Romania Sociala logo
Menu

Mărturisirea mea de credință

autor:   21 February 2020  

Am fost zilele trecute la o ceremonie de înmormântare. Mărturisesc că totul m-a pus pe gânduri.

Din adolescență, am fost ateist. Nu credeam în niciun fel în Dumnezeu, nici ontologic, o ființă supremă care există undeva ”în ceruri”, nici moral, credeam că eu, și deci și ceilalți, sunt liber și responsabil de ce fac; avem propria noastră conștiință care decide ce e bine și ce e rău și judecă faptele noastre. Nu am putut înțelege o ființă, Dumnezeu, undeva „în ceruri”, în Paradis, și un altul, Diavolul, undeva în „iad”. Și am decis că nu cred în Dumnezeu și nici în Diavol. Și nu mi-a fost rușine să declar.   

Acum realizez cu surpriză: am crezut întotdeauna în Dumnezeu. Problema, cine este Dumnezeu și unde „stă” el. Nu sunt religios, în sensul că nu cred în ritualurile religioase, în mitologia religiei, în instituția religiei. Le respect pe toate acestea pentru că ele sunt parte a vieții comunității, un mod al comunității mele de a fi. Dar nu există un Dumnezeu, un Paradis și un Iad în afara mea. Ei sunt în mine și în ceilalți oameni. Dar atunci ce este Dumnezeu și Diavolul ? Dumnezeu este o parte din mine. Este morala mea, conștiința care îmi spune ce e bine și ce e rău, ce ar trebui eu să fiu și să fac. Este ce cred ceilalți oameni din jurul meu că e bine și ce e rău, conștiința morală colectivă. Și Iadul este în mine: forțele care mă îndeamnă să fac altceva decât îmi cere conștiința mea. Un lucru banal: știu că ar trebui să nu mănânc prea mult… dar am poftă și mănânc; nu rezist tentației. Știu că nu e bie să mint. Dar uneori nu-mi vine să spun chiar adevărul, sau cel puțin să evit. E bine sau rău ? Eu, real, sunt rupt între ce cred eu că e bine, Dumnezeul meu, și ce mă împinge să fac altceva decât ce cred că e bine, Iadul meu.

Acum înțeleg de ce oamenii din jurul meu sunt credincioși: cred în conștiința lor care le spune ce e bine și iadul lor care îi îndeamnă să facă altceva, slăbiciunea lor, ce le spun „poftele” și „tentațiile”.

La slujba religioasă, constatând schimbarea mea de credință, am început să văd totul în altfel. Preoții afirmă cu tărie că toți suntem „păcătoși”, adesea greșim față de ”Dumnezeu” și, la înmormântare, cerem iertarea tuturor păcatelor. Mi se părea absurd. Să cerem să ierte pe toți „păcătoșii” și pentru „toate păcatele” ? Acum cred că are sens. Suntem siguri că Dumnezeu e „atot-iertător”. Da, cerem lui Dumnezeu să ierte în acest moment final de toate păcatelor și să ne primească, purificați de toate păcatele „lumești”, în Paradis. Dumnezeu, judecător în timpul vieții, dar iertător în momentul final al vieții. În acel moment ultim, suntem purificați. Nu mai putem face cele „lumești„ și venim în fața lui „Dumnezeu” doar cu ce am făcut bine, cu partea din viața noastră care a fost BINE. Și cu siguranță, nu se poate să nu fi făcut și ce ne-a cerut conștiința noastră, Dumnezeul din noi. În fața lui Dumnezeu ne prezentăm cu partea dumnezeiască din noi. În timpul vieții, comunitatea pedepsește pentru faptele rele. Dar în momentul final, al morții, iartă și se roagă lui Dumnezeu să ierte pentru tot. Preoții fac un ritual de iertare și pregătire a eliberării de ce a fost „lumesc”. Moartea purifică și pregătește omul de tranziția de „dincolo”. E interesant că „Iadul” a început să nu mai fie prezent în discursul religios. Iadul reprezintă tot ceea ce a pedepsit comunitatea și, prin remușcări, de însuși „păcătosul”. După moarte, încetează pedeapsa: iadul pare că nu mai există. Și este normal ca Dumnezeu să ierte totul, dar nu în timpul vieții, ci la sfârșitul ei. Și prin moarte să intrăm în Paradisul a tot ce am făcut bine în timpul vieții. 



Facebook

Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România

O carte nouă care se va dovedi a fi una fundamentală pentru gândirea românească. Paradigma tradițională a unei economii de piață liberă, deși cu imperfecțiunile ei, este înlocuită cu o nouă paradigmă a economiei societății românești actuale, ”capitalism fără capital”, cu implicațiile ei pentru înțelegerea întregii societăți. Dragi sociologi, nu este o carte ...

Cum ne vede Occidentul

Este surprinzător că nu putem găsi prea multe analize globale ale României în această perioadă de tranziție. Încă de la începutul anilor 90 am încercat să avertizez asupra riscurilor unei tranziții prost construite, dar adesea m-am simțit singur. Dar cum percep specialiștii occidentali tranziția în țările noastre ? Mărturisesc, am avut ...

Neoliberalism și șocul civilizațiilor

Fukuyama și Huntington Doi autori și două cărți majore au marcat percepția generației noastre despre noua ordine mondială. Este vorba de Francis Fukuyama : The End of History and the last Man (1992) și de Samuel Huntington : The Clash of Civilisations and the Remaking of World Order. 1996.  Fukuyama anunța universalizarea pieții libere ...

O evoluție sintetică a căutării ”ADEVĂRULUI” Ne-am eliberat de paradigma ”Agamiță Dandanache”?

Ieri am fost șocat, nu numai eu, de ceea ce mulți au etichetat ca ”bâlciul” de la Parlament.  În minte mi-a venit o istorie a eforturilor omenirii de a ajunge la adevăr. Prima fază. În antichitate, grecii au inventat logica, regulile gândirii corecte. Ei au crezut că logica este instrumentul de ...

Lansare de carte. Elena Olariu și o nouă înțelegere a spațiului privat în secolul al XIX-lea

Onorată comunitate academică, dragi colegi și dragi cititori,   vă anunțăm că au apărut două cărți semnate de istoricul de artă Elena Olariu, lucrări care sunt dedicate civilizației românești: ”Boieri și aristocrați români în secolul al XIX-lea” (studiu de mentalitate și moravuri în spațiu privat), respectiv ”Stil de viață aristocratic românesc ...

Migrație, integrare, dezintegrare

Cum sociologia este analiza stării nației dar și a timpului prezent, am dori să ne oprim puțin asupra problemelor legate de migrație. De ce migrația? Pentru că problema națională, ecologia și  migrația fac parte din cele trei mari evenimente care agită astăzi planeta. România se confruntă și ea cu aceste ...

În cercetarea sociologică, o fotografie valorează cât o mie de statistici

Imaginea foametei din Sudanul de Sud: vulturul pândind un copil care s-a prăbușit în drum spre Centrul de hrănire ONU (Fotografie realizată de jurnalistul sud-african Kevin Carter, publicată în The New York Times, pentru care a primit Premiul Pulizer în 1993) În urmă cu aproape 50 de ani, jurnalista și scriitoarea ...

Impactul creșterii prețului la energie electrică, gaze, apă asupra bugetului familiilor

Traiul decent poate fi descris ca situația în care o familie își poate permite o alimentație echilibrată și sănătoasă, îmbrăcăminte și încălțăminte noi din magazine de specialitate, de a dispune de o locuință care oferă adăpost și siguranță, locuința să fie mobilată și echipată cu aparate electrocasnice în stare bună ...