Romania Sociala logo
Menu

Locuire, spaţii şi dotări urbane

autor:   29 April 2020   

Cătălin Berescu

Arhitecţii şi urbaniştii au readus în discuţie ideea că oraşul modern este un rezultat al răspunsului la marile pandemii ale secolelor XVIII-XIX, ceea ce ne pune în situaţia de a regândi radical, pe termen mediu şi lung, oraşul contemporan.[1] Marile probleme de sustenabilitate, legate prioritar înainte de criză de felul în care funcţionează oraşele în contextul economic global, îşi fac simţite nu numai prezenţa, dar își relevă și natura intimă.

Această criză este şi o criză a planificării, ea relevă erorile grave şi structurale de design  urban şi teritorial care au însoțit dezvoltările necontrolate din ultimele decenii. Suntem la începutul acestui exerciţiu critic, deci nu putem decât inventaria primele probleme, finalul crizei urmând a ne pune în faţa unor date care să permită o diversificare şi o ierarhizare a acestora. O primă listă cuprinde trei teme majore care s-au acutizat brusc:

  1. lipsa acută a spaţiilor de locuit individuale;
  2. lipsa sau insuficienţa dotărilor şi echipamentelor urbane;
  3. densitate excesivă a multor ţesuturi urbane şi una sub-optimală a celor rurale.

Lipsa acută a spaţiilor de locuit individuale este una clasică în dezvoltarea politicilor de locuire. Nu vorbim aici doar de un deficit de locuințe, ci și de supra-aglomerare. Exemplul de succes este Suedia, care în anii 70 a dezvoltat un program de locuinţe prin care s-au produs un milion de unităţi în aproximativ un deceniu, unul dintre obiective fiind ca fiecare copil să aibă propria cameră. Acest tip de politică a dus la o distribuţie foarte omogenă a spaţiului de locuit în societatea suedeză. Faptul că, la momentul scrierii acestor rânduri, Suedia este singura ţară europeană care nu a impus carantina, practicând o politică de conformare voluntară, are legătură şi cu faptul că procentul tinerilor adulţi care locuiesc împreună cu părinţii lor este de 24%, spre deosebire de un uimitor 66% în Italia sau de 57% în România.[2]

Problema lipsei locuinţelor publice, sociale, de necesitate şi de urgenţă în România capătă o şi mai mare relevanţă în acest moment, în care statul român se află în imposibilitatea de a avea soluţii pentru grupurile vulnerabile prin renunțarea la stocul de locuințe publice. Într-un regim obişnuit acestea ar trebui să acopere nevoile urgente pentru:

  • persoanele fără adăpost (pentru care s-au găsit, în mod miraculos, soluţii în marile oraşe ale lumii);
  • personalul medical şi de urgenţă expus la coronavirus, care are nevoie de locuire temporară pentru a-și proteja familia;
  • muncitorii aflaţi în migraţie de muncă într-un regim controlat de ordonanţe militare;
  • persoanele aflate în carantină;
  • personalul administrativ şi forţele de ordine necesar a fi dislocate în zone subdeservite, etc.

Recomandări:

  • refacerea stocului de locuinţe publice, respectiv locuinţe de necesitate (de urgenţă), de serviciu, de intervenţie, şi mai ales a celui de locuinţe sociale, care ar trebui să atingă un minim de 17-18% pentru a permite o administrare corectă şi eficientă a problemelor sociale;
  • dezvoltarea de politici de producţie de locuinţe accesibile, atât în regim privat cât şi de stat, ieftine şi decente, în vederea asigurării stabilităţii forţei de muncă şi a păcii sociale.

Lipsa sau insuficienţa dotărilor şi echipamentelor urbane ţine de infrastructura urbanistică și de cea mică. Prin dotări urbane înţelegem suita de clădiri şi spaţii cu rol public şi comunitar (grădiniţe, parcuri, cimitire etc.); prin echipamente, elementele de infrastructură minoră care fac posibilă existenţa în oraş (mobilier stradal, staţii de transport în comun).

Logica dezvoltării urbane de până acum, dominată de principiile speculative ale dezvoltării imobiliare, îşi dezvăluie limitele în faţa ameninţărilor de securitate devenite, brusc, vizibile. Absenţa unei reţele omogene de sănătate publică, de exemplu, nu ţine numai de aşa-zisul management al sistemului de sănătate, ci în primul rând de constituirea de rezerve de terenuri de mari dimensiuni, amplasate strategic în toate municipiile de rangul doi, care să găzduiască spitale de tip pavilionar, care permit organizări complexe de fluxuri şi extensii integrate în caz de catastrofe. Spitalul monobloc de la Suceava, scenă a unei infecţii în masă, trebuie să ridice un mare semn de întrebare referitor la abandonarea vechilor scheme pavilionare de spital şi de înlocuirea lor cu aceste hoteluri urbane orientate spre profit şi inserate în ţesuturi dense. O schemă similară ar putea fi salvatoare şi pentru învăţământ, dacă terenurile publice ar fi osatura dezvoltării urbane şi nu terenurile private, supuse exclusiv logicii impozitării care duce la o implacabilă densificare. Carantina ne pune şi în faţa lipsei de spaţii intermediare şi de echipamente necesare operaţiunilor de decontaminare/igienizare, atât pentru obiective publice cât şi private. Ar mai fi de remarcat şi tendinţa de descentralizare a unor servicii medicale, vizibil în proliferarea soluţiilor mobile (unitate de radiodiagnostic trimisă la Timişoara, achiziţionarea de unităţi de terapie intensivă mobile, testarea la domiciliu în Italia etc.).

Recomandări: adaptarea fizică a spaţiilor existente prin crearea de noi spaţii intermediare, care să asigure reglarea fluxurilor de persoane, dezinfectarea şi decontaminarea persoanelor, crearea de spaţii de siguranţă şi spaţii de negociere a funcţiunilor conflictuale, atît la nivel de clădiri, cât și prin operaţiuni de reproiectare urbană.

Problema densităţii este poate cea mai complexă, iar pandemia este un extraordinar prilej de experiment la scară largă, altminteri inimaginabil, care relevă natura esenţială a unor părţi din aşezările umane. Diminuarea traficului sau a producţiei industriale sunt fenomene similare, mai uşor de cuantificat şi de urmărit. Carantinarea scoate însă la iveală nu numai problema supra-aglomerării locuinţelor pentru largi categorii de populaţie, ci şi a contextului urbanistic în care sunt plasate aceste locuinţe. În linii mari, spaţiile urbane foarte dense sunt mai expuse.[3] Cu toate acestea România nu se aliniază integral la tendinţa mondială. Cartierele de locuire de masă de la noi au o bună organizare, o moştenire a principiilor de planificare a Chartei de la Atena, ştirbită de densificările socialismului ceauşist şi de densificările tranziției. Noile dezvoltări imobiliare ale capitalismului local bazat pe dereglementare urbanistică sunt însă fie prea dense, cele dezvoltate pe principii speculative, fie plasate în contexte prea puţin dense, non-urbane, sub-deservite de dotări.

Pentru situaţiile de locuire improprie, care funcţionează dificil şi în condiţii normale, situaţia devine explozivă. Cartierele de romi, fie aşezări informale, fie dezvoltări necontrolate semi-legale, fie locuire socială aflată de facto în situaţie de abandon administrativ, sunt în situaţia de a fi administrate manu militari şi de a se constitui în focare Covid-19.[4]

Recomandări: reproiectarea ţesuturilor urbane de mare densitate prin refacerea şi îmbogăţirea mixităţii funcţionale a mediului construit şi dotarea cu echipamente urbane a celor cu densităţi suboptimale, ca unic mod în care se poate asigura securitatea locuirii.



[1] Ares Kalandides. The Epidemics Behind Urban Planning: The Foundations, Institute of Place Management, 25.03.2020, http://blog.placemanagement.org/2020/03/25/the-epidemics-behind-urban-planning1

[2] Eurostat. Share of young adults aged 18-34 living with their parents by age and sex – EU-SILC survey, 07/04/2020, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=ilc_lvps08&

[3] Richard Florida. The Geography of Coronavirus, CityLab, 3/4/2020, citylab.com/equity/2020/04/coronavirus-spread-map-city-urban-density-suburbs-rural-data/609394/?utm_source=fbb%3Futm_source%3Dfbb&fbclid=IwAR0HpmgYMHoGAWTwsJiCfrzHGziQ1Pq3F12ywBx3V6eobq0PTheu_CmhgL0

[4] Anamaria Stoica, Gorjanul. „Romii din două cartiere târgujiene, ţinuţi cu arma în carantină!”, 31.03.2020, gorjeanul.ro/romii-din-doua-cartiere-targujiene-tinuti-cu-arma-in-carantina-intrarea-si-iesirea-din-obreja-pazita-de-echipaje-de-politie/?fbclid=IwAR39u1hb9xGR5yXhgNDKjrH8SczPJUJ38_jDsRKz_Gg5jz25E3vpzAV4UG0



Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale

Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale, București, Editura Pro Universitaria, 2021 (302 p. 44,20 lei) Motto-ul cărții: „Publicitatea este știință, tehnică, artă și conștiință”. Ne face o deosebită plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea. Structura cărții cuprinde două părți: I) ABC-ul publicității (123 de pagini); II) Abordarea psihosociologică a publicității ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (I)

Am participat la reinstituționalizarea învățămntului sociologic în comunism și la prefacerea lui în capitalism. Despre aceste evenimente și despre „amănuntul biografic” depun mărturie. Nu încerc să adun pietricele și fire de nisip pentru a-mi ridica un soclu. Am păcatele mele. Și nu puține. Îmi atribui, totuși, calitatea de a nu ...

Exerciții de gândire sociologică: oscilația mondial/național

Mulți se întrebă: cum s-ar putea realiza o lume mondializată ? Acum, lumea este compusă din ”țări”. Dar economia pare să devină tot mai mondializată. Cum va putea lumea să fie în aceste condiții ?  Problema este că economia, în realitate, nu e atât de mondializată cum s-a tot spus. Toate ...

Există distinct o paradigmă a sociologiei românești?

Mi-am amintit o banalitate despre poziția specială a sociologiei. Uneori însă banalitățile sunt importante de avut în minte. Sociologia este știința societății. Dar e nevoie de o precizare care explodează simplitatea definiției. În primul rând, sociologia, prin  vocația ei e ”universală”, o știință de oriunde și oricând. Există lucrări de ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (II)

Asistent universitar: nici student, nici profesor  Oricât ar fi de prozaic, mi-am cerut transferul la Universitate şi pentru că asistenţii stagiari primeau un salariu mai mare decât cercetătorii stagiari în institutele Academiei R.S.R. Prin Ordinul Nr. 1595 din 8.11.1968, semnat de Rectorul prof. dr. doc. Jean Livescu, am fost numit „în ...

Sociologii în comunism. Începuturile unei profesii fără statut*

Notă. Profesorul Septimiu Chelcea a avut bunăvoința de a-mi acorda acest interviu online pentru volumul în pregătire. Lucrarea reunește amintirile absolvenților din Promoția 1975. Sorin Mitulescu: Domnule profesor ați predat cursul de „Metode și tehnici de cercetare sociologică” la seria noastră. Cu toată stima, aș vrea să vă adresez câteva întrebări ...

Binele și infantilizarea

Libertatea de a gândi  Libertatea de a gândi a fost totdeauna un fel de boală. Iată-ne vindecați! Asta o spunea eseistul Philippe Muray în anii 1990. Zilele astea mi-am amintit de analiza psihanalitică a socialismului din România,  pe care o face Vasile Dem Vasilescu în cartea În căutarea sinelui (2014). El vorbește ...

Unde începe și unde se termină fericirea la actori – III

Experiența 5 Actorul B, creează liniștit în marile teatre din România și, mai mult decât atât, reușește să își aloce timp și pentru spectacole independente, turnee, filme, reclame ș.a.m.d. . Un actor complex, talentat, dedicat – o vedetă în adevăratul sens al cuvântului apreciat de public pentru munca și talentul său. ...