Henri H. Stahl

În anul 1970, eu şi Maria Voinea am fost repartizaţi la Laborator; comisia de repartiţii l-a avut ca preşedinte pe H. H. Stahl. Tot cu noi, în 1970, a venit la această unitate de cercetare, Ion Mihail Popescu, licenţiat în drept şi în filosofie, fost deţinut politic. El ne povestea, câte odată, despre patimile lui din detenţie, despre torturile suferite. Un rol important în finalizarea studiilor şi angajarea lui la laborator l-au avut: Tudor Bugnariu, Gheorghe Cazan şi Alexandru Cazangiu. Era un specialist de seamă în sociologia religiilor şi istoria filosofiei româneşti.

Două biblioteci valoroase

Aici, la etajul I al clădirii se aflau două biblioteci, una a Laboratorului şi alta în biroul prof. Stahl. În prima bibliotecă erau cărţi de filosofie, de exemplu, cursul de metafizică ale lui Nae Ionescu, cărţile  lui Mircea Eliade, ale lui Gusti, Rădulescu-Motru, volumele celor mai importanţi sociologi străini, precum Max Weber, Emil Durkheim, Talcott Parsons, Alvin Gouldner, The Coming Crisis of Western Sociology (1970), Rene König (coord.), Hanbuch der Empirischen Sozialforschung, 3 vol. 1967-1973, dar şi cărţi ale lui Leon Troţki precum: La Révolution défigurée (1929) şi Histoire de la révolution russe (1930). Aveam la dispoziţie şi  „Arhiva pentru Știinţa şi Reforma Socială,  şi „Sociologie Românească”. În permanenţă veneau cărţi noi  reviste de sociologie din afară, precum: : „Revue internationale de sociologie”  „Kölner Zeitschrift für Soziologie und Sozialpsychologie, der Zeitschrift für Soziologie und der Sozialen Welt”, „British Journal of Sociology” ş.a. La acestea se adăugau volume de antropologie socială, psihosociologie, geografie umană.

A doua bibliotecă valoroasă era cea din biroul profesorului Stahl şi care ne era pusă la dispoziţie. Mi-aduc aminte de o carte a lui Traian Herseni, cu dedicaţia : „lui Ricu Stahl pentru că este H.H. Stahl” sau  un volum din  „Trilogia culturii” a lui lui Lucian Blaga, cu dedicaţia:  „lui Lucian Blaga pentru Mircea Vulcănescu”. Mi-aduc aminte ce supărat a fost prof. Stahl când colegul nostru Ion Mihail Popescu a zărit un volum de-al lui A.C. Cuza, pus în ultimul raft, şi l-a împrumutat. Aici am găsit şi cursurile de sociologie litografiate ale lui Dimitrie Gusti. Am putut astfel  să compar cursurile acestuia cu cele ale Petre Andrei şi să văd asemănările. Ambele evidenţiau o concepţie integralistă.  Dacă ai studenţi motivaţi dominant intrinsec şi profesori capabili să-i înveţe să gândească, o parte din mult clamata criză a învăţământului  este rezolvată. Cum spunea Max Weber profesorul se aseamănă cu o „precupeaţă”, şi el şi ea trebuie să vândă  „marfă proaspătă” În cazul profesorului este vorba de cunoştinţe „proaspete” pe care să le transmită studenţilor. Sigur, pentru etapa licenţei „contabilitatea socială” este necesară pentru formarea funcţionarului, dar pentru a forma un sociolog profesionist este nevoie şi de însuşirea unei culturi sociologice mai profunde. Deci, nu aveam restricţii la lectură, nu eram  cenzuraţi.

Un „stat” în „stat”

Ne aflam sub aripa ocrotitoare a lui Miron Constantinescu. Laboratorul era un „stat” în „stat”. Formarea şi dezvoltarea noastră se baza pe trei piloni: sociologia românească interbelică, mai ales Şcoala monografiei sociologice de la Bucureşti, sociologia occidentală şi cercetarea pe teren. Asemănător filosofiei, sociologia este şi istoria sociologiei. Cunoaşterea istoriei acestei discipline ştiinţifice ne permite să surprindem atât continuităţile cât şi discontinuităţile, în funcţie de contextul social-istoric. Să realizăm comparaţii, să vedem problemele abordate în dinamica lor şi  contextul lor social.

Profesorul Stahl

Pentru a discuta cu profesorul Stahl trebuia să te duci la el cu o problemă de studiu şi cu o bibliografie minimală. Pentru Stahl, sociologul trebuie să se specializeze, asemenea medicului. Eram în bibliotecă cu profesorul, când a venit la el Sergiu Verona, care i-a spus că ar vrea să se înscrie la dânsul la doctorat, cu o temă de sociologia păcii şi a războiului. Profesorul i-a precizat că el este specialist numai în sociologia satului şi istorie socială, şi ca atare ar trebui să se ducă la Ovidiu Trăsnea, care conducea doctorate în politologie. Tot Stahl ne spunea că problema care l-a preocupat tot timpul a fost cea a „satelor devălmaşe”. El ne zicea că putem să-l deranjăm şi la miezul nopţii pentru a discuta despre satele devălmaşe şi o face cu multă plăcere şi pasiune. Tot în legătură cu contribuţiile la satele devălmaşe arhaice, profesorul ne spunea că există o piaţă mondială a „mărfurilor” ştiinţifice şi că el a urmărit să pătrundă pe această piaţă cu o „marfă” care să aibă căutare. Indiscutabil cu cărţi, precum, „Les Anciennes Communautés Villageoises Roumaines. Asservissement et Pénétration Capitaliste”, Paris, édition de l’aube, 2005 sau „Traditional Romanian Village Communities : The Transition from the Communal to the Capitalist Mode of Production in the Danube Region”, Cambridge University Press, 2008 sunt recunoscute şi citate în literatura internaţională, deci cerute şi acum  de piaţa ştiinţifică internaţională, sunt „mărfuri” vandabile.

Cele două porunci pentru sociologi

Şi acum după atâta timp îmi răsună în urechi cele două porunci: „nu plagiaţi” şi „nu vă împrăştiaţi”. Sociologul nu trebuie să fie bun la toate, el trebuie să se concentreze pe o problemă socială importantă, pe care să o abordeze multidisciplinar. El trebuie să aibă cunoştinţe de geografie umană, ca să poată coopera cu geograful pe teren, cunoştinţe economice ca să se înţeleagă economistul, de cunoştinţe antropologice ca să coopereze cu antropologul ş.a.m.d. Deci schema gustistă a cadrelor şi manifestărilor operează nu numai în cercetarea pe teren, ci şi în procesul de învăţare.

În Laboratorul de sociologie

În Laborator, personalul tehnic avea obligaţia de a sta opt ore la serviciu, cercetătorii nu. Aproape zilnic veneam la biblioteca de aici pentru a ne alege cărţile de citit. Noi aveam obligaţia să ne documentăm, să citim în funcţie de specializările alese. Dan Banciu în sociologia rurală şi cea juridică, Maria Voinea în sociologia familiei, iar subsemnatul în sociologie rurală şi  urbană. În fiecare săptămână, după amiaza, participam la dezbaterile laboratorului. Problemele sociale erau abordate multidisciplinar, iar comunicările erau publicate în revista de referate şi recenzii a Laboratorului, iar cele mai reuşite în revista „Viitorul social”.

Şedinţele Catedrei de Sociologie

Ședinţele erau conduse de Miron Constantinescu şi Ioan Drăgan. Dacă cercetarea membrilor Catedrei de Sociologie era inclusă în Cadrul Laboratorului, noi, cercetătorii participam la şedinţele catedrei, ţineam seminarii şi îndrumam practica sociologică a studenţilor pe teren.

Îmi aduc bine aminte că am participat, imediat după repartizare, la şedinţa secţiei sindicale a catedrei, care-l avea ca şef pe H.H. Stahl. Ședinţa a durat câteva minute. Profesorul a spus la punctul unu că nu s-a făcut nimic, iar la punctul doi a precizat că nu mai doreşte să fie şef. O altă şedinţă de catedră desfăşurată într-un cadru mai restrâns, la sfârşitul anului universitar 1972/1973, a fost cea la care a participat Miron Constantinescu, pe atunci preşedintele Academiei de Știinţe Sociale şi politice şi care, în această calitate avea în subordine Centrul de Sociologie, Ștefan Georgescu, decanul Facultăţii de Filosofie şi Aculin Cazacu, secretar  PCR pe facultate. Acesta din urmă s-a opus opririi lui Nicolaie Gheorghe ca asistent la catedră, deşi era şef de promoţie, motivând că acesta, în timp ce era elev la Școala de ofiţeri, a împuşcat din greşeală un coleg şi că nu ştiu ce mai făcuse tatăl său şi că este de preferat ca această funcţie să fie ocupată de cel de-al doilea absolvent, care are dosarul curat. Atunci, Miron Constantinescu a intervenit şi a spus că îl va angaja pe Nicolaie Gheorghe la Centrul de Sociologie. Amândoi au fost sociologi de valoare, dar nedreptatea a fost făcută.

Dezbateri ştiinţifice în Casa Istrate Micescu, Zalomit nr. 12

Aşa cum spuneam, Laboratorul organiza săptămânal dezbateri ştiinţifice, cu caracter multidisciplinar. Ele au avut loc la „Zalomit”, în casa celebrului jurist, profesor de drept şi om politic din perioada interbelică, Istrate Micescu, casă în care pe atunci funcţiona Biblioteca Pedagogică şi în sala de conferinţe a viitorului Muzeu de Istorie Naţională al României. Aici intram pe baza unui liste aprobate de sistemul de pază al imobilului.

Dintre cei care au ţinut expuneri şi au participat la dezbateri, îi amintesc pe: H.H. Stahl, Mircea Manolescu, Virgil Bărbat, Vladimir Krasnasevschi, Leon Țopa, Ion Drăgan, Natalia Damian, Dumitru , Nicolae S, Andrei Stănoiu, Valeriu Bulgaru, Mircea Bulgaru, Stănculescu, Petre, Octavian Berlogea, Ioan I. Matei, Constantin Ionescu, Ion Mărginean,  Ștefan Costea, Ovidiu Bădina, Constantin Schifirneţ, Dorel Abraham, Septimiu Chelcea, Vladimir Trebici  şi alţii.

Repere ale activităţii ştiinţifice

Distrugerea Caietelor Laboratorului şi a altor cărţi apărute înainte de ’89, face dificilă reconstituirea activităţii ştiinţifice a Laboratorului. Totuşi pe baza articolelor publicate şi a memoriei voi reconstitui câteva titluri: Mircea Manolescu, membru al Școlii monografice, „O metodă logico-matematică pentru diagnoza sociologică” (1970); „După cinci ani de cercetare sociologică prospectivă” (1970). De reţinut că ilustrul profesor de sociologie juridică şi avocat celebru, în ultima parte a vieţii se ocupa şi de logica simbolică. Era şi un mare avocat. Profesorul Stahl ne spunea că Mircea Manolescu avea o gură mult mai „spurcată” decât a lui Istrate Micescu. Stătea în apropierea casei lui Gheorghe  Vlădescu-Răcoasa şi a fiului acestuia,  Iustin Vlădescu-Răcoasa, de profesie arhitect. Stahl a avut cu bună colaborare cu acesta în cercetări de teren, precum cele de la Bragadiru-Ilfov. Ovidiu Bădina, „Sociologia educaţiei. „Obiect şi problematică”, expunerea a fost făcută prin ’72, când s-a extins predarea sociologiei educaţiei în toate facultăţile universităţii. Acest proiect a eşuat şi din cauza lipsei profesorilor specializaţi în această ramură a sociologiei; Vaida Dragoş, profesor de matematică şi informatică, ,,Informatica şi ştiinţele sociale” (1972);  H.H. Stahl, „Teoria şi practica cercetării zonale” (1974). Tot în legătură cu acest subiect, Alexandru Bărbat a prezentat comunicarea: „Conceptul sociologic de zonă” (1971); Nicolae S. Dumitru: „Cercetarea complexă a zonei montane Vrancea – realităţi, perspective şi optimizarea proceselor sociale (simpozion, Focşani, 13-14 martie 1972. Teze ale raportului grupului sociologic” (1972). În anul 1973, un colectiv de cercetători de la catedră şi Laborator format din Septimiu Chelcea, Virgil Constantinescu, Iancu Filipescu şi Andrei Stănoiu şi-au prezentat, într-o şedinţă rezultatele cercetărilor din zona Piteşti-Argeş ş.a.

Leon Țopa şi Vladimir Krasnasevschi

Noi, sociologii mai tineri puteam să intervenim la dezbateri pe baza comunicărilor prezentate în şedinţele săptămânale, fără nici o oprelişte, chiar eram încurajaţi. La şedinţele săptămânale mai veneau Leon Țopa şi Vladimir Krasnasevschi, pe atunci cercetători la Institutul de Pedagogie.

Krasnasevschi, Vladimir (1924-1991). Sociolog. Secretarul lui Constantin Titel-Petrescu. A fost condamnat la 25 de ani închisoare şi încarcerat la penitenciarele Jilava, Craiova, Galaţi, Botoşani, Aiud şi Gherla, fiind eliberat în anul 1964. Cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Pedagogice, specialitatea sociologia educaţiei. După ce a reuşit să plece din ţară, a activat în cadrul postului de radio Europa Liberă. Lucrări: „Orientări în ştiinţele muncii”, 1971; „Alexandru Claudian şi sociologia erorii”, 1972; „ Ştiinţă, tehnică, umanism”, 1975; „Evaluarea sistemelor si a proceselor educaţionale” (ed.), 1976; „Stânga în România 1932 – 1948” (ed.), 1991.

În legătură cu Krasnasevschi, merită să relatez următoarea întâmplare: În 1974 se pregăteau cărţile ce urmau să fie traduse în limba franceză şi engleză, pentru Congresul Mondial de Sociologie de la Toronto (1974), printre ele figura şi „Orientări sociologice româneşti contemporane”, volum realizat de Ovidiu Bădina, Miron Constantinescu şi Ernő Gáll (1974). La indexul autorilor lipsea data morţii unor autori  comunişti şi modul  care aceştia au sfârşit precum Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elena Filipovici, Cristian Racovski. I-am dat telefon şi l-am întrebat care a fost soarta acestora. Răspunsul acestuia a fost sec: împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi în Uniunea Sovietică, din ordinul lui Stalin!

Stahl, coordonator de doctorat

Un mare noroc a fost prezenţa în cadrul Laboratorului a lui H.H. Stahl, care avea un birou învecinat cu al nostru. Cel mai adesea acesta venea la birou dis-de-dimineaţă pentru a-şi dactilografia studiile. După această activitate stătea de vorbă cu noi, se interesa de preocupările noastre. Ca să stai de vorbă cu profesorul, noi ştiam că trebuie să ne formulăm problemele noastre de studiu, că sociologul, ca şi medicul, trebuia să se specializeze într-un anumit domeniu. Un alt sfat dat de profesor a fost acela că la primul seminar sau curs trebuie să-i atenţionăm pe studenţi că nu le ştim pe toate, că dacă nu putem să răspundem la o întrebare, ne vom documenta la bibliotecă şi la următorul seminar sau curs le vom da răspunsul cuvenit.

Într-o zi, profesorul ne-a întrebat dacă vrem să ne înscriem la doctorat, el primise dreptul de a conduce doctoratul. Ne-a dat bibliografia necesară examenului. Și nu mică ne-a fost mirarea când ne-am prezentat în faţa comisiei din care făcea parte profesorul, la care se adăuga Costache Nicuţă şi Ion Drăgan. Spre surprinderea noastră, H.H. Stahl le-a spus celorlalţi membri ai comisiei, că el singur decide cine să-i fie doctoranzi, că nu poate lucra cu oameni pe care nu-i cunoaşte. Dintre cei care au fost admişi la doctorat, îi amintesc pe colegii mei, Dorel Abraham, Dan Banciu, Maria Voinea, Ion Mihăilescu ş.a.

„Trebuie să uităm totul”

La prima întâlnire, profesorul ne-a spus că trebuie să uităm totul, să o luăm de la capăt, să începem, cu ajutorul acestuia să gândim sociologic. În acest scop, ne-a pus la dispoziţie cărţile reprezentative din domeniul geografiei, demografiei, psihologiei, istoriei sociale, antropologiei culturale etc., după schema de gândire a lui Dimitrie Gusti. Un capitol important l-a reprezentat studierea istoriei româneşti şi universale. Împreună cu Dan Banciu, am tradus şi conspectat cartea  sociologului american de origine rusă, Pitirim Sorokin: „Contemporary Sociological Theories” (1956);  am conspectat cărţile lui Alex. Inkeles (1920-1910), „What Is Sociology?: An Introduction to the Discipline and Profession” (1964); Talcott Parsons, „The Structure of Social Action”, 2 vol., 1968 ş. a.

Ștahl nu numai că-şi cunoştea foarte bine doctoranzii, dar le urmărea îndeaproape şi modul în care aceştia îşi redactau lucrarea, punând în discuţie fiecare capitol în faţa profesorilor şi a doctoranzilor cu care lucra. Pregătirea pentru doctorat a fost pentru mine o a doua facultate. Am fost formaţi ca sociologi care puteau să realizeze cercetări singuri sau în echipe multidisciplinare şi la curent cu tot ce se publică semnificativ în literatura de specialitate naţională şi internaţională. Nu agream ideea că sociologul era bun la toate, se pricepe la toate şi nici că sociologia este deasupra celorlalte  ştiinţe sociale. Pe un confrate l-am  întrebat: Ce profil de pregătire vor avea studenţii la sociologie, pe care-i pregătea? El mi-a răspuns că ei trebuie să fie „buni la toate”. Asistăm la trecerea de la un învăţământ „elitist” la unul de „masă”. Sociologul a ajuns dependent de piaţa forţei de muncă.

Proiecte de cercetare în Laboratorul de sociologie

Dintre proiectele de cercetare realizate de membrii Laboratorului şi ai catedrei, mai amintesc: „Metode şi tehnici ale  sociologiei” (1970), „Factorii sociali ai zonării producţiei agricole” (1974). Eu am realizat cercetările de teren împreună cu studenţi de la sociologie în satele Dângeni şi Coţuşca din judeţul Botoşani. A fost o cercetare de mare amploare la care au participat toţi studenţii de la secţia de sociologie. „Procesul de urbanizare din România” (1970); „Efectele sociale ale industrializării în satele situate în apropierea unei platforme industriale” (1974) ş.a. Reluarea cercetărilor sociologice realizate de catedră şi laborator da stârnit interesul multor sociologie de prestigiu din străinătate. A contat şi faptul că Miron Constantinescu era sociologul cu cele mai înalte funcţii în stat.

Vizite din străinătate

Dintre primii sociologi care au vizitat Laboratorul a fost Jean Szczepanski, a cărui carte  „Noţiuni elementare de sociologie” (trad. în l. română în 1972) a jucat un rol important în formarea noastră profesională. Reuben Hill, preşedintele Asociaţiei internaţionale de Sociologie (1970-1974). Acesta a venit însoţit de Mihail Cernea şi a susţinut prelegerea „Teoria sistemelor şi familia”. Filosoful american Patrick Suppes a participat la colocviul „Modelarea matematică în sociologie” (1971), organizat de Laboratorul de sociologie; Jiri Kolaja de la Universitatea din Virginia de Vest venit şi el în România, fiind interesat de noua stare a sociologiei de la noi.  Studiul său „Notes On Romanian Sociology”, apărut în „Acta Sociologica”, no.1, 1974 este util pentru specialiştii în istoria sociologiei româneşti; John Mogey a fost profesor de sociologie, specialitatea sociologia familiei la Universitatea din Boston.

În vara anului 1972, John Mogey a participat, cu sprijinul Catedrei de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, la o cercetare de teren privind aspecte ale vieţii familiei româneşti. Ca urmare a acestor investigaţii, John Mogey, împreună cu Harvey Black şi George Gitter au realizat  studiul, „Tipologia familiei. Deciziile şi trebuinţele personalităţii”, publicat în revista „Viitorul social”, an IV, nr. 2, p. 292-301, Bucureşti, 1972. Cu profesorul John Mogey am avut o discuţie în care acesta mi-a spus că a venit în România să vadă cum lucrează pe teren sociologii marxişti, dar a constatat că aceştia respectă întru totul regulile cercetării sociologice de pretutindeni. Eu i-am precizat că pot apărea diferenţe în privinţa interpretării rezultatelor investigaţiilor. Un alt moment important l-a reprezentat colocviul de sociologie româno-francez, care a avut loc între 24-26 mai 1971 la Bucureşti. Rezultatele acestui colocviu pot fi găsite în articolul „Le Colloque franco-roumain de sociologie. Bucarest, 24-26 mai 1971”, semnat de Claude Karnoouh şi Guy Barbichon, apărut în „Revue française de sociologie”, 1971, 12-3, pp. 435-439. Am făcut această digresiune pentru că unii dintre  sociologii mai tineri ne oferă o imagine simplificatoare a acestei perioade, cu toate relele ei.

Amintiri despre Vasile V. Caramelea

Una dintre personalităţile pe care le-am cunoscut atunci a fost Vasile V. Caramelea. Era un om foarte cumsecade, bun blând, modest. A făcut parte dintre ultimii membrii ai Școlii monografiei sociologice care şi-au dat doctoratul cu Dimitrie Gusti. Și-a desfăşurat activitatea de pregătire şi cercetare cu H.H. Stahl şi Traian Herseni. În legătură cu teza sa de doctorat ne-a mărturisit că Gusti i-a înapoiat-o de nouă ori pentru a o reface, pentru a o îmbunătăţi şi apoi, în cele din urmă,  i-a acceptat-o pentru susţinerea publică. Doctoratul era o problemă foarte serioasă, nu o simplă formalitate şi în care conducătorul tezei este foarte afectat dacă ai un punct de vedere critic. Doctoratul trebuie să fie un adevărat ritual de trecere. Caramelea este considerat, pe bună dreptate, întemeietorul antropologiei sociale şi culturale de la noi, dar şi un mare specialist în istorie socială. Alături de Paul Stahl şi Daniel Chirot, el poate fi considerat ca un urmaş al lui H.H. Stahl. Dacă nu eşti un specialist în sociologia istoriei şi istorie socială nu te poţi considera un adevărat discipol al acestuia.

Orânduirea tributală (asiatică) şi sfârşitul Laboratorului (1974)

Unele dintre conceptele care au suscitat un mare interes în abordarea istoriei sociale româneşti  au fost cele de mod de producţie şi de orânduire tributală.  Ele au ca echivalent conceptele de mod de producţie asiatic şi de despoţie orientală. Unii dintre sociologii ruşi au caracterizat  imperiul ţarist ca fiind o despoţie orientală, iar Karl August Wittfogel (1896-1988) în cartea „Oriental Despotism: A Comparative Study of Total Power” (1957) considera imperiul sovietic şi cel chinez-comunist ca fiind despoţii orientale.

Aceste trăsături se puteau regăsi şi în celelalte ţări socialiste. Miron Constantinescu a ţinut trei conferinţe pe acest subiect, în care evidenţia prezenţa orânduirii asiatice şi în alte regiuni din afara Asiei şi ca atare a utilizat conceptul de orânduire tributală, pentru spaţiul extra-asiatic, la noi întâlnind-o în perioada marilor migraţii. Conferinţele ţinute pe acest subiect: au fost reunite într-un volum, cu titlul „Despre formaţiunea social economică tributală”, tipărit la Editura Universităţii din Bucureşti, în anul 1974. Acest volum a fost considerat ca subversiv şi incompatibil cu statutul unui membru al conducerii partidului şi prin urmare a fost dat la topit, în prezenţa lui Corneliu Burtică, secretar cu propaganda al CC al PCR.

Declinul şi moartea lui Miron Constantinescu

Carierea lui Miron Constantinescu era într-un declin evident dacă luăm în considerare că prin numirea sa în funcţia de preşedinte al Marii Adunări Naţionale (1973-1974), el a căpătat o poziţie marginală în conducerea partidului. Acest declin s-a repercutat şi asupra activităţii laboratorului şi a catedrei. Astfel, într-o vineri din primăvara anului 1974, când Miron Constantinescu încă mai trăia, la laborator s-a prezentat o persoană, care s-a recomandat ca fiind colonelul Dorobanţu şi care ne-a spus că trebuie să părăsim clădirea, aceasta având o nouă destinaţie. Noi l-am anunţat pe Miron Constantinescu şi rezultatul a fost că a doua zi s-au prezentat la mine vreo opt ofiţeri de securitate, care mi-au prezentat un grupaj de fotografii pentru a-l identifica pe acel colonel.

Eram în practică cu studenţii de la sociologie la Râmnicu-Vâlcea (1974) şi aici am aflat despre moartea subită şi suspectă a lui Miron Constantinescu. Ne-am întors rapid la Bucureşti şi am dorit să participăm la funeralii, dar ni s-a refuzat, precizându-ne că nu suntem trecuţi pe listă. Ceremonia era condusă de Manea Mănescu, duşmanul de moarte al celui decedat. La puţin timp a venit şi ordinul de evacuare din clădire, nu înainte ca nişte ofiţeri de securitate să caute şi să confişte orice document aparţinând lui Miron Constantinescu. Într-un camion au fost încărcate claie peste grămadă cărţile din cele două biblioteci şi aruncate într-o singură cameră ce aparţinea Institutului Pedagogic din Panduri. Se repeta scenariul evacuării Institutului Social Român din clădirea ASE-ului. Cu aceste evenimente s-a încheiat „boema” noastră.