Mattei Dogan în 1943 prezintă la Universitatea București teza sa de licență sub conducerea lui Henri H. Stahl: o analiză a democrației românești dintre cele două războaie mondiale.
În 1945 emigrează în Franța și devine unul dintre cei mai influenți sociologi pe plan mondial. Teza de licență este o lucrare de o originalitate uluitoare. O a doua formă a acestui teze de licență este reluat într-un studiu publicat în USA.
După 1989, la invitația Asociației Române de Sociologie Mattei Dogan vizitează de mai multe ori România și este ales membru de onoare al Academiei Române. La solicitarea noastră, pregătește o a treia variantă a pe care o publică înRevista de Cercetări Sociale din 1995 nr.4. Studiul poate fi găsit și în Biblioteca virtuală de sociologie.
Se apropie noile alegeri. Multe dezbateri asupra substanței noii democrații românești. Am recitit studiul și am fost impresionat de actualitatea lui.
Anexăm aici pentru cititorii noștri acest studiu, însoțit de un scurt rezumat.
Mattei Dogan noteză două caraceristici ale democrației românești în acea perioadă. În 19 ani, între 1919 și 1937, au avut loc 10 alegeri parlamentare. Deci în medie o alegere parlamentară la 1,9 ani.
Ca rezultat al alegerilor s-a petrecut o surprinzătoare alternanță la guvernare. Votul variază enorm de la alegere la alegere. Mereu noile alegeri sunt obținute de partidul din opoziție.
Exemplificare, cele două partide dominante în epocă: Partidul Liberal și Partidul Național Țărănesc.
Voturi obținute la alegerile parlamentare (%)
1927
1928
1931
1932
1933
De ce atât de multe alegeri parlamentare și cum se explică acest dans electoral, schimbările dramatice ale votului ?
Teoria lui Mattei Dogan este următoarea: nu alegătorii, ci regele alege parlamentul. Cum ? Mecanismul este următorul: regele, nemulțumit de guvern, îl demite și desemnează un nou prim-ministru care vine la putere cu un partid care nu are susținere în parlament. Noul prim-ministru dizolvă parlamentul și organizează noi alegeri. Surpriză: câștigă alegerile. Și dansul continuă. Cum e posibil ? Dogan explică mecanismul prin care guvernul ales de rege câștigă alegerile. El utilizează termenul de ”democrație mimată”. Să ne amintim de Ion Luca Caragiale: O scrisoare pierdută. Este exact acel mecanism.
Evident suntem într-o nouă configurație legală. Sau nu chiar ? Sunt desigur diferențe fundamentale, dar și o similitudine surprinzătoare.
Nu avem rege, ci președinte. Președintele ales are o autoritate limitată: nu poate demite guvernul, dar numește prim-ministrul. Textul Constituției ne-a părut a fi clar: Președintele nu poate fi membru al unui partid; nu poate interveni în procesul politic, ci este doar un arbitru neutru.
Președinții au tins însă să alunece spre o altă interpretare a textului constituției: el poate fi implicat în alegeri și are o mare libertate în alegerea prim-ministrului. După 26 de ani, pentru prima dată președintele vorbește despre ”partidul meu”, ”guvernul meu” și chiar parlamentul său. Nu poate să nu accepte că trebuie să numească prim-ministru din partidul care a câștigat alegerile, dar doar cu majoritatea absolută. Dacă nu. președintele poate alege orice alt prim-ministru. Prin asta exercită o presiune asupra parlamentului: poate modifica configurația parlamentară. S-a întâmplat în 2004. Se declară politic explicit și acum în 2016. A face noi alegeri e mai dificil. Dar președintele obține mediat parlamentul său, adică nu membrii, ci configurația sa politică. Chiar se introduc și criterii noi: cine poate fi ales în parlament și cine nu.
O altă diferență. În sistemul parlamentar din anii 1920-30, regele intervenea masiv, dar rezultatul a fost o alternanță la putere. Dacă alunecăm la noua viziune a poziției președintelui (”partidul/ guvernul/ parlamentul meu”), sistemul nu mai asigură alternanța la guvernare, ci perpetuarea la guvernare a partidului președintelui. – Anexăm aici pentru cititorii noștri acest studiu
