Politici sociale în România după 30 de ani. Așteptări și răspunsuri, coordonatori Elena Zamfir, Mălina Voicu, Simona Maria Stănescu, 394 pagini, Editura Academiei Române, București, 2020
– Felicitări pentru publicarea cărții! Vă rugăm să ne spuneți cum a apărut ideea acesteia?
– Mulțumesc mult. Felicitările, consider că trebuie adresate însă tuturor celor 21 de autori care au făcut posibilă apariția acestui volum și celor două colege, Mălina Voicu și Simona Maria Stănescu care au fost alături de mine în coordonarea lucrării. De asemenea, consider că se cuvin sincere mulțumiri și felicitări și celor de la editura Academiei Române (redactor Călin Dimitriu, tehnoredactor Carmen Munteanu, designer de copertă Mariana Șerbănescu), Simonei Mihaiu, secretar tehnic, care au contribuit la apariția îngrijită și la timp, în condițiile nu tocmai prietenoase cauzate de pandemia Covid 19. Ideea acestei cărți dedicată evaluării politicilor sociale este în fapt strâns legată de proiectele de cercetare și programele de reconstrucție instituțională la care am participat direct după 1990. De aceea inițiativa unui volum de studii de autori pe politici sociale în România nu este deloc una întâmplătoare și nici una singulară în publicațiile din domeniul politicilor sociale coordonate de mine.
– Volumul se concentrează pe politicile bunăstării individuale și colective, dar și pe necesitatea unor măsuri active de suport pentru grupuri vulnerabile. Ce aduce nou acesta?
– Volumul, deși cuprinde studii independente, le prezintă puse într-o ordine logică a unității de conținut referitoare la politicile sectoriale analizate, încercând să întregească cât mai realist profilul general al politicilor publice în dinamica lor în ultimii 30 de ani. Analizele autorilor bazate pe date statistice la nivel european subliniază că inegalitatea și polarizarea socială au crescut mult în ultimii ani, iar formele excluziunii sociale au atins cote din cele mai mari pentru România comparativ cu țările UE. În consecință, volumul accentuează o nouă orientare a politicilor sociale de deplasare de la politici strict limitate anti-sărăcie la programe dinamice, orientate pe incluziune și justiție socială, egalitate de șanse și oportunități egale. Această viziune este tot mai prezentă în spațiul politicilor sociale europene și ea a fost dominantă în procesul de aderare la UE. Sunt subliniate aici tendințele noi din politicile sociale care, în ansamblul satisfacerii cerințelor/nevoilor umane, iau în calcul și impactul factorilor sociali non-economici asupra bunăstării individuale și colective. Aceștia completează în fapt un profil complex-multidimensional al calității vieții și al cerințelor de dezvoltare umană. Astfel, în centrul dezvoltării este pusă o „creștere economică incluzivă social” și nu una în sine.
– Cum apreciați perioada de început a politicilor sociale în sfera cercetării?
– Îmi amintesc că s-a format atunci, în 1991, o echipă interdisciplinară de specialiști în domeniul științelor socio-umane și economice care au dezvoltat proiecte majore la nivel național și internațional centrate pe analiza riscurilor sociale, pe nevoile grupurilor marginalizate și pe identificarea problemelor sociale complexe ale tranziției. Derularea acestor programe s-a finalizat prin rezultate vizibile atât în planul construcției instituționale dar și în cel al pregătirii de specialiști în domeniu. Necesitatea specializărilor în politici sociale s-a extins apoi rapid în mediul academic de cercetare și în cel universitar, cu reverberații imediate și în sfera decidenților politici, a actorilor sociali comunitari, a proiectelor derulate de ONG-uri. În fapt, traiectoria politicilor sociale pe parcursul tranziției nu a fost una lineară, orientată clar, progresiv pe răspunsuri concrete la problemele tranziției. Mai degrabă, profilul politicilor sociale în cei 30 de ani a însoțit cursul tensionat al evenimentelor din tranziție, plin de contradicții, de confuzii, dominat de o logică exterioară rezolvării problemelor sociale, adesea de neînțeles pentru specialiștii în domeniu și pentru actorii sociali. Au existat discrepanțe mari între intențiile explicit exprimate în strategiile guvernamentale și în programele ideologice ale partidelor politice și vizibilitatea lor în planul schimbărilor reale. Din respect pentru memoria colectivă, aș dori să fac o scurtă precizare privind istoria politicilor sociale, atât ca temă de cercetare științifică cât și ca profil universitar de specializare în România postdecembristă. O preocupare explicită pentru politicile sociale ca domeniu de cercetare a apărut încă din 1990, imediat după Revoluție, odată cu înființarea Institutului de Cercetare a Calității Vieții în cadrul Academiei Române. Aici, politicile sociale figurează ca obiectiv central al planurilor anuale de cercetare. Aproape concomitent a apărut preocuparea pentru dezvoltarea acestui domeniu la nivel universitar, în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială -Universitatea din București. Deși inițial aceste preocupări pentru politicile sociale au apărut pe două căi instituționale distincte, Institutul de Cercetare a Calității Vieții-Academia Română și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială-Universitatea din București, evoluția lor în timp a marcat o strânsă și bună cooperare interinstituțională. Interesant de remarcat și poate nu întâmplător, motivarea pentru analiza și evaluarea politicilor sociale în România postdecembristă s-a suprapus cu relansarea profesiei de sociolog și asistent social. De menționat că în perioada de început a tranziției mediul academic de cercetare a răspuns la solicitările factorilor politici decidenți prin participare directă la programele naționale de construcție a sistemului administrativ instituțional de asistență socială și protecție socială.
– Care sunt cele mai importante proiecte științifice privind politicile sociale, realizate de dvs. în ultimii ani?
– Pentru mine personal, tema politicilor sociale ca domeniu de interes științific apare după 1991 când, în calitate de șef de catedră la Psihologie și Asistență Socială la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, am introdus politicile sociale ca obiect de studiu pentru studenții de la sociologie și asistență socială. Mai târziu, în 1993/94 politicile sociale apar ca profil distinct de specializare pentru studenți, apoi în 1995 ca program de master și ca specializare prin programe doctorale și postdoctorale. Aici am coordonat mai multe proiecte naționale și internaționale focalizate pe politici sociale în asistență și protecție socială, pe incluziunea grupurilor vulnerabile și a romilor, politici de gen, politici pentru copil și familie, politici de ocupare, politici anti-sărăcie și dezvoltare comunitară, incluziune socială a persoanelor cu nevoi speciale, toate finalizate prin cărți, volume colective de studii, rapoarte de cercetare, articole etc. Evaluarea activității acestor proiecte a fost una încurajatoare pentru noi, echipa românească, prin premiile și distincțiile naționale și internaționale primite.
În ultimii ani, am coordonat alături de colegii din Institutul de Cercetare a Calității Vieții cercetări naționale și internaționale finalizate în volume colective. Amintesc doar câteva:
- Politici sociale. România în context european (coord. Elena Zamfir și Cătălin Zamfir), Editura Alternative, București, 1995.
- Prezent şi perspective în cultura romă în viziunea intelectualilor, liderilor şi oamenilor de succes romi (coord. Elena Zamfir și Vasile Burtea), Editura Grupul de presă, Bucureşti, 2012.
- The European Culture Of Human Rights. The Right to Hapyness (coord. Elena Zamfir și Fiolemena Magino), The Cambridge Scholars Publishing, 2013.
- Asistența Socială în România după 25 de ani: răspuns la problemele tranziției (coord. Elena Zamfir, Simona Stănescu, Daniel Arpinte), Editura Școala Ardeleană, Eikon, Cluj-Napoca, 2015.
- Calitatea Vieții. Un proiect pentru România (coord. Elena Zamfir și Iuliana Precupețu), Editura Academiei, 2018.
– Dat fiind contextul actual, cauzat de pandemia COVID-19, ce vă propuneți să cercetați în continuare? Care sunt recomandările dumneavoastră de cercetare pentru specialiști din domeniul social?
– Desigur, intențiile mele pentru următorul volum colectiv pe tema Politicilor sociale în România se vor orienta spre „schimbări petrecute în politicile sociale în timpul pandemiei Covid 19”. Acum se pot face și s-au făcut doar evaluări provizorii, pe o perioadă scurtă, de aproape un an și care oricum s-au finalizat mai mult cu întrebări pentru politicile sociale decât cu răspunsuri clare la riscurile noi apărute. Gestionarea acestei perioade prin politici sociale s-a dovedit a fi una grăbită, incoerentă, dezarticulată, într-un climat social-politic, dominat de panică, haos și incertitudini în decizii politice. Pe un fundal al îngrijorării populației produs de noul virus, paradoxal, în această perioadă, lupta politică pentru putere, de altfel, cu totul nejustificată în contextul pandemiei, a apărut constant în dezbaterile publice ca temă explicită sau implicită. Lipsa unui profesionalism în gestionarea crizei prin refuzul de comunicare și cooperare a decidenților politici cu specialiști în domeniu, cu actori politici și sociali au fost principalii factori cauzali responsabili de neperformanța măsurilor de prevenție și de răspândire a virusului. Întrebări multiple apar ca noi provocări majore pentru cercetarea socială: cum va arăta viața și civilizația noastră după ieşirea din această criză. Cât de diferit va fi noul model de viață față de cel de până acum? Cât de mult va afecta el standardul de viață al românilor? Care va fi stilul de viață al omului și calitatea vieții lui? Cum vor arăta relațiile interpersonale? Dar relațiile de muncă? Cum se va înțelege bunăstarea individuală? Dar cea colectivă? Ce conținut nou va avea fericirea, satisfacția cu viața sau noul model afectiv-emoțional?
– Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
– Cu drag!
Mai multe detalii pentru cei interesați sunt disponibile la adresa:
