Romania Sociala logo
Menu

Mărturisirea mea de credință

autor:   21 February 2020  

Am fost zilele trecute la o ceremonie de înmormântare. Mărturisesc că totul m-a pus pe gânduri.

Din adolescență, am fost ateist. Nu credeam în niciun fel în Dumnezeu, nici ontologic, o ființă supremă care există undeva ”în ceruri”, nici moral, credeam că eu, și deci și ceilalți, sunt liber și responsabil de ce fac; avem propria noastră conștiință care decide ce e bine și ce e rău și judecă faptele noastre. Nu am putut înțelege o ființă, Dumnezeu, undeva „în ceruri”, în Paradis, și un altul, Diavolul, undeva în „iad”. Și am decis că nu cred în Dumnezeu și nici în Diavol. Și nu mi-a fost rușine să declar.   

Acum realizez cu surpriză: am crezut întotdeauna în Dumnezeu. Problema, cine este Dumnezeu și unde „stă” el. Nu sunt religios, în sensul că nu cred în ritualurile religioase, în mitologia religiei, în instituția religiei. Le respect pe toate acestea pentru că ele sunt parte a vieții comunității, un mod al comunității mele de a fi. Dar nu există un Dumnezeu, un Paradis și un Iad în afara mea. Ei sunt în mine și în ceilalți oameni. Dar atunci ce este Dumnezeu și Diavolul ? Dumnezeu este o parte din mine. Este morala mea, conștiința care îmi spune ce e bine și ce e rău, ce ar trebui eu să fiu și să fac. Este ce cred ceilalți oameni din jurul meu că e bine și ce e rău, conștiința morală colectivă. Și Iadul este în mine: forțele care mă îndeamnă să fac altceva decât îmi cere conștiința mea. Un lucru banal: știu că ar trebui să nu mănânc prea mult… dar am poftă și mănânc; nu rezist tentației. Știu că nu e bie să mint. Dar uneori nu-mi vine să spun chiar adevărul, sau cel puțin să evit. E bine sau rău ? Eu, real, sunt rupt între ce cred eu că e bine, Dumnezeul meu, și ce mă împinge să fac altceva decât ce cred că e bine, Iadul meu.

Acum înțeleg de ce oamenii din jurul meu sunt credincioși: cred în conștiința lor care le spune ce e bine și iadul lor care îi îndeamnă să facă altceva, slăbiciunea lor, ce le spun „poftele” și „tentațiile”.

La slujba religioasă, constatând schimbarea mea de credință, am început să văd totul în altfel. Preoții afirmă cu tărie că toți suntem „păcătoși”, adesea greșim față de ”Dumnezeu” și, la înmormântare, cerem iertarea tuturor păcatelor. Mi se părea absurd. Să cerem să ierte pe toți „păcătoșii” și pentru „toate păcatele” ? Acum cred că are sens. Suntem siguri că Dumnezeu e „atot-iertător”. Da, cerem lui Dumnezeu să ierte în acest moment final de toate păcatelor și să ne primească, purificați de toate păcatele „lumești”, în Paradis. Dumnezeu, judecător în timpul vieții, dar iertător în momentul final al vieții. În acel moment ultim, suntem purificați. Nu mai putem face cele „lumești„ și venim în fața lui „Dumnezeu” doar cu ce am făcut bine, cu partea din viața noastră care a fost BINE. Și cu siguranță, nu se poate să nu fi făcut și ce ne-a cerut conștiința noastră, Dumnezeul din noi. În fața lui Dumnezeu ne prezentăm cu partea dumnezeiască din noi. În timpul vieții, comunitatea pedepsește pentru faptele rele. Dar în momentul final, al morții, iartă și se roagă lui Dumnezeu să ierte pentru tot. Preoții fac un ritual de iertare și pregătire a eliberării de ce a fost „lumesc”. Moartea purifică și pregătește omul de tranziția de „dincolo”. E interesant că „Iadul” a început să nu mai fie prezent în discursul religios. Iadul reprezintă tot ceea ce a pedepsit comunitatea și, prin remușcări, de însuși „păcătosul”. După moarte, încetează pedeapsa: iadul pare că nu mai există. Și este normal ca Dumnezeu să ierte totul, dar nu în timpul vieții, ci la sfârșitul ei. Și prin moarte să intrăm în Paradisul a tot ce am făcut bine în timpul vieții. 



Facebook

Sociologia literaturii în anii `80. O discuție cu Mihai Dinu Gheorghiu.

1. În prefața la Economia bunurilor simbolice a lui Bourdieu pe care ați tradus-o și publicat-o în 1986 (la editura Meridiane)  erați deja preocupat de receptarea discursului sociologic în sfera culturii „artistice”. Era o atitudine generată de situația din cultura românească a epocii sau un ecou al scrierilor lui Bourdieu ...

Alegeri haotice : noiembrie 2024. Nevroze și anomalii colective

Între normalitate și patologie  Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală.  Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști ...

O discuție cu profesor Zoltan Rostas: incursiune „optzecistă” în lumea sociologilor interbelici

1. Domnule profesor, astăzi sunteți recunoscut ca autor de succes a numeroase cărți de istorie orală. Cum a ajuns să vă preocupe, în anii ’80, acest domeniu? Am invocat deseori momentul Congresul Internațional de Științe Istorice din 1980, dar rădăcinile le găsesc în apariția neîncrederii în sociologia cantitativistă, care a ajuns ...

Discuție cu un sociolog al științei din România anilor ` 80, profesorul american  Vasile Pirău[1]

1.       Dragă Vasile Pirău, ce făceai în 1987 ? Cum evolua pe atunci cariera ta ? Era apropierea unui filosof (prin formație) de sociologie, una de conjunctură sau avea radăcini intelectuale mai adânci ?  Când mă gândesc la anii dinainte de 1990 (anul când am plecat la studii in SUA), mi ...

DEZBATERE DE CARTE – Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023.

DEZBATERE DE CARTE Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane 31 octombrie 2024 Dezbatere România în crizăDownload

Detectarea egoismului propriu și a egoismului altora

Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău. Abraham Maslow Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din ...

Nostalgia, o emoție dulce-amăruie

Nostalgia consolidează relațiile sociale. Tim Wildschut Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o ...

Interviu cu Tudorel-Constantin Rusu, autorul volumului „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de ...