Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de N-E a României și cuprinde cele 6 județe ale regiunii. Printre obiectivele acestor centre care sunt acum în faza de pionierat în România și implicit Centrul COACH-USV se numără promovarea științei și a rezultatelor cercetării științifice în rândul tinerilor și publicul larg din Regiunea de Nord-Est a României și atragerea acestora spre cercetare, precum și pentru a ilustra importanța cercetării în dezvoltarea socială și economică a comunității. Sergiu Raiu, consilier sociolog în cadrul Centrului COACH-USV* a stat de vorbă cu Tudorel-Constantin Rusu, cadru didactic al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice – Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care recent a publicat un volum ce cuprinde rezultatele cercetării sale doctorale pe o temă religioasă și anume resursele oratoriei clasice în discursul pastoral. Redăm mai jos interviul integral, mulțumind pe această cale domnului asist. univ. dr. Tudorel-Constantin Rusu pentru răspunsurile oferite.
Tudorel-Constantin Rusu (n. 1987), originar din Vicovu de Sus – Suceava, este cadru didactic al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice – Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Dublu licențiat – în Teologie Ortodoxă și Jurnalism –, cu studii masterale în domeniul Relații Publice și Publicitate, și-a susținut în 2023 teza de doctorat sub coordonarea profesorului Constantin Sălăvăstru. În perioada 2011-2022 a fost reporter și redactor (Ziarul Lumina, portalul doxologia.ro) în cadrul Departamentului Media și Comunicații al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În perioada 5 februarie 2018 – 31 mai 2018, în timpul studiilor doctorale, a efectuat un stagiu de cercetare la „Università degli Studi di Salerno”, Italia. În 2019 a fost unul dintre câștigătorii concursului internațional OrthPhoto Awards, fotografiile selectate fiind expuse în cadrul galei de premiere din Bialystok – Polonia. A fost membru în comitetele de organizare a unor manifestări academice naționale și internaționale. Domeniile de interes predilecte, în arealul cărora a activat profesional și a elaborat de-a lungul timpului mai multe articole științifice, cu participări la conferințe naționale și internaționale, sunt mass-media, media digitală, fotojurnalismul, retorică și teoria discursivității.
1. Anul acesta a apărut la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cartea „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”, un volum de 298 pagini, a cărui autor sunteți. Ne spuneți cum a luat naștere ideea unei asemenea cărți?
Mai întâi de toate, este important să menționez că această carte, care este și debutul meu editorial ca unic autor, reprezintă forma adaptată pentru publicare a tezei de doctorat intitulată Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral, pe care am elaborat-o în domeniul Știinţele comunicării subcoordonarea profesorului universitar doctor Constantin Sălăvăstru. Revenind acum la întrebarea dumneavoastră, subliniez că am încercat să răspund la ea și în cuprinsul lucrării, mai exact în primul capitol, al cărui titlu este tot o întrebare: Cum am ales/ m-a ales această temă de cercetare?. Astfel, pot spune că, în calitate de absolvent a două facultăţi – Teologie Ortodoxă (specializarea Teologie Pastorală) și Litere (specializarea Jurnalism și Știinţe ale Comunicării) – și al programului de masterat Relaţii Publice și Publicitate din cadrul Facultăţii de Filosofie și Știinţe Social-Politice, cât și în calitatea profesională de reporter și, ulterior, redactor la primul cotidian creștin din ţară, am fost preocupat de comunicarea Bisericii Ortodoxe din această perspectivă interdisciplinară, a discursivității dinăuntrul și din afara cadrului instituţional. În perioada 2011-2022, ca obligație profesională, am audiat și urmărit sute de predici la faţa locului, în timpul deplasărilor jurnalistice de teren, precum și numeroase predici în format audio-video, în vederea selectării pasajelor relevante pentru publicul ţintă și a transcrierii acestora în cele peste 3.000 de articole jurnalistice publicate ulterior. În teza de licenţă de la specializarea Jurnalism, precum și în teza de disertație, am încercat să aflu cât mai multe detalii despre suportul tehnic, filosofia de lucru şi complexitatea discursului mediatic online al Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales despre principalele surse care-i generau conţinutul. Deși iniţial îmi doream să continui cercetarea doctorală în domeniul mass-mediei religioase, subiectul propus de profesorul coordonator Constantin Sălăvăstru – Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral – m-a cucerit, luând în considerare atât ineditul și interdisciplinaritatea tematicii pe care urma să o cercetez, cât și criteriul aplicabilității ulterioare a contribuțiilor pe care le poate aduce o asemenea abordare. Acesta este, în mare, traseul intrinsec al apariției acestui volum.
2. Ce aduce nou acest volum?
Privit la modul general, volumul, după cum reiese chiar din partea a doua a titlului – Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral –, încearcă să aducă împreună două domenii cu istorii și tradiții îndelungate și complexe – oratoria clasică și discursul pastoral creștin. Cercetarea mea însă nu doar juxtapune teoriile și tehnicile a două universuri discursive, ci propune mai mult de atât. În primul rând, încearcă să descopere, sau mai bine zis să redescopere, legătura, interferența dintre acei „fii ai elenismului și Părinți ai Bisericii”, așa cum îi numește Susanne Elm pe cunoscuții ierarhi-oratori Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Hrisostom, și exponenții retoricii clasice greco-romane – în speță Platon, Aristotel, Cicero și Quintilian. În al doilea rând, cercetarea ajunge și în contemporaneitate și încearcă să actualizeze epistemic câteva dintre conceptele și tehnicile oratoriei greco-romane în rândul emițătorilor din prezent ai discursului de amvon creștin-ortodox.
Așadar, ineditul volumului meu are la bază tocmai această „lărgire a contextului” discursului pastoral printr-o abordare interdisciplinară și dintr-o perspectivă retorică, precum și umplerea unui gol în spaţiul românesc printr-o lucrare sistematică despre tripticul ethos-pathos-logos în discursul pastoral de ieri și de astăzi al Bisericii Ortodoxe Române. Bineînțeles, există volume și studii românești care au ca obiect de cercetare discursivitatea bisericească, predica și predicatorul, dar acestea au, cu precădere, o abordare omiletică pur confesională sau o perspectivă strict lingvistică. În mod firesc, unele dintre aceste cercetări fac referire la triada ethos-pathos-logos, însă nu o tratează într-un mod exhaustiv și nu în mod exclusiv prin optica retoricii clasice.
3. Ce reprezintă însă, în mod concret, ethos-ul, pathos-ul și logos-ul – preocuparea centrală a acestei cercetări?
Preluând cel mai probabil o distincție din tradiția școlii lui Isocrate, Aristotel arată în Retorica sa că dovezile care nu țin de orator, ci există dinainte (martorii, mărturisirile smulse sub tortură, scrierile etc.) sunt extratehnice sau extrinseci, adică nu aparțin acelei tékhne rítoriki – artei retorice, iar dovezile care sunt „procurate cu ajutorul discursului” sunt tehnice sau intrinseci. Dovezile tehnice, care vin din interiorul artei oratorice, sunt de trei feluri, după cum scrie Stagiritul în Cartea I: „primul constă în caracterul vorbitorului, al doilea – în punerea auditoriului într-o anume dispoziție, al treilea – în discursul însuși, datorită faptului că el demonstrează sau poate demonstra”. Avem așadar triada persuasivă clasică ethos, adică caracterul, autoritatea și credibilitatea oratorului, – pathos, adică dispoziția în care este pus auditoriul, apelul la pasiuni, la emoții, și logos, adică recursul la raționament, la argumente, când discursul demonstrează sau, foarte interesant, pare să demonstreze.
4. Dacă ar fi să explicați pe scurt, care sunt principalele rezultate/idei ale acestui volum?
În acest volum au fost analizate, prin metoda de cercetare a criticismului retoric neo-aristotelic, 58 de discursuri pastorale ale celor trei ierarhi oratori – Ioan Gură de Aur (Hrisostom), Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Teologul) -, și un număr de 29 de discursuri pastorale actuale rostite de ierarhi și clerici predicatori relevanți. În total, numărul artefactelor, așa cum numește criticismul retoric neo-aristotelic discursurile propuse spre analiză, la care această teză face referire, este de 87. Din punct de vedere al întinderii cronologice și al delimitării teritoriale, toate discursurile pastorale din a doua categorie au fost rostite între anii 1991-2020 în catedralele mitropolitane, arhiepiscopale sau episcopale de pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care cuprinde patru entități sufragane: Arhiepiscopia Iașilor (județele Iași, Neamț și Botoșani), Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (județul Suceava), Arhiepiscopia Romanului și Bacăului (județul Bacău) și Episcopia Hușilor (județul Vaslui).
Pentru o scurtă ilustrare a modului de lucru din această cercetare, voi lua ca tipare sau prototipuri niște declamații specifice discursului de amvon, atât de binecunoscute de persoanele care fac parte din categoria așa-numiților „creștini practicanți”. Astfel, formularea „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, înainte de a fi una cultică sau liturgică, are în vedere scopul retoric al persuadării prin ethos: clericul predicator nu vorbește în numele său propriu, ci, urmând hirotoniei și tradiției discursive hristice, apostolice și patristice, trece de la epieikeia lui Aristotel la auctoritas-ul din retorica romană, de care amintesc Cicero și Quintilian în tratatele lor. În discursul pastoral avem așadar atât persuasiune prin epieíkeia, cât și (mai ales, ar spune unii) prin auctoritas. Astfel, cel mai potrivit corespondent pentru ethos-ul pastoral este cel de discurs arhetipal: clericul-orator, atât prin autoritatea sa instituțională prealabilă sau preexistentă, cât și prin credibilitatea sau mărturisirea lui discursivă, persuadează auditoriul prin referirea la venerabilii lui înaintași – Apostolii și primii episcopi –, ale căror auctoritas și mărturie le preia prin Taina Hirotoniei. În continuare, adresările, sau mai bine-zis apelurile emoționale din exordii, precum „Iubiți credincioși”, „Iubiți frați și surori”, „Frați creștini”, „Dreptmăritori creștini” – și altele din aceeași categorie – persuadează prin al doilea mijloc al retoricii clasice, prin care auditoriul simte că este apreciat și că aparține unei comunități. Nu întâmplător – după cum evidențiază tratatele retoricii clasice –, pathos-ul pastoral își arată bogăția retorică în finalul discursurilor clericilor: auditoriul, odată persuadat prin cuvintele pasionale, este chemat să acționeze în sensul celor declamate. Avem astfel un discurs sinergico-acțional. „Evanghelia zilei ne învață…și Sfinții Părinți ne spun…”, exprimări atât de uzitate, în diverse formulări, în discursurile pastorale de astăzi, nu reprezintă altceva decât inducții retorice, precum exemplul retoric, proprii celui de-al treilea element al triadei persuasive – logos-ul. Astfel, logos-ul pastoral transformă discursul de amvon într-un discurs mărturie, prin declamarea a numeroase citate biblice, mărturii din Sfinții Părinți și stihuri din imnografie și rugăciuni.
5. Ce impact pot avea informațiile prezentate în acest volum?
Consider că (re)identificarea și asumarea mijloacelor persuasive clasice ethos-pathos-logos în cadrul discursului omiletic actual și interesul membrilor clerului superior pentru acest subiect pot ajuta pastoraţia ortodoxă contemporană să-și înţeleagă mai bine atât auditoriul, cât și propria misiune. Reticența anumitor clerici ai Bisericii Ortodoxe față de reperele oratoriei clasice nu are astăzi niciun fundament, ci, din contră, constituie, în termeni aristotelici, un „lucru demn de blam”, dacă luăm în considerare faptul că misiunea învățătorească a clericilor, este una obligatorie, fundamentată pe mesajul hristic și statutată în canoane. Până la urmă, tema acestei cercetări este (re)descoperirea aplicabilităţii tripticului retoric clasic ethos-pathos-logos în cadrul discursului pastoral de ieri și de astăzi și actualizarea epistemică a acestuia în rândul actualilor emiţători și cercetători ai discursului religios.
Nu întâmplător subliniez și în finalul volumului următoarea constatare: rațiunea pictării „înțelepților Antichității”, a acestor „creștini înainte de Hristos”, pe zidurile exterioare ale unor lăcașuri de cult este astăzi cunoscută (la Voroneț, Moldovița, Sucevița), clericii ortodocși acceptând ipoteza că filosofia din afară a pregătit calea spre adevărata filosofie – credința creștină. O întrebare (retorică) rămâne totuși: Nu ar fi binevenită o mai mare atenție din partea clericilor oratori și asupra retoricii din afară, în care tripticul ethos-pathos-logos ocupă un loc central?
6. Care au fost dificultățile/ limitele pe care le-ați întâmpinat în realizarea acestei cercetări?
O limită a volumului Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral este dată de folosirea unei singure metode de cercetare – criticismul neo-aristotelic. Astfel, cercetarea s-a mărginit la canonul invenţiei din retorica clasică, mai exact la modalitatea de producere a triadei ethos-pathos-logos în artefacte religioase – discursuri ale clericilor-oratori importanţi. Lipsește astfel o imagine de ansamblu a mijloacelor de persuasiune în discursul pastoral, care poate fi realizată, eventual, prin aplicarea unui chestionar calitativ unui număr reprezentativ de membri ai clerului superior, aspect pe care îl iau în considerare pentru o cercetare viitoare. A doua limită a lucrării este dată de raportarea inegală la discursurile din corpusul de analiză. Ţinând cont de numărul acestora – 87, nu toate discursurile au fost tratate în mod egal, deși, având în vedere „veșmântul” lor oratoric, fiecare ar fi meritat o abordare individualăexhaustivă. Prin urmare, în cadrul prezentei cercetări, la unele discursuri din lista corpusului s-a făcut referire doar tangenţial sau în modcolectiv. În orice caz, corpusul, grupat pe liste tematice, conţine uneledintre cele mai importante și relevante – din punct de vedere retoric –discursuri pastorale declamate în secolul al IV-lea în Răsăritul creștin și în perioada 1991-2020 în catedralele mitropolitane, arhiepiscopale sau episcopale de pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și poate reprezenta un reper pentru cei interesaţi de sfera discursivităţii creștin-ortodoxe.
Volumul poate fi comandat accesând:
* Acest material a fost publicat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV) a fost aprobat în cadrul apelului de proiecte cu titlul Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM, Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat și CDI (PNRR), Investiția I10 – Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLARFORM și va fi derulat până cel târziu la 30.06.2026. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
