Romania Sociala logo
Menu

Interviu cu Anemari-Helen Nițu, autoarea volumului „Jurnalul unei mame. Secvențe urbane cu copii, trafic, părinți, teme si altele”

autor:   4 October 2022  

Stimată doamnă Anemari-Helen Nițu, felicitări pentru volumul „Jurnalul unei mame. Secvențe urbane cu copii, trafic, părinți, teme si altele”, Editura CARTEX, 2020, p. 336.

  1. Vă rugăm să ne spuneți cum a luat naștere ideea unui asemenea volum?

Scrisul este terapeutic pentru mine. Ca și vorbitul. Dar, atunci când vorbim despre lucrurile cu care ne confruntăm, de multe ori emitem o emoție negativă. Pe când, atunci când scriem, putem să ne detașăm de neplăcere, să ne uităm la lucruri din perspective diferite, de undeva de sus, să râdem de noi și de viață. Și asta ajută să mergi mai departe, senin, fără bagaje emoționale inutile. Pe de altă parte, eu țin jurnale scrise pentru fiecare copil în parte, de când i-am adus acasă. La toate acestea se adaugă faptul că, vorbind public despre experiențele mele de mama adoptivă, de mama activă social și profesional dar cu doi școlari, de mama de copil cu CES, cumva am fost mereu abordată de alți părinți care au vrut să afle de la mine mai multe „trucuri de supraviețuire”. Și peste toate astea, a venit pandemia, care m-a copleșit și pe mine, la fel ca pe toți părinții cu școlari online, iar scrisul a fost gura mea de oxigen. Vedeți, cumva natural s-a născut acest volum. Iar el s-a născut cu ideea clară de a împărtăși cu ceilalți.

2. Ce aduce nou acest volum?

Cartea este scrisă de o femeie și mamă, nu de un specialist în parenting. Cartea nu dă sfaturi și nici nu oferă soluții. Cartea spune povești și le spune cu umor, nu cu obidă. Scopul cărții este să spună lumii întregi: nicio femeie, nicio mamă nu e singură! Nu e singura care nu mai poate, care nu știe ce să facă, care se teme, care are regrete, care greșește, care iubește… Am scris onest, fără să cosmetizez. Am scris în ritmul vorbirii mele. M-am deschis, chiar dacă asta a presupus un nivel mare de vulnerabilizare. Cartea surprinde toate ”pălăriile” pe care le poartă o femeie din România, vobește despre femeia care spală /calcă/face cumpărături și bucătărește, despre mamă, despre soție, despre femeia cochetă, despre femeia de carieră, despre femeia activistă… Cartea vorbește despre valori, despre sisteme (medical, educațional, de protecție a copilului…) și mereu apar în discuție soluțiile. Concluzia este că fiecare problemă are o soluție, trebuie doar să o identificăm. Și în carte apar soluțiile mele care nu sunt universal valabile și care, uneori, nu sunt cele mai bune. Dar asta e valoros, să poți împărtăși cu oamenii greșelile tale, să poți spune sincer că regreți și astăzi ai proceda diferit.

3. Povestiți în jurnal, într-un ton umoristic, experiențele prin care ați trecut de-a lungul timpului cu cei doi copii înfiați. Care considerați că au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat și cu care poate se pot confrunta și alți părinți, odată aduși copiii acasă?

Singura diferență în adopție, față de nașterea naturală, este că niciodată nu vei ști cu adevărat istoricul medical și emoțional al copilului tău și asta e chestiunea cea mai grea de care te izbești în special în primii ani de viață alături de copilul tău.  Dar, cu asta trebuie să faci pace pentru că altfel sapă încet și sigur pe interior până la boală. Medicii la care mergi cu copilul, în special în consiliere psihologică, trebuie să aibă experiență de lucru cu copii abandonați, cu anxietate de separare. Iar asta înseamnă să cauți, să întrebi pentru că nu există nicăieri informațiile astea. Altfel, provocările mele de mamă adoptivă au fost la fel cu cele ale oricărui părinte: sunt pregătită să fiu mamă?, mă descurc?, dacă greșesc și traumatizez copilul?, unde pun limitele?….Există instinct matern și în adopție și el apare la un moment dat după ce copilul vine acasă și asta ajută mult.

3. Care au fost strategiile de supraviețuire a unei mame/familii care a adoptat?

Să nu fii singur! Să cauți oameni, în proximitatea ta (în același oraș) care au adoptat. Să îți faci timp să investești în întâlniri regulate, de câteva ori pe an, cu astfel de familii. Să vorbești deschis și onest despre adopție atât cu copiii cât și cu familia extinsă, educatorii și prietenii de familie. Să îți îngădui să greșești și să te ierți. Să ceri ajutorul. Nimeni nu reușește singur, e nevoie de satul ăla care te ajută să crești copilul. Să accepți că, oricât de mult te străduiești, vei greși dar iubirea este mai presus de orice și asta rezolvă multe.

4. Recomandați și altor persoane/familii care adoptă să-și noteze experiențele, trăirile, sentimentele, frustrările, putințele și neputințele, realizările și momentele marcante prin care trec împreună cu copilul/copiii adoptați? Adică să țină un jurnal?

Nu recomand nimic. ☺ Fiecare familie trebuie să identifice ce e mai bine. Să scrie, dacă scrisul e o plăcere. Să înregistreze vocal, dacă e mai la îndemână. Să fotografieze. Orice ajută și nu împovărează. Cu timpul, tot ce-ai salvat te ajută să evaluezi de unde ai preluat copilul și unde l-ai adus. Și e un sentiment extraordinar! E împlinerea vieții să înregistrezi progresul.

5. Vă mulțumim pentru timpul acordat!

Pentru cei interesați, mai multe detalii sunt disponibile la adresa:



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...