Multiculturalismul ?
Problema națională, ecologia și migrația sunt cele trei mari probleme care agită astăzi planeta; ele suscită o serie de întrebări pentru sociologi. Într-un text precedent evocam modelul republican de integrare a imigranților în cazul Franței. Aici am vrea să vorbim de multiculturalismul în Canada. Am trăit în Canada și sunt destul de familiară cu modelele de gestiune ale imigrației. În România, problematică este mai degrabă emigrarea economică; aproape 5 milioane de români trăiesc și muncesc în afara țării.
Termenul de multiculturalism a venit pe lume în campusurile universitare americane prin anii 1960. În 1971, Primul Ministru al Canadei Pierre-Eliot Trudeau a adoptat multiculturalismul ca model de gestiune a diversității create de imigrație. Modelul presupunea recunoașterea diversității etnice și culturale din Canada, unde trăiesc peste 100 de comunități etnice diferite. S-a promovat calendarul cu sărbători folclorice, subvenționate de stat. Au fost încurajate studiile etnice și a apărut inițiativa unor istorii a grupurilor etnice din Canada, subvenționate de asemenea de statul canadian. În acei ani, a apărut cartea Românii din Canada a doctorului Ionel Țăranu, președintele Federației Asociațiilor române din Canada, El a fost răsplătit în 1980 cu Ordinul Canadei pentru «apport multiculturel». L-am cunoscut bine pe doctorul Țăranu; o vreme am colaborat la emisiunile în limba română difuzate la Montreal și la unele studii despre multiculturalismul canadian.
Multiculturalismul a devenit apoi paradigmă studiată în programele universitare într-o perspectivă integraționistă. Comunitatea este mediator de integrare; ea furnizează adrese, organizează locuri de cult, sărbători și ceremonii pentru a sublinia unele particularități culturale. Dar statul rămâne locul de arbitraj, prin intermediul tribunalelor și al Curții supreme, responsabilă de aplicarea Charte des droits et libertés de la personne. Curtea supremă era investită și cu evaluarea proceselor legate de ceea ce se numește accomodements raisonables. Noțiunea juridică de acomodări rezonabile este o obligație care decurge din dreptul la egalitate. Ea se aplică într-o situație în care o persoană se simte discriminată pe motiv de sex, rasă, etnie, limbă, religie. Dar aceste acomodări au încetat să mai fie rezonabile atunci când au devenit revendicări de diferențiere.
Pentru mine multiculturalismul a devenit treptat calul troian în cetate. Și această imagine simbolică nu este un simplu element de decor. Pe stradă au apărut fete cu niqab și burka, fața sau tot corpul acoperite. Citeam în ziare despre sectari religioși care practicau poliția morală în comunitatea lor (musulmană) și vedeam reportaje despre crime de onoare în unele familii tradițional musulmane, în care se practica căsătoria aranjată. Erau considerate crime de onoare cazurile în care tatăl își ucide fiica pentru că a refuzat o căsătorie aranjată, dezonora familia. Charia era considerată în unele comunități o normă justițiară, ca și cum ar fi fost posibilă o dublă justiție, una națională și alta minoritară. Au fost difuzate reportaje despre școli din comunitatea hassidică din Montreal cu o programă exclusiv religioasă. Multiculturalismul instrumentalizat de unele comunități a deviat către sectarism și intoleranță. Tot de la vecinul din Sud, a evenit valul cancel culture și cultura Woke.
Cultura anulării, cultura denunțării, cultura woke
Termenul cancel culture a apărut prin anii 2017 în SUA. Era vorba de o cultură a denunțării. Este denunțată opresiunea paternalistă a Albului. Această ideologie integrează paradoxul următor: oamenii care nu au deținut niciodată sclavi trebuie să plătească despăgubiri oamenilor care nu au fost niciodată sclavi. Paradoxal este și faptul că oamenii sunt considerați responsabili pentru lucrurile care s-au întâmplat înainte de a se naște, iar alții nu sunt considerați responsabili pentru ceea ce fac acum.
Îl denunțăm pe Shachespeare: prea anglosaxon. Beethoven celebrează muzica victorioasă a Albului, devenit figura principală a dușmanului ce trebuie pedepsit. Statuia lui Cristof Columb trebuie dărâmată ca simbol al colonizării Americii. Filmul Pe aripile vântului ar trebui interzis pentru că acolo servitorii sunt negrii. Finalul poveștii Albă ca zăpada și cei șapte pitici nu este corect; prințul o sărută pe prințesă în timp ce ea doarme și el nu i-a cerut consimțământul. În lumea spectacolului, un pitic trebui jucat de un actor pitic, un negru sau un arab trebuie jucat de un actor negru sau arab, și un transexual trebuie jucat de un actor transexual. Cultura denunțării a început să fie instrumentalizată politic pentru a abate personaje publice; este cazul recent al demisonării guvernatorului Statului New York, Andrew Cuomo, în urma unui linșaj mediatic pe tema hărțuirii sexuale. Ideea este de a supraveghea, a construi dosare compromițătoare și a denunța la momentul oportun. Au apărut și noi meserii, precum influențatori pe bloguri și coordonatori de intimitate, care supraveghează comportamentul bărbaților pe platourile de la Hollywood.
Putem vedea o vecinătate ideologică a culturii denunțării cu acel curent numit intersecționalitate sau intersecționalism. Unul din noile isme. Această noțiune, utilizată în discursurile politice, desemnează situații în care unele persoane percep mai multe forme de discriminare în același timp, mai ales cele legate de culoarea pielii și de sex. Termenul a fost propus de afro-femnista Kimberle Williams Crenshaw, pentru a evoca intersectarea dintre sexism și rasism.
Din aceeași familie de derive ideologice și identitare face parte și mișcarea woke (a se trezi). Într-o analiză critică a acestei mișcări (Ura anti-alb, o filiație ignobilă), Aurelien Marq adaugă un subtitlu simbolic: Evreii, burghezii, Albii : nazism, comunism și wokism.
Mișcarea woke se descrie ca anti-rasism decolonial. Dar mișcarea propagă ura anti-alb, pe motiv că este alb. O mișcare antirasistă care propagă de fapt un neorasism. Mișcarea nu este nici anticolonială, pentru că așa cum sună unele declarații de pe siturile woke (analizate de autor), ea manifestă tentația colonizării spiritelor: Voi sunteți în confortul ignoranței de a fi alb. Deci, sunteți complice. Va trebui să fiți re-educați de la A la Z sau să dispăreți. Pe aceste situri se foloseșete minusculă pentru alb și majusculă pentru Negru. Pentru autorul articolului este vorba de o retorică rasistă, care promovează un soi de tribalism și un delir patologic. Mișcarea woke , cu termenii de supremație albă, privilegiul albului ține de doctrina critical race theory, conform căreia se propune segregarea rasială în numele antirasismului.
La modul general, Woke-iștii se definesc ca militanți contra discriminărilor și injustițiilor din spațiul public. Supraveghem și denunțăm. Facem liste de supraveghere. Acest activism antagonizează diferențele și devine isteric când trece de la moralizare publică la penalizarea celor care gândesc alfel. În Canada, în ultima vreme, unii profesori de universitate sunt etichetați ca fiind paternaliști, patriarhali, sexiști, rasiști, grossofobi. Profesorii nu mai îndrăznesc să pronunțe cuvîntul care începe cu N. Ei sunt supravegheați și supuși autocenzurii de corectitudine politică. Uneori li se cer declarații de reparație față de victimele potențiale, pentru a nu risca defăimarea și chiar postul. Universitatea este astfel amenințată în statutul ei de instituție critică. Este acum o discuție întreagă la Montreal despre libertatea de expresie în mediul universitar.
O mică anecdotă care nu mă face deloc să râd. În 1968 apărea la Montreal o carte socotită, atunci, de avangardă Les Noirs blancs de l’Amérique, semnată de Pierre Vallieres. Expresia «albii negrii din America» era metaforică. Era o comparație între proletariatul din Quebec, taxat de sclav a unei elite anglo-saxone, și negrii din SUA, sclavii de odinioară de pe plantațiile de bumbac. La acea vreme i s-a întocmit autorului un proces de către autoritățile canadiene. Procesul a fost abandonat cu timpul. Partea interesantă este că militanți mișcării woke consideră acum titlul «Albii negrii din America» ca rasist. Albii nu pot fi comparați cu negrii.
În septembrie 2021, Radio Canada difuza un video realizat în 2019 cu ocazia unui auto-dafé cu albumele cu Tintin, Asterix și Lucky Luke, condamnate pentru reprezentările despre Pieile Roșii. Peste 5000 de cărți și manuale au fost arse pentru purificarea prin foc. În video se spune că am îngropat cenușa rasismului, a discriminării și a unor stereotipe despre Primele națiuni. Am folosit apoi cenușa ca îngrășământ pentru un arbore pe care l-am plantat. Poveste în poveste, realizatoarea video a declarat că are ascendență amerindiana, ceea ce s-a dovedit a fi o minciună.
Ce poate antrena deriva minoritară la nivelul societății gazde ?
Întrebarea mi se pare interesantă. Pentru a răspunde la întrebare voi prezenta pe scurt o analiză percutantă a eseistului quebechez (nativ), Mathieu Bock-Côté, care se referă la Canada.
Adio Istorie ! Istoria trebuie rescrisă în perspectiva victimizării minorităților.
Adio cultură ! Progresismul încearcă să criminalizeze formele culturale tradiționale pentru a impune un Stat diversitar. Trebuie ștearsă simbolica pomului de Crăciun și a tradiției creștine. Trebuie încurajată emanciparea minoritară și descurajată societatea tradițională. Trebui diabolizată cultura occidentală. Occidentul trebuie să se simtă vinovat; vinovăția Occidentului ar trebui să devină narativul la baza multiculturalismului. Și astfel societatea se vede divizată între vinovați și victime.
Adio suveranitate, adio națiune ! Cine mai îndrăznește astăzi să ridice patria în slăvi, să o apere în spațiul public ? Patriotismul este taxat de naționalism subversiv și xenofob. Suveranitatea nu mai este considerată legitimă în condițiile neoliberalismului. Nici apărarea frontierelor. Nu mai există popor. Există grupuri identitare și un regim diversitar. Națiunea nu mai are substanță, nu mai are identitate. Identitățile sunt minoritare și revendicative.
Adio democrație ! Cum arată o democrație fără demos ? Nu avem nevoie de unitate națională, ci de diversitate. Și cine se opune regimului diversitar este taxat de fascist, de xenofob.
În concluzie vom spune că Multiculturalismul, Cancel culture și Woke culture au devenit forme ostentative ale americanizării problemelor sociale. Un fel de marketing social, importat uneori și în Europa. În epoca rețelelor sociale, devenite un soi de megafon planetar, mimetismul e la modă. Și modă este să ne identificăm cu figura victimei și să revendicăm reparații istorice.
Reinvenția urii rasiale se bazează pe experiența afro-americanilor, sclavi pe plantațiile de bumbac din SUA. Dar să nu uităm că acest cuvânt sclav vine din secolul X, secol sclavagist pentru o parte din populația din Europa centrală și orientală. O populație albă care a cunoscut sclavia.
