Romania Sociala logo
Menu

Necesitatea unei comunități academice. In căutarea unei iluzii?

autor:   3 October 2021  

Într-o lume instabilă și divizată, plină de riscuri, sfâșiată de contradicții și în permanentă schimbare este firesc să căutăm un punct de sprijin în ceilalți, o comunitate a noastră ca simbol al solidarității. De regulă, comunitatea academică a fost și este cea care asigură formarea unor generații pregătite a gestiona dezvoltarea societății pe termen lung, chiar și în condiții dificile de criză. În cei 31 de ani de la Revoluție, România a urmat un traseu dificil, contradictoriu, neliniar al unor modificări  structurale în plan economic, politic și social. Acest proces de schimbare s-a regăsit și în modul de gândire și raportare al românilor la  noul context socio-economic și politic al țării. Din păcate, observăm că în prezent ne aflăm într-un impas major privind responsabilitatea morală a acțiunilor sociale ce a dirijat procesul de transformare a țării în tranziție. 

De la bun început, imediat după 1989, cred că s-a omis un aspect fundamental în formarea responsabilității profesionale: dimensiunea morală și rolul ei în configurarea noului profil intelectual.  Universitățile și instituțiile de cercetare s-au concentrat pe schimbarea curriculară, pe modernizarea infrastructurii, pe rentabilizarea  și eficientizarea financiară a învățământului și cercetării, pe publicitate aducătoare de „clienți”. Partea cantitativă și profitabilă economic a învățământului și cercetării a fost mult amplificată, subestimându-se aspectele formative de tip calitativ. În entuziasmul deschiderilor și noilor oportunități profesionale postdecembriste, formatorii, la începutul anilor 90, au considerat că valorile morale ale profesiei vor fi asimilate automat de noua generație concomitent cu adaptarea la condițiile noi de viață și de educație. S-a crezut că va avea loc  o conectare neproblematică  la valori, norme și principii  morale cerute/implicate de codul deontologic al profesiilor.

Din nefericire, în lipsa unor ore explicite de etică, de deontologie profesională, s-a resimțit după anii 90, în multe facultăți și în rândul unei părți din generația tânără, un deficit major în formarea convingerilor științifice și a unei ținute intelectuale responsabile. Această generație de mijloc a prins și ultimii ani ai tinereții în regimul trecut. În căutarea unei identități morale, amestecul de dictatură și deschidere democratică nu au  putut fi disociate din mers. Mai degrabă ele au condus la confuzii și derută în alegerile lor de viață. Fără repere morale clare, fără principii ferme ale unei deontologii profesionale, normele și valorile morale ale profesiei nu au putut fi asimilate organic în comportament și nici transformate în convingeri științifice ferme. Acum, înclin să cred că doar bunele intenții ale începutului tranziției nu au fost suficiente în asigurarea unei practici responsabile în procesul schimbărilor. Aceasta ar putea  fi doar una din  explicațiile pentru dezorientarea  morală a unei părți, mai mici sau mai mari, din noua generație postdecembristă de intelectuali, din care unii ajunși politicieni și chiar decidenți politici. Adesea, lipsa unor repere morale în plan profesional a fost dublată și de interese individuale înguste: carierism, traseism politic, cameleonism și multă ipocrizie. Așa poate fi explicat un aspect important al  acceptului compromisului, al manipulării și al lipsei de răspundere profesională pentru acțiuni practice și de formare științifică. Orientarea comportamentului dirijată de avantaje personale este evidentă aici.

În prezent, nu mai e nevoie de organizarea unor experimente de laborator pentru a cerceta/experimenta și vedea „cum devin răi oamenii buni ” în anumite contexte de viață  (vezi efectul Lucifer, Philip Zimbardo ). Este de ajuns doar a observa schimbările zilnice din mediul în care trăim.

Vom constata schimbări rapide de la o zi la alta, fapt firesc.

Vom observa păreri diferite de la o oră la alta, la fel de normal pentru dinamica fără precedent a societății moderne.

Mai grav, vom observa însă și simple păreri/opinii neargumentate, sub forma unor pseudo-convingeri susținute cu forță emoțională puternică de așa zișii specialiști, analiști,  politicieni, jurnaliști, critici etc prezente zilnic în propaganda ideologică și media. Mai mult, se încearcă a se ridica aceste simple opinii la nivel de decizii ce orientează acțiuni sociale și colective. Deși, total nefondate/neargumentate, deseori contradictorii, confuze prin conținut și formă, aceste false convingeri circulă în spațiul public fără pic de ”cenzură” academică, modificându-se continuu chiar de la o zi la alta. Din păcate, ele creează un spațiu al confuziilor, generator de spaimă, neliniști și care, adesea, pot deveni credibile pentru o parte a celor neavizați.

Ne întrebăm atunci câtă sinceritate/ bună credință există în astfel de schimbări rapide ale comportamentului social public care de fapt ar trebui susținut de convingeri științifice, ce se formează în timp și au stabilitate ? Câtă necunoaștere/ignoranță încape aici alături de cameleonism și oportunism ? Ce tip de acțiuni sociale permit asemenea decizii pripite,  lipsite de consistență teoretică, de coerență internă și de responsabilitate decizională și morală ? Desigur, este greu de identificat suportul cognitiv și cel emoțional-afectiv complex al formării convingerilor profesional- științifice și intelectuale ce dirijează  comportamentul omului politic sau al profesorului/cercetătorului formator. Și mai ales  este  greu de măsurat impactul acestor convingeri  asupra schimbărilor mediului social sau al calității vieții. Oricum, un lucru este evident aici. Din nefericire, principale procese psihosocialeprezente în spațiul nostru de viață ca manipulare, obediență/supunere la autoritate amestecate cu rea credință, necunoaștere/ ignoranță, carierism, spirit de aventură, goană după profit etc sunt tot mai frecvente  în orientarea comportamentală zilnică. În deontologia profesională toate aceste procese psihosociale  menționate mai sus sunt drastic penalizate la nivelul normelor morale. Mai mult, ele au un impact negativ  în managementul organizațional și politic.

Poate ar mai trebui adăugat aici că deficitul sever de morală la nivel comportamental este însoțit de regulă și de o pregătire profesională șubredă/superficială,  proprie unei ”generații grăbite”. De unde și incoerența deciziilor și graba unor acțiuni fără finalitate socială . ”Generația grăbită”, este obișnuită a ”arde” etapele formării profesionale (știm însă că doar geniile pot accede la asemenea pretenții; or, geniile, din păcate,  nu sunt în proporție de masă). Acești oameni grăbiți să ajungă cât mai repede, cu orice preț  în ”top” ar  trebui  să se inspire și să se reîntoarcă la un imperativ ”așezat ”al pragmatismului modern: ”înainte de a învăța să zbori trebuie să înveți să umbli” , imperativ ce stă la baza lucrului bine făcut (vezi ”Tratatul despre Lucrul Bine Făcut” a lui Tadeusz Kotarbinski 1976).  Respectul pentru formarea  în carieră ”pas cu pas”, fără grabă, este singura performantă atât în plan individual cât și social-politic.” Un alt aspect poate fi relevant și merită a fi subliniat. Adeziunea la valori profesionale nu se poate  realiza fără o disciplină a muncii de formare, a învățării etapizate, fără o cultură general-științifică în domeniu, fără o cunoaștere aprofundată  în timp a rezultatelor științei (cunoașterea științifică niciodată nu începe de la 0, ea totdeauna reîncepe”) Dacă se ignoră acest principiu al epistemologiei, foarte mulți se trezesc în situația ”de a reinventa roata”. Cultura de specialitate se bazează pe acumulări treptate, etapizate și nu pe o memorare  rapidă a unor modele preluate în fugă, mecanic acceptate, proprie  celor care învață din mers. Desigur, aceștia sunt doritori de a ajunge cât mai rapid în vârful piramidei. Înțelepciunea științifică ne îndeamnă însă la acțiuni de genul „grăbește-te încet dacă vrei să ajungi departe„ și asimilează temeinic universul științei  și al cercetării în orizontul valorilor morale pentru a acționa responsabil.

În fapt, în mediul academic, modul de predare a ștafetei științifice trebuie să se facă cu răspundere morală și în numele unei misiuni responsabile pentru formarea noii generații de specialiști. Acest act nu este un simplu deziderat și nici  un șablon  impus în timp sistemului formativ-educațional. El apare ca o normă de bază a deontologiei cunoașterii științifice, un imperativ al discursului epistemologic care trebuie preluat și acceptat în comunitatea academică. El se întregește prin  respect pentru valorile intelectuale, respect pentru valorile din cercetare și cele formativ-educative, respect pentru valorile intelectuale tradiționale, consolidate în timp. Nu este un lucru neștiut ci doar unul care trebuie reamintit din când în când. Pentru asta trebuie să avem siguranța că asemenea cerințe de tip normativ sunt prezente în primul rând în comportamentul formatorilor noilor generații și a celor care au dobândit experiența vremii. De aceea, poate, performanța și calitatea profesional-științifică nu are vârstă biologică, ci doar una dată de temeinicia acumulărilor stadiale în timp, prin absorbția valorilor științei cristalizate.

A respecta în timp etapele de formare profesională este o condiție a unei pregătiri de calitate în carieră.

La polul opus, manipularea în știință înseamnă trădarea misiunii și a valorilor ei, înseamnă un comportament de supunere la autoritate, de obediență profesională orientată de interese individuale sau politico-ideologice impuse. Acest compromis reprezintă un punct  de plecare pentru un comportament științific de tip obedient ”yes man sau yes woman”, total contraproductiv pentru creație, inovație și democrație politică dar și pentru democrație specific academică. În acest context al democrației academice aș aduce o precizare. Deciziile științifice  și stabilirea adevărului științific nu se realizează prin votul celor mulți, asemănător  unei democrații participative de masă, ca în cazul democrației politice. Ele se supun doar acceptului specialiștilor din domeniu printr-un vot la nivel de elite profesional-științifice. În democrațiile politice decid cei mulți, iar în democrațiile academice-științifice, decid doar elitele din domeniu (indiferent de număr).

Împingerea în știință spre un comportament de supunere la autoritate este făcută adesea în numele unui management instituțional-politic care poate duce, în mod periculos, la o politizare a formării profesionale și a cercetării științifice. Din păcate, în unele situații, el poate fi prezent sau preluat și de mediul academic. De aici și concentrarea preocupărilor științifice și ale cercetării pe procese birocratice administrative, inutile domeniului, devoratoare de timp și  de energie creatoare. Acestea sunt semne clare ale unei birocratizări excesive și ale unei politizări treptate a învățământului și cercetării, impuse adesea pe neobservate. Asta presupune transferul automat, ”tale-quale”, în lumea științei și a cercetării a unor proceduri, tehnici decizionale proprii sistemului politic. În realitate, cultura organizațională face o distincție clară între democrația politică și cea de tip științific-academic (vezi îngrijorarea majoră a lui Alexis de Toqueville încă din 1831-1832 în privința transferului modelului democrației politice în lumea academică universitară ”Despre democrație în America”). Fiecare sistem al vieții sociale are propriile lui legi, propria lui ordine de dezvoltare și nu este permis să se transfere automat tipul de organizare și funcționare de la un domeniu la altul. De asemenea, multe alte  întrebări apar acum ca  îngrijorări ale domeniului cercetării și formării noii generații. Ce competență trebuie să aibă cei care conduc și iau decizii pentru lumea academică-științifică (manageri sau specialiști)? dar cei care îndrumă/coordonează și formează tinerii cercetători? etc. Acestea sunt  întrebări pe deplin justificate.  Ele apar de regulă însă într-un context confuz, lipsit de repere axiologice, semn al unei imaturități și fragilități a democrației academice, științifice, universitare  generate de zgomotul gălăgios al demagogiei politice. Știința, ca laborator uriaș de cercetare, se dezvoltă, de regulă, în liniște, fără zgomot, într-un mediu disciplinat și bine structurat. Ea poate însă, prin rezultatele ei, să aducă schimbări spectaculoase, revoluționare ale sistemului social cu impact direct în bunăstarea colectivă și individuală. Cu o singură condiție: produsele ei să fie utilizate responsabil prin acțiuni sociale centrate pe norme și valori morale. 

În acest context, aș dori să ne întoarcem la valoarea conceptului de Comunitate Academică, termen folosit poate prea des,  fără însă a-l asocia cu acea consistență internă  a conținutului lui propriu-zis. Este un concept cu impact în formarea profesională, în asimilarea și păstrarea standardelor profesionale, în adăugarea dimensiunii morale la acțiuni sociale și politice. Cel mai frecvent, comunitatea academică se bazează pe solidaritatea profesional-intelectuală a generațiilor în dinamica lor. Aș menționa aici și o lucrare, care mi-a plăcut să o revăd, a profesorului emerit de sociologie de  la Universitatea Leeds și Universitatea din Varșovia, Zygmunt Bauman,  cu un titlu foarte sugestiv: “Comunitatea. Căutarea siguranței într-o lume nesigură”, carte de o mare acuratețe științifică vizavi de ce ne poate oferi conceptul de comunitate și prin semnificațiile/deschiderile lui practice.  Iată cum începe sociologul introducerea cărții frumos intitulată „O uvertură sau BUN-venit în comunitatea lunecoasă:„ De regulă, cuvintele au înțeles: dar unele cuvinte au șisentiment”. „Comunitatea” este un astfel de cuvânt. El dă un sentiment plăcut –orice ar însemna cuvântul „comunitate”: „este bine să ai o comunitate”, ” și să fii într-o comunitate”. Dacă cineva s-a  îndepărtat de la calea dreaptă, vom explica adesea comportamentul său deviant spunând că  „a intrat într-o tovărășie proastă”. Dacă cineva se află într-o stare mizeră, suferă mult și i se refuză în mod constant o viată demnă, acuzăm imediat societatea-modul în care este organizată, modul în care funcționează. Tovărășia și societatea pot fi rele sau proaste, dar nu și comunitatea. Comunitatea pare să fie întotdeauna ceva bun”.

Desigur, înțelesul și sentimentul asociat unui cuvânt nu sunt independente. „Comunitatea” lasă o senzație plăcută datorită înțelesurilor pe care le are cuvântul „comunitate”- toate promițând plăceri și, adesea, plăceri pe care ni le dorim, dar care par să ne lipsească” (pag3, ed. Antet, 2001) 

Închei și eu cu o întrebare retorică „Este comunitatea academică universitară un concept psiho-sociologic sau o ideologie care ascunde interese de grup  sau chiar pronunțat individuale”. Desigur, cei care au sentimentul apartenenței la comunitatea academică trebuie să fie responsabili și de susținerea ei în toate semnificațiile practice incluse de conceptul psiho-sociologic. Prin acțiuni sociale  și profesionale aceștia trebuie să apere valorile științei de ideologizare, care pare să devină din ce in ce mai pronunțată. De aceea, îndemnul este să construim împreună această comunitate academică și să o păstrăm în identitatea ei singulară din respect și solidaritate pentru cei ce vor intra  motivat în lumea fascinantă a cercetării, științei și învățământului.



Facebook

Schimbăm realitatea socială prin lege? Borgen

Urmăresc un film danez. Foarte bun. Dar, ce este BORGEN, titlul filmului ? Mărturisesc că am încercat să-l înțeleg, dar nu prea reușesc. Filmul este despre lumea actuală văzută din perspectiva danezilor. Foarte interesant. Printre altele, filmul aduce una dintre problemele dominante ale ultimelor decenii: șanse egale pentru femei. Această problemă ...

Analiza critică a tranziției românești: Ce au făcut economiștii, ce au făcut sociologii.

Reflecții pe marginea unei cărți pe care o recomand cu căldură. 2021. Florin Georgescu  publică o analiză impresionantă a stării societății românești după 31 de ani de la Revoluția din 1989: Capitalism și capitaliști fără capital în România. Această carte a fost pregătită de cartea autorului publicată în 2018, care conținea ...

Septimiu Chelcea, Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații, București, Editura Pro Universitaria, 2021 (pag. 365)

Cuvânt înainte Publicarea unei noi ediţii a oricărei lucrări știinţifice nu înseamnă trecerea în uitare a ediţiei princeps. Era în 2008 când, în calitate de coordonator, am încredinţat tiparului prima variantă a volumului colectiv „Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații” (Chelcea, 2008). La scurt timp, în 2010, s-a publicat a doua ediţie. Am ...

UNDE ÎNCEPE ȘI UNDE SE TERMINĂ FERICIREA LA ACTORI – V –

Vineri, 1 octombrie 2021, imediat înaintea noilor măsuri coronavirus. Asociația PERFORM A.R.T. a susținut în localitatea Slatina spectacolul de teatru „Avarul” avându-i în distribuție, printre alții, pe Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Florin Kevorkian, Vasile Filipescu. Pentru foarte mulți din cei tineri aceste nume nu înseamnă prea mult. Dar ...

In memoriam, Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, mc. al Academiei Române (13 iunie 1942 – 8 octombrie 2021)

Un mare gol în conștiința de veghe... Am tresărit si m-am cutremurat. Nu cred si nu cred. Omul acesta neobosit, cu o tinerete exceptionala a gandirii si a sensibilitatii, un om asa de intelept, conștiință lucidă în permanentă stare de veghe asupra mersului economic al destinului românesc, omul acesta minunat ...

Trei paradigme ale gândirii româneşti actuale

Starea de spirit a României actuale este dominată de 3 paradigme: paradigma neoliberală, paradigma „socială” şi paradigma nemulţumirii neputincioase.  Paradigma neoliberală este dominantă politic şi ideologic în întreaga perioadă de după 89. Clasa dominantă este purtătoarea acestei paradigme şi susţinută de Occident. FMI şi Banca Mondială au avut rolul de orientare ...

Vrem guvern, dar n-ai cu cine!

După 16 ani de zbucium politic, Angela Merkel pleacă de la putere pe un cal de alamă, privind „a pagubă” spre est. Alături de alte sculpturi realizate din furtunuri și cauciucuri umflate, statuia 3D a doamnei de fier tronează în aerul liniștit al muzeului din Etsdorf. În sfârșit, după 16 ...

Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România

O carte nouă care se va dovedi a fi una fundamentală pentru gândirea românească. Paradigma tradițională a unei economii de piață liberă, deși cu imperfecțiunile ei, este înlocuită cu o nouă paradigmă a economiei societății românești actuale, ”capitalism fără capital”, cu implicațiile ei pentru înțelegerea întregii societăți. Dragi sociologi, nu este o carte ...