Interviu realizat de asist. univ. dr. Sergiu-Lucian RAIU cu prof. univ. dr. Cristina OTOVESCU, autoarea volumului Politica României de gestionare a pandemiei de Covid-19, Editura Academiei Române, București, 2022, p. 281
1. Vă rugăm să ne spuneți cum a luat naștere ideea unui asemenea volum?
A luat naștere din dorința de a relata și explica ceea ce s-a întâmplat în țara noastră după declanșarea pandemiei de Covid-19 și recunoașterea acestui pericol la scară planetară. Ne amintim că, după ce China s-a declarat neputincioasă în stoparea valului de infecții virale respiratorii, în cursul lunii decembrie 2019, directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a comunicat faptul că monitorizează fenomenul, apoi a declarat că îl urmărește „cu îngrijorare” , după care, în martie 2020, a recunoscut transmiterea virusului SARS-CoV-2 la scară mondială și a indicat un „grad de alertă ridicat” pentru serviciile medicale și autoritățile publice. Aceasta în condițiile unei expansiuni rapide a virusului, care, în final, s-a depistat în peste 231 de țări și teritorii din întreaga lume.
De asemenea, știm că a fost un virus necunoscut și că, în consecință, nu existau medicamente și terapii de răspuns adecvate, căutându-se soluții de moment, mai ales în statele dezvoltate. Prin urmare, provocarea a fost generală, dar modalitățile de reacție au fost naționale, în funcție de resursele și posibilitățile ori mijloacele fiecărei țări, așa încât s-a conturat o experiență românească, pe care o analizăm în cartea noastră.
2. Ce aduce nou acest volum?
Pe scurt, am putea spune că tema este inedită, deoarece fenomenul pandemiei Covid-19 nu a existat în trecut. El a apărut și s-a manifestat puternic în perioada 2020-2022. Apoi, noutatea este dată și de îmbinarea analizei statistice cu analiza sociologică a valurilor și dimensiunilor fenomenului viral, la nivel național, european și mondial, de examinarea comparativă a acestora, de evaluarea efectelor legislației introduse pe durata pandemiei, la care adăugăm și subliniem perspectiva sistemică de abordare. Aceasta ne-a condus la trei categorii de factori, prin prisma cărora a fost caracterizată experiența românească în timpul pandemiei de Covid-19: rolul guvernului și al diferitelor instituții ale statului pentru limitarea transmiterii virusului în societate, rolul diferiților specialiști în perioada crizei sanitare și rolul populației și al oamenilor în general, sub aspectul atitudinilor, emoțiilor, gândurilor și opiniilor referitoare la situația specifică din România și cum a fost trăită de aceștia.
3. Povestiți în carte despre reacția autorităților, specialiștilor și ale populației, în general despre răspunsul la Pandemia COVID-19? Care considerați că au fost principalele provocări cu care s-au confruntat acești 3 actori și cum considerați că a reacționat România comparativ cu alte țări?
Reacția autorităților, în speță a Guvernului, s-a axat pe intervenția Ministerului de Interne, la care s-a adăugat și contribuția președintelui României, care, în mare, au gestionat problemele politicii de sănătate publică și am putea spune că au monopolizat și comunicarea cu populația, prin intermediul posturilor naționale de televiziune. Însă nu a lipsit nici implicarea Ministerului Sănătății, care din 31 martie 2020 a pus în aplicare un „Plan de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de Covid-19” . La noi, procesul de testare a populației la virus a început anemic, organizarea sistemului de sănătate publică fiind deficitară, traversând o perioadă de criză îndelungată. Inițial au lipsit nu numai medicamentele și rețetele de tratament aplicate în alte țări, dar și materialele necesare de protecție a personalului medical contra virusului letal (măști, combinezoane, dezinfectanți etc). În plus, contribuția specialiștilor nu a fost suficient valorificată, precum în SUA, de pildă, unde președintele țării, Donald Trump, și doctorul Anthony Fauci apăreau împreună pentru a asigura legăturile cu publicul și a conferi încredere în măsurile sanitare adoptate. De notat că, pentru combaterea epidemiei de Covid-19, guvernele au fost determinate să adopte unele măsuri care au afectat o serie de drepturi ale cetățenilor, cum ar fi: dreptul la muncă, dreptul la liberă circulație, dreptul la învățământ și educație și altele. În cartea noastră sunt prezentate pe larg contribuțiile unor specialiști (medici, sociologi, psihologi, asistenți sociali) și instituții de prestigiu, precum Academia Română, la fundamentarea unor măsuri strategice de securitate națională, de rezolvare a crizei sanitare și de redresare economico-socială a țării. Populația a trăit cu spaimă manifestarea epidemiei virale în România, teama de îmbolnăvire și frica de moarte fiind dominantele fondului său emoțional în primele luni de epidemie. Peste 80% dintre români au considerat că Guvernul este dator să ofere ajutoarele necesare celor afectați de boală, de încetare forțată a activităților etc., iar 92 la sută au reclamat nevoia de socializare acută, în condițiile izolării constrânse.
Comparativ cu alte țări, România a reacționat în consens cu măsurile adoptate de Comisia europeană, însă trebuie spus că aceasta nu s-a pronunțat cu fermitate încă de la începuturile pandemiei pentru a avea o strategie comună de reziliență și acțiune. Nici acum, fenomenul pandemiei de Covid-19 nu s-a epuizat, dovadă că între 15 februarie 2022 și 7 iulie 2023 și-au pierdut viața din cauza acestei boli încă 6.360 de români, dintr-un total de 68.240 persoane decedate în România, din 2020 până în prezent, ca urmare a virusului. În aceeași perioadă de timp, pe plan mondial s-au înregistrat încă 822.879 vieți distruse de virus. Diferența este că, în România, rata de mortalitate a fost în perioada evaluată mai mare, adică de 2 la sută, pe când în Europa de 0,82 la sută, iar în întreaga lume de 0,99 la sută.
