Prefață

Comunicarea nonverbală în interacțiunile cotidiene apare în perioada pandemiei COVID-19, pandemie care a afectat întreaga lume și a schimbat modul în care interacționăm unii cu ceilalți, ireversibil ar spune unii specialiști (Bailenson, 2021). Chiar dacă efectele sunt sau nu reversibile, cercetările privind rolul pandemiei COVID-19 în modificarea pattern-urile nonverbale ale indivizilor au început deja să apară.

Iată câteva dintre preocupările cercetătorilor care au reușit deja să publice în jurnale de specialitate articole în care au analizat rolul comunicării nonverbale în timp de pandemie: a) efecte ale purtării măștii în interacțiunile sociale și cum anume se schimbă comunicarea nonverbală în astfel de contexte (Mheidly et al., 2020; Schlögl, Jones, 2020.); b) modul în care pandemia a modificat comunicarea nonverbală cu familia și prietenii apropiați, ca urmare a presiunilor de distanțare socială (Mara et al., 2020); c) epuizarea emoțională și provocările comunicării nonverbale pe platformele online, de exemplu ZOOM (vezi Bailenson, 2021); d) comunicarea medic-pacient în contextul obligativității purtării măștii și a costumelor de protecție, dar și importanța telemedicinei și a elementelor nonverbale mediate de calculator în îngrijirea pacienților (Tahmasebi, 2020; Chua et al., 2020; Ghosh et al., 2021); e) aparițiile publice ale liderilor politici și persuasivitatea în comunicarea nonverbală a politicienilor în contextul obligativității purtării măștii (Grebelsky-Lichtman, Katz, 2020).

Studiile despre comunicarea nonverbală în perioada pandemiei și postpademiei sunt la început și cu siguranță vor constitui un material relevant pentru o ediție viitoare a prezentei lucrări. Dincolo de tematica acestor studii menționate aici, îmi permit câteva reflecții despre ce a însemnat această perioada din punctul de vedere al elementelor nonverbale prezentate în manual.

Fața și expresiile faciale

 Comunicarea interpersonală marcată de purtarea măștii, cel puțin în spațiile publice, a blocat principalul canal de comunicare la care indivizii aveau acces în interacțiunile cu ceilalți – sau cel puțin canalul căruia îi atribuiau cea mai mare credibilitate. Comunicarea a devenit mai impersonală (se știe că indivizii pot recurge la comportamente agresive, antisociale, anormative când au fețele acoperite sau când nu pot vedea fața interlocutorului). În plus, multe dintre elementele nonverbale care ne transmiteau ce anume simt interlocutorii (de exemplu, micro-expresiile faciale) nu au putut fi accesate – am pierdut probabil din competența nonverbală în ceea ce privește decodificarea elementelor nonverbale la nivelul feței. În contrapartidă, ochii și privirea au devenit elementele faciale cele mai importante în comunicarea față în față în această perioadă.

Gesturile și postura

Importanța gesturilor și a schimbărilor de postură a crescut, probabil, în modul în care indivizii dau sens relațiilor sociale cu ceilalți, dacă avem în vedere faptul că odată blocat un canal (fața în acest caz, prin purtarea măștii) indivizii tind să obțină informații din canalele complementare. Este de așteptat ca în în relațiile față în față să se acorde mai multă atenție părților inferioare ale copului, mâinilor de exemplu, în interpretarea reacțiilor celorlalți și să utilizeze mai mult aceste canale pentru a se face înțeleși. În ce privește relațiile mediate de calculator și comunicarea virtuală, asistăm probabil la o revigorare a interesului pentru elementele de paralimbaj (un canal important la începuturile speciei umane, care însă și-a pierdut din importanță în societatea modernă). Așadar, studiile legate de impactul COVID-19 asupra pattern-urilor de comunicare nonverbală afișate de indivizi în diferite contexte sociale ar trebui să aibă în vedere elementele de paralimbaj și modul în care acestea contribuie la înțelegerea și influențarea reciprocă.

Proxemica și atingerile

Poate canalul cel mai afectat de restricțiile pandemiei COVID-19 este cel al proxemicii. Așa-numita „distanțare socială” și menținerea permanentă a unei distanțe de cel puțin 2 m între interlocutori (conform recomandărilor) pune sub semnul întrebării „distanțele Hall”, despre care am vorbit în manual. Conform tipologiei create de Edward E. Hall (1959), distanța de 2 m nu este propice pentru o comunicare cu prietenii sau persoanele apropiate, este specifică situației de comunicare publică, fiind caracterizată printr-un feedback relativ slab din partea interlocutorilor. Credem că perioada traversată de omenire în intervalul 2020–2021 ridică suficiente provocări principalelor teorii formulate deja în domeniul proxemicii și teritorialității.

Ce s-a întâmplat în această perioadă în culturile de tip non-contact – cele în care distanțele de interacțiune erau, cultural definite, mai largi; dar în culturile de tip contact – cu distanțe de interacțiune mai reduse? Se va menține teama indivizilor de a interacționa de aproape cu semenii lor? Și dacă da, asistăm la o uniformizare a proxemicii și la o reducere a factorului cultural în modul în care este structurat acest canal de comunicare? Problematica distanțelor aduce în prim plan și rolul altor elemente nonverbale relaționate, cum este cel al paralimbajului, sau al olfacției (mirosurile). Distanța intimă ne permite să resimțim mirosul interlocutorului, dar și distanța personală permite acest lucru (mai ales că folosirea parfumurilor, aromelor este un comportament social răspândit). Ce rol au avut/au aceste aspecte odată cu creșterea distanței interpersonale de interacțiune?

Mutarea conversațiilor în mediul online reduce practic rolul olfacției și al artefactelor, blochează imaginea vestimentației din partea inferioară a corpului (fustă, pantaloni), ne face să fim disproporționați în modul în care ne prezentăm celorlalți până la bust și de la bust în jos. Dintr-o conversație cu un comerciant de îmbrăcăminte din România am aflat că vânzările de pantaloni au scăzut dramatic în perioada pandemiei, crescând însă vânzările la pijamale și îmbrăcăminte lejeră, „de casă”. Urmând aceeași logică, au scăzut probabil vânzările la pantofi, accesorii, produse de machiaj și posibil la parfumuri.

Firește, oamenii revin la viața normală (dar va fi aceeași normalitate ca înainte de pandemia COVID-19?) și cel mai probabil aceste produse se vor comercializa din nou cu succes. Unele pattern-uri de comportament pot rămâne însă pe timp îndelungat, dată fiind valoarea lor funcțională. Spre exemplu, se vorbește tot mai mult de un mix în procesul educației: alternarea orelor față în față cu cele online (cel puțin în spațiul universitar) și, de asemenea, alternarea muncii de acasă (telemuncă) cu munca la birou. În aceste condiții, unele dintre schimbările în modul în care indivizii comunică (inclusiv nonverbal) vor deveni normă și se vor putea studia mai atent.

Conf. univ. dr. Loredana Ivan

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

SNSPA, București