Ca ins născut ceva mai devreme, aparținând, deci, generației ghiocelului, la indicația prezidențială a statului în casă, mi-am exersat reflexele de respect necondiționat față de autorități, chiar fără tradiționalul ”Să trăiți, am înțeles!”…dar, tocmai când mă pregăteam să reiau drumurile spre bibliotecă, am înțeles, din aceeași sursă, că până pe 15 mai va trebui să mai respect aceleași autorități care au preluat ”indicația” pentru a accepta, precum melcul, statul în cochilie. După ca l-am ascultat pe domnul Velea, citind aceleași document prezidențial, m-am convins că măsura continuării anului școlar este foarte înțeleaptă, cel puțin pentru exercițiile de citit cu respectarea regulilor de punctuație.
Așadar, liber de orice contrângeri, am luat cu asalt biblioteca nostră de familie, deoarece accesarea , pe net, a unor biblioteci ale unor importante universități din lume mi-a produs nenunărate sincope prin invadarea ecranului laptop-ului cu diverse spoturi publicitare; unele chiar foarte decoltate/deocheate….
Am pus mâna pe câteva cărți despre Evul Mediu, perioada care mi-a rămas în memorie ca ”epocă întunecată ” a omenirii. Am sperat, astfel, ca voi avea timpul necesar și comfortul psihologic, de a mă lămuri, personal, în ce a constat ”întunericul” acestei secvențe de istorie, dar am sistat explorarea chestiunii când am ajuns la ritualurile de vasalitate.
Nu știu din ce cauză, dar după citirea acestora, m-am dus cu gândul (eretic desigur!) la noul Imperiu Euroatlantic, în curs de constituire, dar nu prin opțiuni militare sau prin puterea de persuasiune a misionarilor,(ca pe vremuri!) ci prin cererea de ”aderare” a viitorilor UE-iști, care visează la îngerul păzitor al NATO; similar cu ritualurile de vasalitate; am putea spune ca ”aderarea” este prima secvență a ritualului de integrare paneuropeană? M-am întrebat, rhetoric.
Din literatura invocată de noi, am aflat că în anul 757 Tassilon, Duce de Bavaria, a venit la Campiegne, pentru a se oferi ca vasal regelui Pepin le Bref (sursa:Ermold le Noir, Annales regni Francorum. In Honoram Hludowicii, traducere de E.Faral, 1932).
Din aceeași sursă, aflăm că Harold le Danois, în 826 a intrat în vasalitatea lui Ludovic cel Pios, urmând celași ritual, care consta în percurgerea următoarei proceduri:
- Hominium, adică un omagiu al seniorului prin care vasalul cerea să fie primit sub autoritatea seniorului , angajându-se, public, că își oferă întreaga loialitate acestuia. Acest angajament/jurământ se depunea, de obicei în incinta unui Castel faimos al vremii , sau în interiorul unei biserici populate de personaje cu ranguri importante atât pentru senior, cât și pentru vasal.
- Investirea –secvența prin care vasalul, în schimbul jurământului de credință, primea un fief (germ.vieh, franc.fehu), adică o feudă, ca resursă materială prin care vasalul să-și poată exercita , efectiv, serviciile de susținere practică a seniorului. În semn de încheiere a procesiunii, seniorul îl atingea pe vasal cu un baston (bacullum) sau cu o simplă creangă (festuca), care-i rămânea vasalului.
- Aservirea – fără nici o conotație pejorativă, desemna perioada în care vasalul de afla în serviciul seniorului.
Dacă relația nu funcționa la nivelul așteptărilor mutual asumate, atunci se producea ruptura (exfectucatio) prin care vasalul denunța relația, iar acesta devenea exonerat de răspunderea de a-l mai ajuta pe senior în cazul în care acesta se afla în primejdie. În acest punct al demersului nostru, ne considerăm și noi, absolviți de prezentarea detaliilor privind dreptul de proprietate asupra feudei; deoarece s-a scris și o întreaga literatură, foarte controversată, pe această problemă.
Stând în casă câteva săptămâni, acum , eu nu mai știu ce înseamnă arestul la domiciliu, deși un prieten mi-a spus că eu trebuie să suport această pedeapsă deoarece am încălcat ospitalitatea românească: anume, nu am primit pe COVID cu pâine si sare!
Similar cu aceste secvențe ale ritualului vasalic, calitatea de membru al UE a presupus și pentru noi , ”noii veniți”: cererea de aderare, confirmată de disponibilitatea seniorilor occidentali de a primi noi membri (vasali), angajamentul acestora de a fi alături de seniori (aquis-ul comunitar/festuca), dar și acceptarea unei monitorizări (MCV) a calității devotamentului și loialității ”noilor veniți” față de ”valorile europene”.
Experiența de până în cel mai imediat prezent a produs și o surpriză, profund nedorită; un exfectucatio, prin Brexitul asumat unilateral de Marea Britanie, ca semn al dezavuării managementului comunitar, asemenea vasalului din feudalism prin care acesta denunța nevrednicia seniorului care, între timp, uitase să se achite de onligațiile aferente juramântului inițial, al intrării în vasalitate…
Să se fi întâmplat ceva asemănător și cu fosta posesoare a celui mai mare Imperiu colonial?!
Personal, nu răspunsul la această întrebare mă interesează, ci modul cum Marii Seniori de la Bruxelles s-au preocupat de proaspeții vasali căzuți în ambuscada COVID!? Dumneavoastra, ce părere aveți? Vă întreb pe cei asemenea mie, deoarece știu că cei intrați, cabotin, în rolul de aristocrați de carton nu pot avea păreri; ei doar diseminează opiniile din ”Vest”, unde această problemă nu există, vesticii trăind în ”explicația” cu ”deficiența democratică” a Estului, care pune capac la toate dubitațiile fie ele carteziene, sau nu.
Nu mai spun nimic despre această presupusă ”deficiență”, deoarece am mai scris un pamflet pe această chestiune, iar acum îmi arată obrazul chiar și oglinda!
Astăzi dimineața, câinele de companie al vecinei, care este bine crescut (cam de înălțimea unui vițel) și care mă privea cu ură înainte de COVID, acum, s-a bucurat ca un copil răsfățat: m-a văzut și pe mine cu mască/botnița lui de oraș, adică s-a văzut răzbunat… Eu a avut voie, fiecare dimineața să iasă la….plimbare; cine se scoală de dimineața, bate câmpii toată ziua. Asta este valabil numai la oameni, (cu precădere cei care și-au schimbat penele) după reformarea, hotărâtă, a proverbelor și zicătorilor românești: Paremiologia trebuia, și ea, reformată în stil orbanist!
Cine a spus că există riscul însingurării prin statul acasă ? Prezidentul nostru a prelungit perioada de covidofobie cu încă o lună de zile. Norocul nostru că nu este orthodox, că atunci ar fi dat dispoziție Patriarhului să prelungească și Săptămâna Mare.
A consemnat : Un om care Paște sănătos,
Pentru conformitate,
Stefan Buzărnescu
