

Pentru cei interesați, mai multe detalii sunt disponibile la adresa:



Facebook

Se poate vedea viitorul într-o bezea?

Termenii „recompensă imediată” și„recompensă amânată” nu sunt incluși în dicționarele de specialitate de la noi. În Encyclopedia of Social Psychology editată de Roy F. Baumeister și Kathleen D. Vohs, termenul „Delay of gratification”, pe care l-am echivalat în limba română cu„recompensa amânată”, este definit astfel: „Rezistență la impulsul de a ...

O temă de cercetare: aroganța

Aflăm din presă că un ministru sau altul refuză invitația comisiilor parlamentare de a se prezenta pentru a da explicații. Nu este acesta un semn de aroganță? Liderii partidelor politice, când sunt intervievați în direct la Tv, nu spun ce opinie au în legătură cu o problemă de interes vital ...

Discursul de recepție în Academia Română, intitulat „Sociologia și visul României“, susținut de acad. Cătălin Zamfir

Înregistrarea video a discursului de recepție în Academia Română, intitulat „Sociologia și visul României“, susținut de acad. Cătălin Zamfir, Directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții. Răspunsul a fost oferit de acad. Victor Voicu, președintele Secției de științe medicale. Evenimentul s-a desfășurat marți, 25 octombrie 2022, ora 10:00, în Aula ...

Un model societal în criză!

Auzim cuvântul criză la tot pasul. Șoferii de taxi, acești veritabili experți ai gândirii cotidiene, vecinii și pritenii, toți sunt preocupați de criză. La nivel discursului politic, criza a devenit o amenințare permanentă. Experții și cercetătorii încearcă să contureze domeniile de manifestare a crizei. Criza este climaterică, ecologică, medicalâ, energeticâ, ...

Interviu Flavius Mihalache – România rurală în noul capitalism: 1990-2020

Stănescu, Iulian, & Mihalache, Flavius (Eds.). (2022). „România rurală în noul capitalism: 1990-2020”, Pro Universitaria. Volumul colectiv România rurală în noul capitalism: 1990-2020 a fost coordonat de Flavius Mihalache alături de Iulian Stănescu şi reprezintă rezultatul muncii echipei formate din membri cercetători științifici ai Institutului de Cercetare a Calității Vieții, ai ...

Slum-urile și urbanismul neoliberal: Reflecții asupra unei cercetări de teren

În ultima săptămâna din octombrie s-a stins Mike Davis, un bine-cunoscut teoretician și istoric al orașelor, în special al celor americane. Printre cărțile sale de succes se numără Planet of Slums, Urban Involution and the Informal Working Class (2006). În această carte, Davis demonstrează cu date cantitative și calitative că ...

Lansarea volumului omagial ”In memoriam Cornel Constantinescu, un sociolog pentru comunitate”

Joi, 10 noiembrie, la initiativa Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie din cadrul Universității din Pitești a avut loc lansarea volumului omagial ”In memoriam Cornel Constantinescu, un sociolog pentru comunitate”, apărut recent la Editura ProUniversitaria.  La eveniment au participat cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, colegi și ...

Compasiunea, emoție distinctă?

Cercetările referitoare la compasiune, în principal psihosociologice, se focalizează pe rolul compasiunii în relațiile interpersonale și pe expresia compasiunii, ca emoție distinctă, universală, împărtășită de antropoidele umane. Nu manifestăm compasiune – spre exemplu – când aflăm că o persoană, din neglijență, adormind cu țigara aprinsă în pat, și-a dat foc ...