Romania Sociala logo
Menu

Interviu cu CS II dr. Simona Ilie, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română

autor:   17 December 2020  

Simona Mihaiu

Ilie Simona, Tomescu Cristina și Rotariu Lucian (2019). „Viața în detenție: sistem și calitate”, București: Pro Universitaria, 237 pag.

Volumul este disponibil online în secțiunea Cărți a Bibliotecii Virtuale de Sociologie la adresa https://bibliotecadesociologie.ro/

– Felicitări pentru publicarea cărții! Vă rugăm să ne spuneți cum a apărut ideea acestui volum?

– Mulțumesc, în numele meu și al colegilor co-autori. Am menționat în preambulul lucrării, că acum câțiva ani, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a solicitat Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) sprijinul în realizarea unui studiu privind condițiile de viață în detenție.Se dorea o perspectivă nerutinată în studiul și practica penitenciară, a calității vieții. Toți cei trei autori ai volumului am participat la acel demers științific, dar doi dintre noi, eram la primul contact cu domeniul. Am înțeles cu acea ocazie că ne-practicianul, fie el cetățean obișnuit sau chiar decident, știe puțin despre acest mediu. Că este mult ”folclor” în imaginea pe care o avem despre mediul penitenciar și, totodată, că sunt estompate, ca să nu spun necunoscute, probleme foarte complexe, greu de demontat, ale sistemului. Asta m-a determinat, pe mine poate ceva mai mult decât pe colegii mei, să nu las ceea ce am aflat cu acea ocazie să rămână la stadiul de raport de cercetare către beneficiar.

– Volumul abordează teme de actualitate și foarte „sensibile” precum viața în detenție, caracteristici ale sistemului sau calitatea vieții persoanelor care trăiesc în acest „univers”.Ce ne puteți spune despre experiența studierii acestui domeniu?

– Temele de care aminteați sunt sensibile pentru că, ajunse în atenția publică, sunt interpretate după priceperea și interesul fiecăruia, într-un context dat. Iar contextul poate fi sensibil – economic, social, politic. Ele sunt însă probleme penitenciare cotidiene într-o societate care numără între valorile sale, umanismul și progresul. Am evitat să spun modernă sau dezvoltată, pentru că atenția pentru un minim decent de viață în mediul penitenciar nu este apanajul modernității. Poate doar faptul că vedem problema prin prisma calității vieții să se datoreze modernității. Aș exemplifica amintind reglementările secolului al XIX- lea din spațiul românesc, Regulamentele Organice de la 1831-ˊ32, dar nu numai, privind construirea de infirmerii pe lângă spațiile de detenție, asumarea de către stat a cheltuielilor pentru hrană, îmbrăcăminte, lemne pentru încălzire, lumânări etc. (și nu lăsate în seama familiei, a diverșilor donatori sau a deținutului însuși), pentru siguranța și curățenia spațiilor ca să nu se vatăme sănătatea vinovaților, igienă și îngrijire medicală, individualizarea pedepsei, participarea la un proces educativ după o primă etapă a detenției, ca și antrenarea în activități productive, reducerea pedepsei pentru comportament corespunzător și chiar liberarea pe chezășie, desigur diferențiat după gravitatea faptei. Acele prevederi nu erau numai de inspirație autohtonă, dar ceea ce voiam să spun este că preocuparea în această direcție nu este nouă. E drept, în perioada comunistă au existat niște pași înapoi în ce privește viața în detenție, situația socio-economică românească în ultimele decenii a fost dificilă pentru mare parte din populație, problema penitenciarelor a dobândit notorietate în rândul populațieiromânești într-o atmosferă de neîncredere în instituții și, poate, de aceea ne acomodăm mai greu cu perspectiva calității vieții penitenciare.

În ce mă privește, impactului realității penitenciare a fost major.A rezultat o carte despre penitenciar, ca sistem, deși motivația mea de a participa la acel studiu a fost să înțeleg ce se întâmplă în relația deținutului cu munca pe timpul detenției, pentru o perspectivă mai bună privind accesul și integrarea pe piața muncii ulterior detenției.

– Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre rezultatele și concluziile cărții.

– Sistemul penitenciar românesc a traversat relativ recent un proces de reformă. Deși demarat de peste un deceniu, oamenii încă se adaptează la schimbările pe care le-a presupus reforma.Și pentru legislația execuțional penalăexistă provocări. Nu cred că lumea nu cade de acord asupra nevoii de hrană suficientă, acces decent la baie, aer și lumină, spațiul minim disponibil, programe educative și terapeutice (care să adreseze diverse dependențeșivulnerabilități temperamentale), îngrijire medicală, muncă, contact cu familia, respect pentru viață, decență în monitorizare și supraveghere și alte asemenea. Provocarea este să le transpui în reglementări, dacă se poate concise și în armonie cu reglementări ale altor sisteme naționale cu care interferează (juridic, educație, sănătate, protecție socială, administrație și finanțe publice), care să coaguleze și să facă să lucreze eficient, constructiv, toate resursele și pârghiile utile în acest scop. Reforma sistemului nu privește doar sistemul, ci și lentila prin care societatea și fiecare sub-sistem privescmediul penitenciar.

Să dau un exemplu. Să nu ignori un om care intră în penitenciar cu o boală acută sau cronică sub niciun motiv, nici acela al fondurilor insuficiente, să nu se ajungă la septicemie sau deces de la o infecție la unghie sau după o încăierare, dar nici să nu se prezinte deținuții lunar la vizita medicală, în masă, în virtutea prevederii-directivă, care spune că deținutul ar trebui să aibă acces în orice momentla serviciu medical, fără întârzierea nejustificată a cererii.Prin reglementări trebuie să asiguri intervenție profesionistă în cazul primelor situații și să o eviți pe cea din urmă.Cum asiguri consultație stomatologică gratuită într-o localitatea care are, eventual, doar cabinet stomatologic privat? Prin deplasare de o zi sau transfer la o unitate penitenciară care are stomatolog, iar acestea nu sunt multe. De ce? Pentru că nu este tentant pentru stomatologii cu drept de practică să activeze în penitenciar. Orice transfer, pentru orice motiv, înseamnă escortă, mașină și benzină, timp și documente.

Este important de amintit și faptul că o treime dinte deținuți au sub 30 de ani, iar jumătate au sub 35 și că aproape două treimi dintredeținuți au cel mult gimnaziul absolvit. Numărul celor care știu cel mult literele care le compun numele este dureros de mare. Nu vorbim despre copii de 10-12 ani, care au ratat primii ani de școală din cauza  sărăciei, și cum-necum ar putea recuperamăcar alfabetizarea până la majorat, ci despre persoane de 20 de ani și peste, unii cu propriii lor copii, care depind de alții pentru a citi pe un monitor sau, să zicem, un anunț pentru un job. Este evident cât de ușor poate fi manipulată o astfel de persoană și, până la urmă, cât de greu îi este să rupă cercul infracțional care a dus-o acolo. Am aflat recent că între a ști și a nu ști să scrii, mai există un stadiu: a știsă scrii pe telefon. Ce ne spune asta? Nu în penitenciar, evident, căci acolo sunt interzise telefoanele mobile.

O schimbare despre care se vorbește mai puțin este cea a profilului populației penitenciare, mai exact creșterea ponderii celor cu studii măcar liceale în ultimii douăzeci de ani, urmare a extinderii, dar și a modului în care sunt sancționate infracțiunile non-violente. Încă puțini în raport cu totalul populației penitenciare, și pentru aceștia trebuie (acces la) programe/ activități cu sens, de altă natură decât pentru majoritatea deficitar școlarizată, pentru ca perioada de executare a pedepsei să nu fie niște ani ”săriți”, puși în paranteză, pentru ei și, implicit, pentru societate.

Desigur, nu este de omis problema spațiului de detenție. Nu suntem singura țară în această situație, dar asta nu este o consolare. Sunt multe persoane deținute în spații inadecvate, din cauza deteriorării  și/sau aglomerării. Importanța acestui aspect nu rezidă atât în dimensiunea fenomenului, cât în implicațiile pe care le are în alte aspecte ale vieții penitenciare: timp la baie și aer, nervozitate, stare psihică, relaționare cotidiană, programe educative, monitorizarea riscului situațiilor potențial periculoase. Practic în tot.Alternativele detenției, dintre care doar Probațiunea putem spune că s-a dezvoltat până acum la noi, nu ”scapă” pe cineva de pușcărie, ci evită pierderea de resurse umane și financiare, formulând o pedeapsă adecvatănaturiiinfracțiunii.Oarecum similar principiului diviziunii muncii.

Privarea de libertate uzează – starea de sănătate, relațiile familiale, relaționarea în general, adică sistemul de suport al individului nefurnizat de stat. Majoritatea populației penitenciare nu este acolo pentru a nu mai ieși vreodată. Detenții de 10 ani și peste, inclusiv pe viață, sunt sub 25% din total în majoritatea statelor europene, inclusiv în România. Detenții sub 3 ani sunt în România tot cca 25% față de 55-60% în Olanda, Norvegia, Danemarca, Polonia sau Rep. Cehă. Aceasta înseamnă că atunci când vor ieși, în mare parte, foștii deținuți vor gravita în jurul suportului social oferit de stat. În același timp, în România ultimilor decenii, problematica penitenciară a apărut marginal în paleta celor sociale, de unde și poziția sa codașă în lista de priorități privind cheltuielile publice.

Lucrarea abordează și alte aspecte, mai larg sau mai puțin prezenteîn studiul domeniului. Dintre cele din urmă aș aminti simbioza cu sistemul de protecție socială, dezvoltată deja, penitenciarul ca rezultantă a felului în care abordăm noi, ca societate, protecția socială. Apoi,importanța contextului socio-economic în care se formulează schimbări legislative specifice domeniului (context care poate presa sau poate bloca unele modificări) și, desigur,abordări mai recente privind calitatea mediului penitenciar, perspectiva sistemică. Atenția noastră față de diversitatea aspectelor a servit documentării complexității sistemului. Pentru toate aspectele discutate am căutat experiențe românești și străine, actuale sau mai puțin actuale, documentând perenitatea lor.

După toate cele amintite,vă provoc să numiți ceva mai complicat decât sistemul penitenciar.

– Ce așteptări aveți odată cu publicarea volumului?

– Să fie citit, nu? Lucrarea a fost gândită pentru o cât mai largă accesibilitate. Stilul redactării și abordarea sistemicăo fac de interes și profesioniștilor în oricare dintre domeniile cu care interferează, pentru a înțelege mai bine sistemul penitenciar. Cred că poate fi utilă și practicienilor, pentru că duce dincolo de foarte multele reguli și regulamentepe care le au de respectat; explică de ce, prezintă și alte perspective sau soluții la probleme cu care se confruntă. Desigur, au și dumnealor oportunitateaunor schimburi de experiență, dar nu toți angajații unui sistem merg în schimburi de experiență.

– În finalul interviului, care sunt temele de cercetare pe care v-ați propus să le abordați în viitor?

Personal, aș dori să continui cercetarea în acest domeniu, al calității mediului penitenciar. Eventual un studiu la nivel de sistem. Recent am avut ocazia unui pas mai aproape de acest țel, dar mai este cale lungă. Apoi, într-un sistem recent demilitarizat, cu pensionări în bloc acum 2-3 ani urmare a unor schimbări legislative, și deci cu o prezență extinsă a tinerilor în sistem, problematica și perspectiva personalului penitenciar este o direcție care nu trebuie trecută cu vederea.

– Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

– Cu mare drag!



Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale

Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale, București, Editura Pro Universitaria, 2021 (302 p. 44,20 lei) Motto-ul cărții: „Publicitatea este știință, tehnică, artă și conștiință”. Ne face o deosebită plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea. Structura cărții cuprinde două părți: I) ABC-ul publicității (123 de pagini); II) Abordarea psihosociologică a publicității ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (I)

Am participat la reinstituționalizarea învățămntului sociologic în comunism și la prefacerea lui în capitalism. Despre aceste evenimente și despre „amănuntul biografic” depun mărturie. Nu încerc să adun pietricele și fire de nisip pentru a-mi ridica un soclu. Am păcatele mele. Și nu puține. Îmi atribui, totuși, calitatea de a nu ...

Exerciții de gândire sociologică: oscilația mondial/național

Mulți se întrebă: cum s-ar putea realiza o lume mondializată ? Acum, lumea este compusă din ”țări”. Dar economia pare să devină tot mai mondializată. Cum va putea lumea să fie în aceste condiții ?  Problema este că economia, în realitate, nu e atât de mondializată cum s-a tot spus. Toate ...

Există distinct o paradigmă a sociologiei românești?

Mi-am amintit o banalitate despre poziția specială a sociologiei. Uneori însă banalitățile sunt importante de avut în minte. Sociologia este știința societății. Dar e nevoie de o precizare care explodează simplitatea definiției. În primul rând, sociologia, prin  vocația ei e ”universală”, o știință de oriunde și oricând. Există lucrări de ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (II)

Asistent universitar: nici student, nici profesor  Oricât ar fi de prozaic, mi-am cerut transferul la Universitate şi pentru că asistenţii stagiari primeau un salariu mai mare decât cercetătorii stagiari în institutele Academiei R.S.R. Prin Ordinul Nr. 1595 din 8.11.1968, semnat de Rectorul prof. dr. doc. Jean Livescu, am fost numit „în ...

Sociologii în comunism. Începuturile unei profesii fără statut*

Notă. Profesorul Septimiu Chelcea a avut bunăvoința de a-mi acorda acest interviu online pentru volumul în pregătire. Lucrarea reunește amintirile absolvenților din Promoția 1975. Sorin Mitulescu: Domnule profesor ați predat cursul de „Metode și tehnici de cercetare sociologică” la seria noastră. Cu toată stima, aș vrea să vă adresez câteva întrebări ...

Binele și infantilizarea

Libertatea de a gândi  Libertatea de a gândi a fost totdeauna un fel de boală. Iată-ne vindecați! Asta o spunea eseistul Philippe Muray în anii 1990. Zilele astea mi-am amintit de analiza psihanalitică a socialismului din România,  pe care o face Vasile Dem Vasilescu în cartea În căutarea sinelui (2014). El vorbește ...

Unde începe și unde se termină fericirea la actori – III

Experiența 5 Actorul B, creează liniștit în marile teatre din România și, mai mult decât atât, reușește să își aloce timp și pentru spectacole independente, turnee, filme, reclame ș.a.m.d. . Un actor complex, talentat, dedicat – o vedetă în adevăratul sens al cuvântului apreciat de public pentru munca și talentul său. ...