Daniel Nițoi (2023) Teatrul și criza lumii moderne, Editura Pro Universitaria, București
- Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele
publicării acestui volum?
Vă mulțumesc mult pentru interviu! Sincer, eu scriu și scriu destul de mult despre
ceea ce observ în jurul meu, despre viața celor ce mă înconjoară. Pe cele bune, pozitive
le las să prindă viață prin articole și cărți. Pe cele mai puțin pozitive le închid în sertar în
speranța că acolo se vor opri tristețile și nedreptățile din viața oamenilor. Astfel, după ce
am absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”
în București, după un masterat în regie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca,
după un masterat la Academia de Studii Economice și o facultate de drept absolvită în
paralel cu munca din lumea artei, am fost motivat să mă orientez pentru un doctorat în
sociologie. Doctorat care mi-a schimbat foarte mult perspectiva, nu doar asupra felului în
care scriam până atunci, ci și a modului în care trebuie transmis mesajul către public. Iar
această carte face parte din munca de cercetare pentru lucrarea finală.
Este drept, că în ultima vreme, datorită locului de muncă din „Institutul de
Cercetare a Calității Vieții”, Academia Română am fost mai aplecat în a scrie texte mai
teoretice, fiind atent la distincțiile conceptuale, texte mai argumentate academic. Nu știu
dacă am reușit în totalitate să fiu strict în această carte, dar mă străduiesc să mă
perfecționez și să ofer oamenilor studii și gânduri care să ajute la îmbunătățirea calității
vieții lor. Cartea a luat naștere datorită încrederii pe care mi-au oferit-o coordonatorii mei
de doctorat încurajat în a scrie despre lucruri și fapte care pot deveni și propuneri pentru
modele de politici sociale și care pot influența în bine calitatea vieții actorilor în
particular și a oamenilor în general. Atunci când aceste scrieri s-au adunat sub cupola
aceluiași gând de cercetare a calității vieții actorilor și modul în care aceștia percep și
influențează societatea, s-a născut și ideea de a le împărtăși oamenilor (mai întâi prin
articole, eseuri și în final prin această carte) pentru a găsi împreună explicații și soluții
către o bunăstare individuală și colectivă. - Ce aduce nou cartea dumneavoastră față de literatura existentă în domeniu?
În primul rând povești de viață, povești reale ale actorilor și modul în care percep
ei lumea/societatea, dincolo de neajunsuri și fapte generatoare de tristețe. Felul în care își
construiesc viața conștienți sau mai puțin conștienți că prin meseria lor influențează și
viața celorlalți care, de cele mai multe ori, îi consideră drept exemple. Mai mult decât
atât, am încercat să dezvolt două căi de percepție și implicare de ambele părți. Prima
parte, puțin mai teoretică, din perspectiva socială a publicului – cum influențează teatrul
și arta în general spațiul comunitar de viață și ce reprezintă acesta în structura societății.
Iar a doua parte, prin povești și exemple individuale de viață, felul în care actorii își
percep influența propriei lor activități/profesii în modelarea artistică a publicului prin
funcțiile sociale ale artei. Am încercat să subliniez implicit rolul și semnificația valorilor
artistice prin mesajele simbolice ale teatrului în modelarea și trăirile spirituale ale
publicului căruia i se adresează.
- Care au fost cele mai mari provocări întâmpinate în realizarea volumului?
Strictețea scrierii academice. Îmi place să „zburd” prin cuvinte, să las imaginația
să curgă. Însă, în acest caz (deși știu că am scăpări) a trebuit să am grijă în permanență să
fiu cât mai clar în exprimare și cât mai exact, cu argumente mai obiective care să mă
depărteze de capcana de a-mi spune propria opinie, sau de a fi subiectiv din cauza
faptului că și eu lucrez în acest domeniu plin de metafore, de simboluri dar și de
neajunsuri teoretice. Neajunsuri care pot crea frustrări personale pe care la un moment
dat ajungi să nu le mai sesizezi și să le expui. Iar publicul nu are nicio vină pentru asta și
nu trebuie încărcat cu informații care nu aduc nimic constructiv.
- Ce rezultate de cercetare v-au suprins cel mai mult?
Sincer, munca mea în teatru mă surprinde zi de zi. Este o meserie surprinzătoare
pentru că nimic nu este la fel de la un rol la altul, de la un spectacol la altul. Și pur și
simplu nu poți exprima ce este bine și ce rău, sau ce este bun și ce este greșit. Fiecare
abordare din teatru are scopul ei, să amendeze valorile vieții sau să le promoveze, să
expună viața și întâmplările unor oameni care au existat sau există încă în jurul nostru.
Rolul social al teatrului pentru calitatea vieții publicului este definitoriu aici. Prin teatru
publicul trăiește și retrăiește istoria lui personală. El are o funcție cathartică de descărcare
a neîmplinirilor, a frustrărilor individuale și de o echilibrare a comportamentului dorit.
Cine poate spune că este greșit ce a făcut Marina Abramovich în experimentul său? Putea
să moară datorită libertății totale pe care a oferit-o publicului. A greșit? Probabil. Însă,
dacă acest experiment nu ar fi avut loc, nu am fi știut niciodată cât de departe poate
merge publicul prin implicarea lui. Teatrul ar fi fost vitregit de varianta implicării totale a
publicului. Și astfel s-a învățat o lecție, câtă imprevizibilitate îți dorești să ai din partea
publicului implicându-l, sau cât de precaut trebuie să fii ca autor al operei în relația
directă cu publicul.
- Cui se adresează lucrarea dumneavoastră?
Tuturor! Indiferent de pregătire. Consider că arta prin formele ei variate de
adresabilitate este dedicată tuturor celor ce doresc să vină într-o lume a perfecționării
sensibilității umane și a cunoașterii realității din jurul nostru prin intermediul simbolurilor
. Prin artă și prin teatru oamenii tind să se perfecționeze și să-și rafineze gusturile
artistice.
- Ce mesaj ați dori să adresați cititorilor interesați de această carte?
Să nu privească această carte strict ca pe un studiu rigid în domeniu. Dimpotrivă,
să se bucure de poveștile actorilor și să ia ce consideră ei că e mai bun din toate. Și, cel
mai important, după ce trec prin filtrul lor personal toate gândurile expuse aici, să
realizeze ce înseamnă responsabilitatea faptelor și gândurilor lor de zi cu zi pentru
ceilalți. Să conștientizeze că în funcție de această responsabilitate asumată sau nu,
construiesc împreună cu cei din jurul lor viitorul pentru generația ce vine.
- Care sunt principalele concluzii rezultate în urma realizării cercetării științifice?
Este mult de spus, dar consider că trebuie să realizăm că arta în general, nu doar
teatrul, trebuie ținută departe de cuantificarea ei în materie. Arta trebuie să fie accesibilă
tuturor indiferent de statusul social. Ea trebuie nu doar să educe, ci să apară și ca un
îndemn permanent către autoperfecționare, o reflecție spirituală înaltă prin trimiteri la
valorile consolidate ale civilizației moderne. Așa ea poate să completeze satisfacția cu
viața și să reprezinte un element cheie în bunăstarea individuală și colectivă. Ea poate să
întregească gradual aspirația omului dintotdeauna spre fericire. O altă concluzie la care
am ajuns este aceea că actorii, deși în peisajul social actual sunt considerați ca
„anormalii sistemului” ( în sensul că sunt mai defavorizați din punct de vedere financiar
față de alte categorii profesionale/meserii), aceștia au o fericire aparte, o trăire interioară
născută din bucuria de a dărui celorlalți părți ale propriului suflet.
Vă mulțumim pentru timpul acordat!
Mai multe detalii privind cartea sunt disponibile la adresa:
https://www.prouniversitaria.ro/carte/teatrul-i-criza-lumii-moderne/
O recenzie a volumului este disponibilă la adresa:
https://revistasociologieromaneasca.ro/sr/article/view/1792
