Spaimele si frământările noastre zilnice, atât cele legate de Pandemie cat si cele pe care ni le-au creat galopantele creșteri de preturi dar si nesiguranța militara care e la granițele tarii, au făcut poate sa treacă neobservat un eveniment aniversar de suflet, important pentru noi, cei de astăzi. Este vorba de aniversarea împlinirii a 160 de ani de la înființarea Ministerului Cultelor in 1862, așa cum a fost el numit in Guvernul lui Alexandru Ioan Cuza. In pofida faptului ca site-urile instituționale interesate (Secretariatul de Stat pentru Culte, Academia Romana, Cultele religioase, etc.), si unele entități in social media au amintit despre desfășurarea evenimentului, totuși, televiziunile si programele naționale de știri au precizat doar in treacăt sau deloc despre eveniment. Sa fie oare un dezinteres media pentru subiectul aniversar? Sau poate frământările noastre zilnice sunt dominate in principal de logica supraviețuirii si pierdem din vedere aspectele legate de stima de sine? Pentru ca astfel de aniversari istorice, ca cea despre care vorbim acum, reprezintă dovezi clare despre stima pe care o purtam istoriei noastre si valorilor create de cultura si spiritualitatea romanesca in decursul anilor. Mai mult chiar, esența evenimentului aniversar ne trimite cu gândul si către importanta pe care o acordam vieții religioase in general si aspirațiilor noastre spirituale in special. Probabil însă ca trendul ascendent al secularizării religioase vest-europene este din ce in ce mai vizibil si in cadrul societății românești actuale.

In decursul celor 160 de ani de existenta Ministerul Cultelor a fost condus de mari personalități ale culturii si politicii românești dintre care amintim pe Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, I.G. Duca, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, P.P. Negulescu, Vasile Goldiş, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, episcopul academician Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici, Gheorghe Vlăduțescu sau acad. Răzvan Theodorescu. Ministerul Cultelor a purtat diferite denumiri in funcție de strategiile politice ale momentului. Prima colaborare instituționala a fost intre Ministerul Cultelor si Instrucțiunii Publice, apoi din 1918 se numește Ministerul Cultelor şi Artelor, pentru ca in 1930 sa revină la denumirea inițială, iar in 1940, pentru următorii 5 ani este structurat sub denumirea de Ministerul Educației Naționale, Cultelor şi Artelor. După o perioada de 12 ani in care funcționează cu titulatura inițială de Minister al Cultelor, puterea comunista instituie o atenta supraveghere si cenzura la adresa vieții religioase din Romania, transformând Ministerul intr-un Departament al Cultelor unde consilierii de culte, adică funcționarii publici de specialitate ai ministerului aveau o mare autoritatea in colaborarea cu departamentele Securității Statului si ale Ministerului de Interne si purtau denumirea de Împuterniciți de Culte si Inspectori de culte.  Supravegherea si cenzura vieții religioase din perioada comunista a generat numeroase derapaje ale abuzurilor Statului totalitar la adresa libertății de conștiință si asupra slujitorilor de cult, manifestarea religioasa fiind forțată sa se retragă într-o sfera izolata, atent supravegheata si controlata de către Stat. Arhivele Securității, aflate in coordonarea CNSAS, aduc numeroase exemple in acest sens. Studiile despre viața religioasa sub regimul totalitara sunt grăitoare despre îngrădirea libertăților fundamentale dintre care libertatea de conștiința si religioasa era atent supravegheata.

După prăbușirea regimului totalitar in 1989, Departamentul Cultelor redevine Minister al Cultelor, însă doar pentru numai șase luni, iar după aceea va funcționa pana in anul 2000 ca Secretariat de Stat pentru Culte, in directa subordonare a Primului Ministru. În structura Guvernului condus de Adrian Năstase este adoptata din nou, organizarea ca Minister al Cultelor, ministrul Culturii si Cultelor fiind numit Acad. Răzvan Theodorescu problematica religioasa fiind astfel prezenta permanent la masa deciziilor guvernamentale. In perioada dintre 2001-2004 a fost readus instituțional Ministerului Cultelor prestigiul pe care l-a avut încă de pe vremea lui Cuza, atât Primul Ministru Năstase cat si Ministrul Răzvan Theodorescu punând bazele parteneriatului social dintre Stat si Cultele religioase[1], si promovându-l ca pe un concept politic structurant al Legii Cultelor 489 din 2006. Ulterior decidenții politici au considerat ca fiind mai potrivit un Secretariat in subordinea Primului Ministru, condus de un Secretar de Stat, situație care se poate observa in ultimii 10 ani. Se considera ca o astfel de structura guvernamentală secundara, ar facilita, pe de o parte, deciziile administrative in special pe cele financiare, chiar daca, pe de alta parte, ar sacrifica oarecum prestigiul public al denominațiunilor religioase care nu mai sunt reprezentate de un ministru in guvern, alimentând astfel percepția avansării secularizării religioase in defavoarea prezentei si autorității publice a Cultelor.

In prezent, instituția care are in coordonare relațiile dintre Stat si Cultele Religioase funcționează ca Secretariat de Stat pentru Culte, condus din 2013 de Victor Opaschi, un fin specialist al vieții religioase care a dat dovada de echilibru si multa diplomație, in special in perioada Pandemiei, in complicata relație dintre denominațiunile religioase si Statul Roman. Si spun complicata gândindu-mă la faptul ca in tara noastră funcționează 18 Culte religioase cu statut de egalitate juridica, reprezentând peste 99% din populația României. Despre viața religioasa Secretarul de Stat pentru Culte a ținut sa precizeze nu doar importanta ei pentru echilibrul social dar si faptul ca ea este „vie, dinamica si plurala”, adică întrunește condițiile necesare ale funcționării democratice moderne a Statului.

Revenind la cronica evenimentului de la Academia Romana din data de 10 februarie, când au fost aniversați 160 de ani de existenta a Ministerului Cultelor, e important de precizat faptul ca Președintele României a acordat cu acest prilej Medalia aniversară ”Centenarul Marii Uniri”, iar participarea la eveniment a privilegiat prezenta reprezentanților tuturor Denominațiunilor religioase. Evenimentul a fost moderat de Acad. Răzvan Theodorescu, fost Ministru al Cultelor si vice-președinte al Academiei Romane in prezent, istoric recunoscut si apreciat al culturii si al vieții religioase si a beneficiat si de prezenta Acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Romane, care a subliniat rolul Cultelor in promovarea civilizației europene. Un mesaj deosebit de interesant a transmis Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane, care considera ca relația dintre Culte si Secretariatul de Stat pentru Culte este „una necesară şi firească, libertatea religioasă fiind un drept fundamental al cetățenilor unei societăți democratice”. Mesajele de felicitare pentru evenimentul aniversar au fost numeroase si variate. Interesant de subliniat este faptul ca evenimentul a fost onorat si de prezenta fizica in Aula Academiei a șase Prim-Miniștri de după 1989. Este vorba despre Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Adrian Năstase, Calin Popescu Tăriceanu si Viorica Dăncilă. Cu toate ca dezbaterile s-au prelungit cu mult peste timpul anunțat inițial, si era de așteptat sa se întâmple acest lucru, totuși mi-as fi dorit sa aud si opinia primilor-miniștri prezenți in sala care, referindu-se la Ministerul Cultelor din perioada guvernelor pe care le-au condus, ar fi adus cu siguranță informații extraordinar de interesante pentru memorialistica de cercetare a istoriei recente.

Dr. Laurențiu D. Tănase

Cercetător ICCV

Secretar de Stat pentru Culte (2001-2004)

[1] Adrian NASTASE, România europeană: un proiect politic social-democrat, Bucureşti, MondoMedia, 2007 pp.281-284.