Cartea „Pregătirea pentru adopție: călătoria care îți schimbă viața” scrisă de Mihăileanu Liviu și Mihăileanu Mirela Claudia și apărută în 2025 la Editura Tritonic, se înscrie în literatura de specialitate ca un ghid practic și totodată profund uman despre parcursul adopției în România contemporană. Cei doi autori nu sunt doar cercetători ai fenomenului, ci și actori implicați direct în domeniu, atât ca părinți adoptivi, cât și ca profesioniști dedicați protecției copilului. Experiența lor dublă, personală și profesională, conferă volumului autenticitate și credibilitate. Liviu Mihăileanu, lider al Alianței „România Fără Orfani” (ARFO), membru al boardului World Without Orphans Europe și președinte al Asociației Tzuby’s Kids, se implică activ de peste un deceniu în schimbările legislative și în transformarea filosofiei de intervenție a sistemului de protecție a copilului, pledând pentru trecerea de la instituționalizare la soluții familiale. Începând cu 2015, organizația pe care o conduce a sprijinit integrarea a sute de copii în familii adoptive sau de plasament. La rândul său, Mirela Claudia Mihăileanu, formator acreditat și consilier în adopție, contribuie la bunăstarea copiilor prin programe de pregătire adresate viitorilor părinți adoptivi, dezvoltând metode și instrumente utile procesului de adaptare și integrare familială.

Structurată în opt părți, lucrarea debutează cu prezentarea autorilor (pp. 5–11) și o prefață (pp. 11–13), continuând apoi cu cele 8 părți, fiind de fapt o analiză a etapelor procesului de adopție transpusă prin titluri sugestive mergând pe ideea unei călătorii parcurse de cei care se gândesc să adopte un copil sau chiar au adoptat deja. Autorii abordează dimensiunea tehnică, explicând particularitățile fiecărei faze a procesului adopției, dar și dimensiunea emoțională și relațională, prin descrierea provocărilor întâlnite de părinți și copii în experiențele reale de adopție. Această combinație dintre rigoarea informațională și perspectiva empatică face ca volumul să fie nu doar un manual practic, ci și o reflecție profundă asupra unuia dintre cele mai complexe și solicitante roluri sociale: acela de părinte adoptiv.

Prima parte a volumului, intitulată „Puțină istorie clarifică contextul” (pp. 11–26), propune o incursiune în evoluția legislației și a filosofiei de intervenție în domeniul adopției. Autorii subliniază multiplele percepții sociale legate de acest proces, de la teama de birocrație până la tendința de a-l idealiza și oferă cititorilor un cadru de orientare util, atât prin prezentarea etapelor oficiale, cât și prin explicarea dificultăților posibile. Totodată, cartea pune în lumină trauma abandonului și consecințele acesteia asupra copiilor. Pe plan legislativ, autorii urmăresc parcursul de la Decretul 137/1956 privind înfierea, până la modificările influențate de integrarea României în Uniunea Europeană, dar și cele de după anul 2004, moment de cotitură important în ceea ce privește legislația din domeniul protecției copilului. Un moment sensibil este reprezentat de perioada post-1989, când adopțiile internaționale au cunoscut o expansiune rapidă, urmată de interdicția acestora prin Legea 273/2004, în contextul suspiciunilor de trafic și abuzuri. Autorii volumului evidențiază, de asemenea, blocajele birocratice care au împiedicat mult timp declararea copiilor ca adoptabili, prelungindu-le șederea traumatizantă în orfelinate. Începând cu 2015, organizații precum ARFO au militat pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului petrecut de copii în sistem, demersuri recunoscute la nivel internațional.

Din perspectivă filosofică, autorii arată cum intervențiile în protecția copilului au fost multă vreme dominate de instituționalizare, în pofida studiilor care demonstră impactul negativ asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor. Comparativ, îngrijirea familială – fie prin plasament, fie prin adopție – generează rezultate net superioare, deși presupune un efort sporit și o pregătire specializată din partea părinților. Cartea argumentează convingător că adopția este soluția preferabilă rămânerii în sistemul instituțional, contribuind esențial la dezvoltarea psiho-afectivă și neurocognitivă a copilului.

Cea de-a doua parte a volumului, intitulată „Reflecții înainte de călătoria adopției” (pp. 27–92), abordează tema motivațiilor care stau la baza deciziei de a adopta și relevă capcanele frecvent întâlnite de viitorii părinți adoptivi. Autorii analizează o serie de motivații problematice – mitul eroului salvator, spiritualizarea excesivă, teama de singurătate, presiunea socială a comparației cu ceilalți, dorința de a oferi un prieten de joacă copilului biologic sau încercarea de a „salva” relația de cuplu – și atrag atenția asupra efectelor negative pe care acestea le pot avea asupra copilului și familiei. Secțiunea se încheie cu două teme deosebit de relevante: adopția ca părinte singur și recomandările practice pentru cei aflați la început de drum. Un punct central este demitizarea „eroului salvator” – o imagine idealizată ce plasează presiune pe adoptatori și riscă să minimalizeze nevoile reale ale copilului. Riscurile acestui mit includ ignorarea trecutului copilului, supraîncărcarea emoțională a relației și apariția frustrării sau a dezamăgirilor. Soluția propusă este educarea și informarea corectă, precum și acceptarea realistă a experienței adopției (pp. 28–29). La fel de importantă este atenționarea privind spiritualizarea excesivă a adopției. Deși sprijinul spiritual este o resursă valoroasă, autorii insistă că acesta nu poate substitui intervențiile psihologice și pedagogice specializate. Dragostea necondiționată nu elimină automat probleme precum respingerea, dificultățile de comportament sau adaptarea dificilă. Este necesar un echilibru între credință și realism, care să includă atât spiritualitatea, cât și sprijinul profesional (pp. 31). O altă motivație discutată este teama de singurătate. Deși firească, singurătatea nu ar trebui să fie motorul unei decizii de a adopta. Copiii au nevoie de părinți pregătiți să ofere stabilitate și iubire, nu doar de cineva care caută să umple un gol emoțional. Autorii recomandă viitorilor adoptatori să reflecteze asupra motivațiilor, să caute sprijin emoțional, să se conecteze la comunitate și să fie informați înainte de a lua o astfel de decizie (p. 34). Adopția ca răspuns la presiunea socială sau comparația cu ceilalți este de asemenea o motivație fragilă. Deși dorința de a „fi la fel ca ceilalți” poate aduce o anumită validare socială, succesul adopției depinde de autenticitatea motivațiilor și de gradul de pregătire al părinților (p. 37). O altă idee subliniată de autori este că experiența de părinte biologic nu garantează competența în creșterea unui copil adoptat (p. 38). De asemenea, adopția doar pentru a oferi un prieten de joacă copilului biologic este o alegere greșită: părinții trebuie să fie conștienți de nevoile ambilor copii, întrucât adopția reprezintă un angajament pe viață, ce presupune răbdare, dedicare și iubire. Un avertisment important este legat de adopția ca soluție pentru salvarea relației de cuplu. Un copil privit ca „remediu” nu face decât să amplifice tensiunile, întrucât adopția aduce cu sine noi provocări emoționale, logistice și financiare (p. 39). În opoziție, autorii propun o listă de motivații corecte și sănătoase (pp. 42–45), bazate pe recunoașterea nevoii copilului de a avea o familie și pe disponibilitatea părinților de a-și asuma responsabilitatea pe termen lung. Pentru a pregăti adoptatorii în fața prejudecăților și întrebărilor incomode, cartea dedică un spațiu amplu reflecțiilor și strategiilor de răspuns (pp. 46–74). Întrebări precum „Cum putem iubi un copil care nu e al nostru?”, „Au toți copiii din sistem probleme grave de comportament?” sau „Suntem noi părinții adevărați?” sunt discutate cu deschidere și completate cu soluții practice, menite să ofere siguranță și echilibru emoțional părinților adoptivi.

Partea a treia a volumului, intitulată „Bagajele părinților adoptivi” (pp. 93–138), aduce în prim-plan provocările și experiențele personale cu care viitorii adoptatori pornesc la drum. Autorii analizează factori precum infertilitatea, pierderea unui copil biologic, istoricul traumelor personale, problemele de cuplu nerezolvate, stigma socială și prejudecățile, dar și capcana așteptărilor nerealiste. Totodată, este subliniată importanța modelelor parentale moștenite și a înțelegerii propriului stil parental înainte de asumarea rolului de părinte adoptiv. Un prim aspect abordat este infertilitatea, principala cauză care motivează tot mai multe familii să adopte. Autorii propun trei pași esențiali prin care ar trebui să treacă cuplurile înainte de a lua o astfel de decizie (pp. 94–98). De asemenea, se discută despre adopția ca răspuns la pierderea unui copil biologic, o alegere bine intenționată, dar riscantă, pentru că poate genera reacții neadecvate, precum hiperprotecția sau controlul excesiv. Pentru a gestiona această situație, este necesară construirea unei relații echilibrate, acceptarea vulnerabilității și apelarea la sprijin terapeutic (p. 101). Autorii insistă asupra nevoii ca adoptatorii să-și exploreze și să-și vindece propriile traume personale – abuzuri, neglijență, pierderi sau relații toxice – înainte de adopție, deoarece acestea pot împiedica formarea unui atașament sănătos cu copilul (pp. 102–103). Ei propun un proces în patru pași: autoreflecția și recunoașterea traumelor, consilierea psihologică și sprijinul spiritual, dezvoltarea rezilienței și crearea unui sistem de sprijin (pp. 104–106). În acest sens, cartea include un chestionar de autoevaluare cu 18 întrebări (pp. 107–116), menit să stimuleze reflecția și să ajute la înțelegerea nivelului de pregătire emoțională. Deși nu are valoare diagnostică, instrumentul oferă interpretări utile și poate sta la baza unui plan personalizat de pregătire. În mod similar, se recomandă ca viitorii adoptatori să rezolve problemele de cuplu înainte de a adopta. Aspecte precum comunicarea deficitară sau lipsa unei rețele de sprijin pot afecta stabilitatea și securitatea copilului, care are nevoie de un mediu echilibrat și de un model sănătos de relaționare (pp. 116–117). Totodată, autorii discută despre stigma socială și prejudecățile legate de adopție – atât cele venite din exterior, cât și cele interiorizate de părinți – și oferă strategii concrete pentru a le gestiona (pp. 118–120). O altă capcană analizată este cea a așteptărilor nerealiste. Unii părinți adoptivi tind să idealizeze copilul sau procesul de integrare în familie, ignorând faptul că acești copii vin cu un bagaj emoțional complex și cu răni din trecut. Pentru a evita dezamăgirile, autorii recomandă o pregătire serioasă și o informare realistă (pp. 121–122). Un alt aspect aparte analizat este cel al moștenirii modelelor parentale. Autorii subliniază că stilurile autoritare sau comportamentele disfuncționale din familia de origine pot fi reproduse inconștient, de aceea este necesară conștientizarea și corectarea lor. Pe baza teoriei atașamentului, cartea prezintă un tabel cu patru tipare de atașament, exemple de manifestări tipice și recomandări pentru depășirea modelelor nesănătoase (pp. 125–126). Urmează o analiză a stilurilor parentale și a trăsăturilor acestora, cu accent pe impactul lor asupra dezvoltării copilului adoptat și pe recomandări practice pentru părinți (pp. 127–132). Secțiunea se încheie cu un ghid de identificare a propriului stil parental, structurat sub forma unui chestionar cu 12 afirmații și interpretări asociate (pp. 133–138). Autorii precizează că acest instrument are scop de auto-reflecție, nu de diagnostic, și recomandă consultarea unui specialist pentru o evaluare aprofundată.

Tema a patra a volumului, intitulată „Bagajele copilului adoptat” (pp. 139–164), schimbă perspectiva, abordând adopția din punctul de vedere al copilului și punând în prim-plan trauma și impactul acesteia. Autorii analizează tipurile de traumă, efectele asupra dezvoltării copilului și rolul decisiv al adulților în prevenirea și gestionarea lor. Totodată, sunt prezentate nevoile copiilor cu istoric traumatic, particularitățile atașamentului și provocările psihologice și psihiatrice asociate. Un mesaj central este că înțelegerea traumelor copilului și a modului în care acestea îi influențează comportamentele și reacțiile reprezintă o condiție esențială pentru succesul unei adopții (p. 138). Deoarece fiecare copil răspunde diferit la traumă, părinții trebuie să înțeleagă „rănile invizibile” și să creeze un spațiu sigur și vindecător. În acest context, autorii descriu trei tipuri majore de traumă: acută, cronică și complexă. Trauma complexă include patru forme – timpurie, cronică, maltratarea și absența îngrijitorului – fiecare cu efecte profunde asupra dezvoltării copilului (p. 143). Autorii acordă atenție specială tulburării de stres posttraumatic (PTSD), prezentată ca o consecință directă a traumei copilului. PTSD poate afecta capacitatea de relaționare, procesul de învățare și reglarea emoțională, manifestându-se prin simptome specifice la copiii adoptați și având un impact major asupra vieții lor cotidiene (pp. 144–146). Autorii subliniază că în cazul traumei complexe, adoptatorii trebuie să fie conștienți de efecte precum dificultăți legate de permanența obiectului, probleme de atașament, nevoia de atingere sănătoasă, limitări în funcțiile executive ale creierului, dar și de impactul traumei asupra corpului și dezvoltării cerebrale. Un alt aspect important este dedicat rolului adulților și îngrijitorilor în reducerea consecințelor negative ale traumelor. Autorii atrag atenția că, prin intervenție adecvată, se pot diminua efectele stresului toxic, ale experiențelor adverse din copilărie și întârzierile de dezvoltare. În sprijinul părinților adoptivi, cartea prezintă șase tipuri de nevoi ale copiilor cu istoric de traumă: nevoia de siguranță și stabilitate, validare emoțională și sprijin, acces la intervenții psihologice specializate, suport educațional și academic, relații stabile și sprijin familial, dar și nevoia de timp și răbdare. Autorii explorează și importanța atașamentului sănătos, explicând stilurile de atașament, principiile autoreglării și impactul traumelor și pierderilor timpurii asupra dezvoltării copilului. Ei arată că adopția presupune inevitabil momente dificile, întrucât traumele timpurii – abandonul, abuzul fizic sau emoțional, neglijarea ori expunerea la stres extrem – pot lăsa urme profunde și de lungă durată asupra dezvoltării emoționale și psihologice. Totuși, cartea transmite un mesaj de speranță: prin educație, conștientizare, terapie și intervenție timpurie, dar mai ales prin răbdare, empatie și crearea unui mediu stabil și predictibil, părinții adoptivi pot contribui la vindecarea copiilor și la dezvoltarea lor armonioasă. În plus, autorii încurajează adoptatorii să-și construiască o rețea de sprijin care să le ofere resurse și soluții pentru gestionarea diverselor dificultăți (pp. 161–164).

Partea a cincea a volumului, intitulată „Intersecții de trasee” (pp. 165–176), descrie modul în care drumurile copiilor din sistemul de protecție se intersectează cu cele ale viitorilor părinți adoptivi. Autorii analizează concepte-cheie precum plasamentul copiilor, tipurile de plasament existente, diferențele dintre asistentul maternal și familia de plasament, dar și procedurile legale prin care un copil devine adoptabil. Prima măsură atunci când un copil intră în sistemul de protecție este încercarea de reintegrare în familia biologică. Dacă acest lucru nu este posibil, adopția rămâne soluția cea mai stabilă, asigurându-i copilului o familie permanentă. Pe baza Legii 273/2024 privind procedura adopției, autorii explică criteriile prin care copiii pot deveni eligibili pentru adopție de către persoane atestate. Prioritatea este acordată rudelor de până la gradul al treilea, familiilor sau persoanelor care au adoptat frați ai copilului ori celor cu care copilul a conviețuit cel puțin șase luni (p. 170). O idee importantă subliniată de autori este aceea că cea mai bună soluție pentru copil este să fie plasat, încă de la început, într-o familie dispusă să îl adopte în cazul în care devine adoptabil. Această continuitate reduce riscul unei noi dezrădăcinări, diminuează impactul traumatic al unei tranziții suplimentare și favorizează stabilitatea atașamentului (pp. 171–172). Cartea prezintă, de asemenea, avantajele și dezavantajele pe care le implică asumarea rolului de familie de plasament (pp. 172–173), dar și riscurile și beneficiile adopției prin procedura de atestare ca adoptator (pp. 174–175). În acest fel, cititorii au la dispoziție o imagine completă asupra opțiunilor existente, fiind sprijiniți să înțeleagă implicațiile fiecărei alegeri și să-și găsească propriul drum în procesul adopției.

Partea a șasea a volumului, intitulată sugestiv „Gata, pornim!” (pp. 177–196), este dedicată etapelor concrete ale procesului de adopție, oferind viitorilor părinți adoptivi informații clare și utile despre traseul pe care urmează să îl parcurgă. Autorii descriu detaliat pașii de la atestarea ca adoptator, la intrarea în potrivire, încredințarea în vederea adopției, încuviințarea adopției și, în final, monitorizarea postadopție. Prima etapă, atestarea ca părinte adoptator, este explicată pas cu pas: solicitarea atestatului, evaluarea psihologică și socială, participarea la cursurile de pregătire, criteriile de neeligibilitate, procedura de eliberare a atestatului și chiar modalități de gestionare a unui eventual refuz (pp. 177–183). Autorii pun accent pe importanța asumării în cunoștință de cauză a rolului de părinte adoptiv. Urmează etapa de intrare în potrivire, care poate avea loc fie printr-o potrivire automată între adoptatori și copiii declarați adoptabili, fie prin accesarea profilului public al acestora. Sunt explicate criteriile de prioritate, etapele procesului și recomandări practice pentru adoptatori în interacțiunea cu copilul în această perioadă sensibilă. Etapa de încredințare în vederea adopției este prezentată ca o perioadă de acomodare reciprocă, plină de provocări, dar și cu un risc ridicat de renunțare. Autorii oferă soluții pentru prevenirea abandonului la acest pas crucial, subliniind importanța sprijinului și a pregătirii emoționale (pp. 189–192). Încuviințarea adopției și monitorizarea postadopție încheie această parte. Dacă în prima fază accentul cade pe formalizarea juridică a adopției, în ultima etapă se subliniază nevoia de însoțire și sprijin pentru familie și copil, pentru a asigura stabilitatea relației. Autorii rezumă întregul proces printr-o concluzie memorabilă: „Adopția nu este doar un proces legal, ci un drum al formării unei noi familii” (p. 195).

Partea a șaptea a volumului, intitulată „Schimbări de peisaj” (pp. 197–232), explorează provocările și transformările care apar odată cu intrarea copilului în familia adoptivă. Autorii descriu etapele firești ale relației dintre adoptatori și copil, de la perioada inițială de entuziasm până la momentele dificile, și oferă recomandări concrete pentru gestionarea tranzițiilor. Un prim aspect discutat este „luna de miere” a adopției: la început, copilul poate părea liniștit, afectuos și cooperant, dar ulterior pot apărea comportamente de frustrare, furie, opoziționism sau chiar regresii în dezvoltare (p. 197). Autorii oferă sugestii practice pentru a ajuta părinții să facă față acestei tranziții (pp. 198–199). Un element central al acestei etape este jelirea pierderilor de către copilul adoptat. Indiferent de calitatea mediului lăsat în urmă, copilul parcurge un proces emoțional profund de dezrădăcinare, pe care părinții trebuie să-l înțeleagă și să-l sprijine (p. 199). Pe baza mărturiilor colectate în grupurile de suport, autorii prezintă efectele acestei jeliri: tulburări de somn și alimentație, comportamente de autoagresiune sau reacții fiziologice și emoționale intense. Totodată, sunt descrise soluții și modalități de sprijin pentru aceste situații dificile (pp. 204–209). Cartea abordează și tema dezvoltării atașamentului, cu recomandări adaptate vârstei copilului: 0–3 ani (fundația atașamentului), 3–7 ani (consolidarea încrederii), 7–13 ani (întărirea identității și a relației) și peste 14 ani (reafirmarea atașamentului și sprijin în tranziția spre adolescență). Un subiect delicat este cel al dezvăluirii faptului că un copil este adoptat. Autorii insistă asupra necesității unei comunicări deschise și oneste, încă de la vârste fragede (p. 215). Sunt oferite sfaturi practice pentru părinți: crearea unor povești coerente de viață, oferirea unui spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor și încurajarea dialogului constant (pp. 216–219). De asemenea, sunt analizate comportamentele problematice ale copiilor adoptați: agresivitate, neliniște emoțională, dificultăți de relaționare – explicându-se cauzele și oferindu-se strategii de gestionare (pp. 219–222). În finalul acestei părți, autorii discută provocările educaționale, relaționale și senzoriale cu care se confruntă copiii adoptați: sensibilitate excesivă la stimuli (zgomote, lumini, texturi) sau, dimpotrivă, desensibilizare față de aceștia. Aceste reacții pot afecta relația părinte–copil și adaptarea în noul mediu familial, motiv pentru care cartea le analizează în detaliu, subliniind cauzele, manifestările și impactul lor (pp. 223–228).

Partea a opta a volumului, intitulată „Umple-ți rezervorul!” (pp. 233–252), este dedicată sprijinirii părinților adoptivi în momentele de epuizare, confuzie sau sentiment de copleșire. Autorii le propun acestora instrumente și resurse practice pentru a-și conștientiza provocările și a le gestiona eficient. Sunt descrise metode de recunoaștere a „oboselii compasiunii”, identificarea semnelor de stres la părinții adoptivi și autoevaluarea prin raportare la îngrijirea de sine. Secțiunea include, de asemenea, sugestii concrete pentru elaborarea unui plan personalizat de îngrijire, care să mențină echilibrul fizic, psihologic, emoțional și spiritual. În sprijinul părinților și copiilor, autorii prezintă și produsele ponderale, precum păturile terapeutice, utile în gestionarea anxietății și îmbunătățirea somnului, mai ales pentru copiii cu ADHD, tulburări de spectru autist sau anxietate. Eficiența lor este explicată prin efectul de siguranță și confort, fiind menționate și produsele Tzuby TOYS, gândite pentru a sprijini familiile acasă. Pentru că „adoptatori sănătoși cresc copii sănătoși”, autorii insistă asupra îngrijirii de sine ca mijloc de prevenire a epuizării și de menținere a unei vieți de calitate (pp. 233–236). În acest sens, este propus un chestionar cu 30 de întrebări (pp. 236–241), prin care părinții adoptivi își pot evalua nivelul de satisfacție a compasiunii, gradul de suprasolicitare și riscul de stres traumatic secundar. Sunt prezentate și simptomele fizice, comportamentale, emoționale și cognitive ale stresului, precum și un instrument practic de recunoaștere timpurie a acestora (pp. 241–250). Finalul secțiunii oferă un ghid de planificare a îngrijirii personale, cu pași concreți pentru integrarea sustenabilă a schimbărilor pozitive în rutina zilnică. După această parte, cartea include și câteva resurse complementare. Între paginile 253–256 este prezentată ARFO – Rețeaua națională care sprijină părinții adoptatori, iar în secțiunea Întrebări frecvente (pp. 257–266) autorii răspund celor mai des întâlnite nelămuriri despre adopția națională și adopția internațională. În cazul adopției naționale, cele 15 întrebări vizează, printre altele, durata procesului, costurile, condițiile legate de venit sau sănătatea adoptatorilor, precum și posibilitatea copiilor adoptați de a-și cunoaște părinții biologici. Pentru adopția internațională, cele 10 întrebări explică cine poate adopta din România, condițiile și durata procedurii, costurile și provocările specifice. Volumul se încheie cu un Glosar de termeni (pp. 267–270), ce explică 26 de concepte fundamentale, de la „adopție” și „plan de protecție” până la „perioada de acomodare” și cu o Bibliografie selectivă (pp. 271–277), care include lucrări de specialitate, articole, studii și surse online. Acestea completează experiența practică vastă a autorilor, conferind cărții un fundament documentar solid.

Volumul „Pregătirea pentru adopție: călătoria care îți schimbă viața” se bazează pe o experiență directă impresionantă, aproximativ 2000 de persoane și familii consiliate și peste 4000 de participanți la grupuri de suport și tabere terapeutice, ceea ce îi conferă autenticitate și aplicabilitate. Cartea devine astfel un ghid esențial pentru viitorii părinți adoptivi, combinând informații legislative și procedurale cu resurse emoționale și educaționale. Clar, bine structurat și profund uman, volumul arată că adopția nu este doar un proces juridic, ci mai ales construirea unei familii bazate pe iubire, responsabilitate și încredere.

Sergiu-Lucian Raiu,

lect. univ. dr. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,

Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale.