Romania Sociala logo
Menu

Mattei Dogan: Dansul electoral în România, ieri și azi

autor:   5 November 2016  

Mattei Dogan în 1943 prezintă la Universitatea București teza sa de licență sub conducerea lui Henri H. Stahl: o analiză a democrației românești dintre cele două războaie mondiale.   

În 1945 emigrează în Franța și devine unul dintre cei mai influenți sociologi pe plan mondial. Teza de licență este o lucrare de o originalitate uluitoare. O a doua formă a acestui teze de licență este reluat într-un studiu publicat în USA.

După 1989, la invitația Asociației Române de Sociologie Mattei Dogan vizitează de mai multe ori România și este ales membru de onoare al Academiei Române. La solicitarea noastră, pregătește o a treia variantă a pe care o publică înRevista de Cercetări Sociale din 1995 nr.4. Studiul poate fi găsit și în Biblioteca virtuală de sociologie.    

Se apropie noile alegeri. Multe dezbateri asupra substanței noii democrații românești. Am recitit studiul și am fost impresionat de actualitatea lui.

Anexăm aici pentru cititorii noștri acest studiu, însoțit de un scurt rezumat.

Mattei Dogan noteză două caraceristici ale democrației românești în acea perioadă. În 19 ani, între 1919 și 1937, au avut loc 10 alegeri parlamentare. Deci în medie o alegere parlamentară la 1,9 ani.

Ca rezultat al alegerilor s-a petrecut o surprinzătoare alternanță la guvernare. Votul variază enorm de la alegere la alegere. Mereu noile alegeri sunt obținute de partidul din opoziție.

Exemplificare, cele două partide dominante în epocă: Partidul Liberal și Partidul Național Țărănesc.

              Voturi obținute la alegerile parlamentare (%)

                                                         PL                                                                   PNȚ

1927                                                61,7                                                               22,7

1928                                                6,6                                                                74,8

1931                                                47,8                                                               15,0

1932                                                13,6                                                               40,3

1933                                                51,1                                                               13,9

De ce atât de multe alegeri parlamentare și cum se explică acest dans electoral, schimbările dramatice ale votului ?

Teoria lui Mattei Dogan este următoarea: nu alegătorii, ci regele alege parlamentul. Cum ? Mecanismul este următorul: regele, nemulțumit de guvern, îl demite și desemnează un nou prim-ministru care vine la putere cu un partid care nu are susținere în parlament. Noul prim-ministru dizolvă parlamentul și organizează noi alegeri. Surpriză: câștigă alegerile. Și dansul continuă. Cum e posibil ? Dogan explică mecanismul prin care guvernul ales de rege câștigă alegerile. El utilizează termenul de ”democrație mimată”. Să ne amintim de Ion Luca Caragiale: O scrisoare pierdută. Este exact acel mecanism.

Evident suntem într-o nouă configurație legală. Sau nu chiar ? Sunt desigur diferențe fundamentale, dar și o similitudine surprinzătoare.

Nu avem rege, ci președinte. Președintele ales are o autoritate limitată: nu poate demite guvernul, dar numește prim-ministrul. Textul Constituției ne-a părut a fi clar: Președintele nu poate fi membru al unui partid; nu poate interveni în procesul politic, ci este doar un arbitru neutru.

Președinții au tins însă să alunece spre o altă interpretare a textului constituției: el poate fi implicat în alegeri și are o mare libertate în alegerea prim-ministrului. După 26 de ani, pentru prima dată președintele vorbește despre ”partidul meu”, ”guvernul meu” și chiar parlamentul său. Nu poate să nu accepte că trebuie să numească prim-ministru din partidul care a câștigat alegerile, dar doar cu majoritatea absolută. Dacă nu. președintele poate alege orice alt prim-ministru. Prin asta exercită o presiune asupra parlamentului: poate modifica configurația parlamentară. S-a întâmplat în 2004. Se declară politic explicit și acum în 2016. A face noi alegeri e mai dificil. Dar președintele obține mediat parlamentul său, adică nu membrii, ci configurația sa politică. Chiar se introduc și criterii noi: cine poate fi ales în parlament și cine nu.

O altă diferență. În sistemul parlamentar din anii 1920-30, regele intervenea masiv, dar rezultatul a fost o alternanță la putere. Dacă alunecăm la noua viziune a poziției președintelui (”partidul/ guvernul/ parlamentul meu”), sistemul nu mai asigură alternanța la guvernare, ci perpetuarea la guvernare a partidului președintelui.  – Anexăm aici pentru cititorii noștri acest studiu



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...